Sunt oameni pe care zorii ii prind visand cu ochii larg deschisi.
Sunt oameni ce zugravesc cu pensula mintii imagini inedite sau doar banale dar carora apoi le dau viata . Scriitori , pictori , cameramani sau doar simpli fotografi , poarta un singur nume : artisti !
Dar dintre toti …
A fi scriitor este , fara doar si poate , ochiul care soarbe profunzimea ideii adaptand-o in timp si spatiu . Reflexia gandirii separa farama de ostilitate si puzderie de imagini se deruleaza in mintea artistului . Uneori, scandalizat de duplicitatea firii umane sau de zgomotul unui ras ironic , isi incruciseaza mainile cu un vag sentiment al pierderii , al goliciunii .
NISIP SI APE , LA DREAPTA CAP DE MORT
Nisip si ape voi pune pe hartie
Vor curge versuri ce inca nu se stiu
Ele-mi vor tine in veci tovarasie
Cand cerul noptii mele fie-va pustiu .
Si cand stapan peste calea stearpa
( cand mi s – o stinge vapaia in omat )
Doar bietii ingeri pe aripi inca poarta
Vapaia unui vers cu cap de mort .
~ ~ ~
Apreciezi valoarea deosebita a omului ce imortalizeaza imaginea ideii in cateva cuvinte insirate cu dibacie in cateva randuri suprapuse .
” Ti-as povesti de-as mai avea cuvinte . . . ! ” pare sa spuna ultimul vers dintr-un poem inainte ca tu sa-ti dai seama ca mintea si imaginatia va deschide ochiului tau imaginea vie a unor cuvinte .
VIS DE OM NEBUN CU MINTEA SI TRUPUL
Se scoroji sub masa biet golanul
Tocit la incheieturi si ras în cap
Cand incoltit de draci in sange – i arde jarul
Ii scarma-n mate chiar doctorul bacbac
Se scamoseaza plamanul molfait de frunze
Plin de pucioasa abolind cenzura
Isi retrage timid limba dintre buze
Cand doctor draq , ranjind , isi puse semnatura
Ii mirosi a rai . Ochiul i se – nchina
Cind nervul i se destinde lent
Cu zimbetu-i citet fara de pricina
Haladui haihui prin occident
Sarmanul om ! Dobitoc ambiguu !
I se zbatea plamanu-n buzunar
Ingenunchiat pe veci de nosfetatu
Pastrat in insectarul taramului murdar
Si i-au crescut in vene macii
Mucegaiti , pudrati cu zgura
In functiunea iadului toti dracii
Vor scuipa – n cenusa de pe gura.
~ ~ ~
Scriitorul , descatusat parca de orice constrangeri , se dedica libertatii si magiei cuvantului . Marturiseste in poezie sentimentul durerii sau al frustrarii intemnitat cu buna stiinta de zbuciumul unui suflet insetat .
DE DOR DE TINE
Eu zacand de dor de tine inimii mele amare
Ii crescu aripi de duca peste munti si peste mare
Va boci trist ca un clopot nu-stiu-cui cersind iertare
Va pleca racnind nevrotic de a vorbelor duhoare
Imi este inima cumplită si o simt ca o povara
Prinse dorul să ma arda si il vad cum ma doboara
Si nime ‘ Doamne-n ajutor n-o sa poata sa imi sara
Aud ecoul mintii mele pe boarea vantului de vara
Dorul aprig zaboveste , lacrimi rauri iarasi varsa
Povestindu-ma raneste si nu pare ca ii pasa
Ma privea ranjind prosteste cu-a lui fata alba , trasa
Si racnea lovind din bice inima bolnavicioasa
Se scalda in propriul sange ce de valuri era dus
Fata-ntreagă o scaldara lacrimile ce le-a smuls
Ce se scursera siroaie , cum mai limpezi alte nu-s
Doruri vechi si ruginite isca lacrimi de temut
Ma palesc adanc in suflet cum nicicind n-as fi crezut
Palmuindu-mi gura muta ce se vrea un fel de scut
In zadar stropind cu lacrimi si jelind privirii mele
In zadar sageata ta scrijelindu-ma sub piele .
Mare mi – i compatimirea dar cuvintele mi-s grele
Zic zarind acum speranta in priviri cu praf de stele .
Buna dimineata viata , cununa de floricele .
~ ~ ~
Poezia poate fi comparata cu un barbat tanar , sarmant si . .. liber , sau cu o femeie frumoasa usor frustrata de tendintele modei . De ce , de unde si pana unde . . .
Dar poezia nu este decat o gradina botanica cu o splendoare stranie . Soaptele ei iti gadila sufletul sibilinic ca cantecul de sirena . Iti da senzatia ca plutesti pe valurile adevarului – fals ce produce o stare de nostalgie extraordinar de placuta . Strafundurile sufletului se incarca de energie si parca inima iti bate in cadentele ceasului cu cuc .
40 DE ANI
patruzeci de ani
iti imblanzira istovitii tai amanti ,
sub invelisul fierbinte al coapselor tale
ce se imbulzeau ca furnicile in furnicare
ti-au ridicat statui uriase din crema caramel
si ti-au scris , cu litere de-o schioapa , numele
FEMEIE !
ti-au aprins lumanari in candelabrele inimii
si citeau rugaciuni in nopti inconjurate
de un nor luminos
patruzeci de ani
ai urlat ca o fiara
imbratisand universul cu ochi de vultur plesuv
bizara si neobrazata
ai sfasiat culcusul moale al carnii
cu gheare infipte in desfrau
i-ai aruncat cat colo pe amantii obositi
ce ti-au desfatat noptile de regina sangeroasa
in suprematia ta naucita de capricii
ti-ai ciugulit patruzeci de ani
batrana cu trup obosit
de-atatea si-atatea iubiri
~ ~ ~
Pendularea intre cer si pamant a spiritului poetic , atitudinea de razvratire si orgoliu sau de adancire in sine , este cautarea de innoire a ceea ce ne inconjoara.
Poezia nu are limite de ratiune . Ea penduleaza intre cer si pamant , intre viata si moarte .
Emma Brad
GLASURI
poezie
autor Al. Philippide ( 1900-1979 )
De unde vin ? De unde se coboara
In mine nalucirea lor adanca ?
Vor fi ramas din vremi de-odinioara ?
Se smulg din vremi neimplinite inca ?
Cate taceri s-or fi topit in ele ,
Ca sunt atat de limpezi si de pline !
Facute-s printre nalte bolti senine ,
S-alunece pe lungi priviri de stele .
Din stele chiar vor fi venind ! Sau , poate,
Vrun bastinas din alte lumi strabate ,
Cercetator, atat amar de drum
Si la fereastra mintii mele bate
Cu-o mana stravezie ca de fum . . .
O, glasuri care m-ati ales popas ,
Cand n-oi mai fi si eu decat un glas ,
Ma veti lua pe calea de apoi
Prin vamile vazduhului cu voi ,
Sau ma veti parasi in drum, stingher ,
Uitat, pierdut in vrun strain ungher
Al cosmosului fara jos si sus ,
La fel cu-atatea glasuri ce s-au dus ?
NOTA. mi-ar fi placut sa atasez acestui minieseu poezii semnate de alti autori dar din diverse motive nu am facut acest lucru. In schimb mi-am permis, in finalul acestui articol, una din poeziile lui Al. Philippide ( 1900-1979 ) ,poezie care m-a marcat profund nu atat prin forma cat prin continut.