RAPORT
pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim si criminal.
Raport propus Presedintelui României Traian Basescu de Sorin Iliesiu* în octombrie 2005.
Text actualizat în ianuarie 2006.
Raportul este necesar pentru a condamna criminalitatea comunismului în mod incontestabil si în deplina cunostinta de cauza, întrucât la fel s-a procedat si în cazul condamnarii holocaustului, un numar deosebit de mare de oameni fiind exterminati în ambele cazuri de genocid.
Raportul a fost propus la solicitarea Presedintelui României Traian Basescu de a condamna regimul comunist din România în baza unui raport elaborat de o comisie o comisie validata stiintific. Prezentul raport este rezumatul unui material obiectiv, riguros stiintific, elaborat de o echipa de istorici supervizata de personalitati recunoscute, incontestabile, specialisti în istoria comunismului mondial si românesc.
Textul reprezinta în cea mai mare parte un rezumat concis al materialului documentar-stiintific elaborat în ultimii 12 ani de Centrul International de Studii asupra Comunismului din cadrul Fundatiei Academia Civica. Consiliul stiintific este format din: Thomas Blanton (National Security Archives, George Washington University, Washington D.C.), Vladimir Bukovski (Cambridge), Stéphane Courtois (Centre National de Recherches Scientifiques, Paris), Dennis Deletant (London University), Helmut Müller-Enbergs (Oficiul Federal pentru Studierea Arhivelor STASI, Berlin), Serban Papacostea (academician, Bucuresti), Alexandru Zub (academician, Institutul ”A.D.Xenopol” Iasi). O parte din materialul documentar este cuprins în Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet, initiat de Ana Blandiana si Romulus Rusan în 1993. Argumentele recunoasterii caracterului obiectiv si riguros stiintific al acestui material documentar de condamnare a crimelor comunismului, reprezentat în forma specifica de Memorialul de la Sighet, sunt urmatoarele: În 1995 Memorialul a fost luat sub egida Consiliului Europei. În 1997 Parlamentul Romaniei l-a declarat ansamblu de interes national. În 1998 Consiliul Europei îl considera printre primele trei locuri de pastrare a memoriei continentului, alaturi de Memorialul de la Auschwitz si Memorialul Pacii din Franta. La seminarul international de la Weimar din 2004 a fost recunoscut ca cel mai obiectiv stiintific dintre toate memorialele existente în fostele tari comuniste.
* Sorin Iliesiu, vicepresedintele Aliantei Civice, membru al Consiliului director al Fundatiei Academia Civica, membru al Grupului pentru Dialog Social, initiatorul Apelului pentru România – din iunie 2005 – pentru reforma morala a societatii românesti (Apelul pentru România a fost semnat de cele mai prestigioase organizatii civice non-guvernamentale din România).
I n t r o d u c e r e
Referiri facute de Presedintele S.U.A si Presedintele României fata de Pactul Hitler-Stalin (1939) si Conferinta de la Yalta (1945)
În 1945 la Yalta, cu trei luni înainte de sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, marile puteri Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie – reprezentate de Stalin, Roosevelt si Churchill – au stabilit, printre acordurile oficiale, un acord neoficial referitor la stabilirea viitoarelor sfere de influenta. Dupa 60 de ani, presedintele Statelor Unite a afirmat ceea ce sute de milioane de oameni din tarile ocupate de Uniunea Sovietica au asteptat timp de 60 de ani. George W. Bush (Riga, 7 Mai 2005): “Acordul de la Yalta a continuat traditia nedreapta a celui de la München si a pactului Ribbentrop-Molotov. Înca o data, când au negociat marile puteri, libertatea natiunilor mici a fost oarecum neglijabila. Totusi, aceasta încercare de a sacrifica libertatea de dragul stabilitatii a lasat un întreg continent divizat si instabil. Captivitatea a milioane de oameni din Europa Centrala si de Est va ramâne în memorie ca una dintre cele mai mari nedreptati ale istoriei”. „Nu vom mai repeta greselile altor generatii, dând satisfactie tiraniei sau scuzând-o, sacrificând libertatea pentru a urmari zadarnic stabilitatea. Ne-am învatat lectia. Nu putem neglija libertatea nimanui. Pe termen lung, propria noastra securitate si adevarata stabilitate depind de libertatea altora.”
În spiritul celor afirmate de presedintele american referitor la Pactul dintre Hitler si Stalin, Presedintia României a publicat o luna mai târziu (în iunie 2005) urmatorul Comunicat de presa – un remarcabil exemplu de demnitate nationala: “La împlinirea a 65 de ani de la ultimatumul sovietic adresat autoritatilor române, Presedintele României, Traian Basescu, condamna ferm Pactul Ribbentrop-Molotov care a condus la anexarea Basarabiei si a nordului Bucovinei de catre URSS. Presedintele Traian Basescu considera ca România nu poate ignora suferintele îndurate de fratii nostri de peste Prut ca urmare a unor fapte istorice grave. Presedintele României se înclina, cu respect, în fata oamenilor care au trebuit sa învete sa traiasca zilnic cu suferinta, de la cea a separarii de familie, la cea a dezradacinarii de limba si de neam”.
Citat din marturia lui Corneliu Coposu (1914-1995), liderul anticomunismului si al crestin-democratiei din România postcomunista.
