“Cunosc un om care, pe cînd avea 17 ani, suferind o comă alcoolică, a murit. Tînărul acesta a crescut în familia unui profesor ateu şi niciodată nu a admis gîndul că Dumnezeu poate să existe. Dar pe cînd zăcea el mort în propria vomă, cerurile s-au deschis şi el, deschizînd ochii, l-a văzut pe Hristos aplecat deasupra sa. Tînărul a început să-şi facă semnul crucii cu măna amorţită şi să povestească ceea ce vedea, în timp ce prietenii lui de beţie se prăpădeau de rîs. Acum acest tînăr este călugăr şi preot.” (Ieromonah Savatie Baştavoi – “Dragostea care ne sminteşte” – capitolul “Tânărul care l-a văzut pe Dumnezeu”; Ed. Marineasa)
Cunosc un om care, pe când avea 17 ani, a suferint o comă alcoolică. “Tânărul acesta a crescut în familia unui profesor ateu şi niciodată nu a admis gîndul că Dumnezeu poate să existe.” Neputând concepe existenţa lui Dumnezeu, tânărul acesta nu putuse concepe nici existenţa diavolului şi nici că sloganul propagandistic “Sex, drugs and rock’n roll!” este momeala preferată cu care diavolul îl momeşte pe omul perioadei postmoderne pe calea primejdioasă a cunoaşterii iraţionale. Tânărul, care avea o mare sete de cunoaştere (în limbaj freudian un libido puternic), a pornit hotărât pe această cale.
În timpul comei alcoolice anterior amintite, în vreme ce se zbătea între viaţă şi moarte, fiind cât pe ce să se înnece în propria vomă, i s-a părut că “cerurile s-au deschis şi el, deschizînd ochii, l-a văzut pe Hristos aplecat deasupra sa. Tînărul a început să-şi facă semnul crucii cu măna amorţită şi să povestească ceea ce vedea, în timp ce prietenii lui de beţie se prăpădeau de rîs.”
După ce s-a trezit din beţie tânărul a rămas ani în şir cu convingerea fermă că îl întâlnise pe Hristos. A început să povestească tuturor cunoscuţilor despre viziunea avută şi să caute o comunitate religioasă în care să fie acceptat împreună cu aceasta. După o perioadă de căutare s-a călugărit (primind numele Savatie) şi apoi a fost uns preot.
Trebuie menţionat faptul că, deşi atât Biblia cât şi scrierile patristice avertizează asupra faptului ca diavolul poate lua chip de înger de lumină, omul cu pricina a rămas multă vreme convins că în vedenia avută se întâlnise cu Hristos.
Omul nu putea concepe că vedenia respectivă ar putea avea o cu totul altă explicaţie. În vreme ce se aflase în ghearele morţii, îngerul său păzitor se străduise din răsputeri să-i dea puterea de a se smulge din voma în care era cât pe ce să se înnece. Profitând de acest fapt şi de faptul că mintea omului era întunecată de alcool şi de lipsa de oxigen, diavolul, care văzuse că pierde de astă dată lupta pentru sufletul omului, i s-a înfăţişat acestuia luînd chipul lui Hristos. Diavolul, care nu e de loc prost, luase această decizie cu speranţa că, după ce se trezi, omul nostru, despre care ştia că îi place să-şi facă auzită vocea, va începe să predice în numele lui Hristos o învăţătură anticreştină. Logica diavolului nu e de loc greu de pătrus – unui om care e convins că l-a întâlnit pe Hristos în vreme ce se aflase la un pas de moarte în comă alcoolică îi poate fi foarte uşor insuflată teza postmodernă a predestinării universale (care afirmă că Dumnezeu le-a promis prin Hristos tuturor oamenilor mântuirea şi că – la fel ca Hristos – întreaga omenire este predestinată crucificării şi învierii) precum şi convingerea că cea mai sigură cale spre mântuire este calea păcatului.
