Sentimentul patriotic nu poate disparea, chiar daca suntem departe de tara unde am vazut pentru prima data /lumina zilei/. Se spune ca /TARA, PRIETENII SI PRIMA IUBIRE NU SE POT UITA/. Personal, confirm aceasta cugetare, întrucât am constatat acest sentiment din propria-mi experienta. A nu se confunda însa TARA cu politica. Tara cu patrimoniul sau istorico-cultural sunt imuabile, în timp ce politica se poate schimba de la o zi la alta.
România /tara mea de dor/ de când ma stiu, a dat OMENIRII oameni ilustri în toate domeniile, recunoscuti în toate colturile lumii, dar, din pacate, începând cu anii 1945-1948, foarte multi dintre ei au ales EXODUL, AUTOEXILAREA, pe un /drum fara întoarcere/, multi dintre ei fiind dati uitarii. De ce? Este lesne de înteles si nu este momentul sa redeschid /o rana care înca supureaza…/
Am fost întotdeauna o optimista, o combatanta, si o încrezatoare într-un viitor mai bun pentru tara mea de origine si pentru compatriotii mei, dar viata mi-a dovedit contrariul. Chiar si în acest secol XXI, DREPTURILE OMULUI CONTINUA SA NU FIE RESPECTATE în totalitate în România, cu toate ca speram ca odata cu „libertatea” câstigata dupa 1989 sa se mai schimbe întrucâtva conceptiile si comportamentul celor carora le-am acordat votul nostru.
Traiesc la 16 mii km. departare de tara mea de origine si nu-mi este usor sa aflu ca din cei multi pe care i-am lasat în România, în special cei mult mai tineri decât mine, despartindu-ne chiar 2-3 generatii, au ales si ei calea exodului si dupa anul 1990, când sperantele li s-au spulberat… Care este cauza? Simplu! Tineretul NU A FOST si NU ESTE APRECIAT la justa valoare. Cauzele sunt multiple si bine cunoscute de cei care au ales exodul cu multi ani în urma.
Cum se spune, /dorul de casa si de cei dragi, nu se poate stinge/. Personal urmaresc zilnic, cu ajutorul multiplelor posibilitati actