ACUM.TV

Am incercat saptamana trecuta sa raspund intrebarii din titlu printr-o relatare personala, o intalnire oficiala cu un grup de oficiali romani in incinta Weizmann Institute of Science (WIS), Rehovot, Israel. Mai exact, cu o delegatie de tineri TSD-isti (tineri social democrati) condusi de Victor Ponta si Daciana Sarbu intr-un fel de “field trip” pe banii contribuabilului.

Trebuie sa admit ca ideea de a “ataca” o intrebare cu un caracter oarecum general  precum cea din titlu (eu sunt doar unul dintre multii cercetatori “plecati” si povestile mele nu pot reprezenta decat un crampei dintr-un peisaj mult mai complex, nimic mai mult) prin exemplele “particulare” ce voi sa relatez (exemple ce nu trebuiesc nicidecum generalizate) este oarecum lipsita de rigurozitate: cat de mult poate spune un caz particular (sau cateva, cel mult), chiar corect si onest relatat,  despre un fenomen mult mai general precum “auto-exmatricularea” cercetatorilor sau despre personajele implicate?

Din pacate, in ciuda acestui mic compromis cu “logica matematica” (liceenii silitori stiu bine ca sensul inferentelor este cel contrar: de la cazul general la cazurile particulare) sper totusi ca aceste relatari sa transmita ceva cititorului, macar pentru faptul ca sunt sincere, necosmetizate si lipsite de fictiune. Intelegeti asadar ca incerc sa substitui o anume lipsa de rigurozitate a constructiei (pe care nu am putut sa o evit) cu … naturaletea specifica unei relatari personale.

Deci, dupa “scuzele” si explicatiile de rigoare, sa trecem la Episodul 2.

A doua intalnire oficiala pe care am avut-o in anii 2003-2004 in timpul doctoratului in WIS a fost cu Dna Mariana Stoica – Ambasadoarea Romaniei numita de guvernul PSD, condus de Adrian Nastase la Tel Aviv.

Ca si in cazul primei intalniri cu trupa vesela si “casual” de la TSD, totul a fost aranjat cu minutiozitate de Dna de la Departamentul de Protocol (care isi facea de fapt numai datoria). Aceleasi intrebari, ce am de gand sa discut, daca intentionez sa prezint in oarece lumina WIS etc. Inca o data am asigurat-o ca nu exista nici un motiv de ingrijorare, nu ma gandesc nici sa ma “plang” de WIS (ceea ce ar fi fost ridicol, fiindca nu aveam chiar nici un motiv de nemultumire) si ca nici nu am de gand sa incalc regulile protocolare (…ma rog, nu chiar pe toate, vedeti mai jos). Iata-ne deci a doua zi pe trotuarul din fata Caffee Mada (100 m de la poarta principala, pe dreapta, langa Biblioteca Centrala) asteptand “coloana oficiala”.

Profitand de faptul ca intalnirea nu mai avea loc in “salonul oficial” din San Martin Faculty Club precum cea cu trupa lui Ponta si ca nimeni nu mentionase vreo tinuta protocolara (Caffee Mada era deschisa tuturor clientilor la acea ora), ma prezint la apel in “uniforma de cercetator WIS”: blugi scurti taiati, tricou si sandale (halal costumatie de “intelectual” vor spune unii – da, asa este, nu am nevoie de cravata pentru a integra functii Bessel).

De data aceasta nu eram singur. Destoinica Dna de la Protocol gasise si al doilea exemplar “Made in Romania” (and “valued in Israel”): o tanara doctoranta in biologie, imbracata “mumos” la patru ace, transpirand din greu (de…”caldura mare” Monser) si oftand continuu, vadit emotionata de intalnirea ce avea sa urmeze (persoana importanta, v-am spus cine). Pe mine ma cam pufnea rasul (mde, sufeream inca de aceleasi probleme “comportamentale” ce imi asigurasera cu brio “Marea Exmatriculare” sau “Fuga din Serai” in urma cu cativa ani…) incercand sa ghicesc de ce era atat de … emotionata.

