PROCESUL COMUNISMULUI ÎN ŢĂRILE DIN EUROPA CENTRALĂ ŞI DE SUD-EST
Autor: Bogdan Dima*
Iniţierea unui proces al comunismului în statele din centrul şi sud-estul Europei
Imediat după căderea regimurilor comuniste din statele Europei Centrale şi de Sud-Est, problema judecării trecutului comunist a apărut ca o necesitate a legitimării democraţiilor incipiente. În majoritatea fostelor ţări comuniste, însă, judecarea trecutului a fost rapid transformată într-o problemă cu miză politică importantă.
Spre deosebire de procesul nazismului, unde a existat un tribunal special creat pentru pedepsirea crimelor şi ororilor naziste, pentru statele din centrul şi sud-estul Europei nu a fost conturat şi nu a funcţionat un Nürmberg al comunismului.
Cu toate acestea, fiecare dintre statele foste comuniste a adoptat o politică de condamnare a trecutului său totalitar. Toate aceste politici au fost şi sunt diferite, în funcţie de mai mulţi factori, care pot fi ordonaţi în două variabile. Prima dintre variabile este „greutatea trecutului” , unde nivelul opresiunii politice şi rolul securităţii de stat, dar şi diferitele moduri de trecere de la comunism la un regim democratic sunt factorii care influenţează modul de abordare a politicii de condamnare a trecutului comunist . Cea de-a doua variabilă ia în calcul politicile desfăşurate în prezent şi este constituită din mai mulţi factori: aranjamentul politic, puterea forţelor politice postcomuniste, polarizarea peisajului politic, sistemul instituţional, factorii contextuali, efectele contagioase din cadrul sectoarelor societăţii, evoluţia valorilor, evenimentele externe, efectele de difuzie dincolo de graniţele naţionale şi dreptul internaţional.
Formal, toate statele foste comuniste din centrul şi sud-estul Europei au condamnat regimul totalitar comunist, însă nu a existat o decizie politică fermă de a judeca trecutul prin intermediul procedurilor judiciare şi a condamnării prin justiţie a foştilor lideri comunişti şi torţionari, vinovaţi de crime împotriva umanităţii şi păcii, aşa cum s-a întâmplat la Nürmberg, în cazul nazismului. Tragerea la răspundere a vinovaţilor pentru crimele comise de comunism prin intermediul procedurilor judiciare nu a constituit regula procesului comunismului, în statele din centrul şi sud-estul Europei. Au fost identificate câteva cazuri izolate, procedurile de judecată au fost anevoioase, multe dintre procese au fost tergiversate până la uitare, iar pedepsele au fost mici, de cele mai multe ori nefiind executate pe motiv de boală, iar judecarea s-a făcut pentru alte motive, cum ar fi înaltă trădare, delapidare sau acte de corupţie .
Condamnarea comunismului în statele din centrul şi sud-estul Europei s-a axat, în principal, pe iniţierea unor legi ale lustraţiei, prin care sunt investigaţi indivizii care au fost afiliaţi procesului de represiune al statului, în special cei care au lucrat sau au colaborat cu securitatea de stat, sau prin intermediul unei condamnări morale şi culturale, prin publicarea a numeroase studii şi cercetări cu privire la crimele şi ororile sistemului totalitar comunist, sau prin înfiinţarea unor instituţii pentru memoria trecutului .
Dificultatea unui proces al comunismului în statele din centrul şi sud-estul Europei
Iniţierea unui proces de condamnare a comunismului, în special prin intermediul procedurilor judiciare, s-a confruntat cu numeroase probleme, unele dintre ele fiind rezultatele trecutului şi a diferitelor moduri de organizare a puterii comuniste în statele din centrul şi sud-estul Europei, altele fiind rezultatul dificultăţilor generate de tranziţia de la un regim totalitar la un regim democratic.
În primul rând, istoria terorii politice este asociată cu perioada venirii la putere a comuniştilor şi cu faza iniţială de consolidare a acestui regim (prin colectivizare, îndepărtarea violentă a celor care erau împotriva comunismului, lagărele de muncă), acoperind în special perioada dintre 1945 până în 1955. Declinul terorii politice a condus la perioade de relaxare, care au alternat cu perioade de manifestare a forţei (1968 în Cehoslovacia, 1980-1981 în Polonia) . De atunci, memoria terorii s-a estompat şi cei care au comis cele mai oribile crime au murit, sau sunt foarte bătrâni.
Pe de altă parte, comuniştii şi-au ascuns crimele în spatele unor legi adoptate în perioada regimului totalitar, în scopul justificării şi legitimării acţiunilor represive, ceea ce îngreunează foarte mult posibilitatea de a iniţia şi face o jusţiţie retroactivă. Trebuie făcută o distincţie în ceea ce priveşte crimele prevăzute în Codul penal (cum ar fi uciderea, răpirea, violenţele) şi faptele care, în perioada regimului comunist, erau în conformitate cu legile existente, dar în cadrul unui regim democratic sunt inacceptabile. Chiar mai mult, în perioada regimurilor totalitare comuniste, reprezentanţii puterii acţionau, de foarte multe ori, prin violarea legilor existente atunci. S-ar putea identifica chiar o categorie a crimelor comise prin nesocotirea oricărei legi.
Rolul important, de multe ori predominant, pe care partidele succesoare ale partidelor comuniste, sau noile partide înfiinţate cu sprijinul foştilor comunişti l-au jucat pe scena politică a noilor state democratice din centrul şi sud-estul Europei, reprezintă o altă piedică în demararea unui proces al comunismului şi a celor care au servit interesele acestui sistem totalitar. Reprezentanţii acestor partide, cu puternice legături în regimul comunist, au urmărit să îşi consolideze poziţia dominantă şi să obţină noi privilegii, atât timp cât s-au aflat din nou în poziţii de putere .
Cei care au venit la putere după căderea comunismului făceau parte din „nobilimea mică a erei comuniste” , din eşalonul doi al partidului comunist, care nu au ocupat în perioada comunistă posturi oficiale cu mare vizibilitate, ceea ce a condus la reticenţă în urmărirea lor ca responsabili pentru crimele comunismului.
Un aspect important care a contribuit la dificultatea iniţierii unui proces al comunismului îl constituie penetrarea structurilor largi ale societăţii de către securitatea de stat, acţionând atât ca mecanism politic, cât şi ca mecanism de observare a comportamentului cetăţenilor. Gradul de penetrare a diferit foarte mult în fostele ţări comuniste din centrul şi sud-estul Europei, determinând şi moduri de abordare diferite faţă de cum trebuie judecată Securitatea şi membrii săi .
Curţile Constituţionale din fostele state comuniste au jucat şi ele un rol important, de cele mai multe ori limitând prevederile prea extensive ale legilor lusrtaţiei promovate de parlamentele democratice de după 1989.
Nu în ultimul rând, percepţia publică cu privire la condamnarea comunismului s-a schimbat cu trecerea timpului. Interesul pentru un proces al fostului regim totalitar a scăzut şi s-a îndreptat spre alte aspecte ale societăţii în tranziţie, în special spre cele legate de slaba eficienţă a economiei, nivelul de trai scăzut, noile conflicte politice. Aceste schimbări ale percepţiei publice au fost determinate pe de o parte, de atitudinea conciliatoare faţă de reprezentanţii fostului regim , iar, pe de altă parte, de natura procesului de tranziţie, care a presupus compromisuri şi negocieri .
