caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Oportunitati



 

O mână de ajutor reală întinsă României

de (13-2-2012)

Un prieten sociolog din România, Bruno Ştefan, mi-a trimis un text oficial despre un proiect care vizează turismul, dar sună aşa de sec încât cu greu cineva găseşte motivaţia de a accesa link-ul dacă l-ar citi. Poate din cauza aridităţii lui nici alţi oameni n-au completat până acum chestionarul deşi Bruno a făcut publicitate proiectului la toate ambasadele romaneşti, bulgăreşti, moldoveneşti, ceheşti, ungureşti, etc., la multe situri ale diasporei (preluate de la http://www.ambasada.ro/subpagini/14/comunitati-romanesti.html), pe facebook, pe google şi pe multe situri ale unor agenţii de turism din Europa de Vest.

De câteva zile proiectul a inceput să meargă mai bine (60-70 chestionare pe zi) căci a cerut sprijinul sociologilor din mai multe universităţi din lume. E slab reprezentata însă componenta americană (doar 20 chestionare completate, dintr-un total de 150) şi a fost nulă pâna acum la interviurile în profunzime. Bruno va face rapoarte speciale pentru atragerea turiştilor chinezi, arabi, nord-americani, israelieni, ruşi, francezi, etc – căci vor fi strategii separate pentru fiecare ţară importantă şi are nişte indicatori pe care trebuie să-i atingă. El mă roagă daca pot să-l ajut măcar cu 20 prieteni care completează chestionarul. Adresez, la rândul meu această rugăminte, cititorilor ACUM. Studiul lui Bruno poate fundamenta investiţii europene de amploare în România. Aşadar completând chestionarul e un mic ajutor potenţial pe care îl acordaţi ţării.

Urmează textul oficial:

Uniunea Europeană a demarat un proiect strategic privind dezvoltarea turismului în Europa de Est şi cu precădere a turismului de pensiune în România. Pentru implementarea lui s-a constituit un consorţiu format de Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri (www.fntm.ro), Asociación Agraria de Jóvenes Agricultores de Almeria, Spania – ASAJA (www.asajaalmeria.es) şi Asociatia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural – ANTREC (www.antrec.ro). O fază importantăa acestui proiect o reprezintă o cercetare în rândul turiştilor străini care au calatorit recent în Europa de Est sau care intenţionează să călătorească în zonă în viitorul apropiat. Pe baza acestei cercetâri va fi elaborată o strategie de dezvoltare a turismului care va fi implementată cu fonduri europene incepând cu anul 2013. Chestionarul poate fi completat online accesând link-ul http://survey.cazarelapensiune.ro/.

Nu în ultimul rând, acei cititori care vor consiera că au şi altceva de spus despre acest proiect decât să se limiteze la completarea chestionarului, vor putea publica ecourile lor la acest text-invitaţie. Consideraţi aceasta o introducere la un subiect mai amplu privind şansele României de a progresa.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
3.145.16.6