Va bombarda Israelul instalatiile nucleare ale Iranului? Si daca da, cind se va produce acest atac? Este o intrebare pe care si-o pun nu numai personalitati politice si militare, dar si milioanele de cetateni ai Israelului. Pe buna dreptate cu totii sint ingrijorati deoarece un nou razboi s-ar solda cu multe victime. Conducatorii guvernului israelian pastreaza, deocamdata, tacerea. Ei lanseaza avertismente voalate ca rabdarea are un capat si lucrurile nu pot sa continue ca pana acum. La recenta conferinta de la Hertzlia s-au facut auzite o varietate de declaratii care au reprezentat mai mult decit o aluzie. „Nu va jucati cu noi. Stim mai bine ce trebuie facut si daca va fi necesar o vom face”.
Citeva evenimente permit sa se creada ca momentul adevarului se apropie. Primul ministru Netaniahu pleaca din nou in Statele Unite luna viitoare pentru a lua cuvantul la conferinta anuala a lobby-ului pro-israelian AIPAC. Dar el isi va folosi prezenta si pentru o convorbire intre patru ochi cu presedintele american Barak Obama. Ministrul de externe, Avigdor Lieberman se afla deja in aceste zile in SUA. In urma cu doua saptamini seful Mosadului, Tamir Pardo, s-a intilnit in secret la Washington cu directorul CIA, David Petraeus. Iar duminica aceasta generalul maior Amir Eshel a fost desemnat vitorul comandant al fortelor aeriene israeliene. Decizia a fost salutata de toti colegii lui din armata care apreciaza ca este „omul potrivit la locul potrivit”. Comentatorii militari considera ca Eshel va fi omul care va conduce atacul contra instalatiilor iraniene. Un ofiter superior a spus:”el stie cum sa pregateasca fortele in modul cel mai meticulos si va intocmi toate scenariile posibile”.
Deocamdata cele mai multe ecouri in privinta viitoruluii ajung in Israel din Statele Unite. Este de inteles, deoarece America, la fel ca si Israelul, este profund ingrijorata de perspectiva unui Iran care dispune de arma nucleara, ceea ce ar putea sa destabilizeze situatia nu numai din Orientul Mijlociu, dar ar crea amenintari si la adresa tarilor europene, ba poate chiar a Statelor Unite. Ziaristul David Ignatius a scris in „Washington Post” ca secretarul american al apararii, Leon Panetta, considera ca dupa toate probabilitatile Israelul va ataca Iranul in lunile viitoare. „Panetta crede ca exista o puternica probabilitate ca Israelul va ataca in aprilie, mai sau iunie – inainte ca Iranul sa intre in ceeace israelienii descriu drept „o zona a imunitatii” pentru a incepe sa construiasca o bomba nucleara” a aratat el. Ministrul a mentionat de asemenea ca Israelul a declarat public ca ia in consideratie o actiune militara contra Iranului, adaugind ca Statele Unite au indicat „ingrijorarile noastre”. Panetta, la fel ca si presedintele american Obama, au avertizat oficialii israelieni contra optiunii unei ofensive militare in Iran, spunind ca ea va prejudicia programul sanctiunilor internationale contra Teheranului si al altor eforturi nemilitare pentru a opri iranienii sa treca de „linia rosie” nucleara.
Acelasi ziarist noteaza ca scenariul israelian este o ofensiva limitata de cinci zile urmata de o incetare a focului decretata de ONU. Pagubele relativ minore care se asteapta sa fie provocate facilitatilor nucleare iraniene vor necesita o noua ofensiva din partea Israelului in decurs de citiva ani.