Condamnarea la nivel internaţional a regimurilor comuniste
Pe plan internaţional, s-au organizat numeroase întâlniri la nivel înalt şi s-au purtat nenumărate discuţii pe tema condamnării comunismului, activitatea neobosită a unor personalităţi de un înalt prestigiu (Vladimir Bukovski sau Stephane Courtois) fiind demnă de remarcat, mai ales în ceea ce priveşte studierea unui regim care a comis atâtea crime şi nedreptăţi. Cu toate acestea, iniţiativele oficiale ale organizaţiilor sau organismelor internaţionale au fost limitate, putând începe enumerarea lor cu iniţiativa din 1993 a preşedintelui american Bill Clinton şi a speaker-ului republican al Congresului, Newt Gringrich, de înfiinţare, la Washington a unui Memorial al Victimelor Comunismului. Proiectul a fost abandonat, din cauza celor ce-l caracterizau drept o „vânătoare de vrăjitoare“, pornită de „cavalerii Războiului Rece“ .
În 1996, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Rezoluţia nr. 1096, privind măsurile de eliminare a moştenirii vechilor regimuri comuniste totalitare. În 2000, tot Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Rezoluţia nr. 13, prin care se cerea ţărilor foste comuniste să comunice arhivele. În februarie 2004, Partidul Popular European, la al XVI-lea congres al său, desfăşurat la Bruxelles, a adoptat Rezoluţia privind condamnarea regimului comunist totalitar.
Pe 25 ianuarie 2006, în cadrul activităţii Adunării parlamentare a Consiliului Europei, comisia Lindbald a supus votului plenului APCE o Rezoluţie – prin care se cere recunoaşterea, de către Adunarea Parlamentară, a crimelor regimurilor comuniste totalitare – şi o Recomandare făcută Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, prin care urma să fie creat un comitet format din experţi independenţi care să identifice şi să analizeze crimele comunismului, să organizeze o conferinţă internaţională cu această temă, să lanseze o campanie de sensibilizare a publicului în privinţa încălcărilor grosolane ale drepturilor omului.
De asemenea, Recomandarea cerea guvernelor din ţările foste comuniste să permită comunicarea arhivelor, să sensibilizeze, ele însele, opinia publică din ţările lor prin comisii naţionale de studiu şi la nivel educaţional (revizuirea manualelor şcolare), dar şi prin introducerea unei zile comemorative pentru victimele comunismului, prin ridicarea de monumente, prin deschiderea de muzee.
Ca urmare a votului, a fost aprobată numai Rezoluţia, nu şi Recomandarea.
Lustraţia – elementul principal al judecării trecutului comunist în statele din centrul şi sud-estul Europei
Lustraţia este cea mai răspândită politică de a rezolva problema trecutului comunist. Toate statele din centrul şi sud-estul Europei au adoptat legi ale lustraţiei, însă nu toate în aceeaşi perioadă de timp, având acelaşi conţinut, proceduri şi o eficienţă similară .
Lustraţia s-a făcut diferit în fiecare dintre fostele state comuniste, în funcţie de particularităţile regimurilor democratice şi modul în care s-a făcut trecerea de la comunism la democraţie.
Lustraţia presupune o politică de curăţire a structurilor societăţii de foştii comunişti care au activat pentru menţinerea regimului şi are rolul de a diminua influenţele moştenirii trecutului în statele foste comuniste din centrul şi sud–estul Europei . Scopul ei principal, spre deosebire de procedurile judiciare de condamnare a comunismului, nu este de pedepsire sau răzbunare. Ea este concepută pentru viitor, putând fi înţeleasă ca o măsură politică şi este constituită din proceduri de eliminare a persoanelor care doresc să deţină funcţii publice, pentru faptul că acestea au colaborat sau au fost direct implicate în activităţile fostului regim totalitar.
Lustraţia a fost şi este în continuare o temă controversată în aceste ţări, generând nenumărate scandaluri şi fiind transformată în armă politică . Modelul eficient de lustraţie nu se poate detaşa decât prin evaluarea consecinţelor pozitive şi negative, rezultate în urma implementării legii lustraţiei.
Motivul principal al lustraţiei, aşa cum este prezentat de Offe consistă în faptul că „persoanele în discuţie, atitudinile şi competenţa lor, şi reţelele de solidaritate existente între acestea, ar constitui o ameninţare la buna şi normala funcţionare a noului regim democratic, dacă li s-ar permite accesul la poziţii politice, administrative sau profesionale importante”.
Deciziile politice, în sensul adoptării unui anumit model de lustraţie, sunt legate de voinţa populară, voinţa elitei şi factorii externi. Ideal ar fi ca o politică de lustraţie să rezulte din voinţa populară, transpusă în decizia politică a elitelor, cu o influenţă mică din partea factorilor externi .
Beneficiile unei politici a lustraţiei eficient aplicate
Aplicarea eficientă a legislaţiei cu privire la lustraţie poate conduce la o influenţă benefică asupra unora dintre elementele cheie ale procesului de democratizare .
Birocraţia de stat este domeniul cel mai afectat de lustraţie. Existenţa unor oficiali depolitizaţi, inclusiv în zona judiciarului şi cea militară, constituie o condiţie necesară pentru o mai bună funcţionare a administraţiei de stat, a justiţiei şi pentru buna desfăşurare a reformelor. Lustraţia poate relansa competiţia politică liberă, prin slăbirea şi eliminarea forţei politice a reprezentanţilor nomenclaturii comuniste. Lustraţia poate avea efecte benefice şi asupra economiei. Tranziţia dificilă şi problematică de la societatea comunistă la cea democratică, bazată pe piaţa liberă şi competiţie, a fost marcată de lupta dintre foştii comunişti de a-şi păstra privilegiile. Ar scădea corupţia în rândul managerilor şi dependenţa de vechile reţele de solidaritate şi de colaborare dintre membrii nomenclaturii comuniste. Lustraţia, chiar dacă nu este urmată de sancţiuni, ci doar de facerea publică a numelor persoanelor aflate în slujba regimului comunist, conduce la „schimbarea culturii morale” şi „metamorfozarea regulilor de conduită umană” .
Problema dosarelor Securităţii în statele din centrul şi sud-estul Europei
Un proces al comunismului este greu de conceput fără accesul la evidenţele realizate de serviciile secrete ale statelor foste comuniste. Problemele ridicate cu privire la dosarele poliţiilor politice au vizat în principal aspectul declasificării şi accesului la informaţiile conţinute. Un alt aspect problematic îl constituie lipsa de încredere cu privire la aceste dosare şi faptul că o parte dintre aceste dosare au fost distruse, excepţie făcând aici fosta Germanie de Est unde, în ciuda câtorva acte de distrugere, cetăţenii au avut grijă să păzească dosarele a peste şase milioane de persoane.
Se estimează că, în Polonia, 40-50% dintre dosare au fost distruse, iar în Cehoslovacia numărul dosarelor distruse se apropie de 90%, însă lista agenţilor şi a colaboratorilor a fost păstrată în format electronic. În Ungaria, s-au înregistrat incidente de distrugere a dosarelor, iar în Bulgaria anumite dosare au fost sustrase. În ceea ce priveşte ţările baltice, majoritatea dosarelor au fost transmise de KGB în Rusia .