“Poporul român a fost singurul dintre popoarele ocupate de sovietici, din sud-estul Europei, care n-a capitulat dupa ocupatia sovietica si care a protestat retragându-se în munti, formând echipe de rezistenta. Poporul român n-a dezarmat dupa ce toate statele din jurul nostru s-au resemnat în a accepta comunismul care le-a fost impus de armata de ocupatie sovietica, si enumar: Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Germania de rasarit. Doar partidul nostru (P.N.T.) a dat 272.000 de oameni arestati dintre care trei sferturi au murit în închisoare. Asta a fost adevarata rezistenta româneasca. Victimele acestei rezistente au fost pe de o parte intelectualitatea româna, ofiterimea româna, tot ceea ce a avut ca suprastructura neamul românesc, în frunte cu toti sefii de partide, toti fostii ministri, fostii sefi de scoala, fostii oameni de înalta gândire filozofica, oameni care s-au realizat în toate domeniile. N-a scapat nici unul de aceasta persecutie comunista. Au fost sacrificati sute de mii de oameni care au murit în cele 50 de locuri de detentie, în cele câteva zeci de lagare, în lagarele de munca, la canalul Dunare – Marea Neagra, în toate institutiile represive care au vânat tot ceea ce reprezenta o luciditate, o gândire, o dorinta de independenta în poporul român. Regimul comunist a concentrat, cu evident scop de exterminare, pe cei socotiti ca reprezinta vârfurile rezistentei anticomuniste. Puscaria nici nu avea rostul sa conserve detinutii, ci dimpotriva, sa suplineasca ezitarile puterii politice de a-i lichida prin glont. De aceea au fost atât de putini supravietuitori. Sigur ca scopul a fost realizat în proportie de 90%. În orice caz, am verificat pe viu proverbul românesc sa nu-i dea Dumnezeu omului atât cât poate sa suporte. Omul suporta extraordinar de mult, peste limita pe care si-ar îngadui-o sa si-o imagineze.” (Nota: fragmente extrase din interviul acordat Luciei Hossu-Longin).
Regimul comunist din România (1945-1989) a fost nelegitim si criminal, având în vedere urmatoarele:
Prezentam în preambul câteva repere istorice din perioada 1917-1944, semnificative pentru nelegitimitatea regimului comunist în România:
• decembrie 1917: la Iasi, bolsevicii încerca sa rastoarne guvernul român si sa-i izgoneasca pe viitorii fauritori ai României Mari: regele Ferdinand Întregitorul si legendara regina Maria (cea mai celebra regina a epocii sale, nepoata a reginei Victoria a Angliei si a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei; ultimul tar, Nicolae al II-lea, varul reginei Maria, a fost ucis de bolsevici în 1918).
• martie 1918: la Chisinau, Parlamentul Basarabiei (provincie româneasca ce se declarase independenta de puterea bolsevica) voteaza Unirea Basarabiei cu România.
• noiembrie 1918: la Cernauti, Consiliul National din Bucovina (fosta provincie a defunctului imperiu austro-ungar), a votat Unirea Bucovinei cu România.
• 1 Decembrie 1918 (ziua nationala a României postcomuniste): la Alba Iulia, Adunarea Nationala din Transilvania, a votat unirea Transilvaniei si Banatului (foste provincii ale defunctului imperiu austro-ungar) cu România. [Astfel, unirea românilor într-un singur stat a fost realizata înainte de Conferinta de pace de la Paris, fiind recunoscuta de aceasta (suprafata României întregite fiind 295.042 km2). În perioada interbelica, România va deveni un stat puternic si prosper.
• august 1919: armata româna ocupa Budapesta pentru a elibera Ungaria de regimul sovietic instaurat în martie 1919 de Bela Kuhn (la initiativa si cu sprijinul lui Lenin). Bela Kuhn actionase pentru a sovietiza Transilvania.
• 1921: la initiativa Uniunii Sovietice, este înfiintat Partidul Comunist din România (P.C.d.R.), care va fi dirijat exclusiv de Moscova. Comparativ cu celelalte partide comuniste din Europa interbelica, P.C.d.R. va avea cei mai putini membri.
• 1924: conform indicatiilor Moscovei, P.C.d.R. urma sa declanseze o revolutie bolsevica care avea ca scop final desfiintarea Regatului României si înglobarea teritoriului românesc în Uniunea Sovietica. P.C.d.R. este interzis datorita activitatii lui antinationale si antistatale.
• 1939: este semnat Pactul Ribentropp-Molotov, dintre dintre Hitler si Stalin; pactul stipuleaza “interesul” sovietic fata de statele baltice, estul Poloniei si Basarabia (provincie a României).
• iunie 1940: prin ultimatumul Guvernului sovietic care a amenintat cu invazia armata imediata, România este fortata sa cedeze nu numai Basarabia, dar si nordul Bucovinei si tinutul Hertei cu toate ca ultimele doua nu au apartinut niciodata Rusiei. Populatia româneasca va fi supusa la actiuni de represiune, teroare si masacre, elita antisovietica fiind exterminata.
• iunie 1941: guvernul condus de maresalul Ion Antonescu declara razboi Uniunii Sovietice si elibereaza teritoriile pierdute cu un an în urma. Ulterior, armata româna va lupta alaturi de armata germana împotriva Uniunii Sovietice.
• august 1944: din ordinul Regelui Mihai, maresalul Antonescu este arestat. România declara razboi Germaniei alaturându-se coalitiei antinaziste, aducându-si întregul ei potential militar si economic pâna la sfârsitul razboiului. Armata româna începe eliberarea propriei tari ocupate de trupele germane (eliberarea este finalizata la 25 octombrie 1944).
• octombrie 1944: La Moscova, Stalin si Churchill convin neoficial asupra viitoarelor sfere de influenta (referitor la România, Stalin a impus o preponderenta de 90%). În acest timp armata româna elibereaza nordul României (Transilvania de nord-est a fost cedata în 1940 Ungariei horthyste prin Dictatul de la Viena). Mentionam ca pe masura ce armata româna si-a eliberat propria tara de ocupatia nazista, sovieticii au ocupat România declarându-se „eliberatori” si instalându-si propriul guvern la Bucuresti sub forma Comisiei de Control al Armistitiului.
Nota: majoritatea datelor de mai sus au fost preluate din situl oficial al Presedintiei României, respectiv din sectiunea referitoare la istoria României, redactata de istoricul Ion Calafeteanu.
