În fond, lumea a 
rămas neschimbată de la bun început.
S-a mai rujat puțin în ultimele milenii,
Și-a mai scurtat rochiile și părul de vre-un secol încoace,
Dar atât!
La fiecare răsărit cineva se gândește să ucidă, să fure.
La fiecare apus flămânzii adună resturi
De la mesele celor care au prea mult.
Tu, la fel ca o sălbatică din primele ere,
Aștepți să te chem, să te rog.
Din văgăuni noaptea se întinde peste tot
Ca o mască de frică.
Lumina se retrage tăcută;
Nu mai are lacrimi, fața zilei s-o spele.
Între noi crește un gol mut;
Cuvintele nu mai au loc.
Gesturile se sting prematur, înainte să crească.
Privesc lumea.
Aștept să se schimbe ceva; în rău ori în bine.
Mă simt ca un înger căzut.
De bine nu mai am speranță.
De rău nu mă mai bucur demult.