Ca să nu existe nici un dubiu: rău îmi pare că a trebuit să plec din România pentru a trăi sentimentul realizării umane. Dar ce bine că am plecat din România!
Am plecat fără pretenţii. De fapt, nu atât ca să mă realizez, eram prea „bătrân” deja la peste 40 de ani, cât ca să am şansa unei ratări pe cont propriu, adică să am o viaţă a mea, în care să fiu eu cel răspunzător de eşecuri şi victorii, nu să-mi rateze alţii viaţa. Numesc această şansă libertate. Nimic nu e ca libertatea!
Dacă n-aş fi plecat din România, poate aş fi fost şi astăzi fidel României libere, ziarul pentru care, indirect, am fost închis şi deturnat din cursul firesc al unei vieţi oricum lipsite de adâncime a orizontului. Ori poate aş fi îmbătrânit, asemenea lui Giovanni Drogo, eroul principal din “Deşertul tătarilor” al lui Dino Buzzati, aşteptând să se întâmple ceva, ca inginer la IPA – Institutul de Proiectări şi Automatizări din Bucureşti.
Astăzi, România liberă, care s-a dovedit a fi fost doar un miraj al naivităţii mele, este într-o formă de agonie şi faliment care pare să nu se mai termine (dar se va termina) iar IPA s-a fărâmiţat într-o puzderie de SRL-uri care, în lipsă de proiecte substanţiale, trăieşte cu gândul la gloria de altădată iar sute de ingineri şi cercetători îşi amintesc de ea cu nostalgie, de pe alte meleaguri unde s-au realizat profesional. Sau au ieşit la pensie.
Dacă n-aş fi plecat din România, poate astăzi eram rentierul propriei mele istorii de dizident anticeauşist, reuşind performanţa de a-mi atrage tot felul de certificate, redevenţe şi respect pentru zilele de închisoare şi tortura poliţiei ceauşiste în care m-au aruncat, pentru 93 de zile, gura mea spartă şi relativa infatuare pornind de la o credinţă elementară şi o valoare sfântă şi simplă în acelaşi timp. Potrivit acestora, dacă nu-ţi convine o situaţie, trebuie să încerci să o ameliorezi. Abia la Rahova am aflat că sunt închis din motive politice. „Ce politică tovarăşe anchetator, eu am vrut să spun doar ceea ce gândesc, iar ceea ce gândesc eu gândesc 99 de oameni din o sută în ţara asta!”
La urma urmelor, câţi dizidenţi a avut România, ca să nu fi ţinut în puf unul în plus, pentru exporturi temporare, respectiv pe mine? S-au căpătuit destui pentru mult mai puţin şi, în raport cu vremurile eu aş fi avut un „dosar” mult mai bun, nefiind vreodata membru PCR. Deşi ales de colegi şef al clasei pe toata perioada liceului, mi-ar fi fost totuşi uşor să fiu parlamentar sau cine ştie ce om de stat, nu-i aşa? Numai să fi vrut!
Dacă n-aş fi plecat din România, poate locuiam şi astăzi în cartierul Militari din Bucureşti, sau poate în Drumul Taberei, ajungând la perfecţiune în materie de făcut slalom printre fecalele canine, cu mândrie depuse de javrele de apartament sub privirile încărcate de o dulce, asocială dragoste a stăpânilor lor, chiar în faţa scării blocului. Nu ştiu dacă mai sunt la modă ţevile metalice instalate în asfalt şi zăvorâte cu lacăte grele pentru asigurarea unui crâmpei din spaţiul public pentru un loc de parcare personal şi indivizibil, dar dacă mai sunt, după atâţia ani, aş fi avut şi eu o ţeavă robustă, numai a mea. Ţevuşoara mea proprie în asfalt aş fi avut în România!
Poate m-aş fi văzut la televizor, pentru ca vorbesc relativ cursiv şi pot debita pilde, opinii, glumiţe, citate din autori celebri, istorii şi discursuri motivaţionale, la minut că doar ce puteai face pe vremea copilăriei mele fără Internet? Citeai la greu Dostoievski, Camus, Exupery, Bergson, Kirkegaard, Jung si alţii. Poate m-aş fi re-apropiat de prieteni din copilărie, care m-ar fi adăugat pe lista lor de prieteni evrei, dovedind prin aceasta, incontestabil, lipsa oricărei urme de antisemitism. N-ar fi avut importanţă că evreii care se pretind judecători ai evreităţii nu mă consideră evreu – numele de Maier ar fi fost suficient, chiar dacă în majoritatea cazurilor, greşit ortografiat fiindcă „prietenii” mei ştiu mai bine decât ştia tatăl meu cum se scrie Maier.
Îmi amintesc de momentele de inexplicabilă panică a unora dintre părinţii unor proaspăt angajaţi la ziar, care veneau la mine cu daruri şi plecau de la mine cu aceleaşi daruri, înapoi acasă. Nu puteau să înţeleagă că ai lor copii nu ar fi fost angajaţi dacă nu ar fi avut minima competenţă cerută iar vârsta, genul sau alte aşteptări în afara lucrului bine făcut nu aveau importanţă în ochii tânărului director de producţie. Oare nu urma să-i dau afară imediat dacă nu acceptam un ciubucel? De altfel plăteam atât de prost la România liberă şi s-a abuzat într-atâta de prestigiul ziarului în atragerea de noi angajaţi încât până la urmă prestigiul s-a uzat de tot – ca să mă exprim eufemistic.
Mă bucur sincer că am plecat din Romănia pentru că toate cele în care am crezut cândva, de la instituţii şi persoane şi până la mituri şi locuri dragi, s-au dus sau sunt pe cale să se ducă pe apa sâmbetei. Deja nu mi-aş mai fi găsit locul în acest spaţiu şi, cu puţină bunăvoinţă, dar nu foarte mult efort, aş fi fost foarte bolnav sau poate deja dispărut de ceva vreme, ca şi tatăl meu care a venit într-o bună zi acasă de la serviciu şi a murit, răpus de stress, lupte cu activiştii de partid care „ştiau ei mai bine” cum se fac motoare electrice, ş.a.m.d. Timpul a trecut ameţitor de repede peste majoritatea celor care au primit aceeaşi educaţie pe care am primit-o şi eu. I-a lăsat în urmă iar cine nu s-a salvat, se mai uită încă la televizor şi aşteaptă să se întâmple ceva. Sau vorbeste la televizor, incercand sa-i urneasca pe alţii. Toată lumea încearcă să urnească pe toata lumea în România dar extrem de puţini incearcă să facă ei înşişi ceva.
Plecând din România, am avut ocazia să verific în mod practic câteva lucruri.
Primul şi cel mai important, contrar celor care îmi fuseseră spuse încă de mic copil la şcoală dar nu şi acasă, a fost acela că România nu se afla în centrul Universului iar românii nu erau cel mai curajos, ospitalier şi inteligent popor. Nota bene, acasă acest subiect nu a fost abordat niciodată explicit deoarece ai mei nu aveau nici un interes să-mi pună libertatea în primejdie. Dar m-au încurajat să citesc, m-au susţinut să învâţ limbi străine… mai departe urma să judec şi singur!
Nu are rost să insist, dar se pare că totuşi prima civilizaţie cunoscută a omenirii nu s-a născut la poalele Carpaţilor, istoria ţării în care m-am născut este plină de trădări, laşităţi şi crime odioase pe lângă momentele de onorabilitate şi sacrificiu de sine care ne-au fost băgate pe gât pănă la saţietate alături de odele închinate „celui mai iubit fiu”. Chestia cu ospitalitatea cam este un basm de adormit copiii faţă de cultura altor ţări (aici ar trebui poate o comparaţie între multilaterala Românie, care avea vreo 120 de mii de copii abandonaţi la 20 de milioane de locuitori prin 1990 şi înapoiatul Afganistan, unde pur şi simplu specia asta „copil abandonat” nu există, aceştia fiind adoptaţi de comunitate. (Scuzaţi-mi frazele lungi, parcă m-am pornit şi nu ma mai pot opri). În ce priveşte inteligenţa românilor ca popor, să ne abţinem de la comentarii. Mi-a părut rău după această iluzie, că tare bine îmi mai gâdila pipota, dar per total mai mult mi-a părut bine şi m-a îmbogăţit sufleteşte să descopăr civilizaţia altor popoare şi a reprezentanţilor lor – desigur, ridicaţi ca şi elita românească, tot dintre buruieni, uscături şi o mare de alţi oameni, pur şi simplu obişnuiţi.
