LUSTRAŢIA ÎN ROMÂNIA
Autoare: Roberta Ogaru*
Definirea lustraţiei
Dicţionarul limbii române moderne defineşte lustraţia ca pe o „ceremonie prin care cei vechi purificau o persoană, un câmp, etc”. Cuvântul provine din latinescul lustratio care înseamnă purificare. În literatura de specialitate, există mai multe definiţii cu privire la sensul conceptului de lustraţie. Totuşi, definiţiile existente se referă, în principal, la restrângerea accesului la viaţa politică sau condamnarea juridică a indivizilor care au acţionat în regimul anterior (în acest caz, comunismul) împotriva drepturilor şi libertăţilor omului, au promovat politici de natură criminală şi pentru întărirea regimului totalitar.
În trecerea de la comunism la democraţie, se pun două probleme. Prima: dacă se condamnă sau se iartă (amnistia) abuzurile săvârşite în regimul anterior. Aceasta este o problemă de responsabilitate. A doua: dacă se impun sau nu sancţiuni indivizilor (co)responsabili. Aceasta este o problemă de contabilitate. Lustraţia are tocmai rolul de a reaminti cele mai multe abuzuri, împiedicând, în acelaşi timp, elitele comunismului să ocupe poziţii de conducere în noul regim democratic. De cealaltă parte, iertarea constă în amnistia celor care au comis crime sau orice alte fapte din spectrul cunoscut al fărădelegilor comuniste. Totuşi, este vorba despre o amnistie, nu de o amnezie. Acest tip de raportare se materializează, după literatura de specialitate, într-o Comisie pentru Adevăr, al cărei scop principal este investigarea faptelor comise, fără a le pedepsi. Acest proces presupune să se dezvăluie toate abuzurile, să se asigure că faptele nu se vor uita, că rămân vii în memoria colectivităţii.
Cunoaşterea generală a adevărului nu este suficientă, ci este necesară o recunoaştere oficială a ororilor comise în comunism, făcându-se, în acest fel, diferenţa între cunoaştere şi recunoaştere. Momentul prim al tranziţiei este cel mai potrivit pentru această alegere. Dacă decizia este de a aminti, atunci se pune problema cum se face condamnarea indivizilor sau a comunismului ca regim politic. Odată identificaţi vinovaţii, judecaţi şi condamnaţi, regimul politic devine, implicit, inculpat. Însă, condamnând doar sistemul, fără agenţii principali ai acestuia, se riscă perpetuarea sentimentele de frustrare.
Există autori care consideră lustraţia un proces ce determină efecte pozitive asupra societăţii şi alţi autori care identifică efecte negative.
Beneficiile unei politici a lustraţiei eficient aplicate
Aplicarea eficientă a legislaţiei cu privire la lustraţie poate conduce la o influenţă benefică asupra unora dintre elementele cheie ale procesului de democratizare .
Birocraţia de stat este domeniul cel mai afectat de lustraţie. Existenţa unor oficiali depolitizaţi, inclusiv în zona judicarului şi cea militară, constituie o condiţie necesară pentru o mai bună funcţionare a administraţiei de stat şi pentru buna desfăşurare a reformelor. Lustraţia poate relansa competiţia politică liberă, prin slăbirea şi eliminarea forţei politice a reprezentanţilor nomenclaturii comuniste. Lustraţia poate avea efecte benefice şi asupra economiei. Tranziţia dificilă şi problematică de la societatea comunistă la cea democratică, bazată pe piaţa liberă şi competiţie, a fost marcată de lupta dintre foştii comunişti pentru a-şi păstra privilegiile. Un alt efect al lustraţiei ar fi scăderea corupţiei în rândul managerilor, precum şi eliminarea dependenţei de vechile reţele de solidaritate şi de colaborare dintre membrii nomenclaturii comuniste. De asemenea, o lege a lustraţiei ar răspunde la „necesitatea de a declara supremaţia valorilor democratice, încurajând populaţia să creadă în ele”. Lustraţia, chiar dacă nu este urmată de sancţiuni, ci doar de facerea publică a numelor persoanelor aflate în slujba regimului comunist, conduce la „schimbarea culturii morale” şi „metamorfozarea regulilor de conduită umană” .
