” Cred intr-un Dumnezeu, dar nu intr-unul cu perciuni, sau intr-unul cu cruce, sau intr-unul care imparte aghiazma, ci intr-un Dumnezeu mare, misterios, pe care-l concep, dar nu-l pot explica, pentru ca sunt prea mic pentru a explica o forta atit de uriasa si care nu are forma. Deci, in sculptura mea incerc sa pun nu lucruri misterioase, ci mistice. Mistica este o parte a religiilor, si spun a religiilor, fiindca fiecare religie isi are mistica ei, care incearca sa explice chiar forta pe care nu o poate nimeni explica. Neputind-o elucida, inventeza tot felul de rituri, ritualuri, tot felul de lucruri care uneori ating fantasticul si alteori chiar absurdul.”
Sunt cuvintele lui Tuvia Iuster z’l, sculptor, non-conformist, prieten al tuturor si, mai ales, OM. Le gasim pe coperta posterioara a cartii sale ” Cintecul Pietrei”, editata la Bucuresti, in 2004, cu putin timp inainte de moartea regretatului artist.
Tuvia Iuster s-a nascut la Braila, in 1931, dupa absolvirea unei scoli de meserii in Bucuresti, lucreaza ca model pentru sculptorii Boris Carangea, Zoe Baicoianu si A. Szobotka, la Institutul de Arte Plastice din capitala Romaniei. Autodidact, modeleaza nuduri si este incurajat de artisti sa manuiasca dalta si ciocanul. Primele sale sculpturi, „Sfarma-Piatra” si „Tanara” sunt acceptate la o expozitie de grup, iar in 1958 obtine premiul doi la un concurs, dar, inainte de a putea primi acest premiu, emigreaza in Israel, stabilindu-se in satul artistilor, Ein-Hod, sat intemeiat de pictorul Marcel Iancu, unul din intemeietorii miscarii Dadaiste.
La Ein-Hod se stabileste intr-o veche casa abandonata, putin in afara satului, fiind responsabil cu de toate, dar, mai ales, cu paza, fiind dotat cu o statura remarcabila si o musculatura de invidiat.
Sculpteaza fara incetare, in bronz, lemn, piatra, fier, aluminiu, marmora, prima expozitie personala o deschide in 1961 la Tel-Aviv, urmata de alte peste 40 in Israel, Italia, Franta, USA, Romania.
A sculptat peste 1000 de opere de arta, 600 dintre ele sint raspandite pe toate cararile lumii.
Povestind despre sine insusi, Tuvia ne surprinde prin sinceritatea crezului sau:
” Eu lucram in fier si nu urmaream neaparat exactitatea dimensiunilor, nu eram meserias, nu iubeam precizia… Aici a fost inceputul de arta, de sculptura. Faptul ca lucram cu metal cald, cu fier forjat, ca apareau forme finite. Numai ca la scoala nu se aprecia rezultatul modificat. Eu trebuia sa devin specialist si nu artist. Lucrarea mea trebuia sa devina utila, dar eu nu doream decit sa fac obiecte nenecesare.
Eu nedisciplinat am fost o viata intreaga, dar nu neaparat din spirit de opozitie, ci prin incapacitate naturala de a fi precis. De altfel gandeam ca un obiect care este foarte exact, care se potriveste la milimetru este ceva putin absurd.”
Intr-adevar, Tuvia a fost un indisciplinat, un neastamparat in arta si in viata. Rasfatat de femei, pe care si el stia sa le rasfete, inconjurat de prieteni, plin de vitalitate, iubind oamenii, dar si un pahar de vin bun, era totodata si un om devotat copiilor sai, Baba si Manu si sotiei sale Silvia, care ” a fost ca si o mama a copiilor mei, pentru ca, fara sa se impuna ca mama, si fara sa-si ceara drepturi, ea si-a indeplinit foarte multe datorii, ceea ce arata un caracter nobil”.
In 1999 Ein Hod i-a organizat o mare expozitie, in catalog, criticul de arta clujean Valentin Tascu mentioneaza:
” Totul este aventura in viata acestui artist, in afara de opera sa. Tot ce s-a intamplat in viata sa, cu voia sau fara voia sa, a fost impotriva fiintei lui, numai opera sa a lucrat in favoarea sa. O lege a echilibrului i-a stapinit involuntar existenta: de o parte i s-a dat, de alta i s-a luat, dar niciodata n-a invins tragicul; in ciuda evenimentelor ostile din timpul vietii, finalurile i-au fost de fiecare data luminoase, deschise, in timp ce opera, desi i s-a desfasurat pe un parcurs norocos, a ajuns sa reprezinte partea dramatica, sobra a fiintei sale.
