Angel Rababoc si Tamara PopescuCronica aparuta in Editie speciala de Oltenia
http://www.editie.ro/mod.php?mod=stiri&idstire=24027
Expresia lui Zola se potriveşte odată înplus când este vorba de spectacolul “Noroc şi sănătate, domnule!”, după piesa “A vous souhaits” de Pierre Chesnot, în regia lui Petru Hadârcă, invitat de Teatrul Naţional din Craiova.
Mai întâi pentru că este o comedie spumoasă. Cu un fir al situaţiilor ce se succed antrenant, cu o seamă de replici spirituale, cu toate ingredientele care provoacă un râs sănătos. Mai apoi pentru plăcerea actorilor de a juca.
Tamara Popescu pare a fi motivată în a cuceri publicul şi prin acest gen de roluri. Cine şi-ar fi închipuit că blonda aceea romantică şi cu o rostire şăgalnică se va dovedi acum frutunoasa domnişoară Cucu din “Steaua fără nume” sau Louise cea frustă din piesa lui Chesnot? Dar de la bun început reuşeşte să câştige din priviri. Iar finalul e în triumf cu acea preluare îndrăâneaţă şi amuzantă totodată a costumaţiei cy sex-appeal a personajului Viviane. De altfel ar fi o provocare ca peste ani s-o vedem pe Geni Macsim urmând să joace şi ea rolul Louise. Un rol pentru care eram pregătiti s-o văd pe Iosefina Stoia. Cea care, la vremea respectivă, prin interpretarea din “Preşul”, ar fi putut fi egala Stelei Popescu în notorietate dacă ar fi jucat în Capitală.
Şi cum speculam eu aşa cu aceste roluri, vine Gabriel Prăjitură de peste Ocean să-mi semnaleze că piesa aceasta a lui Chesnot s-a mai jucta la Craiova, chiar cu Iosefina Stoia în rolul Louise. Cu Valeriu Dogaru în rolul ginerelui. Am urmat recursul la bibliotecă. La istoria teatrului craiovean, asa cum a fost consemnată de Alexadnru Firescu şi Constantin Gheorghiu*. Montarea din 1979, la trei ani de la premiera absolută, a avut titlul “Pielea ursului”. A trecut o generaţie de atunci. Valeriu Dogaru este acum profesorul Garron, rol pe care în prima ediţie îl deţinea Constantin Sassu. Cine credeţi că juca pe Viviane? Aparent în contre-emploi, Leni Pinţea-Homeag. Acum Geni Macsim străluceşte prin dezinvoltură. Acum e rândul lui Angel Rababoc să alerge pe scenă, să exulte, să se frământe pentru miza pusă în joc.
Povestea e credibilă, valabilă oriunde şi oricând. Salvarea prin moştenire rămâne un vis pentru mulţi oameni. Râsu’-plânsu’ în preajma morţii unei rude bogate devine un bun revelator al caracterelor. O femeie frumoasă care îşi valorifică farmecul pentru o viaţă mai bună, dar care plăteşte şi ea un preţ când caută dragoste. O somitate medicală care nu poate renunţa la celebritate cu nici un preţ şi care se bucură şi la mai pâmântene avantaje. Un veşnic căutător de câştig din speculaţii, trăind riscul la fiecare pas, asa cum chiar sistemul bancar dovedeşte a fi marcat de tare umane când e vorba de a spori un comision. Cum se pot armoniza toate acestea? Cum mai poate înţelege ceva din toate astea un om normal fără să apară eticheta de nebunie? Vârtejul acesta de aranjamente pentru marele câştig naşte încurcături, nedumeriri, prilej de amuzament când eşti simplu spectator.
Da, “Noroc şi sănătate, domnule!” este o comedie bulevardieră. Da, vor fi fiind unii care nu se simt atraşi de acest gen. Din păcate au trecut foarte mulţi ani de când nu s-a mai jucat la Craiova asemenea piesă. Şi cred că asta s-a simţit. Balanţa abia acum se echilibrează. Petru Hadârcă, tânărul regizor basarabean, ţine să se justifice: “Mi-aş dori ca publicul să trăiască ceva asemănător cu experientele din coplărie, când fiecare se lăsa antrenat în vreun joc şi trăia bucuria iluziei realităţii acelui joc. Acest sentiment complex de încredere într-o iluzie, într-o glumă, îmbinat cu un fel de inocenţă nepăsătoare faţă de marile griji ale lumii, mi se pare un apanaj al comediei.”
