Anat Hoffman, activistă progresistă israeliană originară din Ierusalim, care timp de 14 ani a îndeplinit funcţia de consilier municipal, iar apoi cea de director executiv al Centrului de acţiuni religioase in Israel (IRAC), va veni la Los Angeles la începutul lunii februarie. Doamna Hoffman – care în urmă cu doi ani fusese arestată întrucât purtase Tora la Zidul Plângerii – va sosi in California cu următorul mesaj adresat evreilor americani: „Ceea ce se întâmplă în Beit Shemesh este o ameninţare la fel de mare la adresa Israelului, ca ceea ce se întâmplă la Teheran”.
Anat Hoffman va vorbi la serviciul divin de Şabat de la Templu Emanuel si Templu Beth Am, din Beverly Hills. Parte din discursul său se va referi la ceea ce se petrece în Beit Shemesh. "Măsura securităţii nu este dată doar de apărarea armată a frontierei, ci şi de posibi
Anat Hoffman va vorbi la serviciul divin de Şabat de la Templu Emanuel si Templu Beth Am, din Beverly Hills. Parte din discursul său se va referi la ceea ce se petrece în Beit Shemesh. „Măsura securităţii nu este dată doar de apărarea armată a frontierei, ci şi de posibilitatea unei fetiţe de 8 ani de a se duce la şcoală fără a fi intimidată „. Cuvintele lui Anat Hoffman vizează cazul elevei Naamei Margolese din Beit Shemesh, întrată în atenţia opiniei publice, în urma unui reportaj difuzat pe Canalul 2 TV, care dezvăluia că fetiţa fusese scuipată şi calificată drept „curvă” de bărbaţii ultra-ortodoxi, în timp ce se îndrepta spre şcoală. Aceştia fuseseră deranjaţi că fetita – care face parte dintr-o familie ortodoxă modernă, cu toate că purta o fustă lungă, nu era destul de modest îmbrăcată. Anat Hoffman se luptă de decenii pentru a împiedica manifestările de acest gen, Odată cu ecoul stârnit de povestea micuţei Naama Margolese, se pare că a sosit şi momentul favorabil pentru D-na Hoffman .
„Este pentru prima dată” – a declarat Anat Hoffman – „că problemele legate de egalitatea sexelor şi pluralismul religios pot fi supuse dezbaterii politice israeliene. Consider că este o şansă majoră, pentru că ne aflam în ajunul unor alegeri”.
D-na Hoffman este convinsă că aceste probleme interne – egalitatea între femei şi bărbaţi, pluralismul religios şi drepturile minorităţilor – reprezintă ameninţări pentru viitorul Israelului. „De ce nu ar putea fetele să-şi celebreze majoratul (Bat Mitzvah) la Zidul Plângerii?” s-a întrebat Anat Hoffman.
Ea luptă de mai bine de douăzeci de ani pentru dreptul femeilor de a citi din Tora (Sulul Sfânt), la Zidul Plângerii. În calitate de preşedinte al grupului Women of the Wall , ea a fost mult timp în conflict cu grupul ortodox, care controlează cel mai sfânt loc din Ierusalimul evreiesc. Dar pe Anat Hoffman nu o nemulţumeşte doar influenţa lor asupra locurilor sfinte. O minoritate extremistă de ultra-ortodocşi a devenit tot mai puternică si influenţa ei s-a extins dincolo de limitele comunităţilor lor.
Chestiunea delimitării locurilor pentru bărbaţi de cele ale femeilor în autobuzelor publice, a explodat în cadrul unei dezbateri publice, în decembrie anul trecut, după ce Tanya Rosenblit şi Doron Matalon, militar în Forţele de Apărare Israeliene, au fost hărţuite de ultra-ortodocşi pentru că refuzaseră să se aşeze pe scaunele din spate ale autobuzului.
În 2007 IRAC a depus o petiţie în numele a cinci femei care au fost hărţuite pentru încălcarea segregării din autobuzele publice. În ianuarie a.c. Curtea Supremă a Israelului a stabilit că această practică este ilegală. De atunci Anat Hoffman s-a plasat în mod continuu fruntea mişcării „Freedom Rides”, în care ea şi alte evreice stau pe locurile din faţă ale autobuzelor segregate, pentru a se asigura de respectarea deciziei Curţii Supreme . Totuşi, şoferii acestor autobuze nu intervin când ultra-ortodocşii încep sa hărţuiască femeile. În momentul de faţă sunt pe rol 13 procese intentate împotriva conducătorilor de autobuze care nu respectă legea impusă de Curtea Supremă.
În societatea israeliană secularizată a început procesul de destrămare a unei culturi tradiţionale în care diferenţa dintre sexe era adânc înrădăcinată. Cu zece ani în urmă a fost adoptată legea privind protecţia femeilor faţă de hărţuirea sexuală. Din momentul intrării în vigoare a acesteia, o serie de comportamente tolerate anterior în armată şi guvern au devenit ilegale. În 2011 Moshe Katsav, fostul preşedinte al Israelului, a început executarea celor de şapte ani de detenţie pentru viol. Moshe Katsav nu crezuse ca această lege avea să se aplice şi în cazul lui.
În acelaşi timp, în societatea evreilor ortodocşi femeile au început să câştige putere şi influenţă. Anat Hoffman subliniază faptul că femeile plătesc datoriile familiei şi ele au control asupra carnetului de cecuri – în timp ce bărbaţii primesc doar o educaţie religioasă.
Hoffman, care a urmat facultatea la UCLA, se pregăteşte să abordeze publicul evreiesc din Los Angeles şi San Francisco Bay Area, în speranţa că evreii americani vor pune presiune pe guvernul israelian cu privire la aspectele sociale. „Israelul are nevoie să audă adevărul de la suporterii săi. Sionismul nu este un sport pentru spectatori.
Intrebari: Toate autobuzele publice din Ierusalim sunt segregate pe sexe? Si daca nu, de ce e nevoie de activism feminist pentru a calatori exact cu aceste autobuze, lezand obiceiurile si fortand reactia unei categorii de persoane traditionaliste?
Am primit acest comentariu de la un prieten care locuieste in Israel.
„Am apreciat activismul doamnei Anat Hoffman la fel ca shi a altor femei care sfideaza anacronismul barbilor din Beit Shemesh. Mi se pare insa ca puterea lobbyului liberal angelan sau san-franciscan este minuscula in capacitatea de a devia extremismul religios din tzara sfinta. Trebuie de recunoscut faptul ca pirghia financiara americana care finantzeaza barbile israeliene este in mina barbilor extremiste americane care nici ele nu recunosc existentza Israelului pina nu se-aude ca Messia a batut la poarta zidului templului. De aceea, singurul efect al eforturilor doamnei Hoffman este sa aduca la cunoshtintza comunitatzilor evreieshti din locurile de popas despre gravitatea evenimentelor din Israel. De asemenea, trebuie de recunoscut shi faptul ca deshi adopta o filozofie de viatza anacronica shi segregatzionista, aceshti oameni se inmultzesc cu viteza luminii ceea ce contribuie la creshterea rapida a populatziei evreieshti din tzara sfinta contracarind inmultzirea elementului local arabesc. Deci, dupa parerea mea, guvernul Israelului ar putea sa lase barbile sa converteasca shi orashul Beit Shemesh intr-o enclava religioasa segregatzionista (la fel ca Ierusalimul) dar sa protejeze restul tzarii de acest curent. Sa nu uitam ca in zona de centru a Israelului, linga Tel Aviv, se afla orashul barbos numit Bnei Braq. Viatza de acolo nu-i diferita de Ierusalim sau Beit Shemesh. Shi in ciuda acestei proximitatzi, Tel -Avivul shi celelalte orashele satelit ishi vad de viatza lor ‘de destarbalare’ neafectate de lungimea barbilor sau de extremismismul pe care-l promoveaza.
Sa ne dorim sa fie linishte shi pace shi sa fluture liber vintu’ prin barbi” 🙂
Intrebarea Dnei Ghita m-a pus pe ganduri…si nu sunt sigur ca am raspunsul corect. Desigur, imi amintesc cu precizie ca in timpul sejurului meu de aproape sase ani in Israel existau autobuze ne-segregate in care se calatorea la fel cum se calatoreste in orice autobuz din orice alta tara.
