Ambasada Franţei, Institutul Cultural Francez şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” (INSHR), au organizat o dezbatere întitulată „Holocaust în România: între uitare şi negare”. Dar subiectul nu s-a referit numai la România şi nu numai la Holocaust Au fost abordate probleme legate de istoria antisemitismului românesc, dar şi situaţia actuală (un antisemitism difuz, a subliniat unul dintre prezentatori), rolul lui Antonescu şi perceperea lui astăzi, slaba cunoaştere a Holocaustului românesc, mai ales de către tineri.
Şi dacă am folosit în titlu expresia „mai puţin obişnuit”, aceasta a avut mai multe motive. Spre deosebire de alte prilejuri, când dezbaterile despre Holocaust sunt moderate de evrei şi, din păcate, de cele mai multe ori, publicul este majoritar evreiesc (adică vorbim noi despre noi), în acest caz putem vorbi despre două aspecte demne de remarcat: componenţa panel-ului care a condus dezbaterea: E.S. Henri Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti, dr.Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de externe, Cristian Pârvulescu, preşedintele Asociaţiei „Pro Democraţia” , moderator fiind cunoscutul comentator de politică externă, directorul Radio France International din România, Luca Niculescu. Cel de-al doilea element a fost publicul care a umplut bibliotteca Institutului Francez unde s-a desfăşurat evenimentul : ambasadori şi reprezentanţi diplomatici, intelectuali şi foarte foarte mulţi tineri. În cadrul acestui eveniment au fost lansate cartea, „Memorii ale evreilor din România” de doi ziarişti francezi, Jonas Mercier şi Mehdi Chebanna, şi numărul 194 ianuarie/ iunie 2011 a revistei editate de Centrul de documentare contemporană evreiască al Muzeului din Paris, împreună cu INSHR, „Revue d’histoire de la Shoah”. Tema acestui număr: „L’histoire oubliée. La Shoah Roumaine”. A fost interesantă motivaţia celor doi ziarişti, autorii cărţii: „am scris despre evreii din România deşi nu suntem evrei ş;i nu avem legături româneşti deoarece rămas uluiţi şi şocaţi că tinerii din România nu ştiu nimic despre Holocaust în general şi ce s-a întâmplat cu evreii din România, în schimb îl elogiază pe Antonescu”.
Prezentarea diferitelor aspecte ale Holocaustului românesc şi interpretarea lor de către istorici şi analişti politici români a fost un prilej de a conştientiza că există numeroşi intelectuali români care cunosc, înţeleg şi au explicaţii pertinente despre cauzele şi consecinţele Holocaustului românesc, ale antisemitismului şi recunosc faptul că, aşa cum a explicat Constantin Pîrvulescu, din păcate, eforturile de democratizare a societăţii româneşti de după 1990 nu au avut un mare succes şi acest lucru determină şi neacceptarea Holocaustului. Pîrvulescu a vorbit despre menţinrea unor prejudecăţi, cum sunt cele legate de romi şi a menţionat că un factor de antisemitism difuz este şi biserica ortodoxă. Această ultimă observaţie a stimulat o dezbatere vie privind rolul din trecut şi actual al Bisericii ortodoxe.
A fost abordată, printre altele relaţia Holocaust-Gulag, ambele având originea în totalitarism – cel fascist şi cel comunist (dr. Liviu Beris), dar între cele două neputând fi făcută o echivalenţă perfectă, fiindcă “ele nu se încadrează în aceleaşi tipare sociale. Holocaustul a fost încercarea de exterminare a unui popor, Gulagul a fost un mod brutal de reprimare a celor ostili sau bănuiţi ostili faţă de regimul nou instaurat după 1944” (dr Alexandru Florian). Au fost făcute comparaţii între situaţia evreilor din Franţa şi România în timpul celui de-al doilea război mondial, despre asumarea, cam târzie a răspunderii conducerii politice a Franţei pentru faptele comise de guvernul de la Vichy faţă de evrei (Henri Paul, ambasadorul Franţei).
