N-am să-ţi ofer decît o poftă crîncenă de viaţă
şi cîteva certitudini.
Să-ţi ceri iertare e ca şi cînd ţi-ai mînca propria carne:
cu gura plină de propriile cartilagii şi zgîrciuri se cere iertare!
O să mi se facă rău într-o zi şi mă vor duce la spital.
Voi sorbi o ciorbă albă,
cu lingura de tinichea,
cu mîna tremurîndă.
Îmi vor înfige în vene lucruri străine de sîngele meu.
E sigur că nu voi trăi pînă la moarte. Te văd stingheră deja,
ca o femeie pentru stîngaci.
draga adrian , am cautat si inca caut pofta crancena de viata ,pe unde ai tainuit-o ? fi bun , cu tine insusi si cu noi toti , desvaluie secretul…