Am mai învăţat eu, pe unde am umblat, că au o şansă să progreseze acele comunităţi şi popoare care fac eforturi să-şi înţeleagă propria istorie, să o accepte aşa cum a fost, să tragă învăţăminte şi să meargă mai departe. Amintiţi-vă de recentul cutremur din Japonia urmat de îngrozitorul tsunami şi imaginaţi-vă că s-ar fi întămplat ceva similar în România. Urmăriţi atitudinea populaţiei majoritare din Germania vizavi de încercările izolate de reînviere a nazismului şi comparaţi această atitudine cu reacţia populaţiei majoritare la manifestările publice ale negaţioniştilor şi legionaroizilor din România. Simţiţi, măcar şi în imaginaţie, diferenţa?
Plecând din România am priceput la modul practic diferenţa dintre realitatea căreia a trebuit să mă adaptez şi nişte concepte locale cam goale de conţinut social (cum ar fi Adevărul – cănd se vede cu ochiul liber cum în România mai-marii zilei mint şi nu sunt de nimic şi de nimeni sancţionaţi, Competenţa – care face diferenţa între ziceri locale precum „merge şi aşa” şi proverbe pe care le-am întâlnit pe unde am ajuns, cum ar fi „nu există moment mai prielnic să faci un lucru bun şi durabil decât prima dată când te apuci de el”, Urbanitatea – care întoarce respect atunci când eşti respectat şi Munca – frecvent considerată o corvoadă şi chiar o ruşine în mediile româneşti tributare epocii fanariote, extinse până la epoca ceauşistă şi chiar în ziua de azi, în ideea că alţii trebuie să muncească pentru tine ca să se cheme că eşti cineva).
Nu puţini sunt cei care ne acuză că îndemnăm la de-românizare în revista ACUM. Dacă aşa stau lucrurile şi „propaganda” pe care o facem în favoarea adevărului, a autenticităţii, a cunoaşterii şi asumării istoriei, în special cea a celor mai recenţi 80-100 de ani, în favoarea ieşirii din zona de confort prin abordarea, cu curaj, a propriei vieţi, pentru pasiunea şi beneficiul de a crea valoare adăugată, în favoarea unei percepţii critice a religiei, deci fără a arunca apa murdară lalolată cu pruncul, dacă toate acestea sunt împotriva românismului, atunci da, să ne de-românizam surorilor şi fraţilor, ca să mai existe totuşi o şansă ca România să ne supravieţuiască şi să n-o vedem destrămându-se în mai puţin de zece-cincisprezece ani, pe baza aşa-zisului „românism verde”, sub privirile îngăduitoare a unei mafii rapace şi zeflemitoare.
E adevărat, în România anului 2012 n-ar mai fi nevoie să împachetez toamna morcovi şi cartofi în ziare, aşa cum o făceam în România anului 1984, aşezându-le cu infinită grije într-o lădiţă de lemn pe balcon pe timpul iernii pentru a avea legume până în primăvară, dar totuşi, ce bine că am plecat din România, chiar şi în anul 2001!
Deprinderile învăţate atunci, de a mă descurca cu resurse minimale, plus ceva educaţie, m-au ajutat să pun de-acuma borcane de murături ca hobby, nu ca şi premisă de supravieţuire. Aşa s-a ajuns ca mediul în care trăiesc azi să valoreze azi mult mai mult în ochii mei decât ceea ce mi-ar putea oferi România dacă m-aş întoarce.
Dar nu am nici o grijă, persoane ca mine nu sunt dorite acolo, pentru că ar fi un factor de tulburare al unei ordini publice aflate sub dominaţia sindromului Stockholm. Aşadar, pentru o secundă, deşi nu m-a mandatat nimeni şi nu am nici un drept, spun, în numele celor care au trebuit să plece din România pentru a se realiza ca oameni, cu adresă directă către toţi cei care ne-au uşurat decizia plecării, pentru a stăpâni discreţionar acel popor care se alimentează pentru încă o vreme nedeterminată cu superstiţii şi iluzii:
Ce bine şi pentru voi că am plecat din România!
Imaginaţi-vă însă că în câţiva ani, ne-am întoarce în ţară numai vreo zece mii dintre noi, pe banii noştri, ca să lucrăm cu oamenii de care vă bateţi voi joc azi. Sună utopic, dar temeţi-vă, nu este chiar imposibil!
Ma indoiesc eu ca va veti intoarce vreodata. Ca de-ati fi voit, n-ati fi plecat! Oricum, plecarea sau fuga voastra nu este o lauda, ci o mare dovada de lasitate.
Atentie la exprimarile de genul: reprezentanţiLOR LOR, e greoi la pronuntie,ca sa nu mai zic ca in lipsa voastra acdemicienii au declarat ca asta se numeste cacofonie.
Adevarat ca istoria este o mare si nerusinata curva, dar cine a scris-o?
Vad ca ai curaj dincolo de zidurile invizibile ale occidentului, ce scrii acum, eu stiam inainte de a ma naste, si cu toate astea nu m-am gandit niciodata sa fug din tara… e ca si cum insurat as fi, mi-as parasi sotia pe patul de moarte pentru a pleca la o curva rafinata…Da, da, asa ati facut voi, dintinsi intelectuali, din care au izvodit emanatii revoltei populare…Da, da, tot o curva, dar ce curva e intelectualitatea noastra romaneasca, care e superba, e admirabila, putem spune, dar lipseste cu desavarsire… Ce zici, am o tara de dreptate intr-o mana?
E interesant de știut ce făcea „gbacau” (observați ascunderea lașă sub anonimat) când Ștefan Maier era ținut în 1989 în temnițele Securității. În rest comentariul e plin de inepții care nici nu merită discutate.
Am lucrat la România liberă în perioada ei de glorie, între februarie 1990 și mai 1991. Dar și pe vremea aceea era se aciuaseră acolo o droaie de impostori, lichele, incompetenți și netrebnici care, cu timpul, au contribuit la ruina acestui prestigios ziar.
Plecarea din Romania este oportunitate; ramanerea poate fi alegere! Evident, proasta!
„Romania Libera” s-a pierdut pentru ca „s-a molesit”…
Nu poti fi si stalp al puterii si ziarist de succes…
In 1990, ceva mai mult de 10% din cetateni isi doreau o schimbare de substanta…O iesire curajoasa si ferma din comunism…Nu s-a putut pentru ca, intre timp, bagasera salam la alimentara si painea era la liber…
Foarte interesant articol, in special pentru faptul ca te raportezi in mod voit la o lume care nu mai exista. Trecutul te-a traumatizat ireversibil si ai ratat sansa la un viitor. Se intampla. Iti re-definesti notiunea de „acasa” altundeva si viata merge inainte. Insa, pentru faptul ca simti nevoia sa ne arati ce destept ai fost tu ca ai plecat (fata de noi prostii care am ramas, nu?), trag concluzia ca esti nefericit acolo unde esti. Se intampla…
Observați-l pe diagnosticianul „Radu”, care i-a dat fără drept de apel sentința lui Ștefan – e nefericit. Oameni buni, pe lângă fudulia asta de a nu fi plecat din România, voi simțul ridicolului nu-l aveți?
Doamna Radu,
care lume nu mai exista? Va rog fiti mai explicita. Prima parte a ecoului pare scrisa in general. A doua, pare ca este adresata autorului. Eu, nefericit? Doamna Rodica, daca aceste concluzii autiste va fac sa va simtiti bine, sunteti libera sa va bucurati de ele. Cum si eu ma bucur ca am plecat din Romania. Sunteti cumva dintre cei ramasi carora ma adresez in articol spunandu-le „Ce bine SI PENTRU VOI ca am plecat din Romania”?