Pentru moment americanii continua sa se opuna unei operatiuni militare israeliene. Comentatorii de la Washington apreciaza totusi ca in lunile urmatoare consideratii electorale il vor impiedica pe Barak Obama sa reactioneze cu vehementa contra unui atac care este mult controversat. Contradictia provine din perspectiva intaririi pozitiei sustinatorului primului ministru israelian Netaniahu, Newt Gingrich, care intentioneaza sa devina oponentul lui Obama la alegerile prezidentiale din noiembrie si se declara favorabil unei operatiuni militare israeliene. Factorii israelieni critica pozitia lui Obama deoarece considera ca demonstreaza semne de slabiciune prin declaratii care sint considerate drept simpla retorica. Aceasta pozitie, spun israelienii, invita pe iranieni sa-si continue nestingheriti programul de inarmare, dar in acelasi timp ofera si un motiv de intarire a unitatii cetatenilor israelieni si a aparatului militar favorabil unui atac.
Ignatius a subliniat in articolul publicat in „Washington Post” ca oficialii americani vad doua optiuni posibile pentru descurajarea Israelului de a lansa un atac: covorbiri serioase cu Iranul – inclusiv un acces deplin si supravegherea programului sau nuclear – sau intensificarea operatiunilor secrete americane care vor submina programul iranan pina ce vor convinge pe israelieni ca un atac nu mai este necesar.
Oficiali de la Pentagon considera insa ca Israelul a inceput deja numaratoarea inversa in vederea unui atac militar. Televiziunea americana contribuie in mare parte la intarirea acestui punct de vedere furnizind o descriere a modului in care Israelul urmeaza sa atace facilitatile nucleare iraniene. Dar americanii nu vor sa permita Israelului sa conduca aceasta criza. Statele Unite si Europa nu accepta teza israeliana „acum sau niciodata”.
In luna martie, Agentia Internationala pentru Energia Atomica va determina daca Iranul s-a conformat cererilor prezentate. Daca noul raport al inspectorilor, intocmit a sfirsitul lunii ianuarie, nu va satisface pe membrii AIEA, problema va fi remisa Consiliului de Securitate al ONU. O atmosfera similara internationala a pavat calea atacului american in Irak din 2003. Conducatorii israelieni vor astepta probabil decizia AIEA din luna martie. Ei nu isi fac mari sperante tinind seama de cele ce sau intimplat puna acum si nu se vor multumi cu simple declaratii ci vor recurge la ceva mai tangibil. La conferinta de la Hertzlia, ministrul apararii Ehud Barak a spus ca daca sanctiunile nu vor avea succes in determinarea Iranului sa-si abandoneze programul nuclear, comunitatea internationala va trebui sa-si examineze optiunile si intr-un asemenea caz o operatiune militara va trebui sa fie luata in consideratie.
Din fericire pentru această umanitate, deosebit de apatică la realitatea momentului, norii războiului cu Iranul s-au disipat de mult și continuă să se disipe în ciuda afirmațiilor din acest articol în care doar cinismul prevalează.
…Fără a exprima nici cea mai mica emoție, printr-o referire la eventualele victime pe care un asemenea război (dorit doar de o mână de fanatici) le-ar lăsa în urma sa, și omițând să precizeze că eventualele căderi radioactive rezultate în urma atacării „obiectivelor nucleare” (iraniene, evident) ar atinge fără îndoială și Israelul punând în pericol propria populație.
Mă îndoiesc că „milioanele de cetățeni ai Israelului” își doresc un asemenea scenariu.
Ultima șansă de a ataca Iranul a fost pierduta în 12 Septembrie 2011 când acesta a pus în funcțiune centrala de la Bushehr, știu asta pentru că am urmărit îngrijorat evenimentele de atunci, în care, în urma analizelor, reieșea că reactorul trebuie atacat înainte de introducerea barelor nucleare, după aceea existând un mare risc de căderi radioactive asupra Israelului.
N-au făcut-o atunci, deci las pe fiecare sa concludă… .
Iar concluzia cea mai pertinentă este că Iranul nu reprezintă nicio amenințare pentru Israel.
Washington-ul o știe, Tel-Aviv-ul o știe de asemenea !