……………………………………………………………………………………………………….
Tuvia emana forta, dar ajunge in sensibilitate ( este ciudata sculptura mica, foarte frecventa, la el, stapanul unui uragan, asemanator „batranului” lui Hemingway), ameninta cu glas de tunet, dar in urma doar mangaie ( asa dupa cum extrem de de fine devin ciopliturile sale initial severe si indraznete), isi drege vocea in racnet, dar ajunge sa se lase leganat de cantare lina. Fiinta a extremelor fiind, se redreseaza de fiecare data pe calea de mijloc. De aceea il iubeste toata lumea, in vreme ce opera sa, aparent capricioasa si nestatornica, iubeste pe toata lumea, fara nici un fel de discriminare.”
Tuvia Iuster a murit in 27.4.2005, la putin timp dupa moartea sa, galeria Kastra din Haifa a prezentat o mica retrospectiva a creatiilor sale.
Acum, la un an dupa incetarea din viata a artistului si omului Tuvia, la Muzeul Ianco-Dada din Ein Hod, in 4.5.06, la orele 18.00, „Omagiu lui Tuvia Iuster”, vor lua cuvantul D-na Valeria Mariana Stoica – ambasador al Romaniei in Israel, Paul Leibovici, critic de arta, Liana Horodi Saxone – pictorita, Ora Lahav Shaltiel, reprezentanta a satului de artisti Ein-Hod. In programul artistic – un film despre Tuvia si formatia muzicala ” Balkan BeMachsan”.
E din „Buletinul Israel”. Trebuia specificat ca nu e original, a mai aparut si pe lista Rom-Jews/Autorul si in „Ultima ora” cu mici omisiuni!
Autorul, Vlad Solomon, specifica faptul ca articolul este original…
A fost solicitat de „Ultima Ora” din Israel, ziar ne-electronic, dar taiat putin, cu consimtamintul sau.
Un fragment a aparut si pe Newsletterul ” Buna dimineata, Israel”.
Pe http://www.romanialibera.com a aparut pentru prima oara complet, cu consimtamintul sau.
L-a pus pe Rom-Jews si pe Lista-2 dar acestea sunt liste inchise de discutii.
Ulterior publicarii la RLIV a fost solicitat de portalul http://www.romania-israel.com si de Forum Politic/ Informativ http://talusa1946.forumculture.net/index.forum.
„Cred ca e laudabil faptul ca editorii de publicatii diferite au gasit de cuviinta sa publice despre Tuvia Iuster, un an dupa moartea lui.”
Indiferent ca e laudabil sau nu trebuia sa apara in ghilimele si invitatia, intamplator am primit-o si eu si, mai ales sursa, aparitia la editura Atlas Cusium Cluj, precum si de unde-s extrasele si referirile, adica ale scriitorului Tascu Valentin!
Altfel mai toti am fi critici de arta!
In calitate de editor am rugamintea de a ne prezenta concret eventualele motive de suspiciune la adresa textului din acest numar.
Eu l-am perceput ca pe o marturie personala. Autorul nu s-a erijat intr-un critic de arta ci a facut un gest de pomenire a artistului in cazua. A cautat ca posteritatea sa-l cinsteasca si sa-i cunoasca opera. Exista si un citat, exista si referinta numelui, nu vad al cui drept de autor ar fi eventual lezat.
Aş mai putea să adaug că printre sculpturile sale Tuvia (Z”L) a reuşit să se apropie de Brăncuşi.
Pînă în ultima clipă a colaborat şi ca scriitor la „Ultima oră”.
În interviul pe care i l-am luat în cartea mea, spre sfârşit, zice următoarele:
(…) eu sunt şi poet deci:
vreau ca clipele să-mi treacă pline/
ce-o fi să fie/ dar viaţa să nu treacă pustie.
Încerc să fac ceva să nu fiu plicticos, iar în acelaşi timp să şi creez.
Putera cuvintelor
pag 80 editura Minimum, 2001
L-am întîlnit cu cîteva zile înainte de s-a stins din viaţă. Eram buni prieteni. Mâna sa paralizată… atinsă de mine, semăna cu o creangă de copac!
Stimata Bianca Marcovici, tin sa precizez ca Tuvia Iuster NU a avut mana paralizata. Presupun ca emotia dvs. de a-l intalni pe artistul din Ein-Hod v-a facut sa-l vedeti altfel decat era in realitate. Am vrut sa fiu sigur de acest detaliu si am intrebat-o pe partenera sa, Silvia, care mi-a confirmat ceea ce tinusem minte si eu.