Din nefericire, avem o singura viata. Si nu te poti lupta cu o natiune intreaga care vrea sa se autodistruga, care stie doar sa accepte si sa se planga dar care, atunci cand ii oferi solutii si ajutor te respinge si iti intoarce spatele, sau iti pune bete in roate. Romania nu vrea sa fie ajutata. Ea stie ca e in stare, cu siguranta, sa se avante in jos si sa reuseasca sa cada si sa decada la infinit. Din pacate.
Domnule Radu
Ecoul dumneavoastra sufera de cateva „mici probleme” specifice spatiului pe care autorul articolului l-a lasat in urma:
– fiindca nu semnati cu un nume corect (precum autorul articolului) va permiteti sa tutuiti. Hmm…o „prezentare” mai buna dacat asta nici ca se poate.
– Lasand aspectele formale la o parte, sa ne referim si la continut. Exista doua lucruri pe care le impartasesc in intregime cu autorul articolului: ca si dumnealui, am plecat si, tot ca si dumnealui, ma incapatanez sa-mi scriu impresiile, in ciuda anilor care au trecut (Apropos, ati citit cartea lui Vladimir Nabokov „Vorbeste memorie!” – am glumit, sunt aproape sigur ca nu). Si…aici ati dat-o in bara in mod grosolan. Cel putin in ceea ce ma priveste. Eu sunt foarte fericit acolo unde sunt, credeti-ma, eu de cand am plecat din Romania nu am mai mintit, fiindca nu a mai fost nevoie. Deci nu „nefericirea”, „dezradacinarea”, „frustrarea” etc. ma indeamna sa scriu, ci dorinta de a spune adevarul in speranta ca adevarul celor plecati ca noi ar putea ajuta cumva pe cei ramasi. Dorinta de a expune si cealalta fata a monedei, fata pe care cei care aruncau (si mai arunca) moneda in locul nostru nu ne-au lasat sa o vedem.
Domnule Paraschiv,
N-am sustinut in eseul meu ca ramanerea ar fi o alegere proasta, dupa cum plecarea poate fi un plan bine pus la punct (ceea ce si recomand) si nu doar o oportunitate. Nu vreau sa credeti ca-mi dau aere, dar din cauza ca eu mi-am planuit ramanerea in SUA, primul meu job a fost nu de spalator de vase (desi l-as fi facut si pe acela cu placere daca trebuia) ci de director al unei firme care a fost infiintata , la recomandarea mea cu un capital de 20 de milioane de dolari (desigur, nu banii mei, eu nu provin dintr-o familie bogata decat sufleteste). Firma exista si azi si este rentabila. N-am fost bun de membru de partid, n-am fost bun de diplomat roman, dar SUA s-a multumit cu mine si asa cu defecte.
Insa revenind la ramanere, nu toti cei care au ramas in Romania au ramas fiindca au facut o alegere proasta. Unii nu au putut pleca fiind legati de situatii insurmontabile, pe care nu are rost sa le detaliez aici. Fac o neta deosebire intre acestia si cei care au ramas in Romania pentru a deveni „boierii”, „baronii” si „mafiotii” de azi, care capuseaza un popor nici mai prost nici mai breaz decat altele dar care totusi ar merita o viata mai buna pentru cultura pe care a acumulat-o.
Poporul roman ar avea o viata mai buna daca ar avea mai mult curaj. Nu atat inteligenta sau frumusetea interioara cat lipsa statistica a curajului reprezinta averea cea mai de pret cu care am pagubit noi, cei plecati, tara aceea. Caci plecand, am luat si propriul curaj cu noi.
Domnule Paraschiv, dumneavoastră faceți parte din cei 10% sau din cei 90%, printre care unii regretă Bucureștiul anului 1954?
Din pacate, aveti dreptate, domnule Maier…! Eu sint unul dintre cei care au ramas definitiv aici, dar luciditatea nu ma lasa sa acopar cu praf de stele mizeria de pe strada si sa impachetez in drapele mizeria din oameni…! Traim intr-o lume urita, uritita, a omului nou visat de Ceausescu, inmultit si rasinmultit acum…! Probabil ca daca as fi avut o situatie materiala mai acatarii sau virsta unei frumoase inconstiente, as fi plecat si eu, asa insa evaluez continuu lumea in care sint, o mai exorcizez cum pot, mai inchid ochii. Oricum, totul trece.
Am primit urmatorul ecou pe e-mailul personal, pe care il reiau cu permisiune si anonimizat:
„Dragă Ștefan,
felicitări pentru articolele tale din Acum. Eu sunt în România. Noua conducere a [institutiei] m-a retras din [oras] pentru că nu-și mai ”puteau permite” financiar. Sigur că la două luni după închiderea postului au găsit de două ori bani mai mulți pentru a-și trimite ”omul lor”. Tipul ăsta de exemple este prezent peste tot.
Am citit ” Ce bine că am plecat din România”. Niciodată nu am vrut să plec pentru totdeauna dar parcă ți se dă cu piciorul să pleci. Voi reveni în SUA, la soțul meu, prin iulie-august. Ce bine că am plecat din România. Și ce trist.”
Domnule Adrian,
Va multumesc pentru confesiunea dv.
Am fosti colegi, prieteni, rude mai indepartate dar de care ma leaga relatii de suflet si amintiri, pentru care am o rana neinchisa in suflet si pe care nu-i pot blama in nici un fel: nici pentru ca n-au plecat, nici pentru ca au ramas in Romania, nici pentru ca nu pot face nimic acolo.
Pe unii ii ajut, pe altii ma pregatesc sa-i ajut intr-o buna zi. Au fost momente cand am asigurat, din proiecte realizate pentru export, painea zilnica a peste 50 de familii. Acum nici asta nu mai pot face la aceeasi magnitudine, din cauza competitiei Indiei si Chinei.
Daca am o nefericire – desi in inima mea nu aceasta nefericire este dominanta, cum insinueaza doamna Radu mai sus – aceasta este nefericirea (a se citi „sincera compasiune”) pentru cei ca dv. care trebuie sa inchida ochii si sa „exorcizeze”.
Va rog sa ma credeti, exista si alte solutii. Istoria merge inainte si acele alte solutii vor deveni posibile si in Romania.
Pentru multi dintre noi insa, care avem mai putina rabdare, copii sau visuri sau si mai „rau”, ambele… si cum ziceam mai inainte, o doza de curaj pe langa o pregatire acceptabila, solutiile viitorului trebuie sa fie accesibile ACUM. Pentru asta comunicam si pastram acest dialog deschis, pentru a grabi, cu modestele noastre puteri, adoptarea unor solutii pentru o viata mai buna si in Romania pe care am slabit-o – sunt constient de asta – plecand.
@ gbacau In primul rand ca diaspora romaneasca in ciuda lipsei de coezinui etnice nu este ostila tarii natale, si oamenilor de bine ce traiesc acolo. Lasitatea la ce se refera ?
Cu ce sunt mai curajosi cei ramasi in tara ?
Cu ce sunt mai eroi ?
Multi dintre noi am plecat din tara inainte de 89. As spune ca realitatea din tara – nu o descriu eu- nu este opera noastra a celor ramasi, asa zisi lasi.
Multi dintre cei ramsi se pu in stare conflictuala cu cei plecati. De ce ?
M-as bucura ca oameni ca gbacau sa creeze o Romanie minunata, care sa ne determine sa ne intoarcem acolo.
Populatia Romaniei este in descrestere.
Felul in care îşi exprimă Florin Predescu atitudinea mi se pare de mult bun simţ.Desigur, nu cu oameni ca gbacau se poate face o Românie în care ar vrea să se intoarcă, dar ironia mi-a plăcut. Starea conflictuală dintre cei plecaţi şi cei rămaşi, cât de mică e ea, ar trebui să dispară. Constantin Noica în relaţiile lui cu Cioran, Ionesco şi Eliate o punea între ghilimele. Noi trebuie să vorbim despre „starea conflictuală”.Şi domnul Ştefan Maier vorbea, mai mult sau mai puţin direct, despre o „stare conflictuală”. Ce trebuie să ştie domnul Maier, şi nu mă indoiesc că nu ar şti, este că mulţi dintre cei rămaşi îi regretă plecarea.Chiar nici el nu poate lupta până la capăt? e întrebarea unora. Nu pot să cred că nu-i bântuit de nostalgii, dar cred că a respirat uşurat când a exclamat „Ce bine că am plecat din România!” Lui, personal, nu poate decât să-i pară bine, chiar şi cu sentimentul neexprimat al unei neputinţe de a face ceva mai mult.
