Peste 6500 de texte despre Iisus Hristos au fost studiate de catre Biserica pentru a se ajunge la forma finala a Noului Testament. Unele dintre ele au fost „puse” deoparte, fiind considerate apocrife. Termenul „apocrif” provine din grecescul apo-kryptein si inseamna „a ascunde”.
„Sa nu adaugati nimic la cele ce va poruncesc eu, nici sa lasati ceva din ele”.
Daca nu ar fi un text din Biblie (Deuteronom 4:2), citatul de mai sus ar putea parea extras din normele celei mai crunte cenzuri. Dn punctul de vedere al unui editor, Biblia este cea mai bine vanduta carte de pe planeta. Milioane de crestini o citesc, convinsi de adevarul absolut al celor doua Testamente. Putini se intreaba insa daca din Biblie au fost scoase sau adaugate scrieri cu adevarat relevante pentru crestinatate. Evangheliile neincluse in Noul
Testament sunt supranumite „apocrife” si tratate drept „simpla literatura religioasa” de catre teologi.
„Centrul neamurilor” Ierusalim, anul 950 i.H.
Regele Solomon incepe sa construiasca primul templu in
aceasta asezare aflata la mica distanta de apa Iordanului. In 597, orasul a fost capturat de babilonieni. Unsprezece ani mai tarziu, Nabucodonosor a ars marele templu si a distrus orasul, iar evreii au fost exilati in Babilon. Dupa caderea Babilonului, cei 50.000 de evrei care mai ramasesera s-au intors in Ierusalim si au inceput constructia unui alt templu, pe care au incheiat-o in 515 iH.
In 169, Antiohus IV declara iudaismul ilegal si profaneaza Templul. Trei ani mai tarziu insa Iuda Maccabeanul preia conducerea orasului, restaureaza templul si religia oficiala. In 63 iH, generalul roman Pompei cucereste Ierusalimul, iar orasul ramane sub conducerea unui guvernator numit de Roma.
Mesia
In acest context politic, evreii asteptau implinirea profetiilor din „cartile sfinte”, cele in care se mentiona Legamantul dintre Dumnezeu si Israel (Ier.31,31; Matei 26,28).
Iudeii erau incredintati ca Dumnezeu avea un plan cu lumea, pe care il va realiza printr-un Mesia elibrator. Astfel, „venirea” lui IIsus a fost interpretata in sens politic.
Auzind ca magii intreaba „unde este regele iudeilor, Cel ce S-a nascut”, era firesc ca Irod, regele in functiune sa se tulbure si, impreuna cu el, tot Ierusalimul (Matei 2, 2-
3). Mai tarziu, aceasta va fi principala acuzatie, care va determina moartea lui Iisus si persecutarea apostolilor: ‘Toti acestia lucreaza impotriva poruncilor Cezarului,
zicand ca este alt imparat: Iisus” (Fapte 17,7).
Cele patru evanghelii
Insa Iisus nu a vrut sa fie nici rege, nici eliberator. Despre viata sa avem marturia a patru oameni care ne-au lasat evangheliile: „Matei – un evreu care a predicat catre
evrei, Marcu – un evreu care a predicat catre pagani, Luca – care nu l-a cunoscut pe Christos si a scris o evanghelie catre pagani si Ioan – a carui evanghelie a fost scrisa
mai tarziu, aceasta fiind o interpretare spirituala a faptelor”, spune pr. Alois Bulai, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfantul Iosif” din Iasi. Toate pleaca de la o informatie primara: Iisus s-a nascut, a predicat, a fost rastignit si a inviat.
Evanghellile nu au fost relatari in direct „de la fata locului”, ci au fost scrise in timp, pe baza a ceea ce isi aminteau apostolii despre cele facute si spuse de catre Iisus.
Toate aceste scrieri au fost incluse in forma actuala a Bibliei. Insa in afara Cartii Sfinte au ramas evangheliile considerate apocrife, neacceptate de catre canoanele
bisericesti.
Autentificarea evangheliilor
Cum pot fi deosebite insa cartile acceptate de cele neincluse in Biblie? Teologii spun ca, in primul rand, scrierile cu certa valoare canonica sunt cele inspirate din Duh Sfant. „Se considera canonice acele carti care provin de la un scriitor recunoscut ca sfant. Exemple de autori inspirati: David, care a dansat in fata chivotului si a cantat
din harpa, semn al patrunderii in el a Sfantului Duh, sau proorocul Isaia, despre care se aminteste ca un inger l-a atins pe buze cu un fier inrosit, curatindu-l de boala.”, spune Pr. Ilie Melniciuc, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloaie” din Iasi. Tot el este de parere ca „Criteriile dupa care o scriere poate fi
considerata sfanta ar fi: sa provina de la un apostol, sa fie recunoscuta de catre intreaga Biserica, avand un acord tacit din partea acesteia, sa nu fie contradictie intre spusele lui Iisus, sa formeze crestinul, nu sa-l informeze”.
