caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

„Declaraţie de război” – fragmente – (III)

de (1-5-2006)

Duminică seara, la Braşov am auzit prima oară despre o demonstraţie Ia Timişoara. Eram în cămin, la masă, pe la ora 21, când a apărut Agi care ne-a spus că incidentele ar fi început când Securitatea ar fi vrut să-l aresteze pe Laszlo Tökes. La care Bebiţă a întrebat:
— Dar ce, demonstranţii ăia ţin cu ungurii?
Eu nu mă mai cert cu el. La meciul România — Danemarca, pentru calificarea la mondiale, când se cânta imnul naţional danez, spectatorii au fluierat. Bebiţă consideră că nu e nimic rău în asta, ci dimpotrivă, deoarece gestul respectiv i-a demoralizat pe danezi şi astfel România a obţinut victoria şi calificarea. Meciul s-a jucat pe 15 noiembrie 1989, la exact doi ani după manifestaţiile muncitoreşti de la Braşov.
Cu câteva zile înainte de meci m-a vizitat un cunoscut, locotenentul major Burcin, de la Securitate. A trecut pe la mine — din politeţe. Să vadă ce mai fac. De fiecare dată când apare, colegii de cameră dau semne de nervozitate, nu prea se simt în largul lor. Dialogul e steril, dar de data aceasta securistul ne-a adus o noutate.
— Se apropie meciul — zice Stoica, un coleg de cameră, la care Burcin răspunde zâmbind:
— Da, să vă povestesc ce au făcut ai noştri. Pentru meciul retur de la Copenhaga, am cerut 10.000 de bilete, dar am primit doar două sute. Ai noştri ar fi mers la meci dacă ar fi primit bilete, dar aşa a mers doar ambasadorul cu familia şi încă o mână de oameni. Ce galerie puteau face? Aşa încât noi o să jucăm meciul pe Ghencea, unde nu e pistă de atletism şi publicul îi va înnebuni. Nu le dăm decât 200 de locuri, la paritate. Ei au cerut 20.000 de bilete şi au vrut ca meciul să se joace pe 23 August, care e mult mai încăpător. Au trimis doi reporteri să vadă dacă e adevărat că stadionul 23 August este în reparaţie. Nu era, aşa că cei doi au solicitat unui observator F.I.F.A. să vină să vadă şi să ceară ca meciul să se joace acolo. Ai noştri au aflat de intenţia danezilor şi până la sosirea observatorilor F.I.F.A., pe teren au fost împrăştiate zece basculante cu pământ.
Anul trecut când îmi cotrobăise prin dulap a găsit printre altele şi un borcan în care pusesem măceşe cu zahăr şi apă. I-am spus:
— Vă servesc cu un pahar de vin de măceşe, ştiţi, anul acesta le-am cules mai devreme şi vinul s-a făcut deja.
— Nu, mulţumesc, trebuie să plec şi sunt deranjat la stomac.
— Dar eu sunt cuminte, nu-i aşa?
— Sigur, Gicule.
Adevărul e că de un an sunt cuminte. Tac. Mi-e frică. Într-un an întreg am vorbit o singură dată. Într-o seară la Galaţi, în excursia de studii. N-am putut să tac.
Înainte de prânz, în pădure, conferenţiarul Gătej, care a făcut facultatea în U.R.S.S., mare admirator al poeziei lui Eminescu şi Esenin, dar şi credincios al zeului Bachus, m-a provocat la o discuţie pe teme literare.
— Cionoiu, dumneata studiezi Biblia, ha, ha?
— Da, domnule profesor.
— Dar poezia lui Eminescu nu-ţi place?
— Ştiţi, eu îl prefer pe Goga.
— Goga? Cam păşunist, ha, ha…
Seara, la cheful organizat de I.S.J. la Galaţi, conferenţiarul Gătej, bine încălzit, a devenit patetic:
— Aici, pe malul drept al Prutului, care ne desparte de fraţii noştri care gem sub cizma rusească, vreau să vă recit din „Doina” genialului Eminescu versurile citate de şeful statului nostru, în plenul M.A.N., acum câteva zile:
„Cine-a îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Îndrăgi-l-ar ciorile
Şi spânzurătorile…”
Au urmat apoi câteva fraze caragialeşti menite a-i demasca pe „cei care au îndrăgit străinii”. În final a spus:
— Să bem în cinstea poetului nostru naţional.
Pentru mine asta a fost prea mult.
— Eu nu-l consider pe Eminescu poet naţional. Cu ce a contribuit el la dezvoltarea spiritualităţii noastre? Cu „Luceafărul”? Poate fi geniul pustiu identificat cu Mântuitorul? Care e mesajul poeziei lui Eminescu? Egoism!
„Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece”.
Comparaţi „Luceafărul” cu „Rugăciunea” lui Goga!
Am recitat „Rugăciunea”.
Creasem un moment penibil, dar după aceea cheful a continuat. După chef, la căminul unde eram cazaţi, s-a purtat o discuţie aprinsă pe tema ieşirii mele, la care au participat iniţial aproape toţi colegii.
— Ce te-a apucat?
— Cum îşi permite Gătej să-l dea ca exemplu de patriotism pe Ceauşescu, omul care distruge cultura naţională?
— Cum adică distruge cultura naţională? Nu o distruge!
— Tu eşti tâmpit, sau cum de faci asemenea afirmaţii? Nu el dă ordin să fie demolate sate, biserici…
Şi discuţia a continuat până dimineaţa, fără a ţine cont că unii colegi s-au culcat.
Asemenea discuţii, în majoritate pe teme literare şi istorice, purtate cu glas tare, au fost frecvente pe culoarele facultăţii şi ale căminului 9 din Braşov, până la data de 10 noiembrie ’88. În ziua aceea mi s-a impus să tac.
Literatura, cultura noastră în ansamblu, sunt în mod greşit interpretate de către critica aservită. Şi asta voit.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
DROPS – PICATURI

DROPS Every drop of a poem moments, chapters of life From infinity we bloom towards light we return Circle of...

Închide
3.145.173.6