AGAPIA, CHILIILE MAICUTELORMoldova in care traiesc, cea cuprinsa intre Carpati si Prut, este un crimpei din marea spiritualitate a lumii. Numarul mare de minastiri si destine monahale, vesnicii calatori intre un altar si altul, intre bucuria de a intilni persoane de duh si monumente istorice importante, te cuprind intr-o cingatoare dumnezeiasca. Mergi ore in sir cu masina, cu caruta, sau pe jos, uneori purtind in spate rucsacul sau bocceluta cu merinde, adapostit de crez, innoptind in chiliile minastiresti, ale schiturilor imprastiate prin adincurile padurilor.
Izvoarele te imbie la viata, firul ierbii la liniste, vis si odihna. Umbra stejarilor si brazilor te mingiie racoritor, ascunzind soarele cu grija materna. Vara, este la un pas. Aduce cu sine marea emigrare spre spiritualitate, marea neliniste a raspunsurilor lumesti si fortelor ceresti. Se pun in miscare zeci de mii de calatori zilnic. Chiar si saracul isi gaseste linistea. Barbati, femei si copii se apropie de zidirile sfinte. Dumnezeu le daruie sufletul sau, ii fac frati si surori.
Monumente de mult intrate in legende: Varatec, Agapia, Neamtului, Sihla, Sihastria, Sucevita, Voronet, ii intimpina pe calcatorii de prag, cu bucuria unei infratiri cuceritoare.
Natura complecteaza tabloul fericirii. La poalele Ceahlaului, spre est, cit vezi cu ochii, paduri, izvoare, sate, orase, lacuri si baltiri. Inca mai poti intilni care trase de armasari, incarcate de familii, imbracate de sarbatoare, umblind drumul Dumnezeirii.
Asta este Moldova mea, Moldova celor ce o iubesc. Desi mult mai primitiva decit restul Europei, Moldova din vestul Prutului, este un dat in sine, irepetabil si sfint. Fara ea, fara traditiile ei si linistea spirituala pe care o genereaza, am fi mai saraci. Am fi fara istoria unui neam, fara bucuria infratirii cu primitivitatea a mii de suflete, traitoare in basmul, in care minunile sunt firea fundamentala a locului.