Amintindu-mi ca asteptam in mod similar coloana lui Ceausescu la 23 August, chiar imi venea sa o intreb pe Dna de la Protocol daca nu ne da si stegulete si… ce sa cantam, “Trei Culori”, “Desteapta-te Romane” sau poate fac eu un “mixaj” al celor doua (imi placea la nebunie sa “mixez” in liceu “Baltagul” cu “Mesterul Manole” – se cereau la Bac: Manole, Manole, mai cheama s-un cane!).

Desigur ca mi-am depasit impulsurile de licean si nu am dat glas acestui gand rautacios, Dna isi facea meseria “protocolara” si cred ca nici nu ar fi inteles la ce ma refer.

Iata ca vine si coloana mult asteptata care…se reducea de fapt la un singur Audi negru. Deloc “in ton” cu solemnitatea momentului imi privesc amuzat sandaua stanga: o pata enorma de produs fluorescent folosit in mod curent in laboratorul nostru sclipea in soarele de amiaza dandu-mi mai degraba un aer de DJ sau de clovn decat de cercetator. Ma rog, detalii, trecem si peste asta.

Masina se opreste, soferul cu sacou si chipiu deschide solemn portiera din spate si gata, vad Ambasadoarea in carne si oase. Dna de la protocol face prezentarile de rigoare. Eu incepusem deja sa fac nota discordanta inca din primele zece secunde: “uniforma” mea nu trecuse neobservata de ochiul fin al ambasadoarei. Nevoind sa ma las mai prejos, o “scanez” si eu la randul meu cu multa atentie. Intre doua varste, foarte eleganta si aparent “de firma”, un bun gust discret (nici urma de epatare), bijuterii rafinate si aparent tot de firma, asortate cu mult gust (cele trei bratari pe o mana, inelele pe cealalta  -mici detalii ce “tradeaza” bunul gust al unei doamne cu “posibilitati diplomatice”)… Ma gandesc ca o fi poate vreun fel de paradox trist al tarilor sarace, dar ce stiu eu? – sunt ignorant in ale diplomatiei.

Mi-a venit insa brusc in minte imaginea lui Shimon Peres care visitase Submicron Center in urma cu cateva luni: o camasa simpla deschisa la gat, o pereche de pantaloni, un zambet jovial si o strangere de mana cu aproape oricine intalnea pe culoar (doctoranzi, cercetatori, profesori etc.) – eu am ratat chestia fiindca tocmai imi bagasem mana pana la cot intr-o solutie de polimer si m-ar fi arestat garzile de corp.

Dar sa revenim la ale noastre, fiindca noi nu avem oricum un Shimon Peres si probabil ca nici nu-l vom avea prea curand (da acuma pe bune’, chiar ne trebuie? -cititi mai jos).

In mod evident, Dna Mariana Stoica era mult mai familiarizata cu manierele diplomatice decat tinerii TSD din episodul anterior: isi controleaza minutios gesturile (si intr-un mod perfect natural), afiseaza in permanenta un suras discret si rafinat dar pe alocuri condescendent, paseste usor si cu grija. Pe scurt, are o atitudine impecabila din toate punctele de vedere. Asa cum ii sta bine unui reprezentant oficial care isi merita pasaportul diplomatic, acea frumoasa  “cartulie verde albastruie” platita din taxele…non diplomatilor.

Ne asezam toti trei la masa (Dna de la protocol, ca de obicei, supraveghea lucrurile de pe margine si dirija ospatarii din priviri) si incepem cu micile politeturi introductive de rigoare (ta ta ti, ta ta ta!).

Tanara colega de la Bio, imbujorata, tine sa ne spuna cat de onorata se simte de aceasta intalnire (iar cat pe ce sa ma pufneasca rasul dar ma abtin “eroic” si afisez o mina serioasa). O fi vrand poate sa obtina un post in Romania dupa terminarea doctoratului – sau poate vreun post de consilier PSD? – ma rog, fiecare cu ambitiile lui. Dna Ambasador ne intreaba daca nu ne este greu sa fim “atat de departe de casa”, daca nu e greu “printre straini” (straini de “situatia din Romania”?), daca avem ocazia sa ne “socializam” cu alti romani etc. Profund si emotionant acest “soc” cultural al inlocuirii sarmalelor cu falafel, trebuie sa recunoasteti!