Savatie, care debutase literar cu poezie postmodernă şi nu duce lipsă de talent literar, a început să scrie povestiri, comentarii şi dialoguri cu pronunţat caracter religios. Ansamblul acestor scrieri este profound contradictoriu şi ponderea afirmaţiilor care susţin teza predestinării universale şi teza eficienţei căutării mântuiri pe calea păcatului nu e câtuşi de puţin neglijabilă.
Socoteala diavolului avea însă un cusur: Savatie, care era convins că îl întâlnise pe Hristos a adoptat convingerile insuflate de diavol şi a început să le predice, dar pe de altă parte s-a străduit să-şi stăpânească în afară de patima predicării iraţionale toate celelalte patimi proprii şi să ducă o viaţă monahală exemplară. În mod inconştient Savatie a ajuns într-o strare de schizoidie comparabilă cu cea a personajului din “Struţocămila”. Agentul infiltrat de KGB în Biserică ajunsese să-l descopere pe Hristos în timp ce se străduia – din exces de zel pentru a-şi îndeplini misiunea de subminare a Bisericii – să joace rolul unui călugăr model. Savatie ajunge să-l descopere pe Hristos străduindu-se să devină un călugăr model pentru că era convins că diavolul, care i se înfăţişase atunci când zăcuse în comă alcoolică şi care intenţionase să-l folosească drept unealtă de subminare a Bisericii, fusese Hristos însuşi. În “Struţocămila” KGB-ul sesizează la un moment dat că agentul nu îşi mai îndeplineşte în mod satisfăcător misiunea şi, bănuindu-l de trădare, îl torturează pentru a afla cine conduce aşa-zisul complot urzit de Bisecă împotriva Statului. Hristos – este răspunsul care încheie tragedia. Starea de schizoidie în care ajunsese să trăiască Savatie conduce şi ea inevitabil la un moment exploziv. În momentul în care acesta îşi asumă riscul de a oficia o slujbă de exorcism pentru o persoană posedată de diavol, el forţează în mod inconştient divorţul de diavolul propriu. Diavolii stârniţi caută să se răzbune şi călugărul preot care îşi şubrezise anterior sănătatea pentu că renunţase prea des la o bună parte din timpul pe care trebuia să-l afecteze somnului în favoarea misionarismului electronic pe care îl făcuse în numele lui Hristos şi a diavolului care i se înfăţişase sub chipul lui Hristos ajunge în spital.
Stimabile domn, vreau sa fac si eu cateva precizari in legatura cu comentariile dumneavoastra referitoare la parintele Savatie, un parinte, calugar si in primul rand un om la masura caruia MULTI nu se ridica nici pe sfert. Spuneati, in totala si trista necunostinta de cauza, ca parintele n-ar fi decat un biet amagit de diavol care, luand chip de lumina, n-a facut altceva decat sa-l apropie de Dumnezeu. Bun, adevarul e ca asta e scopul diavolului! Acum sa judecam putin: Savatie Bastovoi era un ateu convins care n-avea nici o legatura cu Dumnezeu. Era in coma alcoolica si ce o fi zis, dupa parerea dumneavoastra, diavolul? „Ia sa-l pacalesc putin si pe necredinciosul asta ca parca prea m-am saturat de atata necredinta din partea lui! Cu riscul ca o ia de buna si eventual se face si calugar” – cam asa ati zice. Sa fim seriosi, cum am putea gandi ca diavolul vrea sa-l insele si sa-l faca sa imprastie o invatatura necrestina, cand cea mai necrestina invatatura si cea mai sigura slujire a diavolului este chiar ateismul? Ce nevoie avea sa-l insele prin false vedenii pe un ateu si sa-i dea de gandit, cand Savatie n-avea nici o probleme si nici o intentie sa se apropie de crestinism? Daca ati cunoaste cu adevarat invatatura si traditia crestina, experientele sfintilor, ati vedea ca falsele vedenii din partea diavolului apar numai in cazul