________________________________________
1). Tradarea intereselor României de catre guvernul dominat de comunisti, impus de Stalin în martie 1945. Anexarea nedreapta si prin forta a României la imperiul sovietic, începând din 1945.
• În februarie 1945 a avut loc Conferinta de la Yalta la care au participat Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie, reprezentate la vârf de Stalin, Roosevelt si Churchill. Printre acordurile neoficiale convenite a fost reconfirmata “influenta” de 90% a Uniunii Sovietice în România, procent impus de Stalin lui Churchill cu patru luni în urma, la Moscova. În timp ce la Yalta se pecetluia sacrificarea României ignorându-i-se în acelasi timp meritele deosebite, armata româna îsi continua campania antinazista eliberând Ungaria, Cehoslovacia si o parte a Austriei. Subliniem ca datorita României, al doilea razboi mondial a fost scurtat cu minimum 6 luni, armata româna jertfind pe frontul antinazist viata a peste 100.000 de militari, România plasându-se în aceasta privinta pe locul 4 între natiunile lumii, dupa Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie. Mentionam în mod suplimentar ca Stalin a impus armatei române o strategie militara de exterminare la limita maxima posibila.
• La 6 martie 1945, imediat dupa acordul de la Yalta si conform prevederilor neoficiale ale acestuia, Stalin impune în România un guvern-marioneta dominat de comunisti (condus de Petru Groza, un politician burghez prosovietic), guvern care îsi va îndeplini sarcina de a începe sovietizarea tarii, respectiv de a demara lichidarea democratiei pentru a face posibila instaurarea comunismului, tradând astfel interesele României. În consecinta, a început teroarea: au început sa se faca arestari, epurari si deportari, internari în lagare de detinuti politici si de asemenea, s-a instituit cenzura. Una dintre sarcinile oficiale ale guvernului-marioneta era tocmai de a organiza “alegeri libere si corecte”.
2). Instaurarea nelegitima si prin forta a puterii comuniste prin fraudarea uriasa a alegerilor din 1946.
În conditiile de teroare instaurata de comunisti, alegerile din noiembrie 1946 au fost câstigate cu o majoritate covârsitoare de opozitia anticomunista care a obtinut între 70% si 95% din voturi, conform unor marturii orale si unor documente. Însa comunistii au inversat pur si simplu rezultatul oficial: 70% în favoarea blocului politic dominat de comunisti. Fraudarea uriasa a alegerilor a constituit o crima împotriva poporului român, prin furtul vointei natiunii. Dupa alegeri, ritmul sovietizarii s-a intensificat.
3). Tradarea de catre puterea comunista din România a intereselor fundamentale ale României prin acceptarea conditiilor nedrepte ale Tratatului de pace de la Paris din 1947.
• În cadrul tratativelor Conferintei de pace de la Paris din 1946-1947 si prin semnarea Tratatului de pace (10 februarie 1947), puterea comunista din România, respectiv guvernul-marioneta dirijat de Stalin, se face vinovat ca a acceptat ca României sa nu i se recunoasca statutul de tara co-beligeranta conform meritelor exceptionale ale României în lupta antinazista, ci dimpotriva, puterea comunista a acceptat ca România sa fie tratata ca o tara învinsa de Uniunea Sovietica. Puterea comunista (din România) a ignorat deosebitele eforturi umane si economice, pe care România le facuse pentru cauza Natiunilor Unite, precum si faptul ca datorita alaturarii României la coalitia antinazista începând din august 1944, al doilea razboi mondial a fost scurtat cu minimum 6 luni, armata româna jertfind pe frontul antinazist viata a peste o suta de mii de militari, România plasându-se în aceasta privinta pe locul 4 între natiunile lumii dupa Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie.
• În cadrul tratativelor Conferintei de pace, puterea comunista (din România) a ignorat nelegitimitatea întelegerii dintre Stalin si Hitler prin pactul Ribbentrop-Molotov, precum si nelegitimitatea ocuparii de catre Uniunea Sovietica, în 1940, a teritoriilor românesti Basarabia, Bucovina de nord si tinutul Hertei. Nu a fost invocat faptul ca ultimele doua nu au apartinut niciodata Rusiei, si de asemenea nu a fost invocat faptul ca în 1918 Basarabia a decis unirea cu România, prin proprie vointa. Nu a fost invocata legitimitatea intrarii în razboi a României (în 1941) pentru a-si elibera propriile teritorii. Acceptând conditiile Tratatului de pace, puterea comunista (din România) se face vinovata ca a acceptat sa fie cedate Uniunii Sovietice teritoriile românesti Basarabia, Bucovina de nord si tinutul Hertei având o suprafata de 44.000 km2, locuite în acel moment de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români. Ulterior, acestia au fost supusi deznationalizarii fortate, persecutiilor etnice, deportarii (inclusiv în lagare de munca în Siberia), asasinatelor în masa, precum si a altor forme de exterminare. Teritoriile românesti cedate de puterea comunista au fost masiv colonizate cu populatii alogene.
• De asemenea, puterea comunista a acceptat sa plateasca Uniunii Sovietice despagubiri în valoare de 300.000.000 dolari si a acceptat ca România sa fie în continuare ocupata de trupe ale armatei sovietice pentru înca 90 de zile. Ulterior armata sovietica de ocupatie a ramas în România pâna în 1958, întretinerea acesteia costând 2 miliarde de dolari.
4). Distrugerea fortata a regimului democratic multipartidic prin lichidarea opozitiei politice democratice si înlocuirea democratiei cu dictatura partidului unic (1947).
Prin distrugerea fortata a celor trei partide românesti traditionale (national-taranesc, national-liberal si social-democrat), comunistii au facut trecerea de la un regim democratic multipartidic la dictatura partidului unic, partidul-stat, respectiv Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.), redenumit ulterior Partidul Comunist Român.