Ceea ce a dat o notă aparte acestui simpozion a fost, aşa cum am mai spus, publicul. Au fost puse întrebări, au fost date explicaţii, evocate memorii (un participant din public a vorbit cum bunicii lui au ajutat nişte evrei din Ardealul de nord să treacă peste graniţă), prezentate puncte de vedere opuse, elucidate probleme. Concluzia: organizarea unor astfel de manifestări în parteneriat cu o instituţie de prestigiu ar asigura un public mai numeros , o cunoaştere pe scară mai largă a unor probleme esenţiale, sociale, politice, sau de istorie contemporană, cum este cea a Holocaustului.
(au fost)”prezentate puncte de vedere opuse” ar fi interesant de stiut in legatura cu ce au fost aceste vederi opuse;deasemeni ce semnificatie are trecerea clandestina a unor evrei din Ardealul de nord in Romania condusa de maresalul Antonescu,adica din lac in putz sau intr-un loc mai putin periculos?
Punctele de vedere opuse erau despre antisemitismul Bisericii ortodoxe române pe care unii l-au susţinut şi alţii nu. În ce priveşte trecerea graniţei maghiare spre România care a însemnat salvarea de la deportarea la Auschwitz, în primăvara lui 1944, Antonescu ştia că Germania e pe cale să piardă războiul, îi adusese pe evrei înapoi din Transnistria pe care-i considera monedă de schimb faţă de aliaţi ca să-şi salveze viaţa. Evreii din Ardealul de nord care reuşeau să treacă graniţa erau apoi îmbarcaţi pe vapoare care mergeau în Palestina. Dacă aveau noroc şi scăpau de blocada britanică sau aveau vize, sau vasul nu era scufundat, puteau debraca acolo.
Antisemitismul este caracterizat indeobste ca o atitudine politică si sociala sociala ostilă față de evrei numai pentru faptul că sunt evrei.
Dupa cum ati subliniat in lucrarea dvs, antisemitisul poate lua diverse forme: învățături religioase care proclamă inferioritatea evreilor (vezi cartea lui Martin Luther „Evreii și minciunile lor”, carte în care Luther scria că evreii sunt otrăvitori de fântâni și ucigași de copii furați), sau predicile lui Ioan Gură de Aur (Hrisostom), în care acesta instiga și cita pe cei care propovaduiau ura religioasă contra evreilor. Antisemitismul poate include opinii stereotipe și prejudecăți, sau forme politice care au mers de la discriminare, izolare și oprimare, până la violența fizică contra evreilor si exterminarea lor in masa.
Antisemitismul este în esență o alta formă de intoleranță etnico-religioasă, ca și xenofobia sau rasismul. Pana si in Israel au fost arestați tineri antisemiți și neonaziști, rude de evrei. Există de altfel și un “antisemitism evreiesc” care se referă la faptul că unii evrei s-au adoptat stereotipurilor antisemite dominante care mai persistă în societățile non-iudaice în căre aceștia trăiesc.
Rolul Bisericii a fost pe rand subliniat de cruciati care i-au mascrat pe evrei in timpul primei cruciade.
Mai tarziu, Doctrina lui Pavel a devenit doctrina oficială a creștinătății ne-evreiești. Zice-se ca Pavel s-ar fi răzbunat sângeros pe încăpățânarea evreilor, o răzbunare care nu și-a pierdut din puteri nici în ziua de azi. Atunci când el, contrar promisiunii sale făcute în Ierusalim, a predicat în sinagoga din Corint iar pe evreii care nu vroiau să-i accepte învățătura i-a blestemat: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri.”
Acest blestem a dus, prin intermediul Bisericii și mai ales al Bisericii Catolice, până la marea exterminare. Drumul către Damasc duce direct la Auschwitz.
Nu am luat parte la dezbaterea de care vorbiti asa ca nu pot spune mai mult despre lucrarile acestei dezbateri. Iar faptul ca au luat parte si ne-evrei este imbucurator desi nimeni nu poate sti daca si in viitor cei acum prosemiti vor ramane la fel de luminati, sau toata aceasta poveste despre antisemitism a fost pentru ei numai o perioada tulbure in viata si constiinta lor.
Intrebare:In timpul Pogromului de la Iasi maresalul Antonescu se preacurvea cu madam Prezan, ca Tesu zice ca El nu a avut nimic comun cu Pogromulde la Iasi si Trenul Mortii?
Are vreo legatura cu articolul pe care l-am publicat? Eu cred ca nu. In ceea ce priveste afirmatia Dv., intrebati-l pe Tesu.