sfintilor sau al celor care se indreapta spre desavarsire ( in cazul asta, vazand ca nu prea mai are alte solutii la indemana, diavolul incearca sa-i duca la inselare si mandrie pe sfinti in acest fel) sau, in cel mai rau si absurd caz, celor care au o minima preocupare fata de credinta, in nici un caz – sa gandim logic – ateilor cinvinsi. Oare ce urmarea diavolul, dupa parearea dumneavoastra, cand i-a ravasit „putin” gandurile unui om total strain de Dumnezeu, de ce credeti ca a vrut sa-l pacaleasca cu false aratari, indreptandu-i atentia catre Dumnezeu, facandu-l sa creada in Dumnezeu (era evident ca asta urma sa se intample. )? Cat despre invatatura parintele Savatie, oare ce va deranjeaza la aceasta? Ca predica iubirea, iertarea, nejudecarea? Sau faptul ca o predica intr-un mod in care nu ajunge la urechile celor mandri si aroganti, a celor care au ridicola parere despre sine ca le stiu pe toate? Ce va deranjeaza la parintele Savatie? Ca este un crestin cum putin ajung sa fie? Ca dintr-un poet talentat a ajuns un calugar smerit care poate sa iubeasca – sunt sigura- si pe cei care ii adreseaza ganduri – cel putin- nevrednice si care se preocupa ce articole care „dau bine” sa mai publice la adresa lui? Va deranjeaza ca invatatura lui nu incape in urechile dumneavoastra? Smeriti-va, draga domnule, si poate atunci va puteti incumeta pe drept sa comentati intamplarile mai presus de puterea noastra de intelegere si asimilare. Daca exista vreun pic de sinceritate in inversunarea dumneavoastra fata de ceea ce sta impotriva crestinismului autentic, mai bine cereti lui Dumnezeu sa va lumineze El Insusi despre ceea ce va framanata (in caz ca se poate spune asa – ca exista , totusi, o pornire sincera din parte dumneavoastra si nu doar o vorba spusa la intamplare, ca sa mai iasa putin in evidenta exceptionalele dvs. calitati in ceea ce priveste patrunderea tainelor duhovnicesti; ar fi de-a dreptul jalnica aceasta situatie, dar – sa recunoastem – e cea mai des intalnita in vremurile noastre). Cu nadejdea ca nu v-a deranjat mesajul meu (nu asta este intentia mea) si ca, poate, mai reflectati o data, va urez prieteneste ca Dumnezeu Insusi (nu zic parintele Savatie) sa va lumineze si sa va daruiasaca pacea care n-o poate simti decat o inima „infranta si smerita” pe care „Dumnezeu nu o va urgisi”. Si asa sa simtim cu totii ce mult ne iubeste Dumnezeu ca ne-a daruit un parinte atat de scump si drag noua ca parintele Savatie Bastovoi.
Daca parintele Savatie ar fi avut o asemenea “halucinatie” cum au drogatii sau cei aflati in coma, ar trebui ca manastirile sa fie pline de drogati si betivi (ar proceda si ei ca pr. Savatie). Inteleg, mai are lumea halucinatii, dar sa te faci si calugar… Sunt persoane care au avut astfel de vedenii in coma, in stare de inconstienta, pe patul de moarte ( acum imi vine in minte cazul surorii Ecaterina a arhimandritului Sofronie Saharov; si nu ma refeream neaparat la vedeniile in coma alcoolica, ci la la faptul de a lua diavolul chip de inger de lumina, cum spuneati, ca sa insele pe cineva si-asa «inselat» – prin conceptiile sale de la vremea respectiva). Ce metode exista sa-l convingi pe un ateu de existenta lui Dumnezeu ? Sa-i tii predici de morala? Nu prea merge, sa recunoastem. Si poate de aceea Dumnezeu Insusi S-a hotarat sa i se descopere singur. Si ce prilej mai bun de cat cel al MORTII? Iar daca asta a fost sansa parintelui sa cunoasca moartea – coma alcoolica…
V-as mai ruga, daca puteti, sa dati exemple concrete de invataturi «mininoase» si «eretice» pe care le respandeste parintele Savatie.