Felul in care îşi exprimă Florin Predescu atitudinea mi se pare de mult bun simţ. Desigur, nu cu oameni ca gbacau se poate face o Românie în care ar vrea să se întoarcă, dar ironia mi-a plăcut. Starea conflictuală dintre cei plecaţi şi cei rămaşi, cât de mică e ea, ar trebui să dispară. Constantin Noica în relaţiile lui cu Cioran, Ionesco şi Eliate o punea între ghilimele. Noi trebuie să vorbim despre „starea conflictuală”.Şi domnul Ştefan Maier vorbea, mai mult sau mai puţin direct, despre o „stare conflictuală”. Ce trebuie să ştie domnul Maier, şi nu mă indoiesc că nu ar şti, este că mulţi dintre cei rămaşi îi regretă plecarea.Chiar nici el nu poate lupta până la capăt? e întrebarea unora. Nu pot să cred că nu-i bântuit de nostalgii, dar cred că a respirat uşurat când a exclamat „Ce bine că am plecat din România!” Lui, personal, nu poate decât să-i pară bine, chiar şi cu sentimentul neexprimat al unei neputinţe de a face ceva mai mult.
Comentariul d-lui Predescu e unul din cele intelepte si moderate. Sa admitem, o ,,stare conflictuala” poate avea efectul de a dinamiza atata vreme cat nu depaseste limitele cordialitatii.
Felul in care exprima gbacau lucrurile este din pacate de o violenta gresit directionata (trage in pianist si in stripteuse ca sa ne mentinem in registrul d-lui) si care, cred eu, dezvaluie si o patologie, probabil nu unica. Daca ar fi sa luam in serios ceeace scrie, domnia sa nu a parasit niciodata uterul mamei din confortul caruia emite judecati de valoare atotstiutoare. Daca ar indrazni sa iasa de acolo l-ar pandi camasa de forta.
Ar fi bine sa fie mai multa coeziune macar in randul ,,ultimilor mohicani”. O problema trebuie sa fie ca ei (noi) se afla in doua tabere incompatibile. Una isi asuma benevol niste obligatii, fara emfaza, crezand in suficienta lucrului bine facut. Cealalta vrea mai mult, pretinde ,,sacrificii”, viseaza datorii sfinte la nivelul carora nu are cum sa se ridice, e in razboi continuu intr-o jungla virtuala de mult parasita. Intrebarea este care din aceste doua categorii sunt mai usor de pacalit.
Ca un traitor in cateva tari sunt pentru armonizarea eforturilor si a orice ne sta in putinta in a reda Romaniei din extensie si dinauntrul frontierelor o alta imagine.Multumesc Domnului Guga si Domnului Petrineanu pentru comentarii.As vrea sa ma fac inteles ca multi dintre romanii plecati nu contribuim la denigrarea celor ce muncesc din geru -cinstit si pe bani putini.Nu e just ca intr-o Europa unita sa intalnim cadre didactice, medici si alte categorii supuse tristetii generale.
Ma gandesc ca as fi ajuns si eu un profesor poate in tara, am esuat si am devenit un biet carciumar in America.In conditii normale mi-as fi dorit altceva…
sa ne facem intelesi, nu ne-au disparut nostalgiile si visam noaptea parintii mahniti, lasati acasa, ne e dor de multe, nu ni s-au extirpat organele de intrsopectie, nu putem fi insa de acord cu injustitia.Cei ce ma cunosc stiu ca nu vin in Romania ca descoperitor al gaurii la covrig. Mi-ar face placere sa pot impartasi din experienta mea de lucru aici in cateva domenii,
sa potplanta cateceva din roadele vietii parcurse aici. Volens nolens sunt tari care avanseaza dpdvd tehnologic si daca ar exista o buna cooperare intre cele doua Romanii -imprpriu definite-
altfel ar fi. Sunt convins si acuz o anume clasa de imigranti romani ce au uitat de cei de acasa, ii repugna si ii desconsidera.
Avem si noi aici alde gbacau in America, in Canada, in alte tari.Se cred arici cu pedale, vorbesc o iengleza de balta si le e rusine ca sunt romani.Nu-i toleram.
As avea cuvinte de lauda pentru imigranti plecati din Romania – evrei, germani, maghiari ce scriu in lb romana si seconsidera inca cetateni ai unui teritoriu unde s-au jucat, s-au iubit cu fetsicanele pe sub castani si atatea altele.
Am fost acuzat de unii ca as vorbi ca un popa, ca sunt anacronic.
Sa presupunem ca in scurt timp cateva sute de romani plecati in lume se intoc in tara.
Care ar fi reactia celor de acasa ?
Nu intru in istorie, dar fenomenele revolutionare -epoca moderna s-au produs si prin reciclarea catorva personalitati de seama la Berlin, Viena, Paris, au adus ceva in plus intr-o tara umbrita de rusi.Au fost istorici, clarvazatori ce au anticipat pericolul rus, in cazul Romaniei.
M-am straduit si ieri sa ma opresc sa raspund articolului dvs. Azi nu m ai pot, dat fiind ca perseverare diabolicum est. Daca tot perseverati sa imi trimiteti opiniile dvs, atunci sa o stiti si pe a mea: nu uitati ca in Romania au reusit sa se realizeze oameni seriosi si valorosi. E adevarat, poate, ca mai greu decat afara, dar au facut-o. Si mai e adevarat ca au fost pusi in situatia de a face fata unui sistem represiv. Exemple? Dr. Pesamosca. Corneliu Baba. Johnny Raducanu. Mai vreti? Lista poate continua. Cred ca faptul ca v-ati luat talpasita la un moment dat nu va da nici un drept azi sa ne dati lectii.
Păi şi autorul articolului a fost pus în situaţia de a face faţă unui sistem represiv, fiind închis trei luni în beciurile Securităţii. Are TOT dreptul să dea lecţii unora ca dumneavoastră.
Domnule Marinescu,
Sa incerc sa raspund ecoului dv.
Primele doua propozitii nu prea au sens impreuna. Recititi si dv. si daca gasiti sensul, va rog reveniti cu explicatii.
Daca, pe de alta parte, prin mesajul dv. doriti sa demonstrati ca nu sunt nici serios nici valoros, aici suntem de acord partial. Ma consider destul de serios dar in ceea ce priveste valoarea, nu ma laud. Nu vad sa sustin undeva ca am plecat fiindca eram prea valoros sau prostii de acest gen. Dimpotriva, sustin ca Romania va fi o tara in randul lumii cand si oamenilor „nevalorosi” ca mine le va fi data o sansa sa se realizeze. Pricepeti diferenta?
In fine, chestiunea cu sistemul represiv. Eu nu i-am facut fata, si aici iarasi suntem de acord. M-au inchis, au facut tot posibilul sa ma umileasca, m-au exilat, au incercat sa stearga pe jos cu mine. Si totusi nu din cauza lor am plecat. Am plecat pentru ca a trebuit sa ma rup de cei apropiati care ma trageau in jos. Am plecat mai ales din cauza acelei categorii speciale care facea fata sistemului represiv aplaudandu-l si maraind doar pe la colturi, si dupa decembrie 1989!
In fine, daca interpretati articolul meu ca o lectie, inseamna ca s-ar putea sa fie chiar o lectie pentru dv. Pentru altii, intre care ma numar,este o simpla marturisire. Sunt si unii pentru care este o amenintare, va asigur.
Ce bine ?
………
Ce rau ?
………
Cu sguranta cei care au plecat sunt in acelasi timp infrinti si cistigatori.
………
Oricum pierdem cealalata optiune.Nu putem sa fim in doua locuri in acelasi timp.
………
Estentialul este ca plecarea din tara limpezeste apele si da o viziune realist dar in acelasi timp inlesneste vicotria deplina a „oamenilor de bine”
Asa este orice am spune ei sunt valorile cu influienta coirsitoare si fac si desfac si mentin un sistem de interactiuni prin care dau in cap celor slabi.