Evanghelia lui Petru
Aceasta scriere apocrifa a circulat mai ales in provinciile rasaritene, fiind citata de Origenes si Iustinus si criticata de episcopul Serapion din Antiohia cam in anul 200,
ca fiind compusa nu de Petru, ci de un grup de eretici; dintr-un fragment (descoperit in Egipt, la Ahmim, in 1892) se deduce clar cauza, Iisus Hristos aparand in acel text
mult mai putin ca persoana divina; aici, Isus e judecat nu de Pontius Pilatus, ci de regele Irod, dar in timpul supliciilor “el tacea ca si cum nu ar fi simtit nici un fel de
suferinta”, pentru ca, in cele din urma, sa exclame: “Puterea mea, puterea mea, de ce m-ai parasit ?” (fata de versiunea canonica: Eli, eli, lama sabakhtani? “Dumnezeul
meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?”). Profesorul Ilie Melniciuc este de parere ca „Faptul ca se vorbeste de putere ne conduce la ipoteza ca a fost scrisa intr-un
mediu gnostic, de cunoastere rationala, chiar esoterica, dar nu stiintifica. Gnosticii aveau ideea de putere, de intelepciune”. La randul sau, profesorul Bulai considera
ca „unii autori au incercat sa incarce materialul din evanghelii cu amanunte imaginate, picante. Autorii apocrifelor nu au plecat de la ideea de a-i invata gresit pe
oameni, insa de scrierile lor profita gnosticii, care aveau pretentia ca pot descoperi sensul ascuns al textelor”.
Gnosticii
Dar cine sunt acesti gnostici care pun atata pret pe scrierile apocrife? Filosofi apartinând primei perioade a erei crestine, ei doreau sa intemeieze teoria credintei
crestine prin invataturi filosofice. Ideea era de a transforma credinta in stiinta. Clemens din Alexandria si Origenes au sprijinit credinta bisericii crestine, spre
deosebire de gnosticii eretici (Basilides, Saturninus, Valentinus, etc), care tindeau sa transforme gnosticismul adaugându-i elemente mitice, metafizice si religioase
orientale (persane si ebraice), dar si elemente din filosofia greaca (platonice, stoice si pitagoreice).
Evanghelia lui Toma
Despre copilaria lui Iisus nu se spun multe lucruri in Biblie. Insa intr-o scriere interzisa de catre Biserica, Evanghelia lui Toma, copilul Iisus are o imagine de-a dreptul diabolica. Iata un citat din spusele atribuite lui Toma: “Impreuna cu Isus era si fiul invatatorului Ana. Acesta incepu sa imprastie cu o nuielusa de salcie apa adunata de Isus. Atunci Isus se mânie si-i zise: “Copil nelegiuit, necredincios si fara minte, cu ce ti-au gresit zagazurile mele si apa aceasta? Uscate-ai ca un copac si sa
nu ai nici frunze, nici fruct, nici radacina!” Si chiar in clipa urmatoare copilul acela s-a uscat din cap pâna-n picioare” (III, 1-3). Iata, asadar, o zguduitoare imagine a celui
care va deveni simbolul crestinatatii. “Parintii celui mort au venit la Iosif si au inceput sa-l invinuiasca zicând: “Cu un asemenea copil n-ar trebui sa locuiesti in satul
acesta. Macar invata-l sa binecuvânteze in loc sa distruga! Iata, nu vezi ca ne omoara copiii!?” (IV, 2). Profesorul Melniciuc este categoric impotriva acestei evanghelii: „Vizavi de scena descrisa in Evanghelia lui Petru in care Iisus blestema un copil, noi acceptam doar o singura ipostaza in care Iisus blestema si anume pilda
cu smochinul. Iisus nu poate deveni contradictoriu in afirmatii, el spunand chiar:
Manuscrisele de la Nag Hammadi
In decembrie 1945 un taran arab a facut o descoperire arheologica extraordinara in Egiptul superior, la Nag Hammadi. Intr-una din pesterile unui munte, Muhamad Ali
al-Saman a descoperit 52 de texte care includ asa-numitele „Evanghelii secrete”, poeme si mituri atribuind lui Isus ziceri si credinte care sunt foarte diferite de Noul Testament. In cartea sa „Evangheliile Gnostice”, Elaine Pagels, profesor de religie la Universitatea Princeton, face referire la aceste scrieri. Printre ele se afla si Evanghelia lui Filip, care atribuie lui Iisus fapte si ziceri total diferite de cele din Noul Testament: ” … Insotitorul mantuitorului este Maria Magdalena. Insa Christos o
iubea pe ea mai mult decat pe toti ceilalti apostoli si obisnuia adesea sa o sarute pe gura sa… Ceilalti apostoli fura raniti in sentimentele lor… Ei ii spusera lui Iisus,