In timp ce colega de la Bio, ca o fata sensibila ce era, incepe sa isi verse naduful ca nu mai poate sa auda si ea un “Leru-i Ler si iara Ler” (mdeee….Hrusca nu vine la Tel Aviv ca e prea cald si poarta parul tot lung, el canta ca “sezonier” prin Toronto, Montreal unde e oleaca mai “racoare”), eu dau cu batul in balta. Ca de obicei, dar asta stiti deja din primul episod. “A, nu, mie nu imi este greu deloc. Ma socializez de fapt cu cel putin 25-30 de romani in fiecare saptamana. Peste calea ferata”. Ooops. Cum asa… peste calea ferata, care cale ferata? De fapt, in cazul in care venise direct de la Ambasada de la Tel Aviv, masina ei trecuse de fapt pe langa baracile subrede si insalubre ale “palmasilor” fiindca nu exista alta intrare in Rehovot decat prelungirea Rehov Hertzl catre Nes Ziona . Taman pe unde trebuia sa fi trecut Audi-ul cel negru (asta doar daca nu era de fapt vreun elicopter care se pretindea Audi, da parca poti sa stii cu tehnica asta moderna?).

Deci, chiar la intrarea in Rehovot, ar fi trebuit sa vada “resedintele” palmasilor “ilegali” pe partea stanga. Si eu chiar ma asteptam ca un demnitar PSD sa priveasca mai mult pe “stanga” decat pe dreapta (unde se alfla Facultatea de Agricultura), dar … de! Acu’, e drept, ca fiecare Audi are doua oglinzi retrovizoare: depinde in care privesti.

Ii spun ca peste linia de cale ferata sunt baracile muncitorilor romani (despre care am scris mai pe larg in Acum, http://www.acum.tv/articol/19898/) multi dintre ei lipsiti de pasapoarte (de cele mai multe ori victimele unor escroci locali) si ignorati in mod constant de Ambasada Romana de la Tel-Aviv. Traind in conditii mizere, fara asigurare medicala, fara  cutie postala,  lipsiti de apa curenta si mancand te miri ce pentru a trimite cei 500$ acasa.

Se lasa o tacere penibila….tic, toc, tic, toc – I did it again.

In loc sa dreg lucrurile, pun paie pe foc: “Dar Dvs. sigur cunoasteti aceasta situatie, sunt sigur ca este deja in atentia autoritatilor Romane si exista deja un set de masuri”…Imi raspunde pe un ton oarecum afectat (nu stiu de ce recunosteam parte din profesorii mei universitari in acel moment…- o fi lucrat si domnia sa in invatamant, habar nu am…) ca da, are cunostinta de vreo cateva astfel de cazuri “izolate” (sa vezi ce izolare indura sapte palmasi pe 10 metri patrati…!) dar ca…in mare parte ei sunt “propriile lor victime”, se complac in ilegalitate (viza de lucru le expirase). Explicatia urmatoare, desi prezentata in termenii cei mai elevati si cu eleganta necesara unui diplomat mi s-a parut … halucinanta. Este vina “lor”, nu au “scoala democratiei” (bietii ignoranti nu plecasera cu un pasaport diplomatic la “bursa” la Sorbona sa invete tamplarie si zidarie), le lipseste educatia de baza (ceea ce era complet fals, erau oameni simpli dar cu cei sapte ani de acasa – eu aveam suficienta incredere in unii dintre ei incat sa le las pana si cheia de la casa),  sunt primitivi, nu inteleg directiile progresiste ale actualului guvern (era vorba de guvernul Adrian Nastase, inaintea erei Zambaccian), si in consecinta aleg sa plece in loc a munceasca in Romania…. Deci, pur si simplu sunt incapabili sa inteleaga “progresul” etc. Discutia a continuat cu o mica prelegere in termeni foarte elevati despre nevoia de emancipare a poporului roman etc.

Dupa cum am scris deja mai sus, Dna Ambasador mi-a parut inca in primul moment un diplomat abil. O persoana ce manuia cu eleganta atat dialogul cat si limba in care il purta – pentru mine un lucru rar printre politicienii momentului, saltimbanci jalnici ai limbii de lemn. Am simtit totusi (aici sunt poate subiectiv, poate a fost doar impresia mea de moment) ca “mesajul” discursului elevat nu se ridica cu mult deasupra standardului national: indiferenta  si dispretul suveran fata de proprii subiecti, lipsa unui interes real de a schimba ceva. Pe scurt, aceeasi poveste pe care am auzit-o de mii de ori: noi stim mai bine ce este mai bine pentru voi (noi suntem educati, voi din pacate ignoranti) si daca nu intelegeti “binele” pe care v-il facem, atunci este vina voastra.

Deci, desi am admirat eleganta dezbaterii, m-am simtit dezamagit de sensul cuvintelor irosite la acea masa.

Regasisem atitudinea tipica a politicianului “pre-decembrist, post-decembrist, de tranzitie, de dupa tranzitie, de dupa-de dupa tranzitie, de stanga, de dreapta, de mijloc, samd.”  de neta superioritate in fata “palmasilor” care l-au ales (a cata oara…?) si care ii platesc peripetiile diplomatice in tari exotice.

Fiindca, spre deosebire de palmasii cei ignoranti si insignifianti, politicienii au avut candva “sansa” de a fi membri de partid (un alt fel de “superioritate” pe care au prezentat-o peste ani drept o “obligatie”,  de care nu sunt mandri acum dar din care au profitat din plin…atunci ), dupa care au ajuns “la timp” la televiziune (devenind “revolutionari” cu certificate), dupa care au s-au “metamorfozat” rectori, senatori, consilieri, academicieni, diplomati etc – pentru a aduce “marea schimbare”.  Aceasta “Sansa” le-a garantat probabil  “legitimitatea” si statutul. “Legitimitate” ce le permite a se distanta de cei ce i-au ales – postuland ca nivelul  “evolutiv” si puterea de intelegere a “ciumpalacilor” sunt nesatisfacatoare.

Fiindca nu m-am simtit niciodata cu nimic superior din punct de vedere uman palmasilor de peste calea ferata cu care ma socializam saptamanal (gasesc ecuatiile de tip Bessel la fel de importante sau…la fel de inutile ca un zid corect varuit, ca un scaun bine insurubat) m-am gandit sa imi testez propriul nivel “evolutiv”. Bineinteles cu ajutorul unui oficial roman –  un diplomat versat, un interlocutor remarcabil si nu in putine privinte…redutabil.

Asadar…am mai scapat un porumbel: ”Dna Ambasador, poate muncitorii ilegali romani nu inteleg prea bine ce se petrece si se vor fi afland intr-un stadiu evolutiv oarecum “precar”….dar, cu permisiunea dvs., va spun ca nici eu nu prea inteleg ce se intampla cu mine”.  Si eu…chiar sunt “evoluat” (in afara de a fi modest), cel putin potrivit standardelor de mai sus: vorbesc cinci limbi, am publicat in 4 ani mai consistent  (din punct de vedere al indicelui h si al numarului de citari) decat media profesorilor vostri universitari din Romania si de prin PSD si …. pe deasupra stiu si cum se gateste Varza a la Cluj (ma rog… vorba vine – stiu doar sa cumpar varza in Shuk, sa o spal in chiuveta, sa o tai si…. restul face sotia iar la Cluj nu am fost de fapt decat o singura data cand aveam vreo doi ani).

Adica sunt si “erudit” si “polivalent” si “bucatar ocazional” si “umblat prin lume” (am fost la Cluj). Uite asa, am dat frau liber intregii modestii ce ma caracterizeaza ca sa zdruncin canoanele diplomatice. Simtind ca mai rau decat atat nu mai puteam sa o dau in bara…incep sa pun intrebari “primitive” si “needucate”.

Deci… cu mine “evoluatul” cum ramane? Credeti ca Romania are nevoie de un “evoulat” un  “poliglot” si un “bucatar ocazional” ca mine?  Ii pasa cuiva de cei ca mine? Eu chiar ca viu, si-mi iau doar bilet dus (care oricum este mai scump).