Pe de altă parte, dosarele fostelor poliţii politice cuprind anumite inadvertenţe: nu toţi cei care au fost trecuţi drept colaboratori sau agenţi au colaborat în mod efectiv, iar anumiţi agenţi foarte importanţi nu au fost listaţi .
Diversitatea modelelor de condamnare a trecutului comunist în statele din Europa Centrală şi de Sud-Est
Toate statele foste comuniste din această zonă au elaborat şi au pus în aplicare, cu mai mult sau mai puţină eficienţă, politici de raportare la trecut şi de condamnare a regimului comunist şi a celor care au slujit interesele statului totalitar.
Aceste politici sunt diferite de la ţară la ţară. Ele au fost concepute şi aplicate în perioade diferite de timp: unele dintre statele foste comuniste din Europa Centrală şi de Sud–Est au început lustraţia şi au iniţiat procese judiciare imediat după căderea regimului comunist, altele au tergiversat problema raportării şi condamnării trecutului, punând în practică diferite iniţiative, în acest sens, mult mai târziu. De asemenea, câteva ţări, în special cele care au avut legături foarte strânse cu fosta URSS (Rusia, Belarus, Ucraina, sau republicile din Asia Centrală), nu au rezolvat încă aceste probleme şi nici nu există iniţiative previzibile în acest sens.
Trebuie remarcat faptul că procesul de judecare a trecutului a fost şi este în continuare foarte anevoios, existând numeroase etape prin care fiecare dintre aceste state a trecut. Au existat numeroase iniţiative legislative, au existat şi anumite procese judicare, au existat şi manifestaţii din partea societăţii civile, toate acestea evoluând împreună cu procesul de democratizare a societăţilor postcomuniste.
Eficienţa modului în care a fost rezolvată problema trecutului comunist în statele foste comuniste din Europa Centrală şi de Sud-Est, se apreciază, în primul rând, în funcţie de succesul sau insuccesul legilor lustraţiei. Nu există o măsură obiectivă pentru a indica dacă politica de lustraţie în aceste ţări a fost un succes sau un proces ratat. În schimb, se pot lua în calcul o serie de criterii esenţiale pentru a putea vorbi de eficienţa lustraţiei şi, implicit, a rezolvării problemei moştenirii comuniste: cum a fost implementată legea lustraţiei; aspectul practic al scopului său şi imparţialitatea actului .
De asemenea, este foarte important momentul în care au fost iniţiate şi implementate politicile de condamnare a trecutului. Cu cât acestea au fost adoptate şi implementate mai aproape de momentul căderii regimului totalitar, eficienţa lor a fost mai mare .
Statele care au pus în aplicare o politică eficientă de condamnare a trecutului comunist imediat după căderea regimului totalitar
Cehoslovacia
Cehoslovacia este prima ţară care a arătat un interes deosebit în rezolvarea problemei trecutului comunist, adoptând foarte rapid o variantă radicală a legii lustraţiei. Regimul comunist cehoslovac a fost caracterizat de Linz şi Stepan drept un caz de „posttotalitarism îngheţat” (frozen post-totalitarianism) , în timp ce Kitschelt consideră comunismul din Cehoslovacia un regim „birocratic-autoritar” (bureaucratic-authoritarian) , care a permis un oarecare criticism din partea societăţii civile, cât şi o implicare, redusă, în procesul de luare a deciziilor. După protestele populare din noiembrie 1989, mişcările de opoziţie au obţinut o victorie covârşitoare la primele alegeri libere din iunie 1990.
Acest context a fost favorabil pentru a introduce o lege a lustraţiei, la 4 octombrie 1991. Neoficial, lustraţia a apărut înainte de adoptarea legii. Doisprezece ofiţeri StB (fosta poliţie politică cehoslovacă) au fost chemaţi în faţa instanţei, pentru a fi judecaţi prin prisma legislaţiei în vigoare la acea dată, dar nici unul dintre ei nu a fost condamnat. Politicienii s-au îndreptat, din acest motiv, către o modalitate de sancţionare mai rapidă şi în afara procedurilor judiciare, dificile şi greoaie.
Legea cehoslovacă îi excludea pe activiştii comunişti de la nivel de district în sus, pe ofiţerii StB, pe rezidenţi, agenţi, informatori şi candidaţi, precum şi pe angajaţii miliţiei, de la deţinerea unei game largi de funcţii publice (în jur de 9000 de posturi) până în 1996. Legea avea o durată de aplicare de cinci ani, dar în 1996 a fost prelungită această perioadă, până în 2000, iar în 2000 s-a statuat că se va aplica pe o durată nedeterminată. Posturile la care nu aveau acces foştii comunişti priveau cu prioritate:
– posturi în administraţia de stat, atât la nivel central, cât şi local
– posturi în Armata cehoslovacă, de la colonel în sus
– posturi în Serviciul de Securitate şi Informaţii
– posturi în cadrul structurilor de conducere ale Poliţiei, la nivel central
– posturi în administraţia prezidenţială
– posturi în cadrul Consiliului Naţional Cehoslovac
– posturile în cadrul Curţii Constituţionale
– posturi în cadrul Curţii Supreme de Justiţie
– postul de preşedinte al Academiei de Ştiinţe Cehoslovace
– posturi de conducere ale Radioului, Televiziunii şi Agenţiei de Presă cehoslovace
– posturi de conducere din întreprinderile şi băncile deţinute de stat
– posturi de conducere de la nivelul colegiilor şi universităţilor
– posturi de judecător şi procuror
Trebuie remarcat că legea nu îi împiedica să candideze în alegeri, şi nici nu se aplica foştilor miniştri ai internelor sau Justiţiei.
Prin această lege au fost stabilite trei categorii de colaboratori:
– Categoria A: foşti agenţi, informatori sau colaboratori sau proprietari ai unor case conspirative
– Categoria B: colaboratorii conştienţi, înregistraţi drept „de încredere”
– Categoria C: candidaţii la colaborare. Această prevedere a legii a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională, în 1992 .
Comunitatea internaţională, prin Consiliul Europei, Comitetul Internaţional Helsinki şi Organizaţia Internaţională a Muncii, a criticat legea lustraţiei din Cehoslovacia, pe motivul că face discriminări cu privire la angajare, că violează drepturile omului şi că se foloseşte de vina colectivă pentru a persecuta indivizi, numai pe simplul fapt al afilierii sau al adeziunii la fostul partid comunist .
La 1 ianuarie 1993, Cehoslovacia se divide în două state diferite: Cehia şi Slovacia. În Slovacia, legea a funcţionat până în 1996, după care nu s-a decis prelungirea ei.
La 9 iulie 1993, Parlamentul ceh adoptă o lege cu privire la ilegitimitatea şi rezistenţa Partidului Comunist. Această lege considera drept criminal şi ilegitim regimul comunist şi urmărea să onoreze acele persoane care, pe baze democratice, morale sau religioase au luptat împotriva regimului comunist.