Contraargumente
Există mai multe contraargumente pe care literatura de specialitate le utilizează, pentru a scoate în evidenţă aspectele negative ale lustraţiei. Cei care se împotrivesc ideii de lustraţie cred că aceasta poate duce la carenţe de personal calificat în instituţiile noi create, poate determina reacţii defensive, sub forme violente, din partea elitelor şi poate afecta supravieţuirea noului regim democratic.
Lustraţia în România
În România, procesul tranziţiei de la regimul totalitar comunist la democraţie a purtat în sine germenii răului. Eliberarea de trecut nu a avut loc, societatea continuă să fie încărcată de amintiri ale suferinţei, crime odioase fără autori şi victime necondamnate. Purtând aceste cruci, este dificilă sau chiar imposibilă desprinderea de trecut. Procesul comunismului în România nu a avut loc. Condamnarea regimului comunist şi recunoaşterea oficială a crimelor comise de regim, îndepărtarea foştilor membri de partid de la accesul în funcţiile publice, sunt amânate de şaisprezece ani. Cu toate că eforturile societăţii civile au încercat să suplinească lipsa unei voci oficiale, absenţa condamnării oficiale a comunismului perpetuează remanenţele regimului anterior. Societatea civilă a dat dovadă de consecvenţă şi perseverenţă în demersurile sale. Poziţia societăţii civile, a unei părţi din populaţie, a literaturii de specialitate, precum şi a forurilor internaţionale este evident îndreptată împotriva regimului comunist. Cu toate aceste presiuni existente de-a lungul timpului, România nu a adoptat o poziţie oficială de blamare a comunismului. România nu a ales un proces al lustraţiei, pentru a purifica şi a da legitimitate regimului democratic. Dar nici nu a decis scutirea de pedepse a călăilor comunismului. Nu a existat nici o Lege a lustraţiei, nici o Comisie pentru Adevăr. Singurul act normativ care se referă la accesul la cunoaşterea abuzurilor comunismului este Legea nr. 187/1999, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, însă nu se referă la acestea într-un mod negativ.
Iniţiative privind condamnarea comunismului
Procesul lustraţiei nu a avut loc în România. Au existat iniţiative legislative, dar întotdeauna însoţite de eşecuri. În data de 11 martie 1990, a fost lansată prima iniţiativă civică, de către câţiva participanţi la Revoluţia din decembrie 1989. Proclamaţia de la Timişoara a rămas actul de referinţă în lupta pentru recunoaşterea crimelor comunismului şi îndepărtarea din funcţiile publice a foştilor nomenclaturişti. Punctul 8 al Proclamaţiei a fost invocat în nenumărate rânduri. Acesta le cerea foştilor membri de partid, precum şi celor care au făcut poliţie politică, să nu candideze la alegerile care urmau. Celebrul Punct 8 nu a dobândit însă, niciodată, putere de lege.
În 1990, Constantin Ticu Dumitrescu, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, a făcut un amendament la Legea Electorală, în care a adăugat restricţia de a candida pentru foştii membri ai Partidului Comunist, dar amendamentul său nu a fost votat şi nu a fost introdus în lege. În legislatura 1992-1996, devenit senator PNŢCD, Ticu Dumitrescu a iniţiat în Parlament o moţiune, care se dorea a fi o lege a lustraţiei. Această moţiune îşi propunea să împiedice orice persoană care, în intervalul 1945-1989, a lucrat ca agent, colaborator sau informator al Securităţii, să aibă acces la funcţii publice. Moţiunea a fost discutată în Parlament şi votată de majoritate, dar nu a avut nici o urmare. Într-o democraţie reală, aceasta ar fi trebuit să funcţioneze .
Promisiunile electorale ale Convenţiei Democratice au condus la apariţia Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, tot o iniţiativă a lui Ticu Dumitrescu. Din perspectiva lustraţiei, legea nu aduce nimic. Principalul lucru bun pe care l-a permis această lege rămâne liberul acces la propriul dosar de Securitate. Un alt drept este acela de a afla dacă persoana care candidează la o funcţie publică a făcut poliţie politică: “Pentru a asigura dreptul de acces la informaţiile de interes public, orice cetăţean român cu domiciliul în ţară sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legatură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii, ca poliţie politică, a persoanelor care ocupă sau candidează pentru a fi alese ori numite în […]demnităţi sau funcţii.”