De ce trebuie neapărat ca un act artistic să fie mereu raportat la “marile griji ale lumii”? Viaţa fiecăruia dintre noi este mai adesea marcată de micile sau marile griji etern umane, ale individului.Apoi, de ce să nu fie şi un joc de dragul jocului? E doar o clipă, se poate îngădui. Iluzia e asumată, e doar un popas tonic pentru suflet. Doar? Prea puţin spus. E vital. “Ni-i dor din când în când de câte-o gară/ În care oamenii îşi maiajung”… sunt versuri dintr-un alt context semnate Adrian Păunescu. Şi adaugă Petru Hadârcă: “Iar această energie despre care vorbeam se poate produce numai dacă se întâlnesc cele trei forţe: a textului, a trupei de teatru şi a spectatorului. Sarcine amea este să le dirijez în aşa fel încât să se producă scânteia generatoare de comedie.”
Şi echipa acestui spectacol a reuşit. farmecul textului se dublează cu farmecul jocului. Este plăcerea lor de a juca, asa cum fiecare dintre noi are o clipă de exuberanţă când libertatea gestului duce gândul ghiduş până la capăt. Valeriu Dogaru, acelaşi rafinat şi sobru bărbat, se joacă şi el, chiar dacă rostind replicile de “doctor” s-o fi gândind la fragilitatea sănătăţii. Angel Rababoc este flexibil şi dinamic, este oricare dintre noi în cursa zilnică de supravieţuire. Marian Politic se joacă. Are în sfârşit libertatea de a se juca, aşa cum de la “Operele complete ale lui WLM SXPR” nu l-am mai văzut (poate şi puţin în “Romeo şi Julieta”). O face acum şi cu trimiteri la mari comedieni, o face şi prin exuberanţa proprie. Eu îl aştept încă într-un rol romantic principal care să-i pună în valoare atuurile. Eugen Titu este o frumoasă surpriză, obţine efecte comice în fiecare relaţie de scenă în care intră. Actriţele? În primul rând sunt cuceritor de frumoase. Apoi Nataşa Raab poate îndrăzni mai mult în câteva scene. Geni Macsim asigură cuplul cu Angel Rababoc, se modelează da la o scenă la alta. Ea este acum diva.
Spectacolul acesta ar trebui să aibă o viaţă lungă pentru că are toate atributele unui succes. Nu ar trebui să fie craiovean care să nu ajungă măcar o dată să-l vadă. Bucuria de a trăi o afirmă implicit fiecare personaj al piesei. Furtuna se iveşte atunci când această plăcere depăşeşte o anumită măsură. Nu banul este de vină, aşa cum se accentuează în piesă ci dorinţele dincolo de o limită. Până şi nevăzutul personaj, cel absent şi la aplauzele de final când protagoniştii se întorc simbolic spre spaţiul unde a fost bănuit tot timpul, celebrul scriitor, a cochetat cu lipsa de măsură. Dispariţia sa pe usă din spatemi-a amintiti de regretatul Sorin Novac care pe sub mustăţile sale de muşchetar găsea emblematică la francezi această uşă din dos.
Şi vreau să închei tot cu Tamara Popescu. Este o vedetă a teatrului craiovean, are un trecut cu o seamă de roluriîn care a dat măsura talentului şi farmecului său. Ar trebui să fie mediatizată ca o vedetă. Au fost mari actori, mai sunt încă mari actori şi cu siguranţă că vor mai fi. Dar e imperios necesar ca toţi cei care o pot face să lucreze la ceea ce înseamnă crearea unui statut de vedetă. Pentru că este de folos tuturor. Teatrul nu e doar sub semnul efemerului. De-acum poate să rămână mărturie peste timp nu doar printr-o consemnare într-o cronică. Tehnologia îngăduie să prelungim existenţa unei creaţii artistice, să dăruim emoţia şi peste timp. Trebuie să începem cu prezentul. Cu marii actori pe care îi avem acum. Aici. Cultivând vedetele vom cultiva teatrul în genere şi vom cultiva relaţia uc publicul, fără de care nimic nu are rost. Într-o lume cu atâtea provocări şi încercări, bucuria de a trăi se cere întreţinută cu consecvenţă.
Noroc şi sănătate, oameni buni!
* “Istoria Teatrului Naţional din Craiova, 1850-2000”, de Alexandru Firescu şi Constantin Gheorghiu, Editura Aius, 2000
Teatrul Naţional “Marin Sorescu”
Satigiunea 2005-2006
“Noroc şi sănătate, domnule!”
de Pierre Chesnot
Regia : Petru Hadârcă
Louise : Tamara Popescu
Prof. Garron : Valeriu Dogaru
Ludovic Mericourt : Angel Rababoc
Lucie Mercicourt : Natasa Raab
Viviane Boissiere : Geni Macsim
Marechal : Eugen Titu
Atropos : Marian Politic
Decorul : Viorel Penişoară Stegaru
Costume : Lăcrămioara Penişoară
Lumini : Dodu Ispas, Ştefăniţă Rezeanu
Regia tehnică : Mircea Vărzaru