Partea complicata a intrebarii nu este deci aceasta. Ceea ce nu pot spune in schimb cu precizie este daca lasand pe fiecare cu autobuzul lui ar rezolva (aplana) prapastia din ce in ce mai profunda (aceasta a fost perceptia mea din timpul sederii mele in Israel, ma pot insela) intre israelianul nereliogios (sau religios „moderat”, platitor de taxe, integrat perfect in societate, cu stagiul militar la zi etc.). Perceptia mea a fost ca, in ambele „tabere” exista o anume intoleranta ce face „dialogul” extrem de dificil, uneori imposibil. Am auzit nu de putine ori isrelieni ne-religiosi exprimandu-si indignarea (uneori in termeni nu tocmai blanzi) in fata faptului ca ultra religiosii nu contribuie cu nimic la dezvoltarea societatii ducand practic o existenta parazitara. Am vazut deasemenea nu de putine ori cete de ultra-religiosi agresand verbal (desi discursul lor nu continea injurii, imi suna totusi ca o agresiune) colindand cafenelele din Rehovot Vineri in jurul pranzului si amintind fiecaruia ca trebuie sa se duca acasa, incepe Shabatul. De cateva ori, situatia se incingea: ultra-religiosul ridica vocea strigand „pacatasolui” care savura Burekas cu cafea sau vreo bere Maccabi ca nu este evreu…
Dar cea mai clara imagine a „prapastiei” ce desparte cele doua grupuri am avut-o in timpul doctoratului meu, in Departamentul de Fizica Complexa a Institutului Weizmann.
In ultimul meu an doctoral (eram deci un fel de doctorand „senior”) conducatorul meu doctorat (pe care il voi numi V. ) se trezeste in birou cu un tanar ultra-religios care ii cere un post de masterand de un an. Intrebat ce i-a venit, tanarul (pe care il voi numi doar Adam in continuare) raspunde ca a abondonat masterul ca sa devina ultra-religios dar acum, dupa trei ani de studii ale Torei, Ghemarei etc. rabinul i-a spus ca trebuie sa termine ce a inceput (bine inteles, explicatia teologica mi s-a parut ceva mai complicata decat Quantum Field Theory). Dupa ce a fost refuzat de toti profesorii din Departament (si uneori in mod brutal), V. era singurul care il mai putea angaja. Contrar asteptarilor, V. l-a angajat. Mirat si fiindca imi castigasem deja un anume statut in laboratorul lui, indraznesc sa-l intreb ce i-a venit. Mi-a spus ca vrea sa demonstreze tuturor in jur ca pana si o astfel de persoana poate fi integrata intr-un colectiv „normal” de cercetare si singura solutie de rezolvare a divergentelor este un efort sustinut de integrare si toleranta. V. mi-a parut in acel moment chiar mai vizionar decat Ben Gurion, asa ca i-am oferit in mod neconditionat tot sprijinul in aceasta directie. Deci, iata-ma „tutore” al lui Adam pentru aproape un an…Si de aici a inceput cosmarul…Dupa ce mi-a tinut un curs de teologie, mi-a explicat ca trebuie sa mutam mesele de lucru ale studentelor in alta parte…mai la capatul coridorului, fiindca el nu are voie sa aiba in preajma persoane de sex feminin. Mese de otel forjat, cantarind o tona fiecare…Evident ca nu am mutat colosii de otel de la locul lor (si nici pe dne/domnisoare) dar i-am amenajat lui un mic spatiu de lucru intr-un loc izolat unde nu calca picior de femeie. Deci, daca doriti, am ales in naivitatea mea varianta „fiecare cu autobuzul lui” crezand ca lucrurile se vor rezolva…Dar lucrurile nici nu s-au rezolvat, nici nu s-au oprit aici. Avenit momentul predicilor si a tentativelor de conversie. Va dati seama cat de bizar era sa auzi la aproximativ 300 de metri de casa memoriala Weizman ca …statul Israel este un stat criminal, lipsit de legitimitate etc. Astfel, intr-un fel sau altul, fiecare persoana era agresata verbal. Eu, in calitate de „tutore” eram „ciuca” agresiunilor: la fiecare lucru pe care ii ceream sa il faca, imi raspundea cu invaturi din Torah, Talmud, Ghemara si…tactica mergea. In final eu eram cel care facea experimentul, pentru a avansa proiectul….Lucrurile avansau pe zi ce trece, eram amadoi pe un fel de „collision course”. Si „collision” a si fost. In ziua in care a venit sotia sa imi aduca un sandwhich (lucram la un experiment de aproape 17 ore, eram lihnit de foame si la limita extenuarii) Adam o da afara din laborator (cu tot cu mancare) spunand ca asta nu este „casa de c…” (biata nevasta-mea era imbracata ca orice israelianca din jurul nostru, nimic indecent deci – pentru mine, cel putin). Evident, mi-am pierdut rabdarea, ma duc val-vartej in biroul lui V., intru fara sa bat la usa spunandu-i ca nu sunt nici Ben Gurion, nici Moshe Dayan, nici Golda Meir si daca este idealist, sa se ocupe el de Adam. Si…s-a ocupat. Fiindca Adam nu a fost in stare sa obtina nici un rezultat in sase luni, V. i-a facut jumatate din experimente, i-a scris jumatate de teza…doar ca sa scape de el. (Adam a declarat ferm ca fara Master el nu pleaca, si pe deasupra il aduce si pe rabin ca sa explice „pacatosilor” de ce trebuia el sa obtina Masterul)…
In final Adam a terminat Masterul si s-a intors la yeshiva. A venit la Weizmann intolerant, a schimbat in mod negativ perceptia despre lucruri a tuturor celor cu care a intrat in contact, dupa care s-a intors la yeshiva. La fel de intolerant. Noi, „pacatosii” am ramas la Weizmann cu mult mai putine sperante ca lucrurile se vor indrepta…Nu stiu ce crede acum V. Refuza sa isi aminteasca povestea.