Persoanele care candidează spre a fi alese sau numite în demnităţi sau funcţii sunt obligate să facă o declaraţie pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate. Verificarea declaraţiilor se face de către CNSAS, iar candidaţii sunt sancţionaţi, dacă se face dovada falsului. Nu au existat opoziţii vehemente faţă de această lege, însă toţi au dorit ca accesul la dosare să fie limitat. Legea propusă iniţial a fost schimbată, astfel încât SRI să păstreze dosarele şi CNSAS să aibă nevoie de aprobarea acestei instituţii. Accesul este refuzat, dacă dosarul conţine informaţii ce pun în pericol siguranţa naţională, dar nu se precizează care sunt aceste informaţii. Deşi rolul acestei legi pentru viaţa politică a fost recunoscut de către partide, reprezentanţii acestora au contribuit cu mai multe amendamente, care au dus în final la ineficienţa legii. Pentru majoritatea partidelor, legea a fost folosită ca un instrument electoral. În final, s-a ajuns la ideea că totuşi „e mai bine să avem ceva decât nimic” .
Din suita acţiunilor ce trebuiau făcute de clasa politică pentru condamnarea comunismului, face parte şi distrugerea simbolurilor comuniste. Există o ordonanţă de urgenţă nr.31 din 13 martie 2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. În această ordonanţă nu se specifică nimic despre comunism. Neincluderea simbolurilor comuniste alături de cele fasciste sau rasiste denotă faptul că oamenii politici se simt încă ataşaţi de aceste simboluri, neputându-le condamna.
Primul proiect de lege a lustraţiei a fost conceput, în 1998, de către George Şerban, deputat PNŢCD, unul dintre autorii Proclamaţiei de la Timişoara. Proiectul avea la bază punctul 8 din Proclamaţie, dar nu a fost finalizat, deoarece autorul a decedat în decembrie 1998. După o serie de dispute interne, 35 de deputaţi ţărănişti au finalizat conceperea legii şi au dat-o spre dezbatere Camerei Deputaţilor, pe 27 Mai 1999. Proiectul nu a fost dezbătut în Comisia juridică şi nu a ajuns în plen. Din 2001, de când deputaţii PSD au votat neconstituţionalitatea proiectului, nu s-a mai auzit nimic despre acesta.
Pe 7 Aprilie 2005, un grup de parlamentari, în frunte cu Cozmin Guşă, preşedintele PIN, au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor un proiect de lege intitulat „Legea antinomenclatură”. Conţinutul celor cinci articole existente se referă la împiedicarea, pentru o perioadă de 10 ani, de a candida şi de a fi alese în funcţii de demnitate publică persoanele care au făcut parte din nomenclatura comunistă. Din cauza slabei susţineri, legea a fost respinsă de către Senat.
Legea lustraţiei în actualitate
Legea Lustraţiei a fost depusă în Parlament în luna mai 2005, la iniţiativa unui grup de parlamentari liberali, avându-l în frunte pe senatorul Adrian Cioroianu. Anul 2005 a adus propunerea a două proiecte de legi de lustraţie, care au provocat numeroase dezbateri publice. Totuşi, anul s-a sfârşit fără un rezultat concret. Nici una dintre legi nu a fost adoptată. În 2006, din cauza “crizei CNSAS”, dar şi din cauza controverselor stârnite de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind problema condamnării comunismului, Legea lustraţiei a devenit mai vizibilă, a câştigat teren în agenda media, devenind un subiect de primă audienţă.
Proiectul de lege a lustraţiei propune limitarea, pentru o perioadă de 10 ani, a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere din aparatul represiv al regimului comunist.
