Stefan Luchian a fost considerat un pictor al florilor. Sint cunoscute si apreciate numeroasele sale tablouri, naturi statice reprezentind dumitrite, anemone, albastrele, crizanteme, garoafe, maci, bujori sau trandafiri in ulcele, sugerind apartenenta locala.
Dar in mod paradoxal, in celebrul sau tablou intitulat „Safta florareasa” nu apare nici o floare…Sa fi vrut pictorul un portret de exceptie in care calitatile decorative si simplitatea motivului sa exprime mister si pasiune..?
Fapt este ca din totdeauna chipul tigancii vinzatoare de flori a fost unul din subiectele preferate ale pictorilor. Thodor Aman si apoi Nicolae Grigorescu au cautat pitorescul subiectului, adaugind adesea umanism, alteori poezie. Au existat si destui epigoni care au alunecat in kitsch sau in asa numita pictura de gang, care nu au facut un bun seviciu gustului public. Dar noi raminem pe terenul verificat al artei de buna calitate.
Un mare muralist mexican, Diego Rivera, comunist si revolutionar, figura tulburenta si controversata, a pictat de multe ori flori, indeosebi cale. Flori albe masive, in structuri si aranjamente compozitionale din care se vede efortul omului si, poate, chiar vreun mesaj social. Primeaza insa, vrind nevrind, semnificatia universala a florilor, mesajul lor de frumusete si puritate. Rivera ramine acum, dupa trecerea anilor, maestrul unui stil propriu, bazat pe figuri mari, simplificate si culori indraznete.
Un pictor originar din aria germana a Europei, dar influentat si de experienta pariziana si cotidianul israelian, Michael Argov, a fost marcat de o neobisnuita combinatie intre rational si spiritual, pe care o sublimeaza estetic in pictura florala din care nu lipseste elemental uman.
Subiectul este desigur popular si abordat de foarte numerosi artisti plastici in intentia de a imortaliza in culori dragostea, puritatea, entuziasmul, speranta, libertatea intr-un spatiu privilegiat…. August Renoir si Claude Monet, Vincent van Gogh, Marc Chagall, Ruven Rubin si Yosl Bergner. Baruch Elron si Miriam Cojocaru, Liana Saxone-Horodi si Louise Marie de Schryver, Pino Daeni si Bela Kontaly – iata numai inceputul unui sir care ar putea fi nesfisit. Pentru ca nu imi inchipui un artist al culorilor care sa nu fi incercat rostirea plastica fara limbajul culorilor florale.