Adrian Năstase - sursa foto. acasatv.ro
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România a pronunţat, săptămâna trecută, sentinţa prin care Adrian Năstase, fost prim ministru în perioada 2000 – 2004, a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu executare, în procesul intitulat „Trofeul calităţii”. Adrian Năstase este, astfel, primul ex-premier condamnat la închisoare, pentru corupţie, din perioada postcomunistă.
Procesul în dosarul „Trofeul calităţii” a început în anul 2009, în baza rechizitoriului instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Fostul premier a fost acuzat că, în campania electorală din 2004, şi-a folosita influenţa pentru a obţine foloase necuvenite, în formă continuată. Mai exact, procurorii de la DNA l-au acuzat Adrian Năstase că şi-a folosit influenţa de preşedinte al unui partid (PSD) şi autoritatea de premier pentru a organiza simpozionul „Trofeul calităţii în construcţii”, cu scopul de a aduna bani, care au fost folosiţi în campania sa prezidenţială. Suma astfel deturnată se ridică la aproximativ 1,6 milioane de euro. În acelaşi dosar au fost cercetaţi foşti inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, precum şi oameni de afaceri, aceştia fiind acuzaţi pentru abuz în serviciu, spălare de bani, fals în scrisuri, fals intelectual şi alte infracţiuni. Cei cinci inspectori şi patroni au primit pedepse cu închisoarea de la 6 la 7 ani. În plus, Adrian Năstase şi ceilalţi condamnaţi trebuie să plătească şi sumele cu care au păgubit statul.
Spre deosebire de cazul „Mătuşa Tamara”, în care Adrian Năstase a fost achitat, anchetatorii au reuşit să refacă circuitul banilor şi să descopere tranzacţii fictive, prin care firmele implicate ascundeau banii proveniţi din taxele de participare ale unor firme şi ale unor persoane fizice. În dosarul acuzării s-a mai considerat relevant şi faptul că regulamentul simpozionului-concurs a fost aprobat printr-o decizie a primului ministru de atunci, Adrian Năstase, care ar fi avut astfel controlul asupra mecanismului de spălare a banilor. Prin acest procedeu o parte din sumele încasate au ajuns în conturile unei firme, care a realizat materiale de propagandă electorală pentru PSD şi Adrian Năstase: fulare, tricouri, calendare, pliante, brichete personalizate, cu numele şi chipul lui Adrian Năstase.
Pe blogul personal, Adrian Năstase explică de ce, în opinia sa, procesul a fost unul politic. El susţine că nu există nicio faptă concretă care să-i fie imputată şi că procurorii demonstrează, în mod absurd, că el şi cu soţia lui sunt cei care au realizat şi distribuit materiale de campanie electorală, fapt imposibil, deoarece, evident, doi oameni nu pot face acest lucru. Faptele imputate au fost realizate de staffuri de campanie şi de organizaţii de partid. Pe de altă parte, Adrian Năstase explică raţiunile politice care consideră că au condus la condamnarea sa la 2 ani de închisoare (extras de pe blog): „… pedeapsa de 2 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art 64 lit. a, b, c C.pen, pentru mine. Este vorba de fapta prevazuta de art 13 din Legea 78/2000, (influenta ca presedinte de partid…) la care pedeapsa este intre 1 si 5 ani. De ce nu 1 an? Simplu, pentru ca obiectivul politic este acela de a ma tine in afara vietii publice 2+2 ani, adica un intreg ciclu electoral. Pedepsele complementare de la art 64 (lit a-c) prevad (simplificand) interzicerea dreptului de a alege si de a fi ales, a dreptului de a ocupa o functie publica si a dreptului de mai fi presedinte de partid timp de 2 ani, dupa executarea eventuala a pedepsei de doi ani inchisoare. De ce nu 1 an? Simplu, pentru ca aceste interziceri de drepturi nu pot fi aplicate decat daca pedeapsa principala este inchisoarea de CEL PUTIN 2 ANI (art 65 C.Pen). V-ati prins?”
Adrian Năstase mai menţionează faptul că nu este recidivist şi că în toate ţările civilizate astfel de sentinţe de condamnare a unor oameni politici s-au pronunţat cu suspendare. Dar, dacă pedeapsa ar fi fost cu suspendare, nu ar mai fi intrat în aplicare interzicerea unor drepturi, cum ar fi acelea de a alege şi a fi ales în funcţii publice.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că este dezamăgit de această sentinţă, că s-au făcut presiuni politice ca să se ajungă la această soluţie şi că este sigur de faptul că Adrian Năstase va face recurs.