Începând cu ianuarie 1996, dosarele securităţii vor fi făcute publice pentru o perioadă de cinci ani. Instituţiile au dreptul să facă investigaţii, cu condiţia ca persoana în cauză să consimtă. În schimb, persoanele pot cere un certificat de lustraţie, care să certifice dacă respectiva persoană a colaborat sau nu cu securitatea.
La 2 februarie 2006, Parlamentul slovac a adoptat şi el o lege prin care declara fostul regim comunist imoral şi ilegal.
În ceea ce priveşte Slovacia, în august 2002 a fost votată o lege privind înfiinţarea Institutului Memoriei Naţionale. Pe siteul acestui institut sunt publicate registrele care conţin lista dosarelor întocmite de securitate. În schimb, legea nu permite publicarea conţinutului acestor dosare şi, la fel ca în Polonia, numai victimele sau urmaşii acestora pot consulta aceste dosare.
Cehoslovacia nu a avut o abordare juridică asupra comunismului, spre deosebire de celelate state, unde au existat tentative de judecată, dar foarte puţine condamnări şi de scurtă durată. Legea lustraţiei din 1991 era văzută ca un mecanism de apărare, pentru a preveni repetarea venirii la putere a regimului comunist, iar nu pentru a se împăca cu trecutul sau pentru a declara ilegale activităţi care în regimul comunist erau legale .
Germania de Est
Germania de Est poate fi considerată o excepţie în cadrul fostelor ţări comuniste din Europa Centrală şi de Sud-Est. Trecerea de la regimul totalitar comunist a însemnat în fapt căderea Zidului Berlinului şi unificarea cu Germania de Vest. În acest fel, condamnarea comunismului a putut fi sprijinită de reprezentanţii democraţiei vestice şi au putut fi iniţiate mai rapid şi mai uşor diferite iniţiative pentru condamnarea trecutului.
La 20 decembrie 1991, a fost adoptată o lege cu privire la documentele secrete din fosta poliţie politică, STASI. Această lege prevede :
– instituţiile publice sau private pot cere verificarea angajaţilor, de la persoanele cu funcţii importante, până la funcţionarii de poştă
– există o perioadă limită, de 15 ani de la promulgarea legii, pentru a fi investigate cazurile de colaborare cu STASI
– patronul sau conducătorul unităţii la care lucrează persoana a cărei activitate este cercetată, primeşte de la Oficiul Gauck un rezumat al dovezilor din dosarul angajatului întocmit de STASI
În acelaşi timp, a fost înfiinţat o agenţie federală, Oficiul Gauck, a cărei atribuţie principală este aceea de a supraveghea cele peste şase milioane de dosare ale fostului STASI . Până la mijlocul anului 1995, mai mult de 950.000 de persoane au cerut să îşi vadă dosarul, iar aproximativ 1.600.000 de investigaţii publice şi private au fost cerute .
La fel ca în Cehia, o persoană poate cere un certificat de lustraţie care să certifice dacă respectiva persoană a colaborat sau nu cu securitatea.
Trebuie remarcat faptul că o persoană care a beneficiat de funcţii de conducere sau de orice alte funcţii în aparatul de partid sau de stat în perioada regimului comunist nu este urmat de consecinţe directe. Nici chiar o activitate probată în cadrul STASI nu constituie un motiv suficient de scoatere din funcţie. Persoanele sunt examinate individual, pentru a vedea dacă menţinerea unei relaţii de muncă pare de nesusţinut în continuare. Angajatul poate face recurs la Tribunalul Muncii. În domeniul public, de exemplu, două treimi dintre cei care au primit un aviz negativ de la comisia de investigaţii şi-au păstrat slujbele, întrucât acestea nu au un caracter elitist.
De asemenea, oficialii sunt supuşi procesului de lustraţie, nu numai pentru că au fost implicaţi în activităţile desfăşurate de fostul regim, ci şi pentru incompetenţă tehnică.
Acuzarea pentru acte criminale asociate cu regimul comunist este posibilă numai cu condiţia ca ele să fi fost comise înainte de 3 octombrie 1990 şi pot fi pedepsite în conformitate cu legile fostei RDG. Mii de persoane îşi aşteaptă procesul, gama de incriminări fiind foarte mare, de la acte de violenţă de-a lungul graniţei interne, fraudă electorală, crime economice, tortură şi răpire .
Condamnarea comunismului în Germania de Est şi adoptarea legii lustraţiei au fost făcute nu numai pentru a epura şi pentru a investiga, ci şi pentru ca orice persoană, victimă sau persecutor, care a avut dosar şi doreşte să afle conţinutul său, să îl poată vedea. Puterea stă în mâinile fiecărui individ, fiecare poate decide dacă îşi citeşte sau nu dosarul, ceea ce l-a determinat pe T. Garton Ash să afirme că acest fapt este „cea mai profundă şi personală lecţie de istorie”.
Statele care au iniţiat o politică de condamnare a comunismului imediat după căderea regimului totalitar, însă eficienţa acesteia a fost redusă
Albania
Albania a început restrângerea participării foştilor membrii ai partidului comunism la puţin timp după alegerile generale din martie 1992, câştigate de Partidul Democratic. În iulie 1992, a fost adoptată o lege cu privire la partidele politice, prin care era interzisă crearea oricărui partid sau organizaţie cu un caracter antinaţional, şovinist, rasist, totalitar, fascist, stalinist, comunist sau marxist-leninist, sau a oricărui partid cu o bază religioasă sau etnică .
Între 1992 şi 1994, guvernul a adus acuzaţii împotriva a 70 de oficiali comunişti . În decembrie 1993, 10 oficiali au fost condamnaţi la închisoare şi la plata unei amenzi de 60.000 de dolari.
În mai 1993, Curtea Constituţională invalidează prima lege a lustraţiei, care urmărea eliminarea şi revocarea licenţei pentru orice avocat care a avut o afiliere sau conexiuni cu fosta poliţie secretă. Licenţele de avocatură, aşa cum prevedea legea, nu puteau fi acordate celor care au fost ofiţeri de securitate, membri ai Partidului Muncii din Albania, investigator, procuror sau judecător în procesele politice, sau angajat al unei închisori sau lagăr.
În 1995, Parlamentul adoptă două legi noi: legea privind genocidul şi crimele împotriva umanităţii în perioada regimului comunist pentru motive politice, ideologice şi religioase şi legea cu privire la verificarea caracterului moral al oficialilor şi a altor persoane aflate în legătură cu apărarea statului democratic. Legea cu privire la genocid şi crime împotriva umanităţii împiedica persoanele care au avut legături cu regimul comunist înainte de martie 1991 să acceadă în guvern, parlament, sistemul judiciar sau mass media, până în 2002. Legea se aplică foştilor membri ai Biroului Politic al comitetului Central, miniştrilor, deputaţilor, preşedinţilor Curţii supreme, agenţilor şi informatorilor fostei poliţii politice.
Legea cu privire la verificarea caracterului moral al oficialilor permitea guvernului, sub auspiciile Comisiei Speciale de Verificare, să examineze dosarele fostei securităţi pentru a putea face aplicabilă legea genocidului şi a crimelor împotriva umanităţii. Un candidat nu putea participa la alegeri, fără să aibă un certificat din partea Comisiei. Această Comisie a împiedicat 139 de candidaţi să participe la alegerile parlamentare din mai 1996. Aceştia s-au adresat Curţii Constituţionale, însă numai şapte dintre cereri au fost modificate.
