Bistrou munchenez
Pe cand am trait in Germania nu aveam forta, mijloacele de analiza ale unei tari de elita europeana. Luam lucrurile asa cum veneau, mai ales ca iesisem din comunismul cu care nu existau termeni comparativi.
In decembrie 2011 am petrecut cateva ore in Munchen impreuna cu fiul meu, la varsta la care am imigrat eu in Germania cu ani in urma. Nu s-a lasat impresionat de strazile cu iz medieval, de bistrourile curate, de bere, de muzee.
I-am replicat ca Germania reprezinta un nume puternic in economie, in tehnologie, in politica actuala europeana. Impresia lui e, ca incepand cu vamesii impenetrabili si pana la oamenii de pe strada, planeaza o aroganta in priviri, un ceva ce refuza aerul de bine ati venit in lumea lor. S-a suparat (ca si mine de altfel) ca in aeroportul cu numele fostului lider bavarez F.J.Strauss nu exista servicii gratuite de WI FI .
-Stii ceva, tata, la Montreal femeile zambesc, lumea amestecata ca la United Nations devine repede prietenul tau si iti spun “bonjour”.
Intr-adevar brandul regiunii francofone din Canada nu este un enunt artificial, ci necesitatea unei ospitalitati sincere fata de cei ce viziteaza acele meleaguri.
Violonist in noapte
Am revenit in Munchen fara fiul meu la inceput de februarie 2012, pentru o noapte, inainte de zborul catre Washington DC, m-am preumblat prin centrul citadelei bavareze.
Reclame cu bere si cu carnati in varza murata reprezinta marca oricarui bistrou.
In plin Marienplatz un biet violonist batran ingana -nu in falsetto- desi se vede ca interpreteaza dupa ureche, valsuri, melodii de neuitat intr-un ton inconfundabil al lautarilor de pe Dambovita.
Sarbi, turci, unguri, rromi, arabi si multi turisti.
La doar cativa pasi: Eins, zwei, drei -die Polizei !
Politia germana se afla la datorie si nu-i scapa nicio miscare. Aceasta si de teama de a nu fi “cotropiti” definitiv. Orasul german cu traditii nationale puternice se dilueaza in conglomeratul multinational re-iscat in ultimele decenii.
Intr-un restaurant infiintat in anul 1400 ma asez la bar, obicei al insinguratilor, al turistilor, al celor ce iubesc birtul ca pe o gara a relaxarii, a trecerii timpului. Ma folosesc de limba germana pentru a comanda o bere. Ca muncitor in restaurante de peste doua decenii privesc cu alti ochi mersul locatiei. Singurul neamt e managerul de serviciu. In rest ospatarii, barmanul, femeile de serviciu – toti imigranti. Ospatarii nu stabilesc contactul cu clientii decat in stricta conversatie legata de comanda, de meniu, de intrebari de rutina nepersonalizate. Zambesc artificial si se citeste pe chipul lor ca o fac parca fortati. Intru in vorba cu barmanul. Parca ii e frica sa vorbeasca, desi nu era ocupat. In momentul in care ii spun ca nu traiesc in Europa se deschide la fata. Nascut in Croatia se bucura de privilegiul de a fi Gastarbeiter, isi strange ceva bani si doreste sa se intoarca acasa. Salariul se reduce la suma de 1000 euro din care plateste chirie, haine etc. Nu-i ramane prea mult. Intre timp alti ospatari (unguri, cehi, albanezi) se strang in jurul meu si legam o mai sincera conversatie. Toti intreaba despre cum e in Canada, in SUA, mai ales ca le destainuisem ca lucrez intr-un restaurant american. Nu atat banii castigati ii supara, ci imposibilitatea obtinerii dreptului deplin de sedere in Germania, desi tinerii sunt nascuti in Europa. Sunt acceptati doar pentru a indeplini munci mai prost platite, si duc povara reputatiei a celor ce comit infractiuni. Un albanez musulman imi mentioneaza ca in Germania de azi neonazistii comit mai multe acte antisociale decat imigrantii islamici.
In noapte ma indrept catre aeroport si ii dau dreptate fiului meu pentru a fi intuit absenta acelui “bonjour” adresat drumetului, si ca macar el traieste din plin bucuria intoarcerii acasa, averea cea mai de pret.
Nelipsitii jandarmi
Asa este…Si mai este ceva:nemtii ,,n-au n-au invatat nimic din trecutul lor”(H. Broder,columnist si scriitor german,din parinti evrei-polonezi).Dintre deficientele de caracter mentionate in articol,din nou pregnanta s-a accentuat aroganta lor:,,Am supravietuit crizei,suntem locomotiva Europei…in curand la Bruxelles se va vorbi nemteste”.Pe fondul unui antiamericanism de generatii,si un antisemitism astazi latent,dar maine?,cine stie?,aceasta natiune atat de capabila,care a dat omenirfii atatea minti luminate,nu este deloc exclus ca erorile monstruoase comise in cel de al doielea razboi mondial,sa se mai repete.Si,tot asa,iarasi nu este exclus ca aceasta repetare sa duca la catastrofa definitiva,de asta data chiar a acestei natiuni.