Omul poarta sursa propriului iad inca din nastere, acesta venind pe capul sau odata cu primirea numelui si a certificatului de nastere. Acest iad are numele de mostenire!
Mostenirile primite sunt diverse si fiecare dintre ele te poate condamna la cele mai grele cazne diavolesti. Desi de obicei se spune ca aduc fericirea, acestea nu sunt decit inceputul sfirsitului omului ca specie cilivizatoare.
Prima mostenire este mostenirea genetica. Aceasta este prima lovitura in viata umana individuala si sociala. A te naste femeie, in majoritatea societatilor este o pacoste, o asezare inferioara in scara primordialitatii, in plus aceasta va avea parte de chinurile menstruale lunare, si cele ale facerii, de lupta pentru egalitatea cu barbatul si dreptul la vot…
Tot mostenirea genetica este cea care te condamna la viitoare boli: cancere, orbire, handicapuri evidente sau ascunse, gata sa te darime tocmai cind ti-e lumea mai draga.
Dar cea mai cruda mostenire, cea pentru care ne pierdem sufletul si mintuirea este mostenirea averii familiale. Ea este atit de cruda cu noi, incit intoarce din iubire, parintii impotriva copiilor si fratii intre ei, ducind la cele mai crude tragedii posibile pe planeta Pamint. Aceasta mostenire naste o ura atit de intensa si de o asemenea amploare, incit cea mai mare parte a vietii, face ca ura sa musteasca intre fiintele ce ar trebui sa constituie baza societatii: familia. A identifica familia cu averea lumeasca a acesteia, inseamna a condamna iubirea parinteasca si frateasca la disparitie!
Cine este primul dusman al nostru? Parintele ramas in viata! El este de regula singurul care ne mai desparte de un apartament amarit, o bucata de pamint intelenita in blesteme, un cont bancar. Toti asteptam ziua accesului la mostenirea parinteasca lumeasca. Descoperim insa ca in acea zi avem deja alti dusmani mult mai puternici: fratii si surorile. Culmea, acestia au aceleasi drepturi cu noi. Pot primi fara tagada parti ale mostenirii parintesti lumesti, diminuind catastrofal propria parte. Fratii si surorile vor fi mereu nemultumiti. Partile lor vor fi mereu mai mici si ei te vor purta in judecati, scandaluri si ura pina la moarte. Ura va creste si in tagma nepotilor, pina la epuizarea raului, ca un vesnic blestem!…
Putin probabil ca macar un individ oarecare sa nu fi primit botezul diavolului odata cu cel al mostenirilor. Fenomenul este identic cu banul primit de cersetor. Pacatul apare odata cu primirea a ceva, pentru care ar trebui altfel sa te spetesti muncind din greu.
Este de ajuns sa privim harta HOMO-romanilor: crime, batai, injurii, distrugeri, tragedii de tot felul, generate de mosteniri. Parintii isi dau afara din case copii, gelosi pe dreptul acestora la propria avere. Copii isi urasc parintii pentru bucata lor de drept. Fratii si surorile se ucid cu singe rece, se poarta prin meschinariile tribunalelor, imbogatind justitiarii..
Omul a generat toata acesta viata inconfortabila. Bucuria de a primi o mostenire, este umbrita de nimicniciile generate de primirea acestui dar!
Oare de ce are nevoie omul, daca nu de libertartea de miscare pe pamint, un pic de hrana zilnica, iubire si un adapost modest? Natura a dat ca acestea sa se poata implini fara primirea unei mosteniri lumesti, ci doar a celor biologice. Prima mostenire lumeasca a fost teritoriul de vinatoare. Acesta era aparat atit de tare, cu o cruzime dusa de multe ori pina la sacrificiul suprem. Asa a inceput si tragedia umana. Apararea teritoriului, a puterii, a banului. Astfel diavolul a intervenit in sinul familiei ucigind pina si ultima picatura de iubire. Priviti parintii si fratii. Nu veti avea curajul sa ii priviti in ochi. Acolo veti descoperi jarul viitoarelor incendii.
Dumnezeu sa fie milos, ce altceva mai poate face in fata acestor trairi ale urii supreme?