Conform Art. 1 din proiectul de Lege a lustraţiei propus de liberali sunt considerate că au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist instaurat în România la 30 decembrie 1947, următoarele persoane:
a) cadrele cu funcţii de conducere din aparatul central şi local al PCR şi UTC;
b) activiştii salarizaţi ai P.C.R. şi U.T.C. care au desfăşurat activităţi în aparatul organelor centrale şi locale ale organizaţiilor politice, obşteşti şi de masă, precum şi în unităţile economice şi instituţii civile şi militare;
c) membrii Consiliului de Stat, ai Consiliului de Miniştrii şi Marii Adunări Naţionale, precum şi miniştri secretari de stat, prim adjuncţi şi adjuncţii miniştrilor şi secretarii de stat;
d) preşedinţii, prim vicepreşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarii Comitetelor Executive ale Consiliilor Populare judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale;
e) preşedinţii şi vicepreşedinţii Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România la nivel central şi de centru universitar;
f) redactorii şefi şi redactorii şefi-adjuncţi din unităţile de presă şi edituri ca organe de reprezentare a politicii P.C.R. şi U.T.C.;
g) rectorii, decanii şi cadrele didactice angajate în Academia Ştefan Gheorhiu, precum şi cadrele de conducere din şcolile de partid;
h) angajaţii şi colaboratorii structurilor de poliţie politică aşa cum sunt definiţi aceştia în articolul 5 alineatul 2 – 5 din Legea 187/1999;
i) procurorii generali, procurorii generali adjuncţi, procurorii şefi, procurorii şefi adjuncţi, preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti civile şi militare de la toate nivelurile;
j) ambasadorii, miniştri plenipotenţiari şi asimilaţii acestora, precum şi reprezentanţii corpului diplomatic din străinătate;
Funcţiile la care nu au acces sunt enumerate la Art.2:
Persoanele care în perioada 30 decembrie 1947-22 decembrie 1989 s-au aflat în una din situaţiile enumerate la articolul 1, nu pot candida, nu pot fi alese şi nu pot fi numite timp de 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru următoarele demnităţi şi funcţii:
a) preşedinte al României;
b) consilier prezidenţial sau consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale;
c) senator sau deputat;
d) secretar general, secretar general adjunct, şef de departament sau director general ori director în aparatul Senatului ori al Camerei Deputaţilor;
e) membru al guvernului, consilier de stat, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, secretar general, secretar general adjunct, sau director în cadrul ministerelor;
f) membru al Consiliului Superior al Magistraturii, al Curţii de Conturi sau judecător al Curţii Constituţionale;
g) preşedinte sau şef de secţie al Consiliului Legislativ;
h) avocat al poporului, sau adjunct al acestuia;
i) director, director adjunct în toate serviciile de informaţii;
j) membru al Consiliului Naţional al Concurenţei, al Consiliului Naţional al Audiovizualului, al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, al Consiliului de Administraţie ale Societăţii Române de Televiziune şi ai Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi director şi director teritorial din aceste două instituţii, membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii;
k) membru în Consiliul de Administraţie sau în conducerea executivã a Băncii Naţionale a României;
l) membru în consiliul de administraţie al oricărei societăţi comerciale, dacã reprezintă interesele statului român;
m) prefect, subprefect, secretar general al prefecturii;
n) primar, viceprimar, secretar al unităţilor administrativ-teritoriale;
o) consilier judeţean sau în Consiliul General al municipiului Bucureşti, consilier municipal, orăşenesc, comunal, sau de sector al municipiului Bucureşti;
p) magistrat sau funcţie asimilata calităţii de magistrat, membru în Consiliul Superior al Magistraturii;
q) membru al corpului diplomatic din ambasade, consulate sau reprezentanţe ale României în străinătate;
r) inspector general, inspector şef şi director general din Inspectoratul General al Poliţiei, inspectoratele teritoriale, precum si adjunct al acestora;
s) şef al Statului Major al Armatei, adjunct şi şef de direcţie în cadrul S.M.G., comandant de Armatã si adjuncti ai acestora;
t) preşedinte sau director general al agenţiilor sau instituţiilor de stat la nivel naţional;
u) inspector general, inspector sau director în cadrul serviciilor deconcentrate ale statului la nivel local;
Persoanele care îşi depun candidatura trebuie să facă o declaraţie olografă, în care să precizeze dacă au deţinut vreo funcţie din cele enumerate la Art.1 De asemenea, persoanele aflate deja în funcţii publice sunt obligate să depună, la instituţia la care îşi desfăşoară activitatea, o declaraţie prin care să precizeze dacă s-au aflat în vreo situaţie de la Art.1.
