In ultima etapa a turului de campionat intersatesc, echipa din pitorescul nostru sat Carmoleni urma sa primeasca vizita puternicei formatii Atletico Hurdulau, lidera clasamentului. Intrucat modesta FC Sport Club Carmoleni se afla pe ultimul loc, avand imperios nevoie de o victorie cu orice pret ca sa stearga macar partial rusinea unui sir nesfarsit de infrangeri la scor, organele locale au initiat o cheta sateasca la nivelul intregii localitati, prin bunavointa obligatorie a contribuabililor majori beneficiari de leafa. In acest sens, barbatii cap de familie au donat cu generozitate economiile sotiilor, deconspirand si recuperand leu cu leu, euro cu euro, din cusaturile pernelor si dintre cratitele prafuite trecute tactic, de catre nevesticile viclene, in nefolosinta indelungata.
Desigur ca au existat si cazuri de opunere din partea partilor ulterior vatamate, ceea ce a adus un nesperat profit farmaciei din sat, ca si nenumarate plecari cu copiii la mama. Nu putine au fost insa si situatiile de rezistenta darza a sotiilor hotarate sa-si apere agoniseala, ca de pilda in familia apicultorului Gherase Peroneu, a carui consoarta Marghiolita Peroneu, nascuta Bolovan, multilaureata a competitiilor judetene de sumo in groapa cu namol, l-a obligat pe sotul manglitor de resurse financiare, sa inapoieze bancnotele plus dobanda dentara in natura.
In pofida opozitiei conjugale, s-a ajuns la strangerea unei sume considerabile, din care edilii localitatii, destoinici lideri ai destinelor sportive locale, au decis mituirea atleticilor hurduleni, dar pentru inceput au deblocat fonduri destinate a sponsoriza masa festiva de bucuria reusitei, organizata la bufetul patronat de cumatru lu dom’ primar in incinta discreta a fostei baze zootehnice a fostului CAP. Nerabdarea a fost mai puternica decat cumpatarea si masa festiva a avut loc inaintea meciului, desigur la cererea invitatilor. Sarbatorirea s-a amplificat in bairam cu nabadai, taraf all night long si invitate surpriza din fondul de resurse umane al barului detinut la oras de acelasi intreprinzator, conducand spre rezultate dramatice la capitolul financiar, implicit la epuizarea totala a sumei colectate de la cetateni, mesenii urmand a aduce si bani de acasa.
Consecinta chefului sus-mentionat a fost tragica disparitie a suportul financiar destinat spagii si s-a impus necesitatea convingerii adversarilor cu vorba dulce mult aduce. Cu o zi inaintea meciului, a sosit in localitate atleticul team din Hurdulau. In calitate de capitan-jucator- antrenor, i-am intampinat impreuna cu un grup de entuziasti dotati cu bate traditionale mioritice marimea XXXL. Colectivul de primire s-a deplasat in graba din toate punctele si subpunctele cardinale, emitand melodioase strigate de ura si agitand cu nedisimulat entuziasm frumoasele obiecte folclorice mentionate mai sus. Am intervenit prompt in sensul pacificarii, spunandu-le hotarat: „Nu acum, baieti, avem timp dupa meci!”.
I-am condus pe oaspeti la camera de hotel, cu un camion care ii stimula din urma cu cca 60 km/h, facilitand un prim antrenament pe strada principala, cu public binevoitor, care la indemnurile dezinteresate ale soferului a oferit cu generozitate si viteza sporita un bogat sortiment legumiculo-avicol din recolta de anul trecut, incurajandu-se cu scandari tipice conflictelor stradale: „Cu harbuzu’ da-i la cap/ Si cu telina-n ficat!”, „Nimereste-l, surioara!/ Ochiu’ drept- o rosioara/ Ala stang- un ou de tara!”, „Da-i cu maru’ viermanos/ La plex si apoi mai jos!”.
Pe traseu si-a facut aparitia selectionata de prastieri juniori, care le-a testat cu solicitudine si fragmente de conglomerat din cariera locala, rezistenta rotulelor la socuri mecanice multidirectionale.