5). Suprimarea fortata a monarhiei (1947). Dupa actul de la 23 august 1944, când s-a alaturat coalitiei antihitleriste dând peste o suta de mii de morti pe frontul antinazist, România a fost transformata de sovietici din stat aliat în stat satelit. România era singura dintre tarile ce urmau a fi sovietizate care avea un rege iubit de popor – considerat astfel ultimul obstacol împotriva impunerii comunismului. Dupa ce fusese recunoscut ca unul din artizanii sfârsitului razboiului, decorat de rusi si americani, comunistii l-au silit pe Regele Mihai sa abdice pentru a instaura republica de tip sovietic. “Actiunea militara antihitlerista începuta la 23 August 1944 a fost unul dintre evenimentele esentiale ale celui de-al doilea razboi mondial pe fronturile din Europa. Aceasta actiune a fost îndeplinita exemplar de armata româna la initiativa si la ordinul comandantului ei suprem, Regele Mihai I. Dupa august 1944, Regele Mihai a fost punctul de reazem si de speranta a covârsitoarei majoritati a natiunii care respingea dominatia comunista. La 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit sa abdice sub amenintarea fortei si a unor represalii sângeroase împotriva a sute de tineri arestati.” – acad. Dinu C. Giurescu.
6). Sovietizarea totala, prin forta, a României (1948). Daca în anii anteriori comunistii obtinusera majoritatea sau unanimitatea puterii, folosind de fiecare data teroarea si viclenia, în 1948 si-au impus propriul sistem economic si social, potrivit retetelor experimentate în deceniile anterioare de Lenin si Stalin. În anul 1948, practic toate institutiile statului au fost refacute dupa sablonul existent în URSS: justitia, securitatea, învatamântul, academia, cultele. Au continuat, cu si mai mare amploare, batjocorirea justitiei prin procese politice înscenate, precum si supunerea cetatenilor printr-o propaganda bazata pe neadevar având scopul uitarii adevarului (mancurtizare). De altfel, batjocorirea justitiei si supunerea cetatenilor prin propaganda se numara printre constantele regimului comunist. A fost adoptata constitutia republicii populare – dupa model sovietic. A fost constituit Partidul Muncitoresc Român, „partidul unic al clasei muncitoare”, organul suprem de conducere a statului (partidul-stat). Au fost schimbati conducatorii principalelor culte religioase (cu scopul aservirii totale a Bisericii ortodoxe) si a fost interzisa Biserica greco-catolica. A fost decretata nationalizarea principalelor mijloace de productie (au fost nationalizate toate mijloacele de productie, de la fabricile siderurgice, la atelierele de crema de ghete). În mediul rural a fost copiat de la sovietici sistemul cotelor obligatorii de cereale, ca si împartirea taranilor în „saraci”, „mijlocasi” si „chiaburi”. S-au facut mii de arestari în rândul tineretului anticomunist, dar si al membrilor de frunte al partidului comunist (cei neagreati de Stalin si de Dej, cu de exemplu lotul Patrascanu acuzat de “deviatie nationaliste”). A continuat procesul programatic de distrugere a intelectualitatii. A fost lichidata presa libera. Academia Româna a fost practic înlocuita în bloc cu favoriti ai puterii, vechii membri au fost exclusi în totalitate, doar o mica parte fiind ulterior reprimiti; mare parte a celor exclusi au fost arestati, unii murind în detentie. Învatarea limbii ruse în scoli a devenit obligatorie, de asemenea, învatarea istoriei partidului bolsevic si a geografiei Uniunii Sovietice. Predarea religiei a fost interzisa. Au fost introduse defilarile comuniste obligatorii (uneori chiar de Sarbatoarea Sf. Paste), iar în scoli, în locul icoanelor au fost introduse portretele conducatorilor comunisti.
7). Exterminarea programata a cetatenilor prin actiunile Securitatii, precum si alte forme de reprimare (1948-1989).
• În anii ’50, Securitatea a cautat, la cererea partidului, sa lichideze pe toti virtualii adversari ai regimului. Astfel a fost inventata „retinerea administrativa „, fara mandat, ancheta si proces. Sub pretextul „reeducarii prin munca”, sute de mii de oameni au fost ridicati si trimisi pe diverse santiere de lucru, unde erau supusi unui regim de exterminare în masa prin foame, istovire si umilinta. Arestarile se faceau pe motive politice: complot, propaganda împotriva regimului, uneltire contra ordinii sociale etc.
• Dupa 1965 Securitatea pretindea ca apeleaza, profilactic, la constiinta cetatenilor. Prin aceasta se întelegea cresterea numarului de “informatori” („turnatori”), care îsi luau în scris obligatia sa semnaleze „pericolele care amenintau patria”.
• În anii ’80 Securitatea a conceput un program sistematic de îndoctrinare si manipulare în masa, prin zvonuri, intrigi, înscenari, delatiuni, provocari, crearea de conflicte între diferitele paturi ale populatiei, înasprirea cenzurii sau reprimarea celui mai mic gest de independenta al intelectualilor. Urmele acestei siluiri a constiintei nationale persista si azi în mentalitatile publice.
8). Exterminarea programata a detinutilor politici (1945–1989).
• Numarul detinutilor politici este estimat ca fiind între 500.000 (limita minima) si 2.000.000 (limita maxima). Mentionam ca în timpul regimului Ceausescu numarul detinutilor politici a fost doar de ordinul sutelor sau miilor, acestia fiind camuflati intentionat în infractori de drept comun sau internati în spitale psihiatrice unde erau tratati cu socuri electrice si cu narcotice.
• În România au existat peste 230 de locuri de detentie poltica, cifra în care se includ spatiile de ancheta, de triaj, de încarcerare propriu-zisa (penitenciarele), ca si lagarele de munca fortata si de deportare. Daca adaugam sediile de Securitate în care detinutii erau adusi dupa arestare si supusi interogatoriilor, cifra creste cu peste 100. Azilele psihiatrice cu caracter politic unde celor arestati li se aplicau tratamente de „reeducare” erau cel putin 15. Numarul locurilor de executie, al locurilor unde s-au desfasurat lupte între partizani si Securitate si al gropilor comune descoperite în ultimii ani trece de 90.
