Ai fost acolo, atât de departe!
Te-ai întors tristă
, mai tăcută decât la plecare.
Nu-mi dai detalii; parcă ți-e rușine de ceva,
De vre-un pas greșit,
De vre-o vorbă aruncată la întâmplare.
Nu mai zâmbești privindu-mă,
Nu-ți mai treci, cochetă, degetele prin păr.
Noaptea te agiți ca limba clopotului la bătaia de calamitate.
Te trezești transpirată, cu ochii ascunși în spatele unui adevăr
Pe care dorești să-l îngropi în tine.
Sâmbătă te-ai întors de la școală înainte de vreme.
Parcă voiai să-mi spui ceva; îți era teamă.
„Hai, spune ce ai pe suflet, ce te frământă!”
Cu capul aplecat, încet, te-ai întors spre fereastră.
„Clădirea Școlii din Bocșa a ajuns o paragină.
S-a pipernicit, parcă a intrat în pământ.
Geamurile prin care priveam în curtea voastră sunt sparte;
Știi, unde mi-ai adus flori și m-ai cerut directorului de nevastă.”
,,,intoarcerea din trecut , pentru aproape fiecsre din noi,e ssa cum o descrii d-ts .in poemul de mai sus…poate e mai bine sa-i pastram izul caracteristic ,aroma gustul de alta data,fara sa incercam sa le supunem unor incercari fizice prezente…