articol scris de Steph
Ne aranjăm telefonul mobil în frigider, ne adresăm soţiei cu prenumele fostei prietene, propunem soţului o partidă de penis… în loc de o partidă de tenis, plecăm de la aeroport uitând una din valize, etc. Toate aceste acte de neatenţie sau simple gafe, în aparenţă insignifiante, spun multe în privinţa dorinţelor, sentimentelor sau gândurilor noastre cele mai secrete. Psihanaliştii le numesc lapsusuri sau acte eşuate. Nimic din ce se petrece în psihism nu este opera hazardului. Prin intermediul acestor acte cotidiene, precum într-un vis, inconştientul vorbeşte şi se exprimă împotriva voinţei noastre. Micile derapaje care ne surprind, ne fac să râdem, sau să roşim, traduc ieşirea la iveală a unor gânduri refulate. Freud le considera ca dorinţe refulate, care caută să-şi croiască o cale spre conştiinţă. „Inconştientul este un ansamblu de cunoştinţe existente în noi, acţionând potrivit propriilor sale legi, pe care noi nu le cunoaştem, El se manifestă prin aceste apariţii asemănătoare bulelor de aer care ies la suprafaţa apei…”, spune psihanalistul Jean-Pierre Winter. În realitate nu există nici o interpretare universală a actelor ratate; cu toate astea a tenta descifrarea lor, permite descoperirea a ceea ce dorim cu adevărat şi în deplină cunoştinţă de cauză. Când şi cum se exprimă inconştientul? Care este limbajul ascuns al acestor „gafe”, a acestor paşi greşiţi, sau a acestor vise?
Inconştientul este o parte din psihism, separat de conştiinţă prin bariera cenzurii, pe care-l putem asimila unui rezervor de reprezentări ale impulsiunilor noastre cele mai secrete. El are o existenţă proprie constând în ceea ce este mai intim în viaţa noastră psihică ca şi în ceea ce-i mai rezistent şi mai rebel la orice formă de regulă stabilită. Familiarizându-ne cu aceste reprezentări înseamnă a le conferi un nume, a le recunoaşte, fără ca musai să le dorim încarnarea, în afara cazului când, odată identificate, am dori absolut realizarea lor. A recunoaşte dorinţa de a se separa de soţ, de pildă, sau, rareori, dorinţe incestuoase, aceasta nu echivalează cu a trece la act. În schimb, fantasmele inconştiente sunt mult mai dificil accesibile dar, în acelaşi timp, sunt organizatorii raportului nostru cu realitatea. Ele ne permit o substituire la o altă realitate, conformă aşteptărilor. Expresiunea artistică, de pildă, este o punere în scenă a fantasmelor inconştiente, îngăduind accesul la o schemă de interpretare a gândurilor inconştiente. Dorinţa schimbului de partener, într-o structură conjugală bine echilibrată, este refuzată de conştient, care rezonează în termeni de suferinţă, de pierdere a anumitor avantaje materiale sau morale, de teama eşecului, de teama neprevăzutului etc., ceea ce nu înseamnă că dorinţa se va estompa sau va dispare. Cu o abilitate surprinzătoare, ea se va instala într-un fel de umbră conspirativă iar, când se amplifică în mod exagerat, rezultatele sunt faimoasele lapsusuri, acte eşuate sau vise. Apariţia anumitor factori cum ar fi oboseala, face ca cenzura să se fragilizeze, iar inconştientul să se manifeste prin impulsiuni: confruntarea cu un eveniment – o vorbă, o scrisoare (e-mail), vizionarea unui film, o întâlnire – provoacă o emoţie forte care va avea o rezonanţă în inconştient. În situaţiile în care suntem obligaţi la auto cenzură susţinută, sau la practica „limbii de lemn”, cum spun francezii, lapsusurile şi actele eşuate devin destul de abundente. Se spune că amorul ne predispune la tot felul de erori pentru că el deschide porţile inconştientului. Nu se spune uneori „se vede că eşti amorezat, vorbeşti numai prostii”?. O analiză a lapsusurilor este necesară pentru a şti ce dorim cu adevărat, lucru aproape imposibil în mod conştient. Dorinţa inconştientă este astfel identificată, permiţându-ne o intervenţia asupra ei, a renunţa la ea, sau a o accepta în cunoştinţă de cauză. Spre exemplu, realizând, în mod conştient, că o doresc pe Cloe… tot mai aproape de mine- în pofida diferenţei de vârstă şi a statutului ei familial – pot să mă hotărăsc să-i spun, sau să mă abţin pentru a o uita. Refuzând să-mi ascult această dorinţă, invoc diverse pretexte, riscând să fug şi să trec alături de femeia vieţii mele… Dorinţa nu ne cere întotdeauna de a fi realizată ci, mai degrabă de a fi ascultată. Nefiind interpretată potrivit unui vis sau al unui lapsus, ea va pretinde să fie recunoscută, transformându-se în simptom. Visul, de care Freud spunea că este „calea regală spre inconştient”, se exprimă ca un rebus. Gândurile refulate se manifestă prin imagini. Nu există o cheie pentru a descifra visele, ci o logică a limbajului: de pildă marea poate reprezenta o mamă. Dacă este prea dureros pentru psihism evocarea unei mame colerice, putem visa o mare dezlănţuită. Visul în sine n-are nici un sens. Numai urmărind aceste traiectorii de semnificaţii şi apropiindu-le de dorinţele sau angoaselor noastre, visul poate căpăta un sens.