În martie 1997, Albania se afla în stare de urgenţă. Datorită faptului că 31 de candidaţi la alegerile parlamentare au fost descalificaţi de Comisia de Verificare Specială, Partidul Socialist a revenit la putere prin câştigarea alegerilor. Pe 29 septembrie 1997, Curtea Supremă de Justiţie a schimbat condamnările celor 23 de foşti oficiali ai partidului comunist condamnaţi pentru crime împotriva umanităţii. Alţi oficiali ai partidului comunist au fost acuzaţi de abuz de putere, însă numai patru persoane au fost condamnate la închisoare .
În ceea ce priveşte procesul de raportare la regimul comunist în Albania, comunitatea internaţională l-a criticat pentru că nu respectă dreptul la un proces echitabil. De asemenea, condamnarea comunismului şi iniţierea unei politici a lustraţiei, dublate de instabilitatea economică şi politică, au avut un pronunţat caracter politic, urmărindu-se în fapt discreditarea oponenţilor şi împiedicarea lor de a participa la alegeri.
Bulgaria
Bulgaria pare că a rezolvat lucrurile foarte rapid. Partidul Comunist a fost interzis încă din 1990, însă succesorul său, Partidul Socialist Bulgar, a jucat un rol foarte important pe scena politică din această ţară. Acesta a câştigat strâns alegerile din iunie 1990, însă, la alegerile parlamentare din 1991, Uniunea Forţelor Democratice a câştigat majoritatea locurilor din Parlament. Încercările sale de a declara ilegal Partidul Socialist nu au fost finalizate.
Tot în 1990, a fost înfiinţată o Comisie Specială de Verificare, însă urmărirea eficientă a foştilor colaboratori comunişti a fost blocată cu regularitate de membrii Parlamentului şi de reprezentanţii Guvernului . Verificarea persoanelor cu funcţii importante era făcută de această Comisie, condusă de ministrul de interne. Ministrul trebuia să prezinte Parlamentului rezultatele verificărilor. Prezentarea conţinea numele din buletin, codul numeric personal, funcţia ocupată în momentul verificării, calitatea persoanei în raport cu fosta securitate, partea de structură în care acesta a activat, precum şi perioada cât a activat.
În august 1991, sediul Partidului Socialist Bulgar a fost incendiat, ca urmare a unei demonstraţii, fapt ce poate fi interpretat ca o formă de refuz al comunismului, afirmat direct de către popor.
În 1992, au fost supuse dezbaterii în Parlamentul bulgar patru iniţiative legislative cu privire la lustraţie, prin care se urmărea ca cei care au avut un post de conducere între 9 septembrie 1944 şi 1 ianuarie 1990, să nu poată deţine o funcţie publică timp de trei ani. Nici una dintre cele patru propuneri legislative nu a fost votată.
Obstacolul cel mai important pentru iniţierea unor proceduri de lustraţie a constat în deciziile Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţionale anumite restricţii pentru foştii comunişti, cuprinse în Legea băncilor din 4 martie 1992 şi din Legea pensiilor din 12 iunie 1992.
Cu toate acestea, Legea Panev cuprindea prevederi de lustrare a tuturor persoanelor care doreau să ocupe posturi în conducerea organizaţiilor ştiinţifice. Candidaţii erau obligaţi să demonstreze că nu au fost membri cu rang înalt în fostul partid comunist . Curtea Constituţională a menţinut prevederile legii Panev, însă comunitatea internaţională a reacţionat negativ.
În 1993, Codul penal a fost modificat, în sensul în care s-a introdus o prevedere potrivit căreia persoanele care răspândeau informaţii legate de activitatea serviciilor secrete puteau fi condamnate de la trei la şase ani. În acelaşi timp, ministrul de interne, în mod repetat, afirma că jumătate dintre dosare au fost distruse după 1989, refuzând prin aceasta accesul la documentele secretizate.
În 1994, 43 de foşti membri ai partidului comunist au fost inculpaţi de abuzuri în timpul regimului comunist. În aprilie 1996, însă, Procurorul General a suspendat investigaţiile cu privire la aceste cazuri. Suspendarea s-a datorat în principal faptului că mulţi dintre aceşti inculpaţi aveau imunitate parlamentară, în calitate de deputaţi ai Partidului Socialist Bulgar.
Uniunea Forţelor Democratice a câştigat din nou alegerile, în primăvara lui 1997. Pe 30 iulie 1997, a fost adoptată o lege cu privire la dosarele securităţii. Prevederile acestei legi dispuneau deschiderea tuturor dosarelor membrilor din funcţiile înalte ale guvernului, acordându-le acestor persoane o lună pentru a-şi recunoaşte activităţile trecute. Opoziţia, condusă de Partidul Socialist Bulgar, a făcut apel la Curtea Constituţională, pe 8 august 1997, motivând că deschiderea dosarelor ar periclita funcţionarea normală a statului. Curtea a respins apelul, însă a recunoscut că deschiderea dosarelor ar putea pune în pericol desfăşurarea normală a activităţii preşedintelui, vicepreşedintelui şi a membrilor Cuţii Constituţionale şi a decis ca dosarele acestor persoane aflate în aceste posturi să nu fie făcute publice.
Eforturile pentru realizarea lustraţiei au continuat şi în septembrie 1997 a fost iniţiat un proiect de lege, prin care se interzicea foştilor membri ai partidului comunist să ocupe posturi înalte în serviciile publice, pentru o perioadă de cinci ani.
În februarie 2001, în Parlamentul bulgar a trecut o lege care prevedea ca dosarele foştilor colaboratori ai poliţiei secrete comuniste să fie făcute publice.
Statele care au pus în aplicare o politică eficientă de rezolvare a problemei moştenirii comuniste după trecerea unei perioade mai lungi de timp de la căderea regimului totalitar
Ungaria
În Ungaria, lustraţia a fost cerută încă din 1990, înregistrându-se, până în 2002, zece iniţiative legislative. Primele două propuneri legislative au fost făcute în iunie 1990. Prima propunere a fost făcută de către aripa dreaptă radicală a Forumului Democratic Maghiar. Se cerea suspendarea şi verificarea persoanelor din fruntea instituţiilor publice şi sancţionarea celor responsabili pentru situaţia catastrofală a ţării. A doua propunere a fost făcută în mai 1991, de către doi membri ai formaţiunii liberale de opoziţie, Alianţa Liberilor Democraţi (SZDSZ) .
În 1993, Curtea Constituţională acceptă o lege prin care se putea realiza urmărirea celor care au comis crime în legătură cu revoluţia din 1956.
Abia la 9 martie 1994, Parlamentul ungar a adoptat o lege care a supus aproximativ 12.000 de persoane, care ocupau funcţii oficiale, unui proces de lustraţie. Obiectivul era clarificarea legăturilor acestora din trecut cu poliţia secretă comunistă, cu echipele contra-insurgente care au înnăbuşit revoluţia din 1956 şi cu formaţiunea fascistă „Crucile cu săgeţi”. Posturile afectate de lustraţie includeau:
– parlamentari, miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori de ministere, ambasadori şi alţi funcţionari superiori civili şi militari
– directorii, directorii adjuncţi şi redactorii – şefi ai Televiziunii şi Radioului de stat, precum şi redactorii – şefi ai publicaţiilor cotidiene şi săptămânale cu tiraje de peste 30.000 de exemplare
– toţi judecătorii şi procurorii
– primarii şi preşedinţii consiliilor regionale
– şefii departamentelor din universităţile şi colegiile de stat
– conducătorii firmelor de stat
În 1996, Parlamentul, dominat de Partidul Socialist, a adoptat o lege prin care a redus numărul posturilor care intră sub incidenţa legii lustraţiei la doar 500-1000 de poziţii.