• Regimul penitenciar al detinutilor politici a fost un regim programat de exterminare lenta, în primul rând prin înfometare, prin frig, prin diferite forme de tortura, prin lipsa aproape totala a asistentei sanitare, a igienei s.a.m.d.. Înainte de a ajunge în penitenciare, în cadrul anchetelor de la Securitate, detinutii politici erau de regula torturati prin metode de o cruzime extrema. Nu putini au decedat în timpul anchetei. În penitenciare, torturile continuau si sub alte forme. Detinutii considerati recalcitranti erau izolati în obscuritate totala, înlantuiti de un inel din centrul celulei. Uneori erau tinuti cu picioarele pe un gratar aflat într-o pânza de apa. Detinutul era încarcerat dezbracat si descult. Ratia de hrana era redusa la jumatate. În întuneric, în frig, înfometat, uneori si legat, era obligat sa stea în picioare toata ziua si toata noaptea. Citam din marturiile lui Corneliu Coposu (fragmente extrase din interviul acordat Luciei Hossu-Longin): “Am trecut prin 17 puscarii. Am intrat în închisoare având 112 kg si am iesit cântarind 51 kg. Frigul era permanent. Temperatura aproape nemodificata si vara si iarna, din cauza grosimii zidurilor. Mâncarea era si ea de exterminare, cu aproximatie 400-500 de calorii pe zi: o turta facuta dintr-un amestec de faina de malai cu faina de seminte de matura. Am fost batut cu saci de nisip, cu cearceaf ud în baie, am fost pus sa fac manej…, bine, nu mai vorbesc de suspendarile pe o ruda de fier pentru a fi batut la talpi. La iesirea din închisoare (…) uitasem sa vorbesc. Bineînteles ca fiecare detinut, fiind singur, era exclusa orice conversatie si legaturile cu ceilalti ocupanti ai celulelor s-au facut multa vreme prin Morse batut în zid, pâna când sistemul a fost descoperit si sanctionat foarte sever. Dupa aceea, comunicarile se faceau prin tuse Morse, care era extrem de obositoare, epuizanta, mai ales în halul de slabiciune în care ne gaseam toti detinutii acolo. Încrederea în supravietuirea din holocaustul comunist a fost temelia rezistentei.”
În lagarele de munca fortata detinutii erau exterminati din cauza eforturilor supraomenesti, a regimului alimentar (între 500-1000 calorii pe zi fata de cele 2000-2500 calorii ale unui regim alimentar normal), a lipsei de medicamente si conditiilor neomenesti de cazare. La toate acestea, se adauga de obicei tortura din timpul muncii sau de dupa munca din cauza neîndeplinirii normei. Dupa expirarea pedepsei, numerosi detinuti erau deportati în conditii de mizerie extrema; dupa 2-3 ani, adeseori urma o noua condamnare care de fapt însemna reluarea torturilor pâna la exterminarea foarte probabila. Prezentam câteva exemple de torturi cu scop de exterminare (exemple preluate din studiile lui Cicerone Ionitoiu): batai cu ranga de fier, cazma, lopata, cravasa, unii murind în urma traumatismelor, altii ramânând schilozi pe toata viata; interzicerea tratamentului medical detinutilor bolnavi si scoaterea lor la munca, în mod fortat, contrar prescriptiilor medicale, fapt ce a dus la moartea unora; introducerea detinutilor în carcere descoperite iarna, dezbracati, sau chiar în pielea goala; alergarea detinutilor si calcarea lor în copitele cailor; scoaterea detinutilor la lucru dezbracati, în timp de iarna si pedepsirea unora de a sta pâna la prânz în apa înghetata; îngroparea unor detinuti de vii în pamânt; unii detinuti s-au sinucis pentru a scapa de torturi, iar altii au înnebunit, datorita presiunilor psihice si fizice la care erau supusi.
• Fenomenul Pitesti (1949-1954) În anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a se înfaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii, oamenii politici ai vechiului „regim burghezo-mosieresc” erau în închisori, taranii cei mai gospodari erau deportati în coloniile de munca fortata. Tuturor împreuna si fiecaruia în parte li se aplica eticheta de „dusman al poporului”. Mai ramasesera tinerii, o forta sociala imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitesti (denumit de Securitate „reeducare”). Metodele cele mai barbare de tortura psihica au fost aplicate asupra tinerilor detinuti „recalcitranti”, cu scopul de a-i face sa se umileasca reciproc, sa se maltrateze fizic si sa se mutileze psihic denigrându-si trecutul. Aceasta operatie diabolica de depersonalizare si de asasinat moral s-a desfasurat cu începere din decembrie 1949 în penitenciarul Pitesti, continuând apoi, cu o putere mai scazuta, în penitenciarele Gherla si Târgu Ocna. Experimentul de la Pitesti este considerat un unicat în panoplia mijloacelor de distrugere în masa a personalitatii umane.
•Munca fortata – adica folosirea detinutilor politici ca mâna de lucru pe diverse santiere sau în mine – a fost larg utilizata în perioada comunista si avea ca scop exterminarea în masa.
Cel mai cunoscut dintre santiere a fost Canalul Dunarea-Marea Neagra, început în 1950, întrerupt în 1953. Mâna de lucru era asigurata de „elementele reactionare”, majoritatea „retinute administrativ”, fara proces. Canalul era denumit, „un mormânt al burgheziei românesti”. Dupa cele mai prudente estimari, în lagarele lui au fost concentrati, numai în 1950, peste 40.000 de detinuti. Alti 20.000 erau asa numitii „lucratori voluntari”.