Odata depusi la caminul cultural, li s-a indicat directia camerei comune, ca sa nu le fie frica de intuneric, la pret de hotel si dotari in continua renovare pana la noi aprobari. Factorul de neprevazut s-a materializat in persoana paznicului microbist infocat, care a respins orice tentativa de patrundere in incinta, declansand un bombardament cu tomate din stocul adunat incepand cu ziua meciului tur, cand si-a insotit in deplasare echipa favorita si a facut cunostinta cu galeria adversa, revenind la domiciliu cu nesterse amintiri maxilofaciale plus extensii indigo la pometi si ambele arcade.
Fata in fata cu situatia concreta, am cazat formatia vizitatoare in cladirea alaturata, pusa integral la dispozitie in urma alungarii chiriaselor Vinerica si Joiana, priponite la intrare. Cina festiva de adio a fost oferita prin grija autoritatilor locale in tacamurile tip jgheab de lemn ale fostelor chiriase, pastrandu-se, din ospitalitate, si meniul zilnic al acestora. La declansarea ploii zilnice, cativa sateni plini de fair-play, temandu-se sa nu sufere de sete fotbalistii si staff-ul tehnic, au demontat fragmentele de acoperis inca functionale, inmanandu-le instantaneu jucatorilor prin cadere libera.
In seara aceleiasi zile au sosit, cu elicopterul federatiei, si arbitrii, teoretic straini… de ciubuc. Un comitet de primire, alcatuit din tinere etaland frumoase piese de lenjerie intima, i-a intampinat cu paine si sare. Painea a fost o placinta cu ravase sub forma de bancnote marcate, iar sarea s-a servit presarata pe cate un sfert de porc sprijinit pe sticle cu vin de regiune, din regiunea Champagne.
Intelectualitatea satului, profesorul scolii de patru clase, librarul si popa, adica una si aceeasi persoana, s-a intalnit cu primarul si impreuna au luat masuri pentru cazarea arbitrilor, care asteptau disciplinati si cu ochii in forma de bulb de ceapa, sa se incheie programul literar-coregrafic sustinut de comitetul de primire.
Intelectualitatea a cazat arbitrul de tusa est, caruia i-a tinut o predica despre corectitudine la o masa imbelsugata, stropita din belsug cu vinul casei din casele de pe dreapta ulitei principale, iar surplusul neconsumat i l-a pus la pachet.
Primarul s-a ocupat de arbitrul de tusa vest, pe care l-a dat in seama mezinului precoce si impertinent al familiei. Nevinovatul copil, bine odihnit si hranit anterior, l-a intrebat pe arbitru pana dimineata ce rol constructiv are fluierul in economia partidei si in economia mondiala, care este raportul dintre proportia perfecta si toleranta acceptata de International Football Associaton Board privind dimensiunile terenului de joc, care sunt variatiile volumice ale balonului rotund la executarea loviturilor de la 11m si alte intrebari pline de farmec, din care arbitrul a tras concluzia ca fraier o fi cine mai accepta delegare in satul asta.
Cat despre arbitrul de centru, el a fost lasat in paza si aparare comitetului de primire, care l-a adus a doua zi la stadion, zambind nonstop si pictat integral cu ruj.
In dimineata partidei era asteptat observatorul federal, un individ anacronic, desemnat special pentru reputatia sa de incoruptibil. Afland ca se deplaseaza cu masina personala, autoritatile locale au ordonat modificarea traseului tractoarelor angajate in insamantarile de primavara, fiind dirijate in lungul soselei, in sir indian, pana la limita de judet.
La ora meciului mi-am adunat echipa de pe langa familii si dintre sticlutele cu curaj lichid, dupa care i-am condus la stadion pe cate carari au optat in grup ori individual, insotiti de un grup de suporteri, care ne-au facut vant in vestiar, cu precizarea: „Ori victorie glorioasa/ Ori va facem fripti la masa”.