În 2000, guvernul anticomunist de dreapta a extins aria de aplicare a legii, incluzând şi toţi redactorii-şefi de radio, televiziune şi Internet, personalul de la cotidianele şi revistele influente, toţi judecătorii, procurorii şi membrii prezidiilor naţionale şi regionale ale partidelor politice care primeau subvenţii guvernamentale. Toate însumau aproximativ 7000-8000 de funcţii.
În vara lui 2000, s-a iscat un scandal politic legat de faptul că noul premier, Peter Medgyessy, din Partidul Socialist Maghiar, colaborase cu poliţia comunistă. Guvernul şi opoziţia au făcut propuneri pentru o nouă lege a lustraţiei, mult mai dură.
Procedura de verificare se realizează de două sau mai multe comisii formate din trei judecători. Dacă rezultatul este unul pozitiv, iar persoana nu demisionează din funcţie sau nu iniţiază demisia sa, comisia va da publicităţii în Monitorul Ungar şi prin intermediul Agenţiei Ungare de Presă, partea din investigaţie referitoare la persoana respectivă. Pericolul pierderii postului nu este însă la fel de mare ca în Cehia sau Germania de Est.
Cu toate acestea, în 2004, Parlamentul a adoptat o lege prin care sigilau dosarele serviciilor secrete până la data de 1 iulie 2030.
Lustraţia ungară a fost concepută pentru a da conţinut dreptului fiecărui cetăţean de a cunoaşte trecutul, iar nu neapărat pentru nevoia de a condamna şi pedepsi. S-a urmărit cu prioritate eliminarea avantajelor economice ale nomenclaturii, rezultate din privatizarea economiei.
Polonia
După trecerea paşnică de la regimul comunist la regimul democratic, ca rezultat al negocierilor purtate între martie-aprilie 1989, guvernul democratic condus de Mazowiecki a respins explicit adoptarea unei legi a lustraţiei, rămânând faimoasă declaraţia sa de a „trage o linie groasă” după trecutul comunist.
În perioada 1990-1991, aripa dreaptă a Solidarităţii a abordat o atitudine mai radicală cu privire la adoptarea unei legi a lustraţiei. Tot în 1991, au fost propuse şase iniţiative legislative în acest sens, de către Congresul Liberalilor Democraţi, însă nici una nu a trecut de Parlament.
Cu toate acestea, în acestă perioadă au fost operate importante schimbări de personal, în câteva domenii cheie ale spaţiului public: de exemplu, 10% dintre procurori şi 33% dintre membrii staff-ului Procurorului General au fost schimbaţi .
De asemenea, în scurta perioadă de guvernare de dreapta a lui Jan Olszewski s-a decis ca ministrul de interne să-i verifice pe toţi oficialii rezultaţi din alegeri, dacă au avut legături cu serviciile secrete comuniste şi să pregătească un proiect de lege pentru accentuarea lustraţiei. Acest proces a culminat cu denunţarea a 64 de parlamentari de către ministrul de interne. Scandalurile care au urmat au dus la căderea guvernului Olszeski care a fost acuzat că a fost spion rus.
În iulie 1997, Polonia adoptă o lege a lustraţiei care îi privea pe toţi demnitarii aleşi, de la preşedinte în jos, incluzându-i aici şi pe candidaţii parlamentari, pe toţi miniştrii şi funcţionarii superiori cu rang superior viceguvernatorilor regionali, pe judecători şi procurori, personalităţile din presa tipărită şi electronică.
În 1998, au fost aduse amendamente legii şi s-au extins obiectivele legii, pentru a fi incluşi şi toţi avocaţii, în aşa fel încât numărul total al persoanelor vizate să ajungă la 20.000.
Pe 18 decembrie 1998, Parlamentul a înfiinţat Institutul Memoriei Naţionale – Comisia pentru Cercetarea Crimelor împotriva Naţiunii Poloneze. Această instituţie a devenit păstrătorul dosarelor poliţiei politice şi a celor legate de ocupaţia nazistă. Documentele sunt, în acest moment, accesibile cercetătorilor, dar şi persoanelor private.
În martie 1999, au fost publicate numele colaboratorilor serviciilor secrete comuniste.
Procedura prevăzută de legea lustraţiei este ca persoanele care ocupă poziţii importante în viaţa publică şi în media care aparţine statului, să fie obligate să semneze, la data la care îşi depun candidatura sau se prezintă să ocupe respectivul post în care au fost numiţi, o declaraţie prin care să arate dacă au colaborat sau nu cu serviciile de securitate în periada 22 iulie 1944-10 mai 1990. Declaraţia trebuia depusă şi de cei aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a legii. Un Tribunal special pentru lustraţie le verifică, dezbaterile având loc cu excluderea publicităţii. Se emite o hotărâre scrisă, în care trebuie specificat dacă persoana supusă lustraţiei a colaborat sau a acţionat sub presiunea temerii pierderii vieţii sau a sănătăţii ei sau a persoanelor apropiate . Recunoaşterea colaborării nu împiedică pe nimeni să obţină postul, în schimb, declaraţia falsă atrage ca sancţiune descalificarea administrativă pe o perioadă de 10 ani şi posibilitatea de a fi acuzat de sperjur.
Statele în care nu există o politică de condamnare a trecutului comunist
Rusia
După lovitura de stat eşuată din 19 august 1991, organizată de un grup al partidului comunist, reprezentanţi ai KGB şi ai Armatei împotriva lui Boris Elţîn, acesta a emis un decret prin care a condamnat partidul comunist, a dizolvat structurile şi a început procesul de confiscare a bunurilor sale.
În Rusia nu a fost iniţiat nici un proces judiciar pentru a condamna membrii marcanţi ai nomenclaturii comuniste, nu a fost adoptată nici o lege pentru a demara un proces al lustraţiei, iar dosarele serviciilor secrete nu sunt publice. Din contră, se poate spune că se acţionează împotriva ideii de condamnare a comunismului. Au fost adoptate o serie de legi prin care acţiunea de identificare a colaboratorilor KGB este denumită ofensă criminală, în timp ce expunerea agenţilor KGB este interzisă, identitatea celor care au colaborat cu serviciile secrete ruseşti este protejată, iar informaţiile persoanelor care au cooperat cu KGB sunt considerate secret de stat .
Ucraina
O singură intenţie concretizată într-o acţiune a fost realizată, în sensul condamnării trecutului comunist: la 26 iunie 1996 au fost strânse 2.000.000 de semnnături pentru ca partidul comunist să fie interzis.
Nu există o lege a lustraţiei în Ucraina şi nu a fost demarat nici un proces judiciar pentru condamnarea unui lider marcant al regimului comunist. Activitatea societăţii civile este, la rândul ei, limitată.