• Femei în închisoare În afara închisorilor mixte au existat unele rezervate exclusiv femeilor: Mislea, Margineni, Miercurea Ciuc, Dumbraveni sau Arad. Nasterea, maternitatea capata cu totul alte dimensiuni în închisoare. Uneori, mamele închise erau despartite în mod tragic de copiii lor.
9). Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenta anticomunista în munti (1945-1962).
Rezistenta împotriva comunismului a început sa se manifeste imediat dupa preluarea conducerii de catre comunisti. Erau arestati, anchetati, judecati si condamnati nu numai cei ce se opuneau direct instaurarii comunismului (de cele mai multe ori acestia se opuneau epurarilor din armata, colectivizarii sau introducerii în scoli a comunismului), ci si rudele lor, fratii, parintii, surorile care îi ajutau. În fata acestui val masiv de agresiuni, o buna parte din cei vizati s-au refugiat în muntii României. Majoritatea acestora s-au organizat spontan în formatiuni sau grupuri de partizani care împânzeau muntii. Astfel, în anii 1945-1959 gasim partizani atât în Carpatii Orientali cât si în cei Meridionali, în Fagaras, Retezat, Semenic, în Carpatii Apuseni si în Obcinele Bucovinei, precum si în padurile Babadagului, în Muntii Gutâiului si Tiblesului. Armamentul partizanilor era repezentat de diferite arme recuperate dupa razboiul mondial. Formatiunile constituite (în medie, 10-40 de persoane) nu reprezentau o amenintare majora pentru puterea comunista. Erau compuse din tineri, batrâni, femei (dintre care unele chiar gravide sau cu copii mici), tarani, fosti ofiteri din armata, avocati, medici, studenti, muncitori. Erau de toate vârstele, din toate categoriile sociale si orientarile politice, sprijiniti de sateni, care le aduceau alimente si îmbracaminte si adesea le asigurau adapost. Propaganda comunista le-a pus tuturor eticheta de „banditi”. Terorizarea de catre anchetatori a familiilor celor din munti, a rudelor acestora, eliminarea din scoli a copiilor lor, folosirea unor metode salbatice, i-a determinat pe multi dintre ei sa se predea pentru a-i scuti de torturi pe cei dragi. Au fost condamnati la ani grei de temnita si confiscarea averilor, pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”. Majoritatea au fost omorâti. Ultimii partizani au fost capturati abia în 1962. Rezistenta anticomunista a partizanilor a durat 14-17 ani si a fost un fenomen spontan, fara sa fi existat, se pare, o coordonare la nivel national între diversele formatiuni.
10). Represiunea împotriva Bisericii. Arestarea sau exterminarea celor care se opuneau comunismului. (1948-1989) Comunismul a urmarit dezradacinarea credintei religioase si impunerea ateismului.
• În cazul Bisericii Ortodoxe Române înaltii ierarhi au fost înlocuiti în 1948, unii dintre ei murind în conditii suspecte, altii fiind arestati si primind “domiciliu obligatoriu” în manastiri. De-a lungul anilor au fost arestati în jur de 2000 preoti de mir. În plus au fost arestati un mare numar de calugari si maici. În 1959, Securitatea si Departamentul pentru Culte au redus cu doua treimi numarul manastirilor si al calugarilor, pe motiv ca asezamintele monahicesti ascundeau partizani din munti si elementele reactionare. Unele manastiri au fost evacuate prin forta armata. În 1959-1960 au fost arestati sute de preoti pe motiv ca raspândesc misticismul, predica împotriva materialismului dialectic sau se opun orânduirii socialiste.
• Biserica Greco-catolica (Unita cu Roma), cea de a doua biserica nationala, cu 1,5 milioane de aderenti români, a fost interzisa în 1948. Un numar redus de preoti au semnat declaratia de trecere la ortodoxie. Pentru ca au refuzat, episcopii si preotii au fost arestati spre exterminare. De exemplu, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu – cel care a citit proclamatia de la Alba Iulia în cadrul Marii Adunari de la 1 Decembrie 1918 pentru Unirea Transilvaniei cu TARA-mama, a murit în captivitate.
• Biserica Romano-Catolica a fost considerata o „oficina imperialista”, „cuib de spioni si tradatori” etc. pentru ca avea „legaturi cu strainatatea”. O serie de procese politice s-au soldat cu condamnarea sau expulzarea. Ca si în cazul celorlalte biserici, scolile catolice au fost desfiintate, preotii „reactionari” au fost înlaturati si arestati.
• Cultele protestante si neoprotestante au fost, de asemenea, urmarite si persecutate, pe motiv ca ar fi fost „dirijate din exterior”.
11). Arestarea, uciderea, detentia politica sau deportarea taranilor care opuneau rezistenta fata de colectivizare (1949-1962).
În spiritul „luptei de clasa”, taranii au fos împartiti în trei categorii: „saraci”, „mijlocasi” si „chiaburi”. Luptând împotriva „chiaburilor” si a „mijlocasilor” care „sovaiau”, saracii trebuiau sa „fie lamuriti” de avantajele intrarii în gospodariile agricole. Rezistenta taranilor a fost însemnata: în primii ani de dupa Plenara P.M.R. din martie 1949 (care a hotarât trecerea fatisa la colectivizarea de tip sovietic) activistii trimisi pe teren erau refuzati si goniti, iar în multe comune au avut loc rascoale si lupte cu trupele de militie, care s-au soldat cu morti, raniti, condamnari si deportari. Dupa datele P.M.R.-ului, între 1949-1952 au avut loc peste 80.000 de arestari de tarani, dintre care 30.000 finalizate cu sentinte de închisoare. În rascoalele din 1959-1962 si-au pierdut viata sau libertatea alti tarani. Rascoala din Vadu Rosca (regiunea Galati), în care si-au gasit moartea noua oameni, a fost reprimata de Nicolae Ceausescu personal. În alte sate s-a tras cu tunul pentru intimidarea si „lamurirea” taranilor. În 1962, 96% din suprafata arabila a tarii si 3.201.000 familii au fost cuprinse în structurile colectiviste, conform rezultatelor anuntate de Gheorghiu-Dej.