După dezbateri controversate, Legea lustraţiei a fost votată de Senat în data de 10 Aprilie 2006 şi se află astăzi în dezbatere la Camera Deputaţilor, aceasta fiind Camera decizională.
Potrivit Art. 1 din forma care a fost votată de Senat, sunt considerate că au facut parte din structurile de putere şi sau din aparatul represiv al regimului comunist instaurat în România la 6 martie 1945, următoarele persoane:
a) persoane care au ocupat functii de conducere in aparatul central al Partidului Muncitoresc Roman, al Partidului Comunist Roman, al Uniunii Tineretului Muncitoresc si al Uniunii Tineretului Comunist;
b) alti activisti salarizati ai Partidului Muncitoresc Roman, Partidului Comunist Roman, Uniunii Tineretului Muncitoresc si ai Uniunii Tineretului Comunist, la nivel national, regional sau judetean, dupa caz;
c) membrii Consiliului de Stat si ai Consiliului de Ministri, precum si ministrii secretari de stat, prim-adjunctii si adjunctii ministrilor si secretarii de stat;
d) presedintii, prim- vicepresedintii, vicepresedintii si secretarii comitetelor executive ale consiliilor populare regionale, raionale, judetene, ai Consiliului popular al Municipiului Bucuresti si consiliile populare municipale, dupa caz, precum si membrii asimilati acestora din sfaturile populare;
e) presedintii si vicepresedintii Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania la nivel central si de centru universitar;
f) activistii din aparatul de propaganda al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste de la nivel central, regional, raional si judetean, dupa caz, precum si redactorii-sefi, redactorii-sefi adjuncti si secretarii generali de redactie ai institutiilor de presa ale Partidului Muncitoresc Roman, Partidului Comunist Roman, Uniunii Tineretului Muncitoresc, Uniunii Tineretului Comunist si Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania la nivel national, regional, raional sau judetean, dupa caz;
g) persoanele din invatamantul de partid de la Academia Stefan Gheorghiu: rectorii si decanii, precum si persoanele cu functii de conducere in scolile judetene de partid;
h) persoanele care, potrivit art.5 al Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii ca politie politica, cu modificarile ulterioare, au facut parte din structurile organelor de securitate sau au colaborat cu acestea;
i) presedintele si presedintii de sectii ale Tribunalului Suprem, procurorul- general si adjunctii sai; judecatorii si procurorii care au colaborat in orice fel cu securitatea sau cu orice alte servicii secrete romane;
j) persoanele cu functii de conducere la nivel central, regional sau judetean, dupa caz, din cadrul Inspectoratului General al Militiei, din centrele de detentie si lagarele de munca fortata;
k) sefii misiunilor diplomatice, consulare si comerciale romane din strainatate si adjunctii acestora;
l) persoanele care au detinut functiile de guvernator, viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei, respectiv presedinti, prim-vicepresedinti si vicepresedinti ai bancilor de stat, la nivel central si judetean, precum si persoanele cu responsabilitati in domeniul operatiunilor valutare.