Belarus
Belarus nu este un stat democratic. Puterea aparţine executivului, condus de Preşedintele Lukashenko. Nu există o lege a lustraţiei şi nici o activitate a societăţii civile care să aibă ca scop condamnarea comunismului.
Concluzii
Pentru statele din centrul şi sud-estul Europei rezolvarea problemei asumării trecutului totalitar nu s-a făcut prin conturarea şi funcţionarea unui Nürmberg al comunismului.
Procesul comunismului în aceste ţări a fost asumat de către fiecare stat fost comunist într-un mod propriu. Particularităţile sunt determinate în principal de două variabile: tipul de regim comunist existent în fiecare dintre ele şi modul în care s-a făcut trecerea de la regimul totalitar la regimul democratic.
În principal, există trei dimensiuni ale procesului comunismului: dimensiunea juridică (cazurile au fost rare, procedurile judiciare s-au dovedit anevoioase şi ineficiente); dimensiunea politică (cea mai bine reprezentată prin adoptarea în majoritatea statelor a unor politici de lustraţie) şi dimensiunea moral-culturală (forţată în principal de societatea civilă şi istorici).
Unele dintre state (fosta RDG, Cehia, Ungaria, Polonia) au reuşit, într-o mai mare măsură, să rezolve problema moştenirii comuniste, în special prin adoptarea şi implementarea eficientă a unor politici de lustraţie. Altele (Bulgaria, România, Albania), deşi au conceput anumite politici de condamnare a trecutului comunist, nu au beneficiat de o voinţa politică hotărâtă şi dornică să implementeze eficient respectivele politici.
Lustraţia este cel mai important element prin care trecutul comunist este condamnat în prezent. Cu toate acestea, aproape în fiecare stat fost comunist, implementarea legislaţiei privitoare la lustraţie, fie că s-a făcut imediat după căderea sistemului totalitar, fie după o perioadă mai lungă de timp, a fost motivată politic şi a devenit, de multe ori, o armă de discreditare politică eficientă.
Lustraţia este strâns legată de problema dosarelor fostei securităţi. Cine controlează dosarele securităţii, controlează şi sentinţa în procesul comunismului.
Un proces corect al comunismului, indiferent de modul particular în care el se va realiza, este o necesitate. Comunitatea internaţională, după aproape 16 ani de la dezintegrarea blocului estic, prin intermediul Rezoluţiei adoptate de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, readuce în actualitate acestă problemă a confruntării cu un trecut totalitar.
Bibliografie şi precizări:
Welsh, Helga A., Dealing with the Communist past: Central and East European Experiences after 1990, Europe-Asia Studies, vol. 48, Nr. 3, mai 1996, pag. 419.
Huntington, Samuel, The Third Wave: Democratization in the Late Twentieth Century, Norman: University of Oklahoma Press, 1991, pag. 211-217; Moran, John P., The Communist Torturers of Eastern Europe: Prosecute and Punish or Forgive and Forget?, Communist and Post-Communist Studies, Nr. 27, 1994, pag. 95-109. Cei doi autori consideră că există două variabile care conturează tipul de politică faţă de trecutul totalitar: natura regimului nondemocratic anterior regimului democratic şi modul în care s-a realizat tranziţia de la totalitarism la democraţie. Pentru o analiză mai detaliată a acestui aspect a se vedea Williams, Kieran (SSEES/UCL, University of London), Szczerbiak, Aleks (Sussex European Institute), Fowler, Brigid (Centre for Russian and East European Studies, University of Birmingham), Explaining Lustration in Eastern Europe: A Post-communist politics approach, Sussex European Institute, Working Paper No 62.
Procese ale comuniştilor au avut loc în Bulgaria (Teodor Jivkov; fostul prim ministru, Atanasov; ministrul economiei, Stoianov Cearov şi Luchianov care a preluat puterea după prăbuşirea comunismului şi apoi a fost destituit), în Germania de est, (Honecker şi Egon Krenz au făcut stagii de puşcărie; Heinz Kessler, Erich Mielke, ex-ministru de interne, Marcus Wolf, conducătorul serviciilor speciale), în Polonia (au fost aduşi în faţa instanţei cei care au fost implicaţi în lovitura de stat; Jaruzelski a fost târât prin procese, dar acum este liber), în România (este singura ţară unde conducătorul partidului comunist a fost executat după un proces sumar, în schimb procesele intentate membrilor CPEX-ului partidului comunist au fost tergiversate, unii au fost condamnaţi, dar au făcut puţini ani de închisoare, alţii au invocat motive de sănătate). Pentru mai multe detalii, a se vedea Cuvântul, nr. 2/2006, Procesul comunismului, Romulus Rusan şi Stelian Tănase.
Procesul comunismului poate fi privit prin intermediul a trei dimensiuni: dimensiunea juridică (constituie excepţia, cazurile au fost izolate, iar procedurile greoaie şi lungi); dimensiunea politică (constituie regula, cuprinde politicile diferite de lustraţie adoptate în fiecare stat fost comunist, prin care s-a urmărit eliminarea din funcţiile publice înalte a foştilor comunişti, colaboratori sau informatori ai securităţii de stat) şi dimensiunea cultural-morală (prezentă în toate ţările, efect al activităţii societăţii civile în principal).
ibidem Welsh, Helga A., Dealing with the Communist past: Central and East European Experiences after 1990, op. cit., pag. 420. Autoarea arată că, în general, în regimurile comuniste, violenţa fizică a fost înlocuită cu violenţa structurală, caracterizată prin intimidarea calculată şi neîncrederea publică, dar şi printr-o mai eficientă practică de supraveghere a populaţiei şi o mai bună coordonare a serviciilor securităţii de stat.
ibidem Welsh, Helga A., Dealing with the Communist past: Central and East European Experiences after 1990, op. cit., pag. 422. Unele dintre aceste partide au câştigat alegerile imediat după căderea comunismului, pierzând ulterior, dar revenind, realizându-se alternanţe (România, Bulgaria), fie pierzând iniţial, dar având o forţă puternică în opoziţie (Ungaria, Polonia).
Baylis, Thomas A., Plus Ca Change?Transformation and Continuity Amoung East European Elites, Communist and Post-Communist Studies, vol. 27, No 3, 1994, pag 315-328.
ibidem Welsh, Helga A., Dealing with the Communist past: Central and East European Experiences after 1990, op. cit., pag. 420. De exemplu, în Ungaria, exista o politică de supraveghere din partea securităţii şi existau dosare ale diferitelor persoane, însă persecutarea era limitată iar închiderea intelectualilor nu a existat (interviu cu András Kovács, There has not been a Revolution, Uncaptive Minds, vol.5, No 2, 1992, pag. 77 apud Welsh, Helga A., Dealing with the Communist past: Central and East European Experiences after 1990, op. cit.). În schimb, în Germania de Est, România sau Bulgaria controlul era instituţionalizat şi depăşea cu mult cercul strict al disidenţilor.
Excepţie a făcut Germania de Est, unde disidenţii au luptat permanent pentru ca regimul comunist să fie condamnat, beneficiind şi de interesul ridicat al vest-germanilor de a nu uita sistemul totalitar introdus de URSS după cel de-al doilea război mondial, ca efect al ocupării părţii de est a Germaniei.