In final, gestul de protest ce a facut subiectul articolului initial este pentru mine unul simbolic. Atat timp cat ultra-religiosii traiesc in Israel si atat timp cat legea nu prevede unde trebuie sa se aseze femeile in autobuz sau ce autobuz trebuie sa ia pentru a nu supara pe nimeni, ei trebuie sa se conformeze legilor statului. Chiar daca, in mare parte, ei nu accepta suveranitatea statului (desi accepta Bituah Leumi fara probleme)….
Tot referitor la comentariul doamnei Ghita.
Exista segregari care desi pot fi discutabile dar care au fost adoptate prin decizia autoritatilor. De exemplu cineva care ar fuma intr-un spatiu public rezervat nefumatorilor ar comite un gest de activism.
Exista de asemenea segregari care apar spontan in spatiul public. De exemplu am invatat sa fiu atent sa nu dau buzna sa ma asez in metrou langa un ,,boschetar” in stare de ebrietate. Pentru ca ma simt amenintat. Tot la fel ocolesc in miljoacele de transport in comun locurile in care sta cineva cu un caine mare pe motiv ca acesta pute. In autobuzele suedeze cainii sunt segregati (nu prin lege ci prin regulament interior al firmei de transporturi) sa se aseze in spate. Tot in spate stau si derbedeii care taie scaunele cu cutitul sau terorizeaza calatorii cand si cand – tot o segregare spontana.
Revenind la autobuzele publice (platite deci din banii cetatenilor). Parerea mea, ca barbat, si tinand seama si de exemplele de mai sus, este ca si daca ar exista un autobuz (apartinand unei firme publice) la o mie cu spatii separate pentru barbati si femei, chiar si asta ar fi inacceptabil. Exista posibile grupuri sociale care din pacate inca sunt lezate de alte grupuri (sau, de multe ori, sunt lezate de majoritatea societatii). Acestia trebuie sa se organizeze pe cont propriu, de exemplu prin mijloace publice private daca tin sa nu fie lezati.
Sa nu uitam ca si cei care se trezisera ca sunt arieni erau lezati de evrei, ca sunt romani care sunt lezati de ,,ciorile imputite”, sau romi lezati de ,,gagii” sau americani (de origine romana) lezati de negri, pe care ii numesc la ei acasa ,,ciori imputite” (caz intalnit de mine).
Eu ma tem ca a accepta ideea ca cineva sa trimita femeile la coada autobuzului ca pe catei inseamna a intoarce obrazul celalalt si a deschide o Cutie a Pandorei pe care de decenii bune ne caznim sa o zavoram.
,,activism feminist pentru a calatori exact cu aceste autobuze”.