Sa fiti sanatosi insa nu am vazut inca pe nimeni care s-a intors si a facut mare isprava. Asa ca zisa „dacă în câţiva ani, ne-am întoarce în ţară numai vreo zece mii dintre noi, pe banii noştri, ca să lucrăm cu oamenii de care vă bateţi voi joc azi” e frustare pur si simplu. Nu ati face NIMIC!! In afara sa trageti matza de coada sau sa pupati @@@@@@@@ alora de la putere. Oricum nu ai de ce te plamnge de „legionaroizo” dupa ce ai laudat pe Marian Munteanu ….
Daca este ceva de regretat este ca cei ca dvoastra nu au plecat mai iute ….Ca dvoastra adica muncitori cu gura , vanzatiori d epieie de closca samd.
Am ceav de zis si desdore cei care sunt ceva – cercetatori stiintifici, ingeineri , alti insi care nu trieas vanzand iluzii – ar descoperi ca azi nu prea au ce face intr-o „economie” de servicii (SRI SIE) si tejghele.
Lasul anononim „Ghita Bizonu” – exemplul tipic de „om nou” – continuator al luptei de clasa si al „celor care au mancat salam cu soia”. Nu e de mirare ca Romania e in galeata cu astfel de indivizi.
Domnule „Bizonu'”,
Bizon semnati, ca un bizon scrieti. Haideti sa purcedem la o mica „disectie” a animalului.
(1) „Nu ati face NIMIC!! In afara sa trageti matza de coada sau sa pupati @@@@@@@@ alora de la putere”
Si de unde stiti asta Dle Bizon? Eu as face cu totul altceva, pentru inceput. As tine bizonii in gradina zoologica, nu „pe net”.
(2) „Daca este ceva de regretat este ca cei ca dvoastra nu au plecat mai iute ….Ca dvoastra adica muncitori cu gura , vanzatiori d epieie de closca samd.”
Daca imi permiteti Dle patruped sa il citez pe Caragiale: „Amice, esti idiot”.
(3) „Am ceav de zis si desdore cei care sunt ceva – cercetatori stiintifici, ingeineri , alti insi care nu trieas vanzand iluzii – ar descoperi ca azi nu prea au ce face intr-o “economie” de servicii (SRI SIE) si tejghele.”
Dincolo de violul repetat asupra Limbii Romane, va spun ca aceasta „“economie” de servicii (SRI SIE) si tejghele.” a fost creata de bizonii ca voi, nu de cercetatorii, inginerii samd ca noi.
Si…semnez cu un nume real:
Teodor I. Burghelea (cercetator si iubitor de „bizon la cuptor” la cina)
Plecarea din tara a fost o hotarire a fiecaruia din varii motive:persecutii,grija pentru viitorul copiilor,speranta de mai bine,etc.Am tot calatorit mai peste tot in lumea vestica si cunosc,cred, sute de oameni plecati din tara in ultimii 30,40 de ani,mai de toate varstele si de felurite profesii.Pot spune doua lucruri:cei tineri nascuti sau crescuti pe alte meleaguri,nici vorba de intoarcere,nici macar la vizite fugare nu se gandesc;al doielea,cei mai in varsta,in mare parte,cu toata ,,multumirea”pe care o afiseaza,de multe ori chiar ostentativ,nu se simt ,,acasa”nici pe unde s-au aciuiat,si nici daca vin in vizita ,,acasa”.Am intalnit nenumarate familii,mmai demult,ori mai recent plecate ,din lumea mijlocie,care asteptau cu emotie si nerabdare pe unde, chipurile,se impamantenisera,sa vina ,,acsa”, sa calce ,,pe pamantul unde se nascusera”,pentruca odata ajunsi,dupa cateva zile ,,abia astept sa plec!”Asa incat cred ca ,pe undeva,cei mai multi,nu sunt ,,nici acolo,nici aici!”.As spune ca cineva, oricat de bine o duce pe unde s-a oplosit,si chiar avand inca trauma unor suferinte sufletesti ori fizice,macar o urma,cat de cat,de nostalgie de locul unde s-a nascut si crescut,tot o poarta si o va purta cat traeste.
Teodor Burghelea
Nu pricepeti absolut nimic din ce este azi in Romania. Insa puneti din gros de la dcoastra. Eu am scris decat ca azi inginerii, cercetatorii nu prea mai au ce face , decat sa se „reprofileze” pe munci de joasa calificare. Daca ai citi stirile de pe aici vei descoperi cu mirare/scarba ca si doctorii … trebuie sa plece (un medic chiar rezident merita mai mult de 200 euro pe luna!)
Asa ca gresiti pe toata linia.
Insa in cazul in care ati votat Basescu si PDL ati pus umarul la economia de servicii .. secrete!Asa cum au facvut si toate „geniile” gazetaresti . mediatice si alti muncitori cu gura.
Si inca ceva : numele mesu real nu va foloseste la nimic. Sunt pur si simplu un anonim , fara mari realizari, un mediocru patent. Puteti sa cautati mult si bine pe internet ca nu am veti gasi…. sub numele real(ca Bizonu’ DA!) . Sunt unu ca multe alte milioane care traiesc bine in Vest … si prost in Romania! Asa zis „personal de executie” si atat. (90% din populatie daca nu mai mult).
Si trebuieste sa constat – cu regret – ca am gresit cand nu am plecat in bajenie acu 20 de ani. In timpul asta am asitata la distugerea premeditata a industriei, agriculturii, sananatiii, invatamantului (avem multo. foarte jmulti studenti dar calitatea.. calitatea e .. „ceva ce nu se egzsita!” ), involutie aplaudata si de multi ingineri (buni), cercetatrori stiintifici , medici care ziceau ca „e bine asa! Industria a fost facuta de comunisti! La 1907 taranii nu aveau tractoare da Romania avea moneda de aur” fiindca vedeti dvoastra excelenta profesionala este una … intelegerea socieatatii in care traiesti este insa altceva!
Lașul anonim mediocru „Ghiță Bizonu” a uitat să-și încheie diatriba cu „Ceaușescu-PCR!”
Dmonule Burghelea
acu imi dadui seama : dvoastra nu intelegeti NIMIC! Cand am scris ca daca plecau muncitorii cu gura ma refeream la divesii propagandisti politici , fie ei si ziaristi. Fie-va mila de noi cei rmasi si luati al dvoastra gasca de „mediatici” de pe capu’ nost! ROmania si romanii nu vor saraci cu nimic fara gasca astor dataiori cu gura care voebesc despre „antreprenoriat” in timp ce intr-un fel sau altul sunt conectati la buget!
Nu regret cu nimic plecarea unor cu Stefan Babanu in SUA samd onsa ma doare exodul medicilor…
Acu daca dvoastra sunteti „cercetator” in piei de closca ideologica .. ei bine ma bucur ca ati plecat! Daca dimpotriva sunteti un om care pa produce si altceva decat „ideologie” imi pare rau.
Curajisule tovafas Clej
daca sunt asa cum ma descrieti atuunci aveti si dvoastra o vina. „Omul nou” pe care il incriminati a fost creat si cu ajutorul ziaristilor de la Romania Libera , organ al FDUS, ziar infiintat de PCR!!
De nu7 va place apucati-va=ti de lata meserie …
Lasul anonim mediocru „Ghita Bizonu” nu se dezminte: il ataca pe Stefan, disident anticomunist arestat de Securitate si habar n-are ca atat el cat si eu am lucrat la Romania libera dupa 1990, care combatea regimul Iliescu-FSN pentru care acest agramat votase la 20 mai 1990.
Bucurati-va-ti !
Profesorul de origine română Julian Săvulescu,directorul Centrului Oxford Uheiro de Etică Aplicată, si conducatior al Journal of Medical Ethicsva face valva in lume… prin „etica” sa. Alt lucrator cu gura..
Si Clej da am votat cu FSN. Insa aia care erau apreciati de tine – stii protestatari din ona Marina Munteanu – ma „jidaneau” fiidca ei asa stiau „idei de stanga = idei evreiesti” . Insa nu te iluziona – nu ma leg doar de Maier ci de toti ziaristii de la Rl care au lucrat acolo inainte de 1990. Apropos de ce a renuntat Rl al 2 colaboratori ? De ex SRS…
Lasul anonim mediocru, fesenistul ceausist „Ghita Bizonu”, o da cu oistea in gard la fiecare mesaj. Nu stiu daca e doar prostie sau si rea credinta.