Am primit un raspuns oarecum similar celui primit de la tinerii TSD-isti (probabil ca era prestabilit “pe linie de partid”) dar mult mai elegant formulat si mult mai subtil. Aflu in consecinta ca tara are nevoie de astfel de tineri si guvernul sprijina intoarcerea acestora precum si integrarea lor in structurile academice din Romania. Am primit cu mult interes aceasta veste. Aflasem cu siguranta mult mai mult decat aflasem de la tinerii social-democrati. Evident, doream sa aflu si mai mult. Discutia devenea interesanta. Fiindca aveam prea multe intrebari pentru timpul ce ne ramasese (cred ca stiti si dumneavoastra ca diplomatii au o agenda foarte incarcata fiindca se dedica trup si suflet tarii pe care o reprezinta, in special poporului pentru care simt un atasament launtric), le-am ales rapid pe cele mai importante (pentru mine, iar sunt subiectiv).

Cum vom fi “integrati”? Cata libertate (si ce fel de “libertate”) de decizie ni se va da? Ne veti permite sa va inlocuim pseudo-cercetarea cu una “pe bune”, recunoscuta si in Stanford, si Caltech si in MIT? Si pe cei pe care ii vom “popi” (pardon, inlocui), cum ii veti “recicla”?

In ceea ce ma privea, am dorit sa stiu cum voi putea “convietui” in asa zisul mediul academic  cu  aceeasi “academicieni” pe care nu am reusit sa ii respect (nici stiintific, si de multe ori nici uman) in trecut, a caror coruptie si pseudo-valoare academica m-au determinat in final sa ma “autoexmatriculez”? Am incercat sa explic cat am putut de bine ca, cel putin in ceea ce ma priveste, exista o singura solutie pentru “Marea Intoarcere”: NOI sau EI. Devenisem oarecum exaltat in explicatiile mele. O mare greseala in fata unui diplomat abil obisnuit sa negocieze.  Si de aceasta data reactia Dnei ambasador a fost impecabila.

Un bun diplomat nu agreeaza logica binara. El jongleaza cu “nuantele” si aici recunoasteam un diplomat exemplar: dimensiunea sa este proportionala cu numarul nuantelor (de gri) pe care le poate simula.

Mi-a explicat foarte elegant, cu mult calm si tact ca marile schimbari se fac treptat, ca templul nu poate fi daramat si reconstruit in trei zile etc. Ca este vorba de o tranzitie lenta, care cere timp, care cere rabdare, sacrificiu personal (de parca as fi elefant sa fiu inca adolescent la 60 de ani!) etc. Avea pe undeva dreptate si explicatia era aproape academica, prin calitatea ei.

Dar nu m-a satisfacut, fiindca eu nu am tot timpul din lume (si va jur ca elefant nu sunt!) – vina mea poate, ar trebui sa fumez mai putin sau poate ar trebui sa fiu elefant ca sa apuc si eu “progresul”.

Eu asteptam de fapt un plan, un angajament reciproc, o strategie, o “desfasurare de forte”, adica de principii morale. Lipseau toate acestea. Erau doar cuvinte alese cu grija.

Dar eu nu ma puteam intoarce in Romania cu o valiza plina de cuvinte. Poate ca nici macar nu as fi trecut de controlul vamal in Tel Aviv: in Ben Gurion International Airport o valiza goala este considerata mult mai periculoasa decat una plina.

Desi oarecum multumit sa fi avut o conversatie relativ agreabila cu un diplomat “pe bune” (intalnirea cu micul Titulescu a fost … ceva mai mica) am simtit totusi ca totul se terminase. Tocmai receptasem acelasi mesaj, dar intr-un limbaj elevat: in principiu avem nevoie de voi, dar asa cum stim noi. Si este nevoie de timp… etc. Bla Bla Bla.

Si ca veni vorba de timp… intre timp pata de substanta fluorescenta de pe sandaua mea stanga incepea sa paleasca. In mod clar discutia se terminase, fiindca eu chiar cred in semne fluorescente.