Iată în favoarea la ce afirm câteva „exemple” ce pot fi verificate, pentru cine dorește, pot pune la dispoziție sursele…
MAE, Tzipi Livni a declarat în 2007 că „armele nucleare iraniene nu reprezintă o amenințare existențială pentru Israel.” De asemenea ea a „criticat utilizarea exagerată a chestiunii bombei iraniene, încercând astfel atragerea opiniei publice, jucându-se cu temerile cele mai elementare”
În 2009 un înalt oficial israelian la Washington afirmă că „Sunt puține șanse ca Iranul să trimită rachete asupra Israelului, datorită certitudinii represaliilor”.
În 10 Aprilie 2010 ziarul Sunday Times din Londra, scrie că generalul de brigadă Uzi Eilam, fost director al Comisiei pentru Energia Atomică (a Israelului) și erou de război „este de părere că Iranul are nevoie de încă șapte ani pentru a fabrica arme nucleare”
Cu doar două luni în urmă, secretarul apărării (USA) Leon Panetta declară la televiziune : ” Încearcă ei (iranienii) să producă arma nucleară ? Nu, însă știm că încearcă să producă capacitați nucleare” – pentru informație, o centrală atomo-electrică este o capacitate nucleară…
O săptămână mai târziu se putea citi în New York Times din 15 Ianuarie că „trei experți eminenți în materie de securitate – șeful Mossad-ului, Tamir Pardo, un ex șef al aceleiași agenții, Efraim Halevy, și un fost șef de stat major, Dan Hultz – au declarat recent că un Iran nuclearizat nu constituie nicio amenințare pentru Israel.
Trei zile mai târziu într-un interviu la radioul armatei israeliene, ministrul apărării Ehud Barak are acest dialog :
Întrebare : Crede Israelul că Iranul n-a decis încă să-și transforme potențialul său militar în arme de distrugere în masă ?
Barak : Lumea se întreabă dacă Iranul încearcă să scape controalelor inspectorilor, cu scopul de a obține arme nucleare sau de a pune în funcțiune cât mai repede, o instalație operațională. Aparent, nu este cazul.
James Clapper, directorul național (SUA) al informațiilor, declară în fata Congresului american : „Totuși, nu știm dacă Iranul va fabrica într-o zi arme nucleare… Sunt anumite lucruri pe care ei (iranienii) nu le-au făcut încă și care sunt indispensabile pentru a fabrica o armă”
În 2007 unul dintre cei mai eminenți istorici militari ai Israelului, Martin van Creveld, a fost intervievat de revista Playboy :
Playboy : poate lumea trăi alături de un Iran nuclearizat ?
Van Creveld : Statele Unite au trăit alături de o Uniune Sovietică nuclearizată, de o China nuclearizată, atunci de ce nu și de un Iran? Am făcut cercetări asupra modului în care Statele Unite își exprimau opoziția explicând cum țara în cauză era foarte periculoasă și nu merită să posede arme nucleare. Americanii cred că sunt singurii a le merita, căci ei sunt buni și democratici, că-și iubesc mama, plăcinta cu mere și drapelul. Însă americanii sunt singurii care au făcut uz… Nu există niciun risc ca o bombă iraniană să ne cadă în cap. Însă nu putem striga asta prea tare, căci suntem obișnuiți să fluturăm amenințări pentru a obține arme… și datorită amenințării iraniene, primim arme din USA și din Germania.”
Gândirea neo-conservatoare din SUA devine foarte drăgălașă atunci când se exprimă prin vice președinta American Enterprise Institute :
„Cea mai mare problemă pentru SUA nu este că Iranul se dotează cu arma nucleară și o testează, ci este că Iranul se dotează cu arma nucleară și nu se servește de ea. Căci în momentul în care o posedă și nu fac nimic rău cu ea, toți oponenții ne vor ataca spunându-ne – Vedeți, v-am spus că Iranul este o putere responsabilă și că nu are intenția de a utiliza arma nucleară. Și vor sfârși prin a convinge că un Iran nuclearizat nu reprezintă o problemă …”
Simpatică această analiză a d-nei Pletka care dincolo de tragicomicul unei anumite politici iresponsabile revelă o poziție clară : Nu trebuie să credibilizăm Iranul, oricâte eforturi ar face acesta pentru a-și demonstra seriozitatea.
Gheorghe Frățică