Au sosit si oaspetii, alergand in pas vioi in avangarda formatiei de taurine a fostei CAP, actualmente ferma patronata de fostul director. De cum au sosit adversarii,, suporterii au uitat de noi si i-au inconjurat cu dragoste, cerandu-le suveniruri, de la articole vestimentare, pana la ceasuri de mana si telefoane mobile, pe care acestia le-au cedat in timp record, impulsionati de indemnuri ascutite plasate cu dexteritate pe sub coaste, dar si de puternice impulsuri scurte si eficace in locuri mai intime si suparator de dureroase. Odata ramasi numai cu echipamentul de joc, au privit cu nostalgie la propriile articole vestimentare, din care croitorul autohton realiza pe loc frumoase costume de plaja pentru copii satului. Aceiasi copii i-au inconjurat din nou, dornici de autografe. Abia dupa plecarea lor au sesizat cat este de dificila deplasarea in teren in absenta sireturilor.
Lovitura de incepere am avut-o noi, care ne-am napustit vitejeste asupra portii adverse. Dupa ce am intrat inauntru ne-am amintit si de minge. Am fugit sa o luam de la atacantul lor, ratacit in jumatatea noastra de teren printre arbustii plantati peste noapte din dispozitia agronomului local. L-am somat sa predea mingea, dar a refuzat cu insistenta si am cerut ajutorul ciobanului de la marginea satului, care ne-a sprijinit in eforturi cu ajutorul a trei dulai plini de energie, carora atacantul le-a cedat din alergare atat mingea, cat si o mostra de sort cu autograf grupa B III.
Pana au terminat ei de mancat mingea, noi am ajuns iar la poarta adversa, care intre timp fusese modificata de colegii de la atelierul mecanic si avea inaltimea egala cu latimea de 10 metri. Copii de mingi ne-au dat o minge noua, pe care au aruncat-o direct in gol, ca sa nu mai ratam ca de obicei. Arbitrul de centru a avut o scurta ezitare legata de validarea golului, dar intre timp dulaii ciobanesti ingurgitasera deja mingea veche si veneau spre el haurland in crescendo. Spre sansa lui, a indicat centrul terenului cu promptitudine, ceea ce i-a permis ciobanului sa scoata telecomanda de os, sa butoneze duios, sa cheme cainii pe langa magarul luat ca reper de orientare in spatiu.
Oaspetii au initiat cateva atacuri, dar cand au ajuns in careu au remarcat ca poarta noastra alunecase cu doi metri mai in spatele liniei si cand incercau sa inscrie, mingea trecea prin aut de poarta si abia dupa asta depasea linia portii, din care motiv li s-au anulat vrea cinci goluri. Din cauza reclamatiilor repetate facute de capitanul lor de echipa, administratorul bazei sportive s-a nervozat si din ordinul lui poarta a fost aruncata in spatele tribunei, in iazul cu gaste domestice.
La pauza conduceam cu 1-0 si se parea ca victoria nu ne poate scapa. Ghinionul a fost ca a aparut observatorul federal, sosit prin bunavointa unui carutas nemicrobist. Inca din primul moment, a avut pretentii absurde, cerand sa le dam si inamicilor o poarta la care sa traga. Am convins-o cu greu pe tusica Firfiricica sa ne cedeze poarta de la ulita din spatele gradinii, poarta pe care am legat-o cu sarma de spatele portarului nostru. Observatorul federal a atras atentia ca va intocmi raport de sanctionare, insa si-a revizuit punctul de vedere dupa ce pe scaunul alaturat a fost lasat sa stea cainele ciobanesc Azorica, zis Rupe-Maxilar.
Pentru a dezamorsa conflictul, am dat sarcina neochiaburului din sat, intamplator tatal extremei drepte, sa-l inlocuiasca pe Azorica, punand in locul lui cati curcani incap intr-un portbagaj mediu si am aranjat remorcarea masinii observatorului la stadion, pana la ora minutului 90.
