Institutul Cultural Roman are deschis la Bacau unul din cele mai impunatoare puncte de infiltrare a valorilor venite de “SUS” de la centru, adica din cercul condus de Patapievici. Acest sediu ajuta la sugrumarea fondurilor nationale destinate culturii, printr-o serie de proiecte ce se vor de amploare, in fapt mici compilatii de ridicare in slavi a propriilor sefi si acoliti. Putin probabil sa fi scapat careva din conducerea ICR. Si-au primit toti puterea pretuirii, statuile laudative, si premiile grasute. Manifestarile culturale au avut mereu un iz politic extremist, adica sustinute evident de partidul tara. Desi a avut mai multe nume, partidul putere a fost prezent prin aceeasi oameni la friiele Centrului Cultural “George Apostu”. Condus de un actor revolutionar, retras la mosie, de fapt fosta casa de oaspeti, destinata lui Ceausescu, un mic palat pe malul Bistritei, Centrul Cultural se ascunde in negurile unui impotent mesaj cultural. Artistii, satuli de starile de autoslavire ale actorasului si de micile magarii ale acestuia, au inceput sa ocoleasca acest punct ce se declara unic si major ca valoare artistica.
La urma urmei cred ca asa se si doreste. Cetateanul, artistul, trebuie sa uite de acest lacas. Interesele sunt meschine, aparent ascunse. Nu odata s-a incercat indepartarea acestui sediu de la traditia culturala. Politrucii, afaceristii, incercind sa il transforme in sediu de afaceri, mini hotel destinat destinderii oficialitatilor locale si de la centru.
Popicaria lui Ceausescu, inca mai atirna pe peretii ei lucrari de arta, atent alese, pentru un public hidos de restrins. Dar nu-i nimic, deoarece viata interna palatina decurge normal. Desi poarta numele ilustrului sculptor “George Apostu” , conducerea sediului se afla intr-un mizerabil razboi cu urmasii de drept ai artistului. Practic este folosita emblema vietii unui creator celebru, in interesele marunte ale unor profitori de meserie.
Lipsa evidenta de interes pentru viarta culturala locala, se pare ca nu deranjeaza pe nici unul din politicienii zilei, acestia avind acces oricind la linistea, bucataria si ambianta micii curti regale. Am incercat la rindul meu, in mai multe rinduri sa propun unele actiuni cu implicatii in cultura bacauana. Respectuos mi s-a spus ca doar proiectele aprobate de centru pot fi acceptate! Cu alte cuvinte exista o cenzura „a la Patapievici”, fapt care imobilizeaza orice initiativa locala. Uneori chiar ma gindesc la ce bun o astfel de institutie care pe linga faptul ca nu face nici un serviciu culturii bacauane, mai consuma si sume importante din bugetul de STAT si cel existent in domeniul sponsorizarii. Poate ca ar fi utila regindirea ICR, redarea lui artistilor si oamenilor de cultura si nu celor ascunsi sub fatada acesteia. Cercul inchis al ICR, a inceput sa devina pe linga faptul ca este dizgratios si depasit, inutil si daunator.