Potrivit Art.2. din Legea votată de Senat, persoanele care, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la Art.1 nu pot candida, nu pot fi alese şi nu pot fi numite pe o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru următoarele demnităţi şi funcţii publice:
a)presedinte al Romaniei;
b)deputat sau senator;
c) membru al Consiliului Superior al Magistraturii;
d) primar, viceprimar;
e) consilier judetean sau consilier in Consiliul General al Municipiului Bucuresti, consilier municipal, orasenesc, comunal sau de sector al Municipiului Bucuresti;
f) consilier prezidential sau consilier de stat in cadrul Administratiei Prezidentiale;
g) secretar general, secretar general adjunct, sef de departament sau director general ori director in aparatul Senatului ori al Camerei Deputatilor;
h) membru al Guvernului, consilier de stat, secretar de stat, subsecretar de stat sau functii asimilate acestora, secretar general, secretar general adjunct sau director in aparatul Guvernului, ministerelor sau autoritatilor administrative autonome, membru al Consiliului de administratie al Societatii Romane de Televiziune si al Societatii Romane de Radiodifuziune, precum si membru al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii;
i) consilier de conturi al Curtii de Conturi sau judecator al Curtii Constitutionale;
j) presedinte sau sef de sectie al Consiliului Legislativ;
k) avocat al poporului sau adjunct al acestuia;
l)director, director adjunct in serviciile secrete;
m) conducatorii institutiilor culturale, la nivel central si judetean, finantate de la bugetul de stat;
n) membru in Consiliul de administratie sau in conducerea executiva a Bancii Nationale a Romaniei;
o) membru in adunarea generala a actionarilor sau in consiliul de administratie al regiilor nationale, companiilor nationale si societatilor comercile cu capital de stat, ca reprezentant al intereselor statului roman;
p) prefect sau subprefect si directorul general al prefecturii;
q) secretar al unitatilor administrativ-teritoriale;
r) judecatori sau procurori;
s) membru al corpului diplomatic roman si persoanele asimilate acestora;
s) inspector general, inspector sef, director general si sefii serviciilor din Inspectoratul General al Politiei, inspectoratelor teritoriale, precum si adjunctii acestora;
t) sef al Statului Major General al Armatei, adjunct si sef de directie in cadrul Statului Major General, comandant de Armata si adjuncti ai acestora;
t) directori si directori adjuncti ai Serviciului de Paza si Protectie si ai Serviciului de Telecomunicatii Speciale;
u) presedinte sau director general al agentiilor sau institutiilor de stat la nivel national;
v) inspector general, inspector sau director in cadrul serviciilor deconcentrate ale statului la nivel judetean sau al Municipiului Bucuresti.
Eficienţa procesului de lustraţie în România
Există trei criterii care determină în ce măsură o lustraţie este sau nu eficientă. Acestea sunt: actualitatea implementării, pragmatismul scopului şi imparţialitatea actului. Aplicând primul criteriu în cazul României, putem spune că nu poate fi eficientă o lustraţie a cărei iniţiere se face după 16 ani. Samuel Huntigton observa că în ţările unde aceste legi au fost eficiente, ele au fost adoptate în primii ani de la schimbarea regimului. Totuşi, nu este un criteriu definitoriu, existând şi excepţii, ca Polonia, unde lustraţia s-a realizat în 1999 şi a fost considerată ca suficientă.
Intrarea în vigoare a actului de lege a lustraţiei ar fi trebuit să fie forţată, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Proiectul de lege a lustraţiei nu are un scop pragmatic, privind din perspectiva numărului de persoane pe care intenţionează să le scoată din viaţa publică. Cu atât mai mult cu cât aceste persoane vor fi foarte greu de clintit din poziţiile importante în care se află şi din sfera de influenţă a puterii.
O lege a lustraţiei trebuie să fie imparţială. Iniţial, proiectul de lege a lustraţiei propus de grupul Cioroianu, a avut această calitate. Ulterior, prin amendamentele aduse, proiectul conţinea referiri evidente la unele persoane, printre care şi preşedintele ţării, Traian Băsescu, prin introducerea unui alineat, în care erau specificaţi şi căpitanii de nave printre funcţiile cu rol represiv din regimul comunist. În urma dezbaterilor din Senat, s-a renunţat la acest alineat.
După adoptarea proiectului de lege de către Senat, premierul Tăriceanu şi-a exprimat încrederea că prevederile excesive din text, cum ar fi incriminarea persoanelor care au avut responsabilităţi în efectuarea operaţiunilor valutare, categorie în care intră şi fostul lider liberal Theodor Stolojan, vor fi eliminate din conţinutul actului normativ la Camera Deputaţilor.