Presa internaţională anunţă în general laconic ştirea privind condamnarea fostului prim ministru, Adrian Năstase, dar sunt şi comentarii care privesc acest fapt ca o victorie împotriva corpuţiei. De exemplu, săptămânalul britanic, The Economist, notează sub titlul „Năstase răstignit”: „Aceasta ar putea fi un avertisment pentru o clasă politică din jurul căreia mirosul corupţiei nu a fost încă îndepărtat”. Pe de altă parte, tot The Economist menţionează că protestatrii din Piaţa Universităţii, din Bucureşti, arată că nu văd mare diferenţă între corupţia din vremea mandatului de premier al lui Năstase şi cea din România anului 2012.
Mai mulţi politicieni ai opoziţiei din România se întreabă, totuşi, indiferent dacă Năstase este vinovat sau nu, de ce procesul a durat atât de mult şi de ce sentinţa a fost dată la momentul potrivit, pentru a-l scoate pe Adrian Năstase din cursa electorală. Întrebarea, oricum, este retorică şi nu are prea multă greutate, deoarece Năstase nu mai era printre numele „grele” propuse de către USL (PSD+PNL+PC), în ecuaţia noii Puteri, în cazul în care Opoziţia ar câştiga alegerile generale din 2012. Dimpotrivă, Năstase, împreună cu fostul Preşedinte, Ion Iliescu, sunt priviţi ca un fel de Opoziţie internă a PSD, doi „dinozauri” care contabilizează simpatia vechilor activişti PDSR, desprins din FSN, grupare faţă de care mai tinerii social democraţi, în frunte cu Victor Ponta, încercă să se distanţeze discret, fără a produce mari tulburări în partid. De aceea daclaraţia de sprijin a lui Ponta faţă de Năstase pare mai mult formală, iar celălalt „vârf de lance” al USL, liberalul Crin Antonescu, a spus că nu comentează cele petrecute, doar a precizat: „Suntem convinşi că Adrian Năstase şi Partidul Social Democrat vor lua deciziile cele mai nimerite (!)”.
Am si la acest articol un comentariu:
L-am cunosut destul de bine pe Adrian Nastase in perioada 1992 – 1996 cind domnia sa era presedintele Camerei Deputatilor, iar eu eram deputat si secretar al Biroului Permanent al aceleiasi Camere. Am colaborat bine in pofida faptului ca eram in opozitie, iar el reprezenta Puterea. A fost un presedinte corect, care a respectat regulamentele Camerei, lucru mai rar vazut astazi. Am continuat o colaborare corecta in limitele normalului si in momentul in care am „coabitat” cu guvernul sau in perioada 2000 – 2002 cind indeplineam functia de ministru consilier la ambasada Romaniei din Washington DC. Recunosc ca doar cu el ca prim-ministru si o parte din cabinet, nu si cu parte din staff-ul sau personal, unii de o aroganta greu de imaginat. Intre cei cu care mi-a fost greu sa lucrez, pe primul loc il pun pe Serban Mihailescu, atunci secretar general al guvernului, azi senator UNPR si condamnat cu suspendare pentru … spaga. De altfel, interesant de remarcat, toti cei condamnati din partea PDL din Parlament, sunt condamnati cu suspendare (Badalan, Popescu, Mihailescu), iar cei proveniti din opozitie, cu executare (Nastase, Pop, si recent Cutean).
Acum, legat de cazul in speta, Nastase este condamnat la 2 ani cu executare pentru ca ar fi pus la cale o frauda care sa-i aduca fonduri de campanie in 2004. Mie mi se pare ciudat, cel putin, ca un candidat la alegerile prezidentiale ar fi implicat in mod direct in colectarea de fonduri de campanie. Pentru asta are un staff si un trezorier. Ce te faci insa cind trezorierul de atunci (Aristide Roibu) este azi la UNPR? Evident, nici cu o floare nu-l atingi! Si daca ar fi de admis ca tocmai candidatul este „the master mind behind” intregii afaceri necurate, atunci cum se face ca este condamnat doar la 2 ani, iar presupusii executanti sunt condamnati la 6-7 ani?
Tocmai din aceasta cauza, toata afacerea mi se pare cusuta cu ata alba.