O să evit să mai stau de vorbă cu franţuzoaicele.
Tocmai am încheiat o discuţie cu una dintre ele
Şi mă doare capul ca după un curs de două ore
De filozofie totalitaristă, la facultate.
Refractară la orice argumente pertinente,
Refuză să accepte că există
Catedrale mai impozante decât Notre Damme,
Turnuri mai reuşite decât Tour Eiffel
Sau trenuri mai rapide decât TGV.
Când am trecut la arte,
Muzeele Luvru sau Fontainebleau
Nu avea desigur, rivale.
Debussy era cel mai profund
Iar Matisse şi Degas
Trebuiau puşi, fără îndoială,
La temelia picturii universale.
Ce El Greco, ce Rembrandt, ce Picasso?
Singurul loc în care ne-am înţeles, a fost politica.
Nici n-ar fi avut cu ce să riposteze, de fapt
Şi ea ştia vicleana, unde nu stă prea bine.
Promisiuni nerespectate,
Părăsirea prietenilor la vremuri de cumpănă,
Flamuri în bătaia vântului.
Nestatornici ca păsările rotitoare
De pe turlele bisericilor lor cenuşii,
Politicienii Franţei au fost mult sub nivelul Senei
În sezoanele cele mai secetoase.
Secolul douăzeci
A fost decorat cu multe tablouri retuşate
Pe la Palatul Elisse;
Cu oameni ce au purtat pălării
Mult prea mari pentru capetele lor ţuguiate.
La un moment dat am adus vorba despre femei.
Aici avea probe concrete, indubitabile
Şi a luat un hotărâtor avans:
Erau chiar ochii, mintea şi picioarele ei.
Vive la France!
Dan David, Los Angeles, 09-30-2004.
stai de vorba cu oricine iti aminteste de poeta sufletului tau
loredana