Când privesc cerul înalt, nesfârşit,
Curat şi limpede ca ochii tăi
Duminica dimineaţa,
Simt în nări mirosul de nemărginire
Ca pe o ploaie stârnită
Din lacurile albastrului său.
Doar pereţii de la Voroneţ
Şi ochii bunicii,
În albastrul cărora aş vrea să dorm,
Mi-au mai dat atâta linişte
Încât şi păsările cerului meu
Au coborât în taină
La cuibarele lor.
Când privesc cerul
Duminica dimineaţa,
Îmi pari ca o zână a ploii
Coborâtă din lacurile albastrului său.
Dan David, Los Angeles, martie-19-2006.