O tine una si buna: cu ziarul Romania libera, la care nici Stefan Maier, disident anti-comunist arestat de Securitate in 1989, nici eu, nu am lucrat decat dupa 1990 (eu am plecat in 1991). Nu are absolut nicio legatura cu revista ACUM care combate antisemitismul cu o vigoare ne-egalata in presa de limba romana. In schimb, acest submediocru nostalgic ceausist, care se ascunde cu lasitate sub ridicolul alias Ghita Bizonu, arata toate simptomele national-comunismului, inclusiv invidia, complexele de inferioritate si resentimentele caracteristice acestei spete de „om nou”.
Si mi se pare ironic sa te bati cu pumn ca ai votat in 1990 FSN – Frontul Salvarii Nomenklaturii si Securitatii – si in acelasi timp sa schelalai ca la putere (inclusiv economica) sunt securisti.
Domnule Maier,
Eu am aflat prima oara de la un prieten povestea dumneavoastra. Dupa multi ani de zile am vrut sa vad ce s-a ales din ziarul Romania Libera si l-am cautat pe net. Nu stiu cum dar am nimerit direct la niste gunoi al unui individ, Ion Coja si m-am gindit la dumneavoastra. Nu am crezut niciodata ca exista valori „profunde” in Romania, imi cer scuze de la cei jigniti de aceasta declaratie, insa am inteles imediat drumul pe care o ia Romania post-revolutionara. Imi imaginez ca partenerul dumneavastra de atunci a ales ca si Dinescu drumul imbuibarii post-comuniste. Citesc ziarele romanesti de pe internet si scrie negru pe alb ca Romania e o tara corupta pina in pinzele albe, fara mari sanse pe termen scurt. Iar pentru asta au murit oameni la „revolutie”. Domnul Brucan s-a gindit la Moshe si la 40 de ani, a schimbat parca in 50 de ani stiind ca romanul fura orice dar cred ca 100 de ani ar fi fost un numar mai potrivit 🙂 Spun asta cu tristete si nu ca sa ma simt eu mai destept ca sint un asa clarvazator.
Romania azi e o tara …cuc. Isi arunca ouale in alte cuiburi insa ce iese din ele fac de ris Romania in mare proportie. Daca exista anti-semitism in Romania in citiva ani anti-romanismul va veni ca o lectie, ce tie nu-ti place altuia nu-i face. Insa spun asta fortindu-ma sa fiu naiv, de fapt se intimpla invers, rasismul va lua proportii. Ca sa inchei, acum citiva ani am vizitat Bucurestiul si am vrut sa vizitez liceul Lazar. Nu numai ca nu mi-au dat voie sa intru insa la intrare era lipit pe perete o placa pe care scria ….Marean Vanghelie Guaghel al Primulea. ( asta am adaugat eu) Nu regret nici pina azi ca am frecventat orele la sahisti in Cismigiu sau la Cetate, parca prevedeam ce se va alege din faimosul liceu.
Eu am ramas in Romania. Cand, in Franta, la un job sezonier (d-ala de nu iei bani dar schiezi moca) mi s-a propus sa emigrez un Anglia, nu am luat o decizie, am raspuns automat.
E nasol in Romania, lucrurile se schimba greu si incet, extrem de incet. Ce bine ca am ramas? Da, desigur. De ce?
Tineti minte bancul ala cu batranul inselat de sotia mai tanara care isi spunea „mai bine o prajitura cu prietenii decat un cacat de unul singur”? Ei, bine, eu cred cu toata fiinta mea ca mai bine un cacat cu prietenii decat o prajitura de unul singur!
Imi pare tare rau de cei ce nu simt ca mine… Nu stiu ce sa zic, le urez fericire orisicum ar fi!
Ipoteza unei eventuale intoarceri in tara nu cred ca ar fi una prea „fezabila”.
Vreau sa spun, nu cred ca veti reusi sa va folositi experienta dobandita si inainte de plecare si dincolo, pentru a ajuta, pentru a aduce o gura de oxigen intr-un anume loc, in domeniul pe care il profesati. Nu veti fi lasat. Veti avea in jurul dumneavoastra destui complexati care se vor teme de experienta, competenta si cartea dvs. de vizita (imbogatirea experientei in afara tarii), care va vor vedea ca pe o amenintare la adresa confortului lor (de exemplu a scaunelelor la care au ajuns printr-o mimare foarte buna a competentei). Din cate am auzit, unii au incercat si fix de asta s-au lovit. Veti gasi mereu in jurul dvs. din cei fericiti ca ati plecat si iritati ca v-ati intors.
Sorin,
Am avut o tentativă de revenire în România şi certific bănuiala ta.
Lucrurile sunt cu atât mai dureroase cu cât rejectarea experienţei dobândite în afara ţării vine în primul rând de la cei apropiaţi, nu de la străini.
Prietenii, foştii colegi de muncă, alţi cunoscuţi, sunt primii care parcă abia aşteaptă să-ţi spună că „te-ai întors cu fumuri de la Paris” (sau Washington, în cazul meu) sau din alt oraş. Când se întâmplă asta, poţi avea certitudinea că nu se mai poate face nimic, pur şi simplu nu mai aparţii acelui loc.
PS. Am sters cateva comentarii recente care nu aveau nici o legatura cu continutul articolului.
Domnule Maier, nu sunt de acord cu D-stra ca comentariul meu nu are nimic comun cu cu tema.
Am postat special link-ul la muzica lui Mihal Oginski, care se numeste in poloneza „POŻEGNANIE OJCZYZNY” „Ramas bun de la Patrie”.
Acest om si-a iubit nemaipomenit PATRIA si cand a fost silit, din cauza rusilor, sa paraseasca Polonia a scris (aproape cu sange) aceasta muzica. A murit in emigratie, dar nu s-a supus celor care i-au violat Patria. Imi pare rau, dar am mai spus ca sunteti un om marginit, care isi intelege doar profitul material si nu prea are suflet. Faptul ca ati sters comentarul meu demonstreaza cu lux de amanunte ca am dreptate. Mi-am cerut iertare de la D-stra, cu toate ca nu meritati acest lucru. Acum imi pare ca am facut o greseala…
Îti recomand, Stefan, un film pe care eu l-am vizionat ieri pe Arte.
Este o drama israeliana adaptata cinematografic dupa romanul cu acelasi nume a lui Abraham B. Jehoshuas, Die Reise des Personalmanagers – The Human Resources Manager – Calatoria directorului de personal.
Personajul principal al acestui film este un director care nu are o viata deloc usoara: sotia l-a parasit, fiica lui crede ca este un ratat iar angajatul lui este nemultumit de activitatea sa. Pe fondul acestor probleme mai intervine si moartea, în urma unei explozii de bomba, a unei muncitoare românce de la cea mai mare brutarie din Israel. Nimeni nu a observat absenta ei.
Filmul a primit cinci premii israeliene: Film Award Ophir Award (Cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, Cea mai buna actrita in rol secundar, Cel mai bun sunet) și trei nominalizari (Cel mai bun actor, Cel mai bun actor in rol secundar, Cel mai bun montaj).
Este proiectata conversia unui om care are de-a face cu situatii neasteptate.
Pentru a salva reputatia companiei directorul încearca sa transfere cadavrul Iuliei Petrache în România. O adevarata excursie kafkiana.
M-a impresionat foarte mult replica mamei: ”Ati facut o mare greseala ca ati adus-o. Ea nu a mai vrut sa traiasca pe aceste meleaguri. De aceea ea a plecat de aici.”
Directorului nu-i ramâne decât sa se întoarca cu sicriul în Israel.
Eu vi-l recomand sa îl vizionati.
http://www.arte.tv/guide/de/sendungen/FIL/kino-auf-arte#kino-auf-arte/?vid=041436-000_PLUS7-D&_suid=140394567739903832318112922328
@ Christina Vlad – cat se poate de sugestiv: „Nici morti nu ne mai vor inapoi”. Daca reusesc, o sa ma uit la acest film.
