Sa ne imaginam pentru citeva momente ca actualul nostru “voda” s-ar fi internat la un spital oarecare din Romania si nu la Viena. Relatarea este absolut autentica, cu singura deosebire ca a fost schimbat cetateanul umil cu binecunoscutul Basescu. Vom considera ca presedintele pentru citeva zile ar fi un roman oarecare.
Dupa ce a trecut prin diverse cabinete medicale particulare, terminind intr-o zi venitul pe o luna, Basescu primi indicatia sa se interneze a doua zi in Spitalul judetean din… A doua zi, purtat de durerea din spate, se prezinta la poarta spitalului, raportind celebrului portar, tartorul tuturor bolnavilor si familiilor lor, despre necazul sau. Vezi bine portarul trebuia sa stie tot, el hotarind daca este sau nu nevoie de acces in universul spitalicesc. Doctorii? Niste flecusteti ce deveneau importanti abia dupa ce treceai de el. La urma urmei nu reprezinta el FORTA, mina inarmata, cel ce pune legea in aplicare? Daca ar fi fost numai asta ar fi fost ce ar fi fost… Avea insa portarul nostru in mina un frumos chitantier. Incasa 50.000 lei de masina, asta doar pentru ca intrai in curtea spitalului. Trebuie mentionat ca practic nu existau parcari in exteriorul spitalului cu pricina, astfel incit singura solutie era dijmuirea, ordin de la director. In fapt, ciubucul dat portarului a fost furat cu buna stiinta de conducerea institutiei prin ordinul de taxare al masinilor ce incercau sa ajute cum puteau si ele pe bietii bolnavi.
In acest context, portarul, se distra taxind dupa preferinta clientela. Basescu avea doar o amarita de Dacie. Cum experienta ii spunea sa nu taxezi niciodata un Mercedes…, personajul nostru se repezi catre client si ii spuse raspicat cum sta situatia. Abia reusi sa treaca prima oara de tartor, ca pina sa se interneze cu adevarat, a trebuit sa iasa de citeva ori din curtea spitalului, nereusind sa mai treaca de sef decit taxat ca la carte si cu ceva nervi si cearta.
Dar vezi bine ca Basescu abia isi incepea aventurile din spitalul romanesc, autentic. Cu greu reusi sa se interneze. Fu dus la parter, un salon dezolant, fara lumina. Tintarii il chinuiau cu intepaturi morbide. Mizeria era la ea acasa. Lenjeria de pat, murdara, plina de pete arhaice, imbibate de amintirile atitor suferinti. Uneori intra o asistenta si il intreba daca a reusit sa isi cumpere medicamentele, altfel – canci tratament. Un bolnav uitat sub perfuzie de catre o asistenta draguta, plina de farduri si studenta la drept, umbla lesinat pe holul spitalului spre toaleta purtind cu sine intreg harnasamentul medical. Asistenta il puse la punct. Ce, nu vedea ca vorbeste la telefon? “Un impertinent”, gindi ea si privi cu dispret picaturile de singe ce aveau sa imbatrineasca mult si bine pe holuri, picaturi cazute din ranile bolnavului satul de atita grija. Basescu, isi comanda de acasa o perna si un cearsaf, un capot, papuci, mincare. Isi trimise soata dupa medicamente prin farmaciile particulare, apoi ignorind atmosfera disgratioasa in care se afla incerca sa rezolve un rebus.
Desigur ca personajul nostru, Basescu, nu ar face nimic pentru ca toate aceste realitati din medicina romaneasca sa se schimbe. Nu de alta, dar el a fost primul care a refuzat acest tratament. A plecat la Viena insotit de zeci de catelusi ce iau lins ranile. Ziaristii l-au urmat si ei, transmitind fiecare unduire a umbrei sale si cite si mai cite nerozii.
De cetateanul de rind, internat in spitalele din Romania nu se ocupa decit dijmuitorii. Practic lasati la buna discretie a portarilor hrapareti, asistentelor cu aere de vedete, rarelor clipe de umanism ale medicilor si bunului plac al directorilor de spitale, gata sa stoarca din suferinta cit mai mult posibil.
