(Partea I) Tactici subversive
In ultimul timp, relatiile dintre Statele Unite si Iran au cunoscut o tensionare acuta. Desi problematica nucleara revine ca un leimotiv, acesta nu este scopul final al Teheranului. Caci daca Iranul ar fi dorit cu adevarat sa dezvolte capacitati nucleare ar fi facut-o in cel mai strict secret. Aceasta retorica e folosita mai degraba ca un mijloc de presiune in relatiile internationale.
Iranul a descoperit – ca si Coreea de Nord – ca discutiile pe marginea programului sau nuclear servesc de minune pentru atenuarea sau amplificarea tensiunilor din relatiile sale cu Occidentul iar in acest caz, pentru administrarea modului in care Teheranul este perceput in lumea islamica. Dar la modul in care chestiunea proliferarii nucleare este discutata in mod public ea constituie doar o diversiune.
Din punctul de vedere al contra-informatiilor mult mai importante sunt o serie de evenimente apparent minore – si anume o continuare a atacurilor cu bombe in provincia iraniana Khuzestan, unele declaratii ale liderilor iranieni fata de recenta explozie de la moscheea din Samarra si crearea unui Birou pentru problemele Iranului pe linga Departamentul de Stat.
Dat fiind situatia geopolitica din regiune – situatia de la Baghdad, unde influenta iraniana nu este atit de puternica pe cit ar fi vrut Teheranul, si sprijinul acordat miscarii Hezbollah – este de asteptat ca ambele tari sa mareasca ritmul culegerii de informatii secrete. Pentru ca, in fapt, lucrurile par pregatite pentru un razboi informational subteran. Daca ne uitam inapoi in istorie, implicatiile unei asemenea schimbari pot avea consecinte largi.
Dupa Revolutia Islamica din 1979, Iranul s-a angajat intr-o campanie concertata la nivel mondial de asasinare a disidentilor iranieni precum si a diplomatilor si oamenilor de afaceri evrei si occidentali, uneori ca raspuns la asa-zisele lovituri ale serviciilor de informatii vestice impotriva intereselor iraniene. Primii vizati au fost monarhistii care incercau sa puna bazele unei miscari contra-revolutionare in Iran. Dupa ce multi dintre acestia au fost eliminati si pericolul unei astfel de miscari a fost indepartat, Ministerul iranian al Informatiilor si Securitatii (MOIS) si-a mutat atentia asupra disidentilor din exil si alti oponenti ai regimului Khomeyni. Intre 1980 si 1990, zeci de lideri si membri influenti ai acestor grupuri au fost asasinati in Franta, Italia, Germania, Turcia, Pakistan, Emiratele Arabe Unite.
Este interesant de notat tacticile folosite in aceste atacuri. Desi Hezbollah a folosit prima oara atentatele sinucigase actionind in interesul Iranului la timpul respectiv, atentatele purtind semnatura MOIS au fost foarte diferite.
Agentii iranieni au folosit intens tehnici de filaj si deghizare pentru a ajunge in apropierea victimelor – indeajuns de aproape pentru a ucide cu pistolul sau cutitul, adesea chiar in casele acestora. Desi multi dintre acesti agenti au fost prinsi in decursul timpului, cei mai multi au reusit sa scape. Agentii iranieni s-au angajat si in atacuri la vedere, incluzind rapiri, atacuri cu grenade si arme de foc in locuri publice.
Hezbollah a fost foarte activ in acest sens; actiuni notabile sunt rapirile lui William Buckley (sef birou CIA din Beirut – 1984) si Lt.Col. William Higgins (US Marines – 1988) – ambii ucisi in captivitate – si atacul asupra Ambasadei Israelului din Buenos Aires in 1992. Ultima actiune a fost o masura de represalii pentru moartea lui Abbas Musawi, un lider Hezbollah ucis de fortele israeliene intr-o ambuscada.
O alta actiune care nu a fost niciodata atribuita in mod public Iranului a fost atacul din 1995 asupra unor angajati ai Consulatului USA din Karachi, Pakistan. Atunci, minivanul consulatului a fost blocat in trafic si inconjurat de alte 2 masini din care s-a tras de la mica distanta cu pusti de asalt. Doi oameni au fost omoriti si un al treilea ranit. Se crede ca MOIS a planificat atacul ca raspuns la uciderea unui agent iranian din vina serviciilor americane.
Actiunile subterane de acest gen sunt un instrument important pentru o tara ca Iranul care are un serviciu de spionaj foarte sofisticat si disciplinat dar care nu isi poate permite sa riste o interventie militara devastatoare a Statelor Unite. Rapirile si asasinarile indeplinite metodic, fara putinta de a fi aratate cu degetul au constituit un mijloc eficace pentru regimul de la Teheran de a elimina oponentii si a-si sustine pozitia geopolitica in regiune fara a-si atrage riscuri inacceptabile.
Pentru Statele Unite, stringerea de informatii secrete include mentinerea unor baze de date pentru fiecare diplomat iranian de pe glob, incercindu-se identificarea agentilor MOIS. Aceste fisiere vor fi in continuu actualizate cu informatii referitoare la viata privata, calatoriiloe de rutina si intilnirile cu partenerii. Programul nuclear si posibilele legaturi ale Iranului cu grupuri militante vor constitui cu siguranta un alt cimp fierbinte de actiune. In acest sens USA poate astepta asistenta din partea Mossad-ului care a avut intotdeauna operatii informative robuste in Iran ca si din partea serviciilor secrete pro-americane cum sunt cele din Iordania si Egipt.
Data fiind conexiunile cu grupul militant Hezbollah, Iranul si-a ajustat in trecut efortul de colectare a informatiilor in directia achizitiilor de date privitoare la potentialele tinte si planificarii atacurilor punitive. In conditiile actuale, colectarea de date va fi facuta atit de MOIS cit si de Hezbollah si de alti agenti care lucreaza in favoarea Teheranului in Irak. Sunt posibile atacuri impotriva intereselor americane si ale aliatilor din regiune. De asemenea, lovituri usor de negat vor avea loc impotriva trupelor US si a celor britanice. Selectarea tintelor va fi legata de tipul de atac care va putea trimite un semnal semnificativ Vestului. Pentru Iran va fi imperios necesar ca amestecul sau in aceste actiuni sa nu fie evident (desi ar putea fi revelat sau descoperit de serviciile secrete vestice dupa).
(va urma)
sursa:
Stratfor Geopolitical Intelligence Report – Fred Burton (March 8/2006)