@ Alexandru Grosu. In fine ati pus un comentariu care are sens. V-ati deranjat sa explicati ce vreti, ati folosit limba romana (nu engleza, ca in comentariul pe care l-am sters) si ati avut o abordare ne-absconsa. Daca va mai pastrati si doar acasa noroiul cu care improscati datorita temperamentului dv. depresiv, putem avea chiar un dialog. O sa ma fac ca nu observ noua marlanie.
Cred ca românii care au plecat afara si au reusit sa-si gaseasca un drum bine definit (sa-si practice (bine) profesia si sa fie bine vazuti pentru asta, drept oameni capabili, foarte compatitivi si seriosi), desi o fac pentru propriul interes (de aici decurge bunul mers al traiului sau si familiei sale), fac un mare serviciu si României.
Se poate spune ca e o forma de (mare) patriotism manifestat in mod automat. Ei repara mult din imaginea proasta pe care din pacate alti români, nu putini, au facut-o României pe dincolo (hoti, spargatori de locuinte, de bancomate, fofilatori si traitori multi ani de zile cu intentie pe ajutoare sociale etc.). Arata strainilor ca românii pot fi priviti si dintr-un cu totul alt punct de vedere.
Gala Galaction a spus: „Nu este bine să dispari din locul de suferinţă, e bine să rămâi şi să faci să dispară suferinţa- din locul acela!!”
Plecarea este un act de oportunism.
@Sfartz Pincu
Sunt categoric şi cu toată străşnicia opus acestei mentalităţi.
Da, dacă copilul meu suferă, este bolnav, atunci da, să dispar este o trădare incalificabilă!
Dar dacă este vorba de o ţară întreagă care suferă, oameni pe care nu-i ştiu, etc., problema se pune cu totul altfel.
Despre asta v-am mai vorbit – aici http://acum.tv/articol/72264/comment-page-1/#comment-69536 – dar n-aţi reacţionat. Reproduc:
Aţi scris:
> Este o soluţie rea de tot chiar – dacă fug toţi cei buni şi deştepţi, cine rămâne?
Dar de unde rezultă că eu trebuie să fiu soluţia pentru cei ce rămân ???!!
Adică dv. cereţi ca eu (este un „eu” generic) să-mi sacrific viaţa mea, visele mele, pentru nişte necunoscuţi despre care nu ştiu nimic, nici dacă sunt buni sau răi, dacă merită sau nu sacrificiul meu, sacrificiu care a devenit necesar poate din cauza neputinţei lor, a „mizeriei lor morale”, şi care n-o să aibă habar de sacrificiul meu. Şi care o să-mi râdă în nas – şi pe bună dreptate! – dacă o să le spun că „m-am sacrificat pentru ei”!!
Omul are o singură viaţă; dacă ar avea 777 de vieţi, atunci poate POATE!! şi-ar putea permite să-şi sacrifice una din ele pentru „binele public”.
Principiul sacrificiului înseamnă : toate vieţile sunt importante, numai a mea nu este. Dacă să te sacrifici este nobil, să ceri – şi să accepţi – sacrificii de la alţii, de la oameni necunoscuţi, cum este? Care sunt antonimele cuvântului „nobil”?
Toate sistemele care au vrut să subjuge oamenii – religiile, regimurile dictatoriale şi totalitare – au inculcat ideea că oamenii trebuie să se sacrifice – unor străini, pentru viitorul luminos al generaţiilor viitoare, pentru aia, pentru ailaltă …
> Nu este obligaţia morală a “deştepţilor” să salveze societatea în care trăiesc?
Nu este. Şi trebuie să ne obişnuim cu ideea asta şi să nu mai aşteptăm un Messia să ne rezolve problemele
> Altfel spus: ce este oportunismul în situaţii sociale dificile?
Este să ne adaptăm. Am fost cu toţii oportunişti. Cu foarte puţine excepţii (nu mă număr printre ele).
Galaction a fost un mare naiv, domnule Pincu. Citiţi atent biografia lui. Marxist convins, teolog în acelaşi timp (?), sprijinitor entuziast al Partidului Comunist Român…
Nu încerc să-i aduc o aspră critică. Una peste alta, Galaction a fost un om bun, se pare. Însă nu cred că aş avea ce învăţa de la el – îl privesc mai degrabă ca pe o curiozitate.
Istoria personală îmi permite să spun: „Da, am încercat să fac să dispară suferinţa din locul în care mă aflam (ca mulţi alţii care au plecat!). Însă când am constatat că tovarăşii mei de drum au de fapt o vocaţie a suferinţei şi încercarea mea îi cam deranjează, mi-am găsit un alt loc în care fac practic acelaşi lucru – elimin suferinţa – dar mediul în care practic aceasta mă răsplăteşte, nu încearcă să mă elimine!”
În casă lui Galaction am stat cam o jumătate de ora, atunci când fiul sau, profesor de termodinamică, în semn de apreciere m-a dus acasă la el să-mi dea o carte despre inversarea curgerii timpului (dacā nu ma inšealā memoria, a unui rus – Kozārev), aşa că nu am cunostiinte despre personalitatea tatalui lui. Mai târziu am aflat că nu era antisemit, aşa cum sunt majoritatea preotilor creştini, în special cei ruşi, ci dimpotrivă, era un iubitor de religie iudaică!
A fi oportunist nu este o atitudine de condamnat, cum crede lumea, îndoctrinată de ştiinţele marxist-leniniste, în care eticheta aceasta asigura o sedinta in Siberia pe termen lung. A fi oportunist, în sensul de a folosi împrejurările în folosul tău, este doar o aplicaţie a capitalismului la modul personal!!
Eu, acum când este prea târziu, regret că nu am fost „oportunist” atunci când am avut această şansă!!
Sănătate, şi un vin bun!! Vinul obţinut de mine anul acesta de pe viiisoara mea este acru, a fost un an ploios, la fel cu existenţa actuală a celor rămaşi în România! 🙂
@Sfartz Pincu
> A fi oportunist nu este o atitudine de condamnat…
A fi oportunist este o atitudine de condamnat şi nu înseamnă „a folosi împrejurările în folosul tău”.
Din pacate si eu percep eticheta „oportunist” drept una negativa. Imi descrie opusul caracterului „principial”.
Galaction a fost casatorit cu o evreica, nu vad cum ar fi putut fi si antisemit in acelasi timp 🙂
> a fost casatorit cu o evreica, nu vad cum ar fi putut fi si antisemit in acelasi timp
Paul Goma.
> Paul Goma
Dar acesta este un caz patologic… Aşa că ai dreptate – în mod normal 🙂
Bine domnule Maier, de fapt am observat şi la domnul Clej o deviaţie completă de la ANTICOMUNISMUL inexistent datorită vechilor structuri securisto-comuniste instalate de bunicuţa imediat după deturnarea Revoluţiei ANTICOMUNISTE! Nu se aşteptau ciracii comunişti ai eşalonului zis doi (poate de asta au desfiinţat doi şi un sfert ‘0215.
@ Alex. Leibovici
Greu de contrazis, dar se poate incerca!
Iata definitia lui „oportunist”, din DEX:
…..T, -Ă adj. Referitor la oportunism, propriu oportunismului. // s.m. și f. 1. Om care își schimbă ideile după împrejurări, urmărind numai satisfacerea intereselor personale….si nimic-altceva!!
@Sfartz Pincu
Mulţumesc pentru definiţie. Dar… ce anume aţi contrazis cu asta?
@ Alex. Leibovici
…. ṣi nu înseamnă “a folosi împrejurările în folosul tău”… ati spus Dvs.
Exact asta inseamnā, cf. definiţiei DEX!
Deci am contrazis afirmatia Dvs. care incepe cu „nu inseamnā”! 🙂
@Sfartz Pincu
> Deci am contrazis afirmatia Dvs. care incepe cu “nu inseamnā”! 🙂
Vă bucuraţi muult prea repede! Iată ce am spus eu despre sensul cuvântului oportunist/oportunism:
> A fi oportunist este o atitudine de condamnat şi nu înseamnă “a folosi
> împrejurările în folosul tău”.