Avand nevoie numai de trageri de timp, am castigat primul sfert de ora cu ajutorul portarului, care a degajat in directia tribunei P+1 (primul rand de spectatori pe scaune, al doilea in picioare), mingea ajungand direct pe izlaz, de unde a fost recuperata de catre oaspeti, in timp ce ai nostri au pus de o tabla. La reluarea jocului, arbitrul a aratat cartonasul galben intregii echipe din Hurdulau, pentru parasirea terenului de joc si maltratarea ovinelor si bovinelor care inconjurasera balonul cu curiozitate. Singurul iertat a fost fundasul dreapta, care s-a sacrificat in interesul echipei, agitand un prosop rosu pentru a atrage atentia taurinelor, dintre care a revenit in ultimul minut de joc, acompaniat de galeria noastra :”Si-avea mersu’ leganatu’/ Ca tauru l-a-ntepatu’/ Ha! Ha-ha-ha-ha!”.
Aruncarea de la margine am executat-o noi, cu piciorul, in sens invers, peste case si gradini, in aplauzele galeriei entuziaste. Observatorul federal a cerut alta minge, din care jumatate a fost livrata pe loc, de pe marginea terenului, unde fusese taiata luna trecuta de un sofer nervos pe miutele din ulita, iar a doua jumatate, pe la caderea serii, de respectivul sofer, mobilizat de la domiciliul din satul vecin de catre arbitrul plictisit de asteptare.
Jocul a fost reluat, folosindu-se jumatatea mai mare de minge, in timp ce arbitrul a anuntat ca mai sunt de jucat 5 minute. Galeria noastra si-a manifestat bucuria incingand o hora generala in mijlocul terenului si imbratisand in gramada ordonata pe jucatorii adversi, in timp ce ei se zbateau cu ochii atintiti pe ceasul arbitrului de centru. Cand totul parea minunat, un tradator de maidanez a luat mingea in dinti si s-a repezit sa-si rezolve probleme firesti pe poarta la care era obisnuit, intamplator chiar cea purtata in spate de portarul nostru. Din avant, s-a infipt cu botul intr-o gaura dintre scandurile putrezite, tinand in dinti jumatatea de minge declarata minge intreaga. Lovit inexplicabil de boala corectitudinii, arbitrul a fluierat gol valabil, iar noi ne-am napustit in atac pentru a marca golul victoriei.
La ultimul corner, am incercat si ultima sansa: l-am tras intr-o parte pe portarul lor si i-am soptit duios: „Floricea cu frunze late/ Iti dam zece mii jumate”. S-a uitat la mine cu ochi mari si aposi, in timp ce mandibula executa oscilatii neamortizate in plan orizontal. „Bine-ai face ca sa-i iei/ Ca sunt euro, nu lei!”, i-am explicat, poate nu intelegea. Dar intelegea si a zambit cu exces de extensie buza superioara, explicandu-mi: „Foicica de pelin/ Pentru mine-i prea putin”. M-am simtit dator sa fiu sincer: „Tulpinita baobab/ Inca n-am ajuns nabab” si am completat ca sa constientizeze dramatismul situatiei: „Foaie verde si-o fantana/ O sa pleci cu glezna-n mana”. Nu s-a gandit prea mult ca sa-mi raspunda: „Floricica din zavoi/ In retur veniti la noi”… Perspectiva nu se arata fericita, dar dialogul a stagnat, arbitrul fluierand finalul meciului. Galeria noastra, cu strigate amintind de epoca hoardelor barbare, a intrat vijelioasa pe teren. In primul moment m-am temut pentru viata si integritatea corporala a arbitrilor, dar am rasuflat usurat cand puhoiul agresiv i-a ignorat. Am tresarit brusc, ingrijorat de soarta cruda a echipei oaspete. Din fericire, nici ei nu au fost masacrati de uneltele agricole agitate deasupra capului de atacatorii furiosi. Abia cand era prea tarziu am inteles care era tinta. Impreuna cu toata echipa, am zbughit-o prin tarlalele din vecinatate, insa soarta ne era pecetluita. Din toate directiile, satenii navaleau ca la rascoala, sa ceara socoteala pentru contributia financiara la succesul inexistent si pentru sarbatorirea retrogradarii…
Trecutul trist a ramas mult in urma. Acum, in pragul echinoctiului de toamna, ma simt mult mai bine. Sunt inconjurat de toti cei dragi, iar pe modesta masa de sub fereastra, se lafaie delicioase prajituri de la mama, portocale, compot de mere, un borcan cu supa hranitoare de pui, radiografiile periodice.