12). Deportarile cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea si “vânzarea” evreilor si germanilor.
• În ianuarie 1945 peste 75.000 de etnici germani, cetateni români, au fost deportati în Uniunea Sovietica pentru a „reconstrui” economia devastata de razboi. 20% au murit. Supravietuitorii au putut sa revina în România abia în 1949-1950.
• În noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusa în miscare cea mai ampla actiune de deportare din istoria contemporana a României, dupa cea întreprinsa în ianuarie 1945 împotriva etnicilor germani din România. În jur de 45.000 de persoane au fost ridicate din caminele lor si deportate în Baragan. Au fost dusi români, germani, sârbi, bulgari, refugiati din Basarabia si Nordul Bucovinei, aromâni. Oamenii au fost încarcati în vagoane de marfa, puse sub paza militara, iar dupa zece-paisprezece zile de mers au fost aruncati în câmp si lasati sa-si construiasca prin forte proprii case din chirpici sau pamânt batut, acoperite cu paie sau stuf. În aceste asezari – optsprezece la numar – majoritatea deportatilor au fost retinuti cinci ani, pâna în 1956, însa altii au ramas aici pentru totdeauna.
• Dupa revolutia maghiara din 1956 comunitatea maghiara din Transilvania a fost supusa persecutiilor, fiind operate numeroase arestari.
• Prin procesele intentate sionistilor în anii ’50 au fost efectuate persecutiile împotriva comunitatii evreiesti din România.
• Majoritatea cetatenilor români de etnie germana si evreiasca au parasit România în anii ’70 si ’80 printr-o cinica si umilitoare forma de “vânzare”, respectiv prin platirea unei taxe oficiale substantiale în valuta forte (USD) în schimbul aprobarii cererii de plecare definitiva din România comunista. Aceasta crima istorica din punct de vedere cultural si spiritual a fost îndreptata împotriva celor care, traind sute de ani pe teritoriul României, si-au adus o contributie extrem de importanta la cultura si civilizatia poporului român.
13). Represiunea împotriva culturii. Cenzura extrema. Arestarea intelectualilor protestatari. (1945-1989)
Odata cu instaurarea comunismului, partidul comunist a impus o orientare pro-sovietica, proletcultista în toate domeniile. Bibliotecile si librariile au fost epurate de titlurile necorespunzatoare din punct de vedere politic (peste 8.000). Nimic nu putea fi publicat, jucat sau interpretat fara aprobare. S-au luat masuri pentru lichidarea a tot ceea ce însemna legatura cu traditiile europene si cu propriile traditii. Istoria României a fost falsificata. S-a trecut la înlocuirea caracterului national al culturii cu “realismul socialist”. Cultura si învatamântul au fost pervertite. Valorile autentice au fost distruse fiind înlocuite cu false valori. Numerosi oameni de cultura au fost aruncati în închisori, altora li s-a interzis sa mai publice. A fost un adevarat genocid cultural, ale carui urmari dainuie pâna azi în mentalitatile publice.
14). Reprimarea miscarilor studentesti din 1956. Arestarea studentilor protestatari.
Pentru lagarul comunist, anul 1956 a însemnat revolutia din Ungaria, lichidata prin interventia brutala a trupelor sovietice. Ecouri ale acestei miscari anticomuniste s-au simtit însa în toate tarile est-europene. În România cei care au reactionat imediat au fost studentii. În câteva centre universitare au avut loc proteste soldate cu numeroase arestari si exmatriculari. Cea mai organizata miscare studenteasca a fost la Timisoara, unde au fost 300 de arestari. Dar si la Bucuresti si Cluj s-au constituit grupuri organizate, care au încercat o solidarizare sau o simultaneizare cu miscarea anticomunista din Ungaria. Reactia autoritatilor a fost imediata – arestarea studentilor, suspendarea cursurilor, epurarea unor profesori, înfiintarea unor asociatii studentesti care sa supravegheze activitatile studentilor.
15). Reprimarea miscarilor muncitoresti din Valea Jiului (1977) si Brasov (1987). Arestarea si deportarea muncitorilor protestatari.
În 1977 a fost reprimata greva a mii de mineri din Valea Jiului care s-au revoltat împotriva conditiilor de viata, o parte dintre protestatari fiind arestati si trimisi la închisoare, mare parte fiind obligati sa-si schimbe locul de munca în alte regiuni ale tarii printr-o forma camuflata de deportare. În 1987 a fost reprimata revolta a peste zece mii de protestatari din Brasov, în special muncitori, împotriva conditiilor de viata; sute de participanti au fost arestati si anchetati dur, o parte dintre protestatari au fost obligati sa-si schimbe locul de munca în alte zone printr-o forma mascata de deportare. Miscarile muncitoresti din Valea Jiului si de la Brasov au reprezentat o dovada ca partidul comunist era contestat chiar de clasa muncitoare, în numele careia pretindea ca guverneaza. Dupa ce în anii ’50-’60 a fost zdrobita rezistenta elitelor intelectuale si taranesti, în anii ’70-’80 au fost reprimate chiar protestele muncitorimii.
16). Reprimarea oponentilor si disidentilor în anii ’70’ si ’80. Arestarea si asasinarea celor mai periculosi oponenti. În 1979 a luat nastere Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (S.L.O.M.R.), organizatie paralela celor oficiale; întemeietorii sindicatului si cei înscrisi ca membri au fost arestati si internati în aziluri psihiatrice cu regim de reeducare. Începând cu Miscarea Paul Goma si S.L.O.M.R., cu actiunile curajoase ale Doinei Cornea, ale lui Vasile Paraschiv si ale altor opozitionisti din diferite orase si medii, continuând cu „propaganda împotriva orânduirii socialiste” întreprinsa de zeci de tineri, între care Radu Filipescu, încheind cu omorârea inginerului Gheorghe Ursu, cu condamnarea la moarte a diplomatului Mircea Raceanu si cu editarea ziarului clandestin „România” de catre un grup de ziaristi curajosi, între care Petre Mihai Bacanu, toate acestea reprezinta cazuri de exceptie dintr-o tara care fusese redusa la tacere si supunere.
