Canada a avut vizita simbolului frumusetii si perfectiunii feminine pâna în anul 1976?
Aceasta a fost Brigitte BARDOT – alias BB – care dupa 30 de ani a facut un sejour de 3 zile (21-23.03.06) în capitala acestei tari OTTAWA, nu ca sa întâlneasca neaparat pe noul Prim ministru conservator al Canadei, Steven HARPER, sau pe mai „marii acestei tari”, ci ca sa denunte „CRUZIMEA SI IRESPONSABILITATEA” celor care distrug FAUNA acestei minunate tari, rezultatele culminând cu un dezastru ECOLOGIC fara precedent.
BB – la Conferinta de presa organizata la Ottawa, la care au participat zeci de ziaristi, a denuntat si implorat guvernul canadian, sa înceteze „MASACRUL FOCILOR ÎNAINTE DE MOARTEA LOR”, fiind vorba în special de „bébé-foque”, care sunt omorâte barbar si în secolul XXI, cu lovituri de secure, de o cruzime indescriptibila, la numai 3 saptamâni dupa nastere, aceasta în scopul de a le extirpa „penisul” care transformat în pudra este folosit de unii asiatici ca afrodisiac; apoi blana alba care rezista numai 2-3 saptamâni pe puii de foca, de multe ori puii fiind jupuiti, chiar înainte de a fi morti… imaginile televizate din anul 2004 au fost relevante si îngrozitoare.
Aceasta militanta franceza BB, initiatoarea fundatiei ce-i poarta numele „FONDATION BRIGITTE BARDOT”, dupa ce a renuntat la viata artistica la vârsta de 41 ani, continua aceasta „lupta”, împotriva cruditatii oamenilor vis-a-vis de animale, si nu în cele din urma cele umanitare.
Vizita fulger pe care BB a facut-o la Ottawa, întâlnind jurnalistii, a fost transmisa la TV canadiana, implorând guvernul canadian de a pune capat „masacrului” vânatorii de foci în scopuri industriale. Printre altele a spus: „Cum se poate ca în Canada sa se continue omorârea focilor în acest mod crud? Stiam ca aceasta tara nu face parte din „lumea a treia”. „Ar trebui sa admiteti ca am dreptate, ca nu sunt o utopista, nici o nebuna!”. S-au prezentat imagini îngrozitoare din filmul înregistrat în 2004 în golful Saint-Laurent, care sunt pur si simplu înfioratoare, datorita cruditatii cu care „vânatorii” se îndeletnicesc. Cum BB are obiceiul, a declarat fara jena, ca este foarte „deceptionata” ca primul ministru a refuzat s-o primeasca, dar ca nici nu si-a facut din aceasta o problema…
A mai declarat cu lacrami si foarte emotionata, ca „în viata trebuie sa evoluam, va implor, va adresez un mesaj care îmi iese din suflet, din inima, nu mai sunt o tânara fetita admirata si adulata, si nu voi mai reveni probabil niciodata în Canada (…) dar înainte de moartea mea, vreau sa vad ca înceteaza acest masacru inuman”(…)
Militanta pentru „drepturile animalelor, dar si a oamenilor”, în vârsta de 71 ani, BB a trebuit sa admita ca aceasta campanie pe care o duce fara încetare de 30 de ani, a dat putine rezultate concrete, cel putin în Canada, din nefericire fiind o problema care nu a evoluat deloc în aceasta perioada, dimpotriva. A precizat ca, cota anuala de vânatoare de foci în Canada, a trecut de la 125.000 anul trecut, la 325.000, deci a crescut, în loc sa scada. Ottawa a calculat ca în apele canadiene exista aproape 6 milioane de foci, practic de trei ori mai mult decât în anii 1970. Unul dintre jurnalisti a replicat faptul ca, datorita unei prezente importante de foci în apele canadiene, ameninta o anumite populatie a pestilor. Culmea ironiei, pe 25 Martie 2006, a început vânatoarea de foci, numai ca natura nu prea le este favorabila, banquisele de ghiata favorabile populatiei focilor începând sa se topeasca datorita temperaturii primaveratice avansate.
BB a facut o exceptie cu privire la dreptul autohtonilor care vâneaza foci, declarând ca – „ei pot continua vânatul, întrucât este hrana lor de supravietuire”, opozându-se fata de cei care au facut o industrie din blana si pielea focilor.
BB va face presiuni la Uniunea europeana, pentru a se interzice comercializarea tuturor produselor derivate din foca.
În încheiere, cu un gust „amar” si critic, a declarat ca ajungând la Aeroport, ofiterul de la Serv. Imigratie a facut-o sa astepte 2 ore, (cu toate ca BB purta cârje, în urma unei operatii de bazin pe care a suferit-o în urma cu 4 ani), pâna sa-i ofere un „laissez-passer” pentru 3 zile, platind în plus si o taxa de $245, nestiind exact pentru ce anume… ea banuind ca a fost ceva „dictat de sus”…
Fata de toata aceasta scurta si neplacuta vizita a lui BB în Canada, o senatoare liberala Céline Hervieux-Payette, a acuzat-o pe BB în cadrul unei emisiuni televizate, de „malhonnêteté intellectuell”, adaugând, Canada „n’était plus une colonie de France”.
La aceasta replica, BB a raspuns aspru: „Le jour où elle ne sera plus une conne, vous me ferez signe”.
Integritatea, perseverenta si caracterul ferm al lui BB, ma determina s-o admir în continuare si s-o felicit.
Numai cu oameni de curaj se mai pot schimba anumite mentalitati arhaice si retrograde.