Instalarea guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu a adus, potrivit sondajelor de opinie, un reviriment PDL-ului, partidului pro-prezidențial.
Era firesc, dat fiind că noul premier este perceput ca tehnocrat și deci neimplicat în disputele care au discreditat în ochii electoratului majoritatea clasei politice din România.
Deja comentatorii au început să vorbească despre Mihai Răzvan Ungureanu ca despre un potențial candidat la președinție în 2014 sau când va avea loc viitorul scrutin prezidențial.
În timpul vizitei mele la București, un politician îmi spunea că ar fi posibil ca președintele Traian Băsescu să-și dea demisia la sfârșitul acestui an, iar alegerile parlamentare să fie amânate cu trei luni – atât cât permite Constituția – și să fie organizate în primăvara lui 2013 alegeri simultane, parlamentare și prezidențiale.
Raționamentul ar fi că până atunci Mihai Răzvan Ungureanu ar putea deveni un candidat credibil al PDL, iar Uniunea Social Liberală (USL), care acum are scoruri de 47 – 57% în sondaje, s-ar putea dezintegra. Președintele Băsescu s-ar teme potrivit acestui raționament că alegerile parlamentare la termen – la sfârșitul acestui an ar putea produce un parlament dominat de USL care a r avea majoritatea necesară pentru a-l suspenda din funcție, iar în referendumul de demitere electoratul l-ar trimite la plimbare pe actualul președinte.
Tot atunci când mă aflam la București s-a înregistrat demisia purtătorului de cuvânt al președinției, fostul meu coleg de la BBC, Valeriu Turcan, aflat în funcție de aproape cinci ani.
Nu pot să nu mă duc cu gândul la faptul că acest al doilea mandat al președintelui Băsescu, care se apropie de jumătate, începe să arate ca un sfârșit de epocă. Începută cu multe speranțe în decembrie 2004, președinția lui Traian Băsescu a ajuns acum într-o fază de decrepitudine, asemănătoare sfârșitului de mandat al lui Emil Constantinescu din 2000, cu diferență că președintele de atunci era la primul mandat și a decis să nu candideze pentru realegere.
Tot ceea ce vine din partea actualei puteri pare o improvizație, fără niciun fel de țintă precisă. De altfel, această impresie mi-a fost dată de la instalarea guvernului Boc în ianuarie 2010, imediat după realegerea lui Traian Băsescu în decembrie 2009.
Degringolada a început în fapt imediat după aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, când orice coerență în politica românească a dispărut, sacrificată pe altarul intereselor de moment, care au adus la guvernare, pe rând, o coaliție PNL-UDMR (sprijinită de PSD), apoi PDL-PSD și în sfârșit PDL – UDMR, cu această “coadă” a guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, care este presupus a organiza alegerile locale din vară și cele generale din toamnă.
Și pe lângă instabilitate politică, o astfel de evoluție va avea cu certitudine și un impact economic, de pe urma căruia vor suferi oamenii de rând.