Motivele pentru care nu lustraţia în România
Un studiu realizat de Natalia Letki, intitulat “Lustration and Democratisation in East-Central Europe” plasează România în rândul ţărilor nelustrate, alături de Estonia, Ukraina, Belarus şi Letonia. Ţările în care lustraţia s-a realizat insuficient sunt Bulgaria, Slovacia şi Albania, iar ţările unde s-a înfăptuit în bună măsură sunt Lituania, Germania de Est, Cehia, Ungaria şi Polonia.
Totuşi, există o serie de motive pentru care nu s-a reuşit mobilizarea, în 1989, a resurselor pentru o purificare a vieţii politice de nomenclaturişti şi care au condus la tergiversarea procesului:
– caracterul totalitar al regimului a ţesut şi a acaparat întreaga societate, lacunele de autoritate fiind foarte mici
– nu a existat un număr mare de disidenţi, ca în celelate ţări comuniste, şi nici germenii societăţii civile care să contribuie la un proiect de asanare morală a vieţii politice
– caracterul violent unic al momentului prăbuşirii regimului comunist
– absenţa unor negocieri între vechea gardă şi noii veniţi
– lipsa unei voinţe reale a populaţiei, declarate ferm, de a realiza procesul comunismului
– venirea la putere a unor foşti lideri comunişti, prin falsa legitimitate dată de aşa-zisa participare la revoluţie
Concluzii
După 16 ani de la Revoluţie, România face primele demersuri pentru a purifica viaţa politică. Pentru că a început atât de târziu, acest proces este extrem de dificil şi întâmpină numeroase obstacole.
Există opinii care consideră iniţiativa zadarnică deoarece are nevoie tocmai de votul celor care îşi pot pierde funcţiile.
La 16 ani după căderea comunismului, este greu să realizezi o lustraţie eficientă. Legea este întâmpinată de alte voci publice cu entuziasm. Argumentele acestora se referă, în principal, la necesitatea condamnării comunismului şi purificarea de slăbiciunile trecutului. Lustraţia este văzută ca o datorie moral-istorică faţă de generaţiile viitoare. După un drum sinuos, cadrul legal al procesului lustraţiei începe să capăte formă.
Rolul principal în procesul comunismului, din perspectiva cultural-morală, îl joacă societatea civilă.
Dimensiunea politică a condamnării comunismului a lipsit, iar dimensiunea juridică nu poate fi considerată eficientă. Circul din 1990, când s-au condamnat „vinovaţii” regimului comunist, nu poate ţine locul unei adevărate condamnări juridice.
Aşa cum se prefigurează, procesul lustraţiei va foarte greu de realizat. Pe de altă parte, nu se ştie în ce măsură lustraţia va reuşi să purifice într-adevăr viaţa politică, dând şansa unor noi tipuri de politici şi reformei clasei politice.
Bibliografie şi precizări:
Distincţia dintre recunoaştere şi contabilitate a fost făcută la o întâlnire de la Salzburg din 7-10 Martie 1992) în Carta 77, Foundation’s Project on Justice in Times of Transition.
L. Huyse, Justice after transition: on the choices successor elites make in dealing with the past
L. Vogelman, It’s hard to forgive –even harder to forget, articol publicat în Work in Progress 16 (August, 1993),
Relaţia dintre lustraţie şi democratizare şi modul în care cele două aspecte ale tranziţiei de la comunism la democraţie se influenţează reciproc au fost analizate în Letki, Natalia, Lustration and democratisation in East-Central Europe, op. cit
Huntington, Third Wav:Democratization in the Late Twentieth Century, University of Oklahoma Press, 1991, p.213,
The Transformation of Hearts and Minds in Eastern Europe, CATO Journal, op. cit.
Ioana Borza – Decommunization in Romania – A Case Study of the State Security Files Acces Law
Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, Art. 2,
Borza, Ioana – Decommunization in Romania. A Case Study of the State Security Files Access Law, p. 8
Letki, Natalia Lustration and Democratisation in East-Central Europe
Letki, Natalia Lustration and Democratisation in East-Central Europe
*Roberta Ogaru este junior researcher în cadrul Fundaţiei Horia Rusu. Este studentă în anul IV la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti. În perioada ianuarie – aprilie 2004 a colaborat, sub îndrumarea lui Varujan Vosganian, la realizarea materialului „Analiza guvernării PSD”.