Iată câteva definiţii din DEX (prima este cea citată de dv.):
OPORTUNIST: Om care îşi schimbă ideile după împrejurări, urmărind numai satisfacerea intereselor personale
OPORTUNISM: [=comportarea unui OPORTUNIST] Atitudine lipsită de principialitate a unei persoane care, pentru a-şi satisface interesele personale, adoptă şi aplică, după împrejurări, principii şi păreri potrivite momentului.
OPORTUNISM: Lipsă de conduită morală, de fermitate și de principialitate, urmărind satisfacerea intereselor personale prin adoptarea și aplicarea, după împrejurări, a unor păreri şi principii potrivite momentului.
Observaţi că toate aceste definiţii spun acelaşi lucru şi că în toate transpiră implicit o dezaprobare, o condamnare morală.
(Dicţionarele străine spun acelaşi lucru).
Ca să vedeţi diferenţa între oportunism şi “a folosi împrejurările în folosul tău”, vă dau un exemplu:
Trebuie să merg la piaţă să cumpăr salată verde. Piaţa este la vreun kilometru. Pot să merg pe jos (15-20 min.) sau cu tramvaiul. Tramvaiele nu sunt prea dese. Ies afară, ajung în dreptul primei staţii de tramvai. Întâmplarea face că tocmai trage unul în staţie. Fericit, mă urc în el.
Eu zic că ceea ce am făcut este să folosesc fericita împrejurare în folosul meu. Nimeni nu mă poate acuza că am făcut ceva condamnabil, imoral, reprobabil. Nici dv. nu m-aţi acuza. Însă… dv. ziceţi că puteţi numi asta „oportunism”, că este pur şi simplu un alt cuvânt, echivalent.
Ei bine, după DEX, cuvântul „oportunism” are un sens diferit şi nu se potriveşte aici deloc!!
Deci iată, dovada este făcută că „oportunism” înseamnă, în accepţia comună, cu totul altceva, ceva ce are încărcătură negativă, şi asta pe bună dreptate
Să vă dau un exemplu de oportunism (în sensul din dicţionare):
Să zicem că la sfârşitul anilor 1940 mulţi oameni care îşi ziceau liberali (pro-libertate individuală, proprietate, liber schimb) s-au înscris în comunişti. Cele două doctrine fiind radical opuse, nimeni nu poate să creadă în ambele. Transbordarea se datoreşte evident oportunismului acelor persoane, adică „atitudinii lipsită de principialitate a unei persoane care, pentru a-şi satisface interesele personale, adoptă şi aplică, după împrejurări, principii şi păreri potrivite momentului” [mai precis, se PREFAC că adoptă…]
[Vă miraţi poate de ce nu am folost binomul legionaro-comunişti în loc de liberali-comunşti; dacă vă interesează, vă răspund]
Cât priveşte sensul politic al lui „oportunism”, mai precis cel din „ştiinţele marxist-leniniste, în care eticheta aceasta asigura o sedinta in Siberia pe termen lung”, iată-l:
„2. Curent ideologic şi politic în rândurile unor partide ale clasei muncitoare, care promovează ideea renunţării la mijloacele luptei revoluționare, la transformarea revoluţionară a societăţii” (din DEX 1986).
Deci cred că situaţia este cât se poate de clară; mai gândiţi-vă. Se mai întâmplă să înţelegem câte un cuvănt în mod complet greşit.
@ Alex. Leibovici
Nu este chiar atâta de simplu! Dacă luaţi în braţe aspectele negative „sugerate” de moraliştii din DEX-uri, da, aveti una din „dreptăţi”. Multă lume, în special credonciosii fanatici, se folosesc de sintagma „Este scris…!”. Eu rămân sā cred că a folosi o oportunitate – este oportunism, şi cel care profită se poate defini ca „oportunist”.
Adică de aici poate rezultă faptul, – dacâ oportunitatea este cu iz negativ, atunci rezultă că „oportunismul” este rău. Dar dacă oportunitatea are un scop benefic, de bun simt, de necesitate vitală pentru un individ, şi cei dragi lui, atunci, „oportunismul” lui este – BUN !
Concluzia mea este deci că nuanţarea oportunismului, o noţiune evident bivalentă – cel putin, poate chiar multivalenta, depinde de împrejurări, aşa cum este şi una din definiţiile din DEX, şi necesită şi un adjectiv de precizare! Ca argument suplimentar aş putea invoca, de exemplu, un comunism bun sau rău, un capitalism bun sau rău, un naţionalism bun sau rău, sau oricare noţiune, cu terminaţia în …..”ism” !!
@Pincu Sfartz
„Oportunitate” şi „oportunism” au rădăcină comună, dar dacă încercaţi să deduceţi ce înseamnă „oportunism” din ce înseamnă „oportunitate”, vă păcăliţi: contrar intuiţiei, „oportunism” nu este obişnuinţa de a profita de oportunităţi, de ocaziile care se ivesc.
Într-o limbă sunt multe asemenea fenomene. Unul care îmi vine în minte este un cuvânt apropiat: „a profita”. Poţi profita că s-a eliberat un post şi să te prezinţi ca candidat, sau să profiţi că afară nu mai plouă şi să scoţi câinele la plimbare, dar astea nu te fac „profitor” !!!
> luaţi în braţe aspectele negative “sugerate” moraliştii din DEX-uri …
Dicţionarele nu stabilesc (impun, statuează) ce trebuie să însemne un cuvânt, ele nu fac decât să constate fapte – sensurile în care se folosesc efectiv cuvintele în epoca respectivă. Aşa că n-are rost să vă supăraţi pe autorii lor şi să contestaţi fără probe. Dicţionarele greşesc rareori, iar aici avem şi o unanimitate cu dicţionarele străine.
Dv. puteţi să redefiniţi cuvintele după cum doriţi, să numiţi „alb” culoarea neagră, dar atunci nu trebuie să vă miraţi dacă nu sunteţi înţeles şi apar discuţii, ca acuma.
Stimati domni,
Sunt un iubitor al operei lui Gala Galaction (pe numele original Grigore Pisculescu).
Despre colaborarea lui cu intelectualii evrei ai timpului sau (inclusiv cu sionistii, recte A. L. Zissu, despre brosura lui „SIONISMUL LA PRIETENI”), despre eforturile lui de a-l ajuta pe A. Ocnitzer (acuzat pe nedrept ca l-ar fi insultat pe Iisus Hristos in brosura in idis „EVANGHELISHE MOTIVN”), despre vizita lui in Tara Sfanta (descrisa in scrisorile catre sotia sa, „SCRISORI CATRE SIMFOROZA”), despre traducerea Bibliei in limba romana sunt multe de spus.
Cred ca trebuie sa respectam memoria acestui mare om. Printre altele, el a cautat sa indemne copiii si tinerii evrei sa nu se indeparteze de Biblie, de cartea de baza a iudaismului si a poporului evreu si de valorile ei morale. Sa ne amintim si de tendinta moralizatoare din scrierile sale, alaturi de cea psihologica, de exemplu in povestiri precum „GLORIA CONSTANTINI”, „DE LA NOI LA CLADOVA” si altele, despre ecumenismul sau profund, manifestat in romanele „ROXANA” si „PAPUCII LUI MAHMUD”.
In Ierusalim, Orasul Sfant pentru trei religii monoteiste, pe care marele Galaction l-a iubit mult, exista o piateta pe numele lui, lucru pentru care au luptat multi intelectuali evrei originari din Romania, deveniti cetateni ai Israelului.
Si totusi, caracterizarea pe care i-a facut-o domnul Stefan Niculescu-Maier imi aminteste de alta, facuta cu mult inainte, de catre Garabet Ibraileanu, intr-o sedinta a cenaclului „Viata Romaneasca”, in versuri, sub forma unei epigrame, citata in cartea „Amintiri de la VIATA ROMANEASCA” de Mihail Sevastos:
Pisculescu Gala,
Vine din Walhalla,
Iara Galaction
Pleaca-n Vavilon.
[Nu stiu daca am retinut-o exact, am citat din memorie].
Un cuvant pios in amintirea acestui Om care a fost „un Om al lui Dumnezeu” cu adevarat.