Greva parlamentară declarată de reprezentanţii opoziţiei la deschiderea sesiunii din acest an, ce urmăreşte de fapt forţarea organizării de alegeri anticipate, nu va soluţiona criza politică la care s-a ajuns, ci, dimpotrivă, o va accentua. Pentru că, prin blocarea activităţii celor două Camere, din lipsă de cvorum, legile vor fi adoptate prin asumare de răspundere sau emitere de ordonanţe de urgenţă, practici nedemocratice de a căror utilizare excesivă a fost acuzat şi până acum actualul Executiv.
Parlamentarii Uniunii Social Liberale (USL) au recurs la această modalitate de protest după ce şi-au dat seama că demisia lor in corpore , programată iniţial, nu i-ar fi avantajat pe ei, ci pe cei de la putere. Aşa că au decis să vină la serviciu, dar să nu participe la şedinţele plenului, comisiilor sau birourilor permanente, ceea ce nu îi va împiedica să-şi încaseze indemnizaţiile de şedinţă, pe care, chipurile, le vor dona. Totodată nu vor renunţa la dreptul de a vota în situaţii deosebite (hotărâri privind modificarea legii electorale, alegeri anticipate, moţiune de cenzură, suspendare a preşedintelui Băsescu) şi vor continua să-şi desfăşoare activitatea în teritoriu, mai aproape de poporul care i-a ales.
Fără îndoială că actualii guvernanţi trebuie schimbaţi, întrucât şi-au dat măsura incapacităţii în gestionarea treburilor ţării, dar pe cine punem în loc? Deocamdată nu ni se oferă o alternativă la actuala putere, care să poată scoate ţara din impas şi să le asigure românilor un trai mai bun. Singura ofertă, clamată cu obstinaţie, care se referă la Crin Antonescu (preşedinte) – Victor Ponta (prim-ministru), este lipsită de perspectivă, chiar dacă pentru moment, din raţiuni circumstanţiale, pare valabilă, antagonismul doctrinar existent între partidele pe care cei doi le reprezintă (PNL, respectiv PSD) nepermiţând o alianţă trainică şi eficientă (vezi eşecul guvernării Băsescu-Tăriceanu). Cât despre revenirea Regelui Mihai pe tronul ţării, nici nu se pune problema, ştiut fiind că monarhia, ca formă de guvernământ, nu este agreată de cea mai mare parte a românilor, chiar dacă la capitolul încredere ultimul sondaj IMAS îl plasează în topul preferinţelor acestora.
În contextul dat, este de dorit ca USL să nu mai agite spiritele în Parlament (prin boicotarea lucrărilor) sau în afara lui (prin mitinguri de protest), ci să aştepte cu calm şi răbdare alegerile, de rezultatul cărora va depinde configuraţia viitoarei majorităţi parlamentare şi, implicit, a noilor structuri statale. De preferat alegeri la termen, conform calendarului stabilit (localele în iunie şi parlamentarele în noiembrie), deoarece precipitarea anticipatelor va confuza şi mai mult electoratul, care, lipsit de timp şi informaţii, nu prea va avea din ce alege.
Domnule Tabacu,
Va scriu fiind inca sub impresia discursului dlui Victor Ponta de astazi, in ziua votului pentru investitura guvernului Ungureanu. A fost un discurs lung, confuz, abundind de repetitii, pe alocuri incoerent. Mai mult, impresia a fost ca este un discurs (inutil) defensiv. A urmat o reactie a d-lui Crin Antonescu, care cu greu si-a putut ascunde nemultumirea. De fapt nici nu si-a ascuns-o. Nu stiu ce poate urma acum, mi-e frica ca nimic bun pentru opozitie.
Aici am ajuns dupa un sir de gesturi politice ale opozitiei, care in opinia mea au fost gresite. A fost la inceput gestul cu demisia din Parlament a intregii opozitii in ideea ca astfel s-ar forta alegerile anticipate. Profund gresit. Constitutional gresit. Ideea a fost lansata mai demult de catre unii lideri de sindicat exaltati. A fost apoi „exportata” in pietele populate cu protestatari. Nu cred ca mai este necesar sa argumentez lipsa de eficienta a acestui gest daca s-ar fi produs. Macar doar faptul ca vocile oamenilor din piata si-ar fi gasit ecou in dezbaterile din Parlament si tot ar fi meritat sa ramii in Parlament. Interesant e ca nici un lider al opozitiei nu s-a gandit ca in primul rind, daca ar fi sa demisionezi, ar trebui in primul rind sa ceri aprobarea celor care te-au ales! Bine ca s-a renuntat, dar balba ramine.
A venit apoi ideea grevei / boicotului / protestului, etc. opozitiei in legatura cu activitatea parlamentara. Nu am convingerea ca acest gest va fi unul de succes pe termen mediu sau lung cind opinia publica se va intreba totusi ce facem noi in tot acest timp cind nu participam la lucrari! Pe termen scurt, iarasi cred ca am gresit. Iata doar zilele din urma: nu am participat la audierile din comisii, deci nu am avut prilejul sa-i punem in incurcatura pe candidati, care au trecut precum gasca prin apa de comisii. N-a existat necesarul filtru al opozitiei care sa-i devoaleze pe ministri candidati asa cum sunt multi dintre ei: clientela de partid, nepriceputi, controversati datorita unor scandaluri prea putin mediatizate. Deci o oportunitate lipsa! A urmat plenul de azi cu unicul discurs al unui reprezentant al opozitiei despre care am vorbit. Era si asta un prilej ca opozitia sa-si prezinte programele, optiunile, sa transmita mesajele oamenilor din piete, etc.
Toate aceste greseli (in opinia mea) vor avea un cost electoral cu atit mai scump cu cit principalul adversar, PDL, a procedat la o miscare surprinzatoare (inlocuirea tutror ministrilor) intr-un mod nestingherit de absenta opozitiei.