Uneori memoria ne inseala, e omeneste doar.
Stimate domnule doctor:
Am scris … „ca o creanga de copac”. Deci, e clar ca mana era vie si, poate atarna…
Oricum dupa ce m-ati acuzat ca trimit „anonime” la acest site chiar aici la ecouri pe care le-ati reprodus insinuant si va atac in mod personal, asta pe lista rom_jews (de unde m-am retras imediat) nu e cazul sa mai insistati la micile detalii care va necajesc! Nu se cladesc statui pe memoria altora. Vezi si interviul meu pe care i l-am luat sculptorului in cartea mea din 2001 „Puterea cuvintelor”, Minimum, Tel Aviv
poeta Bianca Marcovici
Stimata Biamca Marcovici,
In comentariul dvs. ati spus clar:
„mana paralizata”. Am crezut neceasar sa fac precizarea, pentru ca Tuvia nu a avut mana paralizata, iar Silvia dorea sa se mentioneze adevarul. Restul remarcilor dvs. nu sunt relevante pentru cititorii acestei publicatii.
Detaliile insa sunt importante, in acest caz, nu numai pentru cititori, ci si pentru familia regretatului artist.
Valentin Tascu mentioneaza:
„Totul este aventura in viata acestui artist, in afara de opera sa. Tot ce s-a intamplat in viata sa, cu voia sau fara voia sa, a fost impotriva fiintei lui, numai opera sa a lucrat in favoarea sa. O lege a echilibrului i-a stapinit involuntar existenta: de o , finalurile i-au fost de fiecare data luminoase, deschise, in timp ce opera, desi i s-a desfasurat pe un parcurs norocos, a ajuns sa reprezinte partea dramatica, sobra a fiintei sale.
……………………………………………………………..
Tuvia emana forta, dar ajunge in sensibilitate (este ciudata „batranului” lui Hemingway), ameninta cu glas de tunet, dar in urma doar mangaie (asa dupa cum extrem de de fine devin ciopliturile sale initial severe si indraznete), isi drege vocea in racnet, dar ajunge sa se lase leganat de cantare lina. Fiinta a extremelor fiind, se redreseaza de fiecare data
Draga Vlad,
Cum te stiu un om meticulos pina la sange legat de aliniere si despartirea textelor si a ghilimelelor in special, unde se termina… as sugera sa vezi textul exact care e mot-a-mot ca mai sus inclusiv ghilimele ar fi trebuit sa fie pina jos, unde eu am terminat citatul pentru autorul real Valentin Tascu (apropo de detalii!!!)
vezi pag. 4 din Tuvia Iuster, Casa de Editura „ATLAS -CLUSIUM”, director general Valentin Tascu, Editura Clusium, Romania, 3400 Cluj Napoca, Piatza Unirii 1, 1999
Cu prere de rau iti mai zic ca doamna Tuvia nu cunoaste limba romana asa ca nu poate reactiona si la unele extrase ceva mai scurte de cite doua cuvinte preluate, dar e si normal sa fie preluate fara ghilimele in cazul prezentarii tale , cu asta suntem, sa zicem crengi de copaci ale aceluiasi copac de la En Hod!
Bianca Marcovici,
E posibil sa se fi strecurat in articol greseli, sau sa se fi omis ghilimele. Orice cititor isi da seama unde e citat si unde sunt cuvintele mele. Nu eu editez articolul pe acest site, iar dvs. ati avut ocazia sa-l cititi si inainte de publicarea lui aici. Mi-a fost solicitat de d-nul Marius Dobrin, i l-am trimis domniei sale, cu toate ghilimelele posibile si imposibile. Este nerelevant comentariul dvs. de acum, lasa doar impresia ca sunteti indarjita contra mea. Eu ma refeream doar la afirmatiile legate de „mana paralizata”. Celelalte comentarii nu sunt ale dvs. nu-i asa? Doamna Tuvia se numeste Silvia si a dorit sa se faca precizarea legata de starea artistului, inainte de moarte. Iar dvs. lasati impresia ca nu va intereseaza amintirea lui Tuvia Iuster, ci propria reclama. Este ultima mea remarca la eventualele dvs. comentarii, pe viitor.
=====
Nota redactiei: D-l Solomon a trimis textul cu punctuatia corecta dar, dintr-o regretabila eroare de editare (altfel necesara datorita distorsionarii unor texte ca urmare a transmisiei Internet), textul a aparut fara ghilimele. D-na Marcovici si D-l Solomon, aveti dreptate simultan si ne cerem scuze pentru problema tehnica aparuta. Totodata in semn de pietate vom opri aceasta disputa aici.