Recenta vizita in Romania, alaturi de fiul meu a fost o incursiune in timp, in traditiile sarbatorilor de iarna, mai ales in petrecerea catorva zile alaturi de bunici, de rubedenii, de vecini. Pentru el contactul cu Sibiul nu inseamna reintalnirea cu lumea natala, ca pentru mine. Plecat la varsta prescolara amintirile i se pierd in lumina difuza a garii lasate in urma, acum totul e nou si devine o alta tara.
Bunica ii pregateste o mamaliga ca la tara si o taie cu ata. Nu lipsesc branza de burduf si sarmalele. Sebastian se infrupta din mamaliga pregatita in ceaunul de fonta In timp ce tatal meu ii povesteste ca altadata, inca din vremea turcilor malaiul era painea saracilor,era foarte ieftin, pe porumb nu se punea bir ( trebuia sa-i explic baiatului ca birul inseamna o taxa pusa de catre ocupantii otomani). In timp ce bunica isi imbie nepotul cu muraturi, tochitura si alte produse maison bunicul continua istoria de care ii era lehamite in copilarie: mamaliga dimineata, la pranz mamaliga, seara mamaliga iar. Cei opt frati ai bunicului se mai bucurau de cate o schimbare prin aceea ca li se pregatea un fel de mamaliga la cuptor numita turta. O inmuiau in zeama de fasole,.alteori se punea pe masa un castron imens cu untura prajita si jumari in care copiii si parintii intingeau bucati de turta (fara furculite). Sebastian adauga:
– Aha, era ca un fondue ! (de data aceasta bunicii aveau nevoie sa stie ce aia un fondue)
In armata, ne spune bunicul, am avut un prieten, camarad ce enervat de meniul zilnic a azvarlit o bucata de mamaliga in tabloul cu Emil Bodnaras, expus in sala de mese a cazarmii:
– Ia si tu, ba, de mananca in ma-ta din mamaliga asta ! la scurt timp soldatul cu pricina a disparut
cu directia Curtea Martiala. Bunicul ii explica nepotului cat de repede au aflat ofiterii de incident. Cineva din sala a si raportat pe ascuns fapta de tradare a bietului mamaligar.
Era 1954 cu iarna ca la Polul Nord. Inzapezirile l-au prins pe bunic tocmai cand se afla in permisie. Trebuia sa se prezinte la unitatea militara in Braila. A trebuit sa meara pe jos cativa kilometri buni pana la gara, trenul nu a mai putut trece prin zapada imensa si s-a oprit la Piatra Olt unde a stat vreo cateva zile in gara. Viscolul, sala de asteptare imbacsita, prost iluminata, oamenii speriati si garzi de ordine conduse de sovietici. La un moment dat un ofiter sovietic l-a chemat pe bunic la ordin cercetandu-i actele si traista, i-au ordonat sa ajute la dezapezirea liniilor din jurul garii, Piatra Olt fiind un nod important de cale ferata cu un triaj enorm. A dat din greu la lopata alaturi de alti soldati, muncitori. De frica sa nu-i fure traista o avea mereu cu el. Ca drept recomensa sovieticii le-au oferit lopatarilor cateva galeti cu vin fiert in niste cazane enorme.Bea bunicul si intingea din mamaliga inghetata, in vinul fiert servit in niste cani sleioase de aluminiu. A plecat intr-o zi si trenul spre Bucuresti, unde a mai stat alte cateva zile. S-a terminat si mamaliga, si slanina din traista, s-au terminat si putinii bani. A ajuns la Braila abia dupa doua saptamani… la meniul soldatesc cu mamaliga zilnica.
– Mai lasa tu povestile tale, intrerupse bunica.
Sebastian nu zice nimic. O tacere adanca se lasa pe chipurile noastre.
– Lasa ca e bine, Sebastiene, te duci tu inapoi in Canada si nici nu trebuie sa mai stii de mamaliga
si nici prietenii tai. Asa a fost de cand lumea in tara asta si va mai fi. Bine ca tu esti acolo… Sparge bunicul tacerea, inchina cu fiul si cu nepotul, si sunt convins ca in sinea lui injura toti conducatorii, domnitorii si dumnezeii pentru durerea pricinuita de departarea dintre Montreal, Washington, Sibiu.
…nene FLORIN ,e o splendoare de negasit nicaieri , doar la SIBIU , in sanul familiei PREDESCU , mamaligari de formidabil prestigiu , care cunosc si apreciaza traditiile
culinare unice.hai noroc si
la mai mare cu toata familia si
toti comesenii .LEHAIM !