Cind am aterizat pe planeta Pamint, eram inca in faza de coagulat de tip bioterestru. As fi putut alege orice alta forma de existenta, insa putin probabil sa fi fost observat. Ori eu doream sa traiesc un timp oarecare pe aceasta planeta, trecuta la exotic-primitiv in clasoarele turistice cosmice.
Desi am fost avertizat de pericolele pe care le voi intilni, multi calatori sfirsind in tragice contacte de gradul III si chiar IV, hotarirea mea a fost categorica. Colegii m-au privit cu nedumerire si desigur ca m-au pus in rind cu nebunii.
Am ales la intimplare un areal geografic numit Romania. Era un spatiu intunecat, un loc unde ma puteam ascunde lesne in caz de nevoie. Dar, se pare ca aceasta logica avea sa fie fatala. Romania nu era un ascunzis pe planeta Pamint, ci un adevarat haos ce viermuia in intuneric.
Aterizarea avu loc undeva la marginea unor forme geometrice scufundate in lichidul numit apa. Fiinte ciudate se zbateau, cautind sa se catere in arbori si pe putinele insulite. Erau tot felul de fiinte: cu aripi, cu patru picioare si cu doua. Nu prea am inteles care dintre ele erau mai inteligente. Apa le reduse pe toate la acelasi nivel. Unele dintre aceste fiinte ciudate trageau vehicule cu roti, altele le plesneau pe spate cu o funie pocnitoare.
Analizind datele observate, am ajuns la concluzia ca este vorba despre o simbioza complexa.
Am hotarit sa iau chipul unui tip de fiinte si sa ma amestec in spectacol. Am ales forma de zburatoare, in speranta ca voi intra in contact cu civilizatia locului. Mare greseala insa. Citeva gloante imi trecura prin aripi. Undeva printre vegetale, fiinte cu doua picioare ma tinteau cu pocnitori primitive. Am lesinat, speriat de posibilitatea unei morti stupide.
Cind am deschis ochii, am vazut citiva cosmonauti venind spre mine cu un cleste amenintator. M-au prins de git si pina sa zic hic, m-am trezit alaturi de alte surate zburatoare intr-un butoi cu gaze toxice. Abia mai respiram. Sfirsitul era aproape. Abia am avut timp sa apas pe butonul de hibernare anorganica.
Trecu un timp oarecare. Revenirea a fost la fel de stranie. Eram cufundat intr-o cenusa amestecata cu tot felul de resturi, oase si obiecte pe care scria mare diverse nume caraghioase. Aveam sa aflu ca sunt numite ziare. Asa am aflat ca formele cu aripi erau ucise din cauza ca cele cu doua piciare nu cunosteau cauzele unei banale raceli.
Alesesem tabara cu probleme, de fapt tabara care era pedepsita pentru problemele celeilalte.
Nu m-am dat batut. Patrupedele mi se pareau ca fiind mult mai sufletesti, asa ca m-am transformat in guitator. Un timp bipedele m-au gidilat si mi-au dat ca hrana un fel de lichid in care se scaldau resturi. Traiam bucuros in spatiul unei curti, studiind viata plina de gagaituri, macaituri, cucuriguri, mieunaturi si hamaituri. Cosmonautii au venit si au asfixiat toate formele vii care macaiau, gagaiau si cucurigau. Apoi formele cu doua picioare s-au repezit la mine cu o arma metalica ascutita vrind sa imi ia guitatul.
Noroc de hipnotizatorul atomic.
M-am hotarit in final sa devin o faptura bipeda. Acum lucrurile s-au complicat si mai mult!
Un hamaitor m-a muscat si am fost injectat de bipezi impotriva turbarii, nu inainte sa mi se umble prin buzunare, in cautarea a ceva ce folosea pentru schimb. Alte fapturi m-au dus intr-o multime in care se tot striga: “Basescu! Basescu! Basescu!”. Dupa un timp am inceput sa aud: ”Nastase nici nu stii cit de mic ai sa devii!”.
Nu am inteles rostul mesajelor. Aveam sa aflu pina in final ca era vorba de politica, o forma primitiva de cumulare de bogatii de catre cei ce strigau mai tare, mai murdar si mai des.
Mai greu a fost cind am fost silit sa platesc impozite si taxe: pentru intrarea in spitale cu masina, pentru accesul la apa si aer curat, pentru ca minuiam obiecte, hrana si sentimente. Procurarea acestor impozite si taxe imi lua o multime de zile, caci oricit munceam, datoriile erau si mai mari. Le invidiam pe zburatoare si pe patrupede. Ele nu plateau impozite, in schimb erau ucise si consumate.
Dupa un timp am hotarit sa am un contact de Gradul IV cu o bipeda. Erau insa plecate in sud si vest.
Dezamagit, am plecat din nou in spatiu, cautind sa uit experienta avuta. Nu cred sa mai revin pe aceasta planeta absurda. Sper sa fi fost ultimul nebun din cosmos, care sa mai fi avut o astfel de experienta. Acum am inceput deja sa visez la libertatea si dreptul la manifestare, elemente pe care am uitat de atita timp ca exista, sau macar ca pot exista, cel putin ca principiu.
Avea sa urmeze o mie de ani de carantina pentru mine, altfel bipezii ar fi fost eutanasiati de cosmonautii de pe planeta mea.