Gross, Irena Grudzinska, Post-Communist Resentment, or the Rewrighting of Polish History, East European Politics and Societies, vol. 6, No 2, 1992, pag. 146. De altfel, Huntington considera că un proces al regimului totalitar ar trebui să se facă, pentru a fi eficient în primii doi ani de la tranziţia către un regim democratic.
Cuvântul, nr. 2/2006, Procesul comunismului, Romulus Rusan.
Cele mai multe tranziţii sunt urmate de încercări de a aduce dreptatea, fie pe cale judiciară (de ex. Nurmberg), fie de a implementa o formă sau alta de lustraţie (de ex. cazul fostelor state comuniste din Europa Centrală şi de Sud-Est).
Letki, Natalia, Lustration and democratisation in East-Central Europe, Europe-Asia Studies, vol. 54, No 4, 2002, pag. 539. Autoarea arată că, exceptând fosta Germanie de Est, lustraţia s-a referit la poziţiile înalte ale statului. Numai Cehia a acceptat procedurile lustraţiei şi în domeniul afacerilor şi Bulgaria, în spaţiul academic.
Scandalurile iscate de colaborarea anumitor politicieni cu funcţii înalte după 1989 cu securitatea de stat au fost foarte numeroase, unele dintre ele conducând la căderea unor guverne (Mazowiecki şi Olszeneki în Polonia). În Ungaria, prim-miniştrii Gyula Horn şi Peter Medgeyssy au fost descoperiţi ca fiind foşti agenţi comunişti.
Offe, C., Varietis of Transition, The East European and East German Experience, Polity Press, Cambridge , 1996, pag. 93.
ibidem Letki, Natalia, Lustration and democratisation in East-Central Europe, Europe, op. cit., pag. 535.
Relaţia dintre lustraţie şi democratizare şi modul în care cele două aspecte ale tranziţiei de la comunism la democraţie se influenţează reciproc, au fost analizate în Letki, Natalia, op. cit.
ibidem Cepl, V., The Transformation of Hearts and Minds in Eastern Europe, CATO Journal, op. cit.
Datele sunt prezentate în Letki, Natalia, Lustration and democratisation in East-Central Europe, op. cit., pag. 541.
Aceste inadvertenţe, precum şi faptul că dosarele securităţii de stat au fost sigilate pentru perioade variind de la 30 la 40 de ani (de ex. Bulgaria, Ungaria, Polonia sau România) au fost permanent motive de luptă politică şi au fost cauzele principale ale ineficienţei lustraţiei în mai multe ţări din fostul bloc estic. Pe de alt parte, în Cehia şi Germania de Est, acolo unde lustraţia a fost cel mai eficient realizată, s-a permis accesul publicului la dosare.
ibidem Letki, Natalia, Lustration and democratisation in East-Central Europe, Europe, op. cit., pag. 543. Primul criteriu se referă la câtă putere are legea, dacă a fost efectiv aplicată. Al doilea criteriu se referă la rezultatele obţinute prin aplicarea politicii de lustraţie, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ. Cel de-al treilea criteriu se referă la faptul că lustraţia nu trebuie folosită ca armă politică, iar implementarea dispoziţiilor cuprinse în legile lustraţiei nu trebuie să aibă drept scop eliminarea unui grup politic concret.
În cazul României, condamnarea comunismului a fost tergiversată. Pentru mai multe detalii a se vedea materialul LUSTRAŢIA ÎN ROMÂNIA din prezentul caiet documentar.
Linz, Juan J.; Stepan, Alfred, Problems of Democratic Transition and Consolidation: Southern Europe, South America and Post-Communist Europe, Baltimore and London: The John Hopkins University Press. 1996, pag. 42.
Kitschelt, Herbert; Mansfeldová, Zdenka; Markowski, D.; Tóka, Gábor, Post-Communist Party Systems: Competition, Representation and Inter-Party Competition, Cambridge: Cambridge University Press, 1999, pag. 40.
Ellis, Mark S., Purging the Past: The Current State of Lustration Laws in the Former Communist Bloc, Law and Contemp. Probs., No 181, 1996, pag. 182.
Preşedintele Vaclav Havel a criticat şi el această lege arătând că se pleacă de la prezumţia de vinovăţie şi că persoana acuzată că a colaborat cu partidul comunist nu avea un drept de recurs, ci doar un drept de apel răstrâns.
Simonov, Pavel, Purging Eastern europe of Evil-Lustration from KGB Continues, AIA Russian section, 2005.
Agenţia federală are peste 3000 de angajaţi, iar costurile de întreţinere sunt foarte ridicate.
Datele sunt preluate din Welsh, Helga A., Dealing with the Communist Past: Central and East European Experiences after 1990, op. cit., pag. 418.
Welsh, Helga A., Dealing with the Communist Past: Central and East European Experiences after 1990, op. cit., pag. 417.
ibidem Ellis, Mark S., Purging the Past: The Current State of Lustration Laws in the Former Communist Bloc, op.cit.
Datele sunt cuprinse în Raportul Departamentului de Stat american pentru anul 1996, publicat la 30 ianuarie 1997.
Datele sunt preluate din Ellis, Mark S., Purging the Past: The Current State of Lustration Laws in the Former Communist Bloc, op.cit., pag. 186.
idem Ellis, Mark S., op. cit., pag.187.
Legea făcea referire la persoanele care au deţinut funcţii în Biroul politic sau în Secretariatul Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar, care au făcut parte sau au colaborat cu securitatea de stat sau cu miliţia, care au predat sau au întreprins cercetări la Academia de Ştiinţe Sociale şi Management Social, care au predat istoria partidului comunist din Uniunea Sovietică, istoria partidului comunist bulgar, filozofia marxist-leninistă, economie politică sau construcţia partidului, care au fost ofiţeri politici sau ofiţeri politici de comandă sau au deţinut poziţii în departamentul politic al forţelor armate, care au fost secretari sau membrii ai comitetelor de partid în şcolile superioare şi mediul academic, care au fost secretari ai organizaţiilor de partid în facultăţi, institute ştiinţifice sau alte organizaţii ştiinţifice şi cele care au fost membrii ai comisiilor personale sub comitetele de partid ale liceelor, din mediul academic sau alte organizaţii ştiinţifice.
Datele sunt preluate din Revista 22, nr. 801, 2005.
Datele sunt preluate din Williams, Kieran (SSEES/UCL, University of London), Szczerbiak, Aleks (Sussex European Institute), Fowler, Brigid (Centre for Russian and East European Studies, University of Birmingham), Explaining Lustration in Eastern Europe: A Post-communist politics approach, Sussex European Institute, Working Paper No 62.
ibidem Ellis, Mark S., Purging the Past: The Current State of Lustration Laws in the Former Communist Bloc, op.cit., pag. 193.
idem Ellis, Mark S., op.cit., pag. 196.
*Bogdan Dima este junior researcher în cadrul Fundaţiei Horia Rusu. În iunie 2005 a obţinut licenţa la Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti şi la Collège Juridique Franco-Roumain d’Etudes Européennes de Bucarest, Faculté Paris 1 Panthéon Sorbonne. În acest moment, este masterand în drept comunitar al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti. În perioada iulie – decembrie 2004, a colaborat cu Center for Political Studies and Comparative Analysis, condus de analistul politic, Dorel Şandor.