Domnule Theodor Burghelea,
Poate ca din corespondenta noastra la Ecouri, se vor trage si ceva invataminte, pentru ca si eu am o poveste legata de rudele mele religios-traditionaliste din Brooklyn, unde am fost invitata cu vreo 15 ani in urma. Deja invitarea mea a fost un pas inainte, pentru ca – maritata fiind cu un crestin – puteau sa ma renege. Dar nu au facut-o. In schimb, imediat dupa sosire mi s-a pus o peruca in cap si m-au rugat sa port un sal peste rochia putin mai decoltata. Eu m–am conformat, respectand obiceiul casei in care intrasem. Treptat am inceput sa cunosc viata intr-o astfel de societate, sa ma deprind cu regulile bucatariei casher si cu modul de comportament al femeilor. Am invatat realmente mult despre valorile familiei traditionale, m-am bucurat de larma copiilor din preajma, care la inceput mi se parusera mult prea multi. M-am obisnuit cu rochiile elegante si decente cu maneci lungi si cu dimensiunea fustei adecvata, in care am descoperit ca poti fi misterioasa si provocatoare, poate mai mult decat in mini si pantaloni scurti. In fine, am invatat sa aprind lumanarile de Shabat si sa apreciez frumuseatea ritualului, serile de vineri cand toti barbatii din zona isi puneau salurile de rugaciune si se duceau la sinagoga. M-am obisnuit ca nu puteam sa ma asez alaturi de barbati la nunta si nici sa dansez cu ei, ca nu era permis sa stau singura cu vreunul dintre barbatii din afara familiei…daca nu era deschisa usa. Singurul lucru cu care imi era greu sa ma obisnuiesc era peruca! Probabil ca toata rezistenta mea se adunase in parul de sub ea! Par nu spuneam nimic, respectand casa care ma gazduia. Pana intr-o zi, cand unchiul meu „barbos” se aseaza vizavi de mine si-mi spuse: M-am gandit mult si am ajuns la concluzia ca tu poti sa nu porti peruca, poti umbla cu capul neacoperit pentru ca sotul tau e crestin si nu ai facut juramantul de acoperire a capului. Imediat mi-am scos peruca usurata! Apoi m-a intrebat cum de mi-am ales tocmai un sot crestin, iar eu i-am raspuns ca ne-am ales reciproc in primul an de facultate, pentru ca ne-am indragostit unul de altul. Unchiul meu a cazut pe ganduri si n-a mai spus nimic. Dar la plecare, a transmis salutari cordiale sotului meu. Iar eu, odata ajunsa acasa, mi-am ales mai atent garderoba, optand pentru mai multa decenta si de atunci aprind lumanarile de Shabat…
Totusi, Domnule Petrineanu, femeile nu sunt trimise in coada autobuzului pentru ca ar fi dispretuite (precum „negri”, cainii sau boschetarii)…, cel putin din cate stiu eu. Ar fi interesant sa ni se expuna – intr*un viitor articol – sorgintea religioasa a separarii.
Stimata Doamna Ghita,
Va multumesc foarte mult pentru ecou si pentru a fi impartasit aceasta poveste. Sunt intru totul de acord ca din corespondenta noastra in Ecouri se pot trage invataminte. In ceea ce ma priveste, am gasit in ecoul dumneavoastra inca o confirmare ca traditiile pot fi pastrate intr-o atmosfera de toleranta, chiar daca „a la maison” anume reguli sunt pastrate cu strictete. Si in casa noastra exista reguli. De exemplu, nu se fumeaza in interior, nu sunt admise remarci cu caracter rasist si … nu se intra incaltat. Nu as schimba aceste regula nici pentru un presedinte. Dar nici nu as insita ca aceleasi reguli sa fie respectate de altii, in afara casei mele.
Ecoul meu nu a incercat sa critice respectarea traditiilor intr-un spirit tolerant (asa cum razbate din ecoul dumneavoastra), catusi de putin. De fapt, si noi aprindem acasa candelele de Shabat, citim Hagadah de Pesah etc. deci in mod evident nu acestor lucruri m-am opus in ecoul meu. Ecoul meu este oarecum complementar celui scris de dvs. :dvs. descrieti respectarea unei traditii in spiritul tolerantei – chiar fata de sotul dvs. crestin, eu am descris o lipsa de toleranta directionata …chiar impotriva „celorlalti” evrei.
Pentru a elabora, cu permisiunea dumneavoastra, asupra ideii de complementaritate, atitudinea fata de tinuta vestimentara (in cazul povestii mele o pereche de blugi si un tricou deloc decoltat) in incinta unui Centru de Cercetare precum Weizmann Institute of Science (care a produs recent un premiu Nobel, Prof. Ada Yonath care…se imbraca tot in blugi si tricou – asta nu ca sotia mea ar avea vreo sansa la Nobel…desi are multe alte calitati) si strictetea regulilor fiecaruia (pe care le respectam in propriul camin si le impunem in mod natural celor ce ne viziteaza caminul, fara a iesi in strada sa le impunem altora, dupa cum descriam in ecoul meu anterior) sunt doua lucruri radical diferite.
