Dealu
l, om gârbovit
Proiectat pe cerul întunecat,
Trage după sine timpul de căpăstru.
Asin îndărătnic,
Pășește agale în ritmul său netulburat de nimic;
Nu ține seama de infernul ce crește în jur.
Vântul spulberă barba verde a dealului,
Fuior încâlcit,
Și gândurile mele împletite printre crengile negre.
Un fulger subțire, o durere care se vede,
Biciuie întunricul ca un cnut.
De pe spinarea gârbovă luminată o clipă,
Lacrimile cerului, roșii ca de sânge,
Se scurg în pământ.