***V-as mai ruga, daca puteti, sa dati exemple concrete de invataturi «mininoase» si «eretice» pe care le respandeste parintele Savatie.***
Domnule Zorzan,
În răspunsul meu anterior v-am informat că voi publica foarte curând alte comentarii pe marginea învăţăturilor părintelui Savatie.
În numărul viitor al „ACUM” sper că va fi publicată în cadrul subrubricii „Perspective spirituale” prima parte din „Critica unui răspuns pastoral cuprins în cartea ieromonahului Savatie “O pogorâre la iad””.
G. Cionoiu
Vă mulţumesc pentru replică, domnule Zorzan. Acesta este răspunsul meu :
Formula de adresare ***stimabile domn***este greşită. Corect este „stimabile“ sau „stimate domn“. Apelativul “stimabile” are caracter familiar sau ironic. Pentru că nu ne cunoaştem, presupun că aţi vrut să fiţi ironic şi că aţi apelat la formula bizară “stimabile domn” pentru a masca ironia care este total nepotrivită cu discursul pretins creştin al ecoului dumneavoastră.
***Sa fim seriosi, cum am putea gandi ca diavolul vrea sa-l insele si sa-l faca sa imprastie o invatatura necrestina, cand cea mai necrestina invatatura si cea mai sigura slujire a diavolului este chiar ateismul? ***
***Cea mai necrestina invatatura si cea mai sigura slujire a diavolului este*** predicarea învăţăturilor anticreştine în numele lui Hristos şi al bisericii. Un pretins ateu care respectă Decalogul poate fi asimilat cu acei păgâni care au scrisă Legea în inima lor.
*** Daca ati cunoaste cu adevarat invatatura si traditia crestina, experientele sfintilor, ati vedea ca falsele vedenii din partea diavolului apar numai in cazul sfintilor sau al celor care se indreapta spre desavarsire ( in cazul asta, vazand ca nu prea mai are alte solutii la indemana, diavolul incearca sa-i duca la inselare si mandrie pe sfinti in acest fel) sau, in cel mai rau si absurd caz, celor care au o minima preocupare fata de credinta, in nici un caz – sa gandim logic – ateilor cinvinsi***
Rar am întâlit o afirmaţie mai absurdă. Probabil că nu aţi auzit încă de halucinaţiile drogaţilor sau de cele ale oamenilor aflaţi în comă. Savatie a avut vedenia în comă alcoolică. Pentru că insinuaţi că ***ati cunoaste cu adevarat invatatura si traditia crestina, experientele sfintilor***, vă rog să îmi daţi un singur exemplu de sfânt care a avut o experienţă similară în timp ce se afla în comă alcoolică.
***Smeriti-va, draga domnule, si poate atunci va puteti incumeta pe drept sa comentati intamplarile mai presus de puterea noastra de intelegere si asimilare. ***
Una este smerenenia înaintea lui Dumnezeu, alta este adorarea scrierilor postmoderne ale părintelui Savatie.
***sa simtim cu totii ce mult ne iubeste Dumnezeu ca ne-a daruit un parinte atat de scump si drag noua ca parintele Savatie Bastovoi ***
Este dreptul dumneavoastră să consideraţi că Savatie Baştavoi este ***un parinte atat de scump si drag*** dăruit de Dumnezeu. Şi eu am însă dreptul să cred că Savatie Baştavoi este un prooroc mincinos – mai exact spus, un om labil psihic care răspândeşte inconştient învăţături mincinoase. Foarte curând voi publica alte comentarii pe marginea învăţăturilor părintelui Savatie. Aştept cu interes replicile dumneavoastră.
G. Cionoiu
Domnule Zorzan,
Prima parte a articolului meu „Critica unui rãspuns pastoral cuprins în cartea ieromonahului Savatie “O pogorâre la iad”” a fost publicata in numarul actual al saptamanalului electronic „ACUM” in cadrul subrubricii „Polemica”. Astept cu interes comentariul dumneavoastra.
G. Cionoiu