In conditiile in care atat statul american cat si cel israelian nu interzic prin lege portul tricourilor si a blugilor, eu continui sa gasesc inacceptabila impunerea (de obicei prin prelegeri si mici agresiuni verbale) unei conduite haredi in spatiul public (Weizmann Institute of Science este spatiu public, deschis cercetatorilor din toata lumea, evrei sau nu – si aceasta diversitate reprezinta o parte din secretul succesului enorm al acestui Institut) de catre anumite persoane pentru simplul fapt ca ei le considera sacre in casa lor. Pentru a concluziona acest ecou, admir exemplul dumneavoastra traditionalist dar profund tolerant (cu care sunt in intregime de acord, si pe care il admir) dar imi mentin afirmatia ca ceea ce am vazut (si relatat) se situeaza la polul opus…
Multumesc pentru raspuns, Domnule Burghelea.
Tata (fie-i memoria binecuvantata) spunea (probabil citand pe cineva) ca daca doi oameni schimba doua obiecte intre ei, fiecare ramane cu cate un obiect, in timp ce daca schimba idei, fiecare ramane cu ambele idei). Ce pacat ca cei vizati nu citesc revista Acum! Desi, cine stie…
Stimată d-nă Andreea Ghiță
Toată admirația pentru rudele dvs. din Brooklin, pentru modul în care v-au înțeles și v-au respectat, aceasta în condițiile în care v-au văzut că respectați tradiția casei. Dar poate îmi spuneți dvs., dacă știți exact, că eu – nu, câte mii de km. despart Brooklyn-ul de Bnei Brak, orășelul-satelit-ultrareligios al Tel-Aviv-ului, ca să vă spun eu ce… distanță este între evreii dintr-un loc și dintr-altul. În Brooklyn n-am fost, dar am locuit vreo 15 ani în Bnei-Brak. Trei sferturi dintre vecinii mei erau ultareligioși, dar nu am avut probleme cu ei! Au văzut că știu să-i respect, și mi-au răspuns la fel. Știau că, deși sunt o fumătoare înrăită, nu m-au văzut niciodată ieșind cu țigara afară, pe când îmi scoteam cățelușa, de îndată ce se apropia Shabatul! O vecină, văzând că copiii ei își permit remarci necuviincioase (desigur, învățate la grădiniță ori la școală), privitoare la faptul că țineam un cățel, i-a certat și le-a explicat „etimologia” în ebraică a cuvântului câine (kelev, le-a spus ea, înseamnă că un câine este pentru om ke-lev=ca o inimă). Dar din nou, nu putem generaliza. În plină iarnă, dacă aveam vreo treabă în centrul Bnei-Brak-ului (de obicei, la primărie), nu-mi dădeam seama, la început, de ce copiii care trec pe lângă mine mimează că mă scuipă, iar tăticii lor îi mângâie și le zic bravo!: doar iarna (cam ceea ce înseamnă în România începutul lui octombrie, oricum nu mergeam cu haine subțiri), dar mi-am dat seama curând: purtam un paltonaș trei sferturi, acoperind deci părțile „tentante”, dar aveam și jeans și… n-aveam perucă! Aici problema este cu mult mai complicată. Evlavia religioasă a lăsat locul, cel puțin în ultimele două decenii, huliganismului și terorismului religios! Deseori, chiar de la persoane nereligioase (una dintre acestea – unul din foștii directori ai publicațiilor la care lucrez), mi-a urlat că eu sunt „o evreică ce-și urăște religia și se urăște pe sine”, și toate eforturile mele de a-i lămuri că nu religia o urăsc, ci religia devenită forță politică de presiune, ceea ce nu pare să mai aibă ceva comun cu adevărata credință. Dar parcă am avut cui? Domnul respectiv făcea ceea ce știa mai bine: într-o discuție în contradictoriu, când își dădea seama că nu mai are argumente și că de fapt tu ai dreptate, începea să urle și să jignească! Și nu era singurul! Același huliganism religios care a atins cotele înalte de astăzi se datorează politicienilor, care, ca pretutindeni, sunt ahtiați de putere și de avantajele (deloc spirituale!), pe care aceasta li le oferă. De trei decenii încoace, de când mă aflu în Israel, la fiecare alegeri, mi se repetă că fără partidele ultrareligioase nu se poate alcătui un guvern, ceea ce le-a permis să dezvolte o adevărată artă