Un Berbec ratacit de fartatii lui pastea linistit pe intinsul pasunii alpine. Din negura padurii de conifere se ivi infometatul Lup. Fara sa stea pe ganduri, ferocele pradator se napusti hulpav asupra nevinovatului ierbivor. Pus in fata tristei perspective de a deveni dejun copios, Berbecul incerca sa scape cu fuga, dar Lupul se dovedea mai rapid si se apropia periculos.
De frica mortii, Berbecul se intoarse catre agresor si se apara cum se pricepu, adica dand cu fruntea in dusman. Intrucat fruntea dispunea de solide coarne berbecesti, Lupul se pomeni dat de-a rostogolul prin niste buruieni tepoase. Surprins si deja nervos, initie atacuri repetate, la care Berbecul riposta prin metoda care, iata, dadea rezultate. Desi fiara dezlantuita reusi sa mai si muste din cand in cand, Berbecul suporta durerea si rezista eroic, tot dand cu Lupul de pamant si de stancaria din proximitate. In cele din urma, Lupul se satura de atatea contacte dureroase si parasi spasit scena luptei. Se adaposti pe unde putu pana a doua zi, lingandu-si ranile, iar cand se simti ceva mai bine, porni iar la vanatoare.
Turma de Berbeci mesteca fericita iarba grasa. Amintirile, inca dureroase si usturatoare, ale confruntarii din ziua precedenta il descurajau pe Lup, dar foamea se dovedi mai puternica decat prudenta. Lupul se apropie de Turma cu cata discretie era posibil, insa fu totusi remarcat. Speriati, Berbecii se stransera la un loc, se inghesuira unul in celalalt, dar inevitabil unii se nimerira mai in fata, iar altii, mai in spate, la adapost. Cei expusi direct pericolului se grabira sa fuga mai la fereala, cei ramasi descoperiti cautara imediat sa se ascunda dupa altii si in scurt timp vanzoleala degenera intr-o goana generala.
Stransi unul in altul, alergau impungandu-se permanent, cei din margine vrand sa se bage in mijloc, cei din mijloc impingandu-i in afara, cei ce reuseau sa se strecoare in mijloc schimbandu-si atitudinea si dand cu coarnele in cei din exterior care se apropiau, cei ce pierdeau pozitia sigura fiind uitati instantaneu si imbranciti la orice tentativa de revenire, totul in fuga disperata de Lupul care uitase deja nefericita corectie din ziua precedenta.
Inevitabil, cativa Berbeci tot se nimerira sa fie expusi atacului atunci cand Lupul ajunse Turma. Profitand de disperarea cu care Berbecii se inghionteau si se impungeau si de spaima care-i facea sa refuze a privi in directia pericolului, Lupul se orienta din viteza, alese rapid si se repezi decis…
Dupa ce obosira si isi dadura seama ca Lupul s-a multumit cu ce a prins, Berbecii se oprira. Undeva, mult in urma, Lupul isi hartanea victima. Cativa curajosi, invidiati de restul turmei, aruncara spre fostul agresor behaituri amenintatoare, dar se intrerupsera cand Lupul ridica o secunda capul ca sa priveasca spre ei. Lupul isi continua insa masa, iar Turma se prefacu ca-l ignora. La urma urmei, cat timp el avea ce manca, si ei puteau sta linistiti. Sentimentul de usurare al Berbecilor se impletea cu foamea datorata efortului fizic intens. Unul cate unul, Berbecii incepura iar sa pasca linistiti. Din cand in cand, cineva din Turma mai tragea cu ochiul spre Lup, cu speranta ca n-a terminat inca de mancat.