17). Distrugerea patrimoniului istoric si cultural prin demolarile din anii ’80. Constrângerea unei parti a populatiei României de a-si parasi locuintele.
Demolarile facute – în Bucuresti în anii 1980 de regimul lui Ceausescu – au fost cele mai grave operatii de distrugere a patrimoniului istoric si cultural. Piesa de baza a acestui proiect era un palat prezidential în jurul caruia sa fie concentrate ministerele si alte institutii publice. În acest scop, precum si în alte scopuri, au fost distruse 29 de biserici si manastiri, unele vechi de peste 300 de ani, alaturi de nenumarate case familiale, blocuri si cladiri publice. Alte biserici au fost mutate sau ascunse complet privirii de noile cladiri. Cea mai notorie si mai putin justificabila demolare a fost însa a ansamblului Manastirii Vacaresti (secolul XVIII) situata în periferiile Capitalei. De asemenea, în majoritatea centrelor istorice ale oraselor au fost facute demolari pentru a fi construite “centre civice”. Au mai fost facute demolari în sate si comune, în vederea “sistematizarii”.
18). Consecintele criminale ale “politicii demografice” (1966-1989).
În scopul oficial al cresterii populatiei, începând din 1966 si pâna la Revolutia din 1989 au fost interzise avorturile (în urma decretului dat de Ceausescu în 1966). Femeile aflate la vârsta fertilitatii erau supuse unui examen ginecologic obligatoriu pentru a fi luate în evidenta în situatia în care erau gravide si pentru a se constata daca folosesc mijloace contraceptive (cele mai uzuale fiind “steriletele”). Femeile însarcinate care nu doreau sa pastreze sarcina apelau la forme rudimentare si extrem de riscante de avort clandestin. Se estimeaza ca datorita unor asemenea tentative de avort, au decedat peste 10.000 de femei.
Multi copii nedoriti de parinti s-au nascut cu probleme grave de sanatate. Conditiile sanitare din maternitati erau adeseori improprii. În aceasta perioada a crescut mortalitatea infantila; pentru a fi diminuate cifrele oficiale, înregistrarea nasterii putea fi facuta doar cu doua saptamâni întârziere. Adeseori, copiii nedoriti erau abandonati în spitale imediat dupa nastere, ajungând ulterior în Leagane de copii si apoi în Case de copii; datorita problemelor de sanatate si a conditiilor precare o parte dintre acesti copii (probabil câteva mii) au murit la vârste fragede. Mentionam de asemenea ca în 1987 au fost semnalate de medici primele cazuri de SIDA la copii, acestea nefiind recunoscute oficial si prin urmare nefiind tratate corespunzator.
19). Obligarea intentionata si nejustificata a imensei majoritati a populatiei României, în special în anii ’80, de a trai în conditii de mizerie extrema. Câteva exemple datorita carora starea generala de sanatate a populatiei a fost extrem de grav afectata:
• Înfometarea populatiei prin “rationalizarea alimentatiei” si cartelarea alimentelor de baza (carne, faina, oua, unt, zahar, ulei etc.);
• Neacordarea frecventa a asistentei medicale de urgenta în cazul persoanelor în vârsta;
• Oprirea intentionata a caldurii si lipsa cronica a apei calde în blocurile de locuinte;
• Oprirea intentionata a energiei electrice, a gazului metan si a apei. De regula, aceste opriri se faceau frecvent, pe perioade necunoscute si fara o avertizare prealabila. Mentionam de asemenea ca situatiile de reluare a livrarii de gaz metan au determinat accidente si cazuri grave de intoxicare cu gaz (unele soldându-se cu decese).
Mentionam de asemenea ca în anii ’80 iluminatul public a fost oprit total sau aproape total.
20). Conceptualizarea mizeriei materiale si morale, precum si a fricii, ca instrumente de mentinere a puterii comuniste. Toate formele de reprimare fizica si pshihica, toate formele de mizerie materiala si morala, mentionate anterior în mod explicit sau implicit, au reprezentat tot atâtea mijloace de lezare a demnitatii umane, de umilinta, de dezonorare, de înjosire, de degradare, de terorizare. Toate acestea au sadit în sufletul cetatenilor români frica de sine si frica de semeni, spaima generalizata, desperarea, deznadejdea, exasperarea, sentimentul zadarniciei, neîncrederea în sine si în semeni, suspiciunea fata de oricine – colegi, vecini, prieteni si chiar fata de persoanele cele mai apropiate. Toate acestea au reprezentat în mod programatic mijloace de supunere si de mentinere a puterii comuniste.
21). Masacrarea cetatenilor în timpul Revolutiei anticomuniste din Decembrie 1989.
Spre deosebire de toate celelalte tari foste comuniste din Europa în care comunismul a cazut fara nici o victima (sau aproape fara victime), România a fost singura tara în care înlaturarea comunismului s-a facut cu varsare de sânge. Populatia civila pasnica si neînarmata a fost masacrata: peste 1.200 de morti si peste 4.000 de raniti. Numarul de victime vorbeste de la sine despre criminalitatea extrema a regimului comunist din România.
Nota:
• Câteva idei au fost sugerate de Vladimir Tismaneanu, profesor de stiinte politice, University of Maryland (SUA).
• Câteva fraze au fost preluate din volumul Ruxandrei Cesereanu, “Gulagul în constiinta româneasca” (2005, Editura Polirom).