caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Apel umanitar pentru salvarea vieţii lui Teodor Mărieş care se află în a 88-a zi de grevă a foamei pentru adoptarea Legii lustraţiei, a Legii imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii şi a Legii recunoştinţei faţă de eroii revoluţiei anticomuniste.

de (16-2-2012)
1 ecou

Apel adresat d-rei Roberta Anastase – preşedintă a Camerei Deputaţilor, d-lui Vasile Blaga – preşedintele Senatului, precum şi demnitarilor regimului Băsescu, semnatari ai apelului meu pentru condamnarea comunismului: Monica Macovei, Vladimir Tismăneanu, Sever Voinescu, Horia-Roman Patapievici, Cristian Preda şi Ioan Stanomir.

– 16 februarie 2012 –

Stimată Doamnă, Stimaţi Domni,

În situaţia în care condamnarea oficială a comunismului de către preşedintele Băsescu nu a fost o farsă cinică şi abjectă, vă cer imperativ să acţionaţi de urgenţă şi cu hotărâre pentru salvarea vieţii lui Teodor Mărieş care se află în a 88-a zi de grevă a foamei pentru adoptarea Legii lustraţiei, a Legii imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii şi a Legii recunoştinţei faţă de eroii revoluţiei anticomuniste.

Este un miracol că Teodor Mărieş mai trăieşte. Oricând poate muri. Vă rog să fiţi conştienţi că timpul rămas disponibil este sever limitat. Greva foamei este un protest extrem la care au recurs diverşi luptători pentru cauze civice, umanitare sau politice şi a cărui consecinţă a fost nu de puţine ori fatală. Să nu uităm că au existat grevişti au foamei care au decedat după numai 54 de zile de protest, în timp ce recordul absolut este de 116 zile.
Unii dintre dumneavoastră sunteţi direct răspunzători pentru adoptarea legilor pentru care liderii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 protestează, alţii sunteţi răspunzători doar din punct de vedere moral. Această răspundere va apăsa greu asupra umerilor dumneavoastră în cazul decesului lui Teodor Mărieş sau al colegilor lui solidari cu el, aflaţi şi ei în greva foamei: Vlad Ciobanu (vicepreşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, 67 de zile de greva foamei), Firimiţă Marian (54 de zile de greva foamei) şi Savin Eugeniu (51 zile de greva foamei).

Recentul comunicat al consiliului director al Asociaţiei 21 Decembrie 1989 este extrem de alarmant: « Noi, membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989, îi declarăm direct răspunzători pe membrii Parlamentului României pentru agravarea stării de sănătate sau decesul vreunuia dintre cei mai sus menţionaţi. Pe această cale, faţă de indiferenţa condamnabilă a autorităţilor statului român anunţăm că Asociaţia 21 Decembrie 1989 ia

în calcul să recurgă la măsuri de protest  mergând  până la sacrificiul suprem (”ne dăm foc pe grupuri, în faţa Palatului Cotroceni, Palatului Parlamentului şi Guvernului României”, au declarat unii dintre protestatari).
În concluzie trebuie adoptate în regim de urgenţă de către Camera Deputaţilor următoarele legi: Legea Lustraţiei – iniţiator PNL, cu amendamentele propuse de Societatea Timişoara şi Asociaţia 21 Decembrie 1989; Legea imprescriptibilităţii – iniţiator Sever Voinescu, deputat PDL cu sprijinul fostului ministru al justiţiei, europarlamentarul Monica Macovei; Legea Recunoştinţei – iniţiator, Viorel Balcan, deputat PDL cu amendamentele aduse de SSPR şi Asociaţia 21 Decembrie 1989. »

Ieri, d-l parlamentar Eugen Nicolăescu, iniţiator al Legii lustraţiei din partea PNL, m-a asigurat că parlamentarii USL vor vota din nou această lege dacă d-ra Roberta Anastase va binevoi să o supună la vot (aşa cum ştiţi, Legea lustraţiei a fost votată acum aproape doi ani cu o largă majoritate, dar a fost declarată neconstituţională de către CCR. Legea a fost modificată astfel încât să fie constituţională, dar de peste un an d-ra Roberta Anastase, membră de onoare (!!!) a Asociaţiei 21 Decembrie 1989, amână inexplicabil să o supună votului.

Cu disperare,

Sorin Ilieşiu – autor al raportului neoficial pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim si criminal, autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

http://www.revista22.ro/raportbrpentru-condamnarea-regimului-politic-comunist-ca-nelegitim-si-criminal-2567.html

http://www.gds.ong.ro/apel.htm

http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html

Ecouri

  • somoila grigore: (19-2-2012 la 04:58)

    In contextul actual nu vad sa se adopte susnumita lege.Fostii,si urmasii lor,noua generatie, demnitari,guvernanti si securisti, detin posturile cheie in stat.Cine poate sa-l urneasca de pilda pe Voiculescu?Sau,daca s-ar aproba legea,unul care ar trebui sa plece ar fi Ungureanu,noua ,,speranta” a Romaniei.Afara de asta,in lege ar trebui inclusi si copiii fostilor,nu?Pentruca ,,noua generatie” e la fel de rapace,daca nu mai rau,decat parintii.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Toma Caragiu „N-ai pe cineva?”

Înlocuiți "tovarășul" cu "domnul" și restul scenariului se aplică în continuare

Închide
3.148.115.16