Ne-am despartit dupa cum o cere protocolul: zambete amicale, asigurari de a pastra legatura, dorinte comune de mai bine. Si… mi se facuse sete. Simteam nevoia sa beau o bere cu palmasii de peste calea ferata.

Audiu-l negru face intre timp cale intoarsa catre Tel Aviv – de data asta baracile se gaseau pe partea dreapta. Oare le-o fi vazut macar acum? Oare a …privit macar pe partea dreapta?

Desi era numai ora patru dupa amiaza, nu mai aveam nici un chef sa ma intorc in laborator. Nu mai aveam chef nici de functii Bessel, nici de Fizica Neliniara. Imi “etalasem” calitatile pentru vreo cateva ore si chestia asta ma obosise. Probabil ca imbatranesc. In liceu puteam fi subversiv si impertinent fara nici un efort pentru saptamani intregi…si nu simteam nici cea mai vaga urma de oboseala.

Aveam in schimb chef sa ‘involuez’ oleaca (daca mai era nevoie). Asa ca m-am dus glont peste drum, la Makoletul marocanului  (mic magazin de genul “de toate pentru toti”) unde vreo doi palmasi mai faceau si ei un ban in plus carand lazi si saci.

Baietii adunara rapid “ceata de palmasi” si mergem toti “primitivii” la “terasa”. Cumpar “Goldstar” (o bere ce ar putea trece drept “ilegala” in Germania, atat de ciudata era) pentru toata lumea si fac un toast: Haideti sa bem ca intre “involuati”. Suntem cu totii niste inapoiati si niste retardati (epitetul “ciumpalac” nu fusese inventat la vremea aia, mare pacat ca bine mai suna!) si nu mai avem nici o sansa!  Hai, nea Gheorghe, toarna berea, ori suntem “inapoiati”, ori nu suntem – fire-ar mama ei de evolutie (pardon)!

Nu cred ca au inteles niciodata sensul acestui toast bizar, da’ nea Gheorghe s-a conformat explicandu-le totusi in soapta celorlalti: apai vezi ma Zoli ca multa carte pa caldura asta ti zargheste..si-i baiat bun si are nevasta frumoasa… s-o tampit si el saracu! (se insela, desigur, eu nu ma schimbasem nicidecum!)

Da’ le-am spus si eu una ca sa le treaca cheful de remarci!

Voi stiti care este diferenta dintre “noi vizavi de Romania” si “berea asta proasta vizavi de noi”?  Noua chiar ne pasa de bere, baieti, fiindca chiar daca e proasta, noi chiar am platit-o.

Eram deci cu totii in aceeasi barca si la propriu si la figurat si eu chiar incepusem sa ma simt bine. Lipsea doar Dna Ambasadoare ce-i drept. Masina ei trecuse deja de Rishon si se apropia de Tel Aviv.

In incheiere, dupa a patra bere Goldstar, pata de substanta fluorescenta de pe sandaua mea stanga nu mai licarea nicicum. Ma parasea norocul sau poate ca…tocmai ma gasea?

Epilog

Peste aproape noua ani…

adica saptamana trecuta, citesc pe situl http://agonia.ro/index.php/press/122609/index.html urmatorul crampei dintr-un interviu ulterior al Excelentei sale Dna Mariana Stoica pe care il reproduc in mod exact mai jos (am subliniat/accentuat doar ultima propozitie pentru relevanta ei in contextul relatarii de mai sus):

“Muncitorii romani au fost si sunt foarte apreciati in Israel. Legea israeliana insa nu permite ca un muncitor strain sa ramana mai mult de 60 de luni pe teritoriul israelian. De aceea o parte dintre ei au capatat un statut ilegal (prin depasirea termenului de sedere), iar politia de imigrare de la data infiintarii ei a avut ca principal obiectiv expulzarea cetatenilor straini fara drept de sedere legala sau de munca in Israel. Avem insa in Israel specialisti din Romania care lucreaza in industria aviatiei, in industria textila, in industria chimica, in proiectare, etc.Situatia cetatenilor romani din Israel m-a preocupat si ma preocupa in mod constant.”

Acest articol a fost publicat duminică, 19 februarie 2012 la rubrica Repere carteziene.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.