Viaţa ni se desfăşoară încet, ca un fir
De pe un mosor cu frâna trasă;
Aproape la fel în fiecare zi.
Unele lângă celelalte,
Clişeele s-au adunat într-un film
Care ne-a devenit viaţă.
– Bună dimineaţa; cum ai dormit?
– Bine, bine, mersi!
– Poftă bună.
– La revedere.
– Spor la treabă şi să te întorci sănătos.
– Bună seara. Bine te-am găsit.
– Bine-ai venit
– Ce avem astă seară la cină?
– Ca de obicei; cereale
Şi un pahar cu lapte bătut.
– Foarte bine.
– Au sunat copiii din State.
– Cum, iar? Ce mai zic?
– Ei, tu nu ştii? Toate bune.
Poate vine pe-acasă la vară
În vacanţă, ăl’ mic.
– Da, ar fi bine.
El nu a mai fost demult.
– I-am spus să-şi aducă şi nevasta;
Şi fata cea mare.
– Mulţumesc pentru cină.
– Să-ţi fie de bine.
– Mâine va trebui să repar gardul
Spre vale.
– Păi da; de-o săptămână
L-au luat apele nebune.
– Somn uşor.
– Noapte bună.
Mută, noaptea ne-ngroapă
Sub un morman de cărbune.
Dan David, Los Angeles, martie-18-2006.
suntem sablonizati, virtualizati, arhivati
automatizati,
teleghidati pe drumuri nevazute
spre banci, spre serviciu, spre crese…spre spitale, spre gari, spre nicaieri
numai sa nu stam linistiti
numai sa ne intrebam incotro
bianca m