Mihai Ghimpu a făcut zilele astea niște declarații surpinzătoare. După ce timp de mai multe luni președintele PL a ținut întreaga societate în tensiune, promovând necesitatea de a alege Președintele țării doar în baza acordului AIE, care îi oferea, de altfel, dreptul de a ocupa funcția de Președinte al Parlamentului, iată că vineri aflăm că acesta nu doar renunță la postul care-i revine conform înțelegerilor cu partenerii de Alianță, dar renunță chiar și la dreptul de a înainta un candidat apartinic la postul de Președinte. Ce consecințe pot să aibă aceste decizii asupra raportului de forțe din Parlament și asupra alegerilor prezidențiale?
Mihai Ghimpu, jucând tare în favoarea necesității de a păstra intact acordul de constituire al Alianței și promovând fără ezitare necesitatea de a rezolva prin referendum incoerențele constituționale privind alegerea șefului statului, a reușit să ridice la un punct optim influența PL în interiorul AIE. Însă în momentul în care anunțarea lansării referendumului constituțional a provocat o reacție negativă virulentă, atât din partea opoziției cât și din partea societății civile, iar analizele independente atenționau cu multă convingere fragilitatea acestei soluții, menținerea dură a opțiunii pro-referendum devenea periculoasă pentru AIE. Acest lucru devenea cu atât mai riscant cu cât s-a instalat percepția că nu s-au epuizat încă toate posibilitățile de a rezolva problema alegerii Președintelui în Parlament prin acceptarea ofertei grupului Dodon.
Ghimpu fiind un promotor activ al refrendumului, toate atacurile oponenților acestei soluții au țintit mai ales asupra lui, care era bănuit că ar fi fost motivat nu atât de interesul național, cât de dorința de a se instala în funcția de Președinte al Parlamentului. În aceste condiții, PL trebuia să facă ceva pentru a elimina orice suspiciune și pentru a debloca situația de impas în care s-a pomenit AIE. Făcând un pas înapoi, adică renunțând la postul de Președinte al Parlamentului, Ghimpu demonstra flexibilitate și elimina totodată bănuielile care planau asupra lui.
Renunțarea la unul din cele trei posturi înalte în stat, nu putea fi făcută însă fără ca PL să obțină ceva în schimb. Acel ceva putea fi dreptul de a desemna o candidatură apartinică pentru postul de Președinte al țării. Chiar dacă PLDM sau grupul Dodon ar fi refuzat candidatura PL, în condițiile în care aceasta era să fie promovată public, refuzul partenerilor era să fie sancționat de opinia publică, care, am văzut în cazul referendumului, a început să conteze chiar și în Moldova. Astfel PL, dacă reușea să promoveze o personalitate respectată în acest post, ar fi recâștigat influența sa politică.
În condițiile însă în care Ghimpu a renunțat la acest drept aducând argumentul că nu vrea să fie învinuit de nealegerea Președintelui (adevărul este exact invers: dacă PL și-ar fi păstrat dreptul de a înainta candidatul la Președinție, cei care l-ar fi refuzat ar fi fost mai ușor făcuți responsabili), PL trebuie să se gândească serios cum să se asigure că nu va fi marginalizat sau chiar eliminat de la guvernare în cazul în care configurația din Parlament se schimbă după alegerea Președintelui prin migrarea unor comuniști la grupul socialiștilor. Dacă un Președinte propus de PL era să fie votat, era mult mai greu să se reușească marginalizarea acestui partid într-un eventual nou context politic. Acum însă, poziția PL a slăbit, în măsura în care ar putea fi nevoit ca după alegerile prezidențiale să meargă chiar în opoziție. Unica șansă pentru ca PL să-și păstreze influența, în aceste condiții, este, în opinia mea, ca acest partid să vegheze ca persoana care va fi propusă la postul de Președinte al țării de către colegii de Alianță să fie o candidatură cu adevărat prooccidentală, decisă să realizeze planul de guvernare al AIE și să fi demonstrat în trecut un profil moral incontestabil, calități care să nu facă posibilă schimbarea direcției de dezvoltare a țării .
Articolul a fost preluat cu acordul autorului de pe http://negura.union.md/mi-carea-nea-teptata-a-lui-ghimpu