Am alunecat pe şotronul şters al zilei,
care şi-a pierdut lumina vederii,
de mai demult decât Vremea sumbră
care cerşeşte pe strada vieţii: Moartea.
Păsările de pradă ale Destinului,
se reped strigând isteric
spre clipa dorului meu pentru tine.
Voci surde,
bătătorite de colbul orizontului pierdut
se pierd în vorbe înecate de spaima
mântuirii de noi înşine.
Rădăcinile cuvintelor putrezite,
siluiesc iubirile în descompunere,
care au uitat prea demult,
că în lume mai existau
până şi lacrimi,
dor şi ninsori de vise.