Este foarte probabil ca, de cind se vorbeste de o strategie de retragere a US din Irak, niciodata sa fi fost o ocazie mai favorabila ca acum. Irakienii au ajuns in sfarsit la un compromis privin compozitia noului guvern. Un acord care a fost parafat de vizita la Baghdad a Secretarului de Stat Condoleezza Rice si a Ministrului Apararii Donald Rumsfeld. In plus, presedintele Jalal Talabani a declarat ca oficialitati iraniene si americane au avut intalniri in Dokan, in nordul Kurdistanului. Si tot Talabani a mai declarat ca americanii s-au intilnit cu liderii a sapte gherile sunnite si se asteapta sa aiba intilniri cu alte grupuri insurgente.
Formarea guvernului a fost precedata si succedata de o runda complexa de negocieri in care sunt implicate cel putin cinci parti iar FIECARE din acestea (incluzind Statele Unite) sunt DIVIZATE. Exista trei actori majori irakieni – shiitii, kurzii si sunnitii – plus US si Iran. Aceasta face ca rundele de negocieri sa fie extrem de complexe si fara multi sorti de izbinda. Retragerea Statelor Unite din Irak ar putea foarte usor sa devina doar inceputul unor noi runde de inclestari armate si haos. Dar se poate afirma un lucru: daca nici acum nu se incheie un acord general, este greu de imaginat ca el va fi incheiat in viitor.
Fiecare din parti are un interes legitim in obtinerea unui acord. Cele trei factiuni interne – shiiti, sunniti si kurzi – primesc mai putin decit ar fi sperat, dar fiecare ar putea pierde mult mai mult daca luptele continua. Aceleasi consecinte stau si in fata Iranului si US. Sigur ca acordul poate sau nu sa fie parafat dar sa incercam sa vedem pozitia fiecarui actor.
Statele Unite
Americanii au invadat Irakul in scopul ocuparii si democratizarii societatii irakiene intr-o maniera care sa le permita sa proiecteze putere si influenta in regiune folosind Irakul ca baza. Razboiul insa nu a adus rezultatele scontate chiar daca armata irakiana a fost o prada usoara pentru masina de razboi americana. Statele Unite s-au trezit cu o insurgenta sunnita viguroasa careia nu au stiut sa-i faca fata si, in plus, au avut de infruntat manevre politice complexe ale diverselor fractiuni shiite. Remodelarea societatii irakiene s-a cam dus pe apa sambetei dar ramine posibilitatea influentarii structurii si politicilor guvernului irakian si obtinerii unui acord care sa permita US stabilirea unor baze militare amplasate departe de centrele populate.
In acest moment, scopul principal al americanilor este preluarea responsabilitatilor privind securitatea de catre irakieni. Desi are in jur de 138.000 de militari in Irak, Statele Unite nu pot zdrobi insurgenta sunnita. Si desi cifra este evident insuficienta pentru misiune este suficient de mare pentru a drena resursele americane in materie de logistica si trupe astfel incit va fi dificil de raspuns unei crize neasteptate in alt punct de pe glob. Deoarece aceasta pozitie nu mai poate fi sustinuta este clar ca Statele Unite trebuie sa faca o mutare.
O optiune este de a aduce mai multe trupe in Irak dar climatul politic actual nu ii permite asa ceva Administratiei Bush chiar daca o suplimentare a fortelor ar pune sub control insurgenta sunnita. Scopurile presante ale americanilor sunt: sa transfere irakienilor misiunea de contracarare a insurgentilor si sa-si retraga trupele din Irak, eventual lasind o forta de reactie rapida in citeva baze.
In plus, este de o importanta strategica ca Irakul sa nu devina un satelit al Iranului. Daca s-ar intimpla asa ceva intreaga balanta de putere din regiune va inclina in favoarea Iranului ceea ce va fi intolerabil pentru Statele Unite, Arabia Saudita si alte state din zona. Cu alte cuvinte, politica americana in Irak este sa restaureze status quo-ul de dinainte de 2003 cu un regim diferit la Baghdad, capabil sa contrabalanseze Iranul.
Iran
Pentru Iran, scenariul ideal inseamna ca Irakul sa devina intradevar un stat satelit. Aceasta ar insemna instalarea unui guvern dominat de shiiti loiali Iranului astfel ca Irakul sa devina o extensie a Iranului. Iar aceasta va insemna ca Iranul sa obtina statutul de necontestat de putere regionala majora in Golf. Va fi in pozitia de a influenta masuri politice in alte tari ca si de a folosi direct forta impotriva acestora. Iar pretul va fi Arabia Saudita, pentru ca toate caile catre terminalele petroliere saudite si ale celorlalte tari din zona vor fi larg deschise. Si in afara de Statele Unite nimeni altcineva nu ii va putea opri pe iranieni.
Invazia Irakului a fost binevenita pentru Iran – a scapat de Saddam Hussein, iar americanii sunt impotmoliti in triunghiul sunnit – element ce este iarasi in interesul Iranului – pentru ca ofera Teheranului sansa obtinerii ambitiei sale finale. Insa Iranul este prins intre doua fatete ale realitatii. Pe de-o parte, pentru a-si atinge ambitiile hegemonice regionale, Teheranul paradoxal are nevoie de o insurgenta sunnita puternica. Dar, pe de alta parte, o puternica insurgenta sunnita nu ii va permite un control total asupra Irakului.
Astfel, Iranul s-a trezit cu scenariul cel mai rau posibil.
In primul rind, insurgenta sunnita s-a extins creind o forta care nu poate fi controlata usor de shiiti. In al doilea rind, Statele Unite au demonstrat o rezilienta mai mare decit se astepta Iranul. Iar amenintarea iraniana a creat o situatie bizara in care americanii si sunnitii erau angajati simultan atit in lupte cit si in negocieri de a bloca aspiratiile iraniene prin cererile sunnite de participare la guvernare. Cereri sustinute de Washington si care au condus la un rezultat neasteptat: shiitii irakieni vazindu-se prinsi la mijloc intre ambitiile geopolitice iraniene si amenintarea unui razboi civil fara protectia americana, s-au indepartat de Iran si au adoptat o pozitie mai complexa.
Teheranul asadar nu poate spera sa creeze un protectorat in Irak, decit daca prin absurd sunnitii ar intra in colaps iar americanii s-ar retrage neconditionat. Iranul are acum un scop mult mai modest de atins: un Irak care sa nu fie o amenintare. Pentru aceasta, Teheranul are nevoie de citeva lucruri:
– garantii privind viitoarele forte armate irakiene, a caror marime si dotare sa fie strict defensive;
– anumite masuri de control asupra guvernului de la Baghdad – cum ar fi dreptul de a bloca numirea in posturi a unor apropiati ai fostelor elite Baathiste;
– limitarea stricta a autonomiei kurde;
– un calendar strict al retragerii fortelor americane;
In adincul mintii, iranienii vor accepta aceste conditii si le vor privi ca pe o imbunatatire fata de status quo-ul din 2003 dar ei nu vor renunta la ambitiile lor.
Iranul va accepta orice acord care va mentine Irakul intr-o situatie precara si Statele Unite afara.
(va urma)
sursa:
Centrul de Studii Strategice Stratfor – Analiza geopolitica, George Friedman (aprilie 2006)
Probabil ca atit americanii cit si englezii se vor retrage din Irak dupa noile alegeri in cele doua tari.
Deci in nici un caz inainte de 2008
Actualele guverne nu vor recunoaste esecul irakian.