a șantajului politic și să-și facă de cap cu acțiunile lor huliganice! Asta a încetat de mult să mai fie religiozitate, devenind…demonstrație de forță! Dacă v-aș povesti că în urmă cu câțiva ani, la secția de oncologie a unui spital pentru copii, supraveghetorii de cashrut au aruncat cu o săptămână înainte de Pesah toată mâncarea acestora, adusă de părinți de-acasă, în speranța de a-i face totuși să mănânce ceva, fiindcă micuții, sub efectul chimioterapiei, nici nu puteau mânca matzot=egal azimă de Pesah (căci au răni la guriță), și nici mâncare prea solidă, și din aceleași efecte secundare ale tratamentului, nu prea puteau mânca, în general, m-ați crede? Cât despre întrebarea dvs. privitoare la autobuze, vă spun eu: autobuzele „segregaționiste” au fost interzise printr-o decizie a Tribunalului Suprem, pentru simplul motiv că nu există autobuze care să circule numai în cartierele sau orășelele ultrareligioase, ci prin tot orașul, sau pe rute interurbane, dar șoferii preferă să le facă pe plac ultrareligioșilor, din motive de… încasări! Până la urmă, tot la bani ajungem, nu-i nimic de făcut! Inclusiv când e vorba de politică, unde și aici, ca pretutindeni, corupția e cât casa!
Știu la ce reacții să mă aștept la ecest „ecou”, dar de aceea, și nu numai, țin să precizez că provin dintr-o familie religioasă, a tatălui meu și, cu toate că noi nu am fost religioși practicanți, tata m-a deprins de foarte mică să respect tradiția și pe cei care o mențin! Nu-mi fac iluzii, cei de rea credință nu vor admite nici în ruptul capului că toate articolele mele, nu numai din „Acum”, ci cele pe care le scriu de vreo două decenii încoace (cu „pauza” în care mi-a interzis-o fostul director al ziarelor, amintit mai sus), n-au nimic contra religiei și a religioșilor, ci doar contra fanatismului și a extremismului (aici cam merg mână în mână), care în toată istoria omenirii, n-au adus decât nenorociri, războaie, suferință și moarte!
Stimata Doamna Grindea,
Relatarea mea era doar un exemplu pentru un altfel de comportament. Ce motiv as avea sa nu cred ceea ce povestiti din propria Dvs. experienta? Relatarile Dvs. sunt bine venite pentru a completa imaginea si a ne face sa intelegem motivul protestului despre care face vorbire articolul Wandei Lucaciu. Dvs. mi-ati dat si explicatia privitoare la autobuzele cu locuri delimitate. De altfel, ele exista si in SUA, dar apartin unor companii private. Va multumesc.
Felicitari dnei Wanda pentru articol!
Discutiile acestea m-am facut sa raman si mai profund ancorat in detestarea pe fatza a religiilor.Ii spun Bravo acelui sofer austriac care a reusit in instanta sa-si impuna punctul de vedere personal si sa poarte in cap in loc de kippa, o strecuratoare de macaroane! (isi spune….pastafarian!)
Este interesant faptul ca de la institutul de Arheologie din Tel-Aviv au venit de foarte multe ori comunicate de bun-simtz, care spuneau de exemplu ca traditia monoteista a cultului iudaic este relativ noua, ca o multime din crimele descrise de Torah nici nu au avut loc. Intre altele unii au dat chiar citate din Torah in care se vede ca zeul Yahweh este venerat nu ca zeu unic, ci ca zeul „cel mai mare” al evreilor.
Mi se pare tragic faptul ca la descrierea „Exodului” de pe Wikipedia, a disparut in totalitate citatul care reproduce pozitia oamenilor de stiinta israelieni.
Cand stiinta este „facuta” nu de oameni de stiinta ci de oameni ce se simt obligati sa poarte kippa sau ub corn ca papa, nu mai exista nici macar speranta de a afla adevarul istoric.
Cel mai activ individ din Israel in mistificari (purtnd mereu si el kippa) este dupa parerea mea foarte pasionatul dl. Iacobovici, care odata, prezentand tridentul lui Hermes, a declarat ca „cele trei brate reprezinta sfanta treime”!!
La mai mare!
Ar fi putut sa-si uneasca fortele cu Paunescu ca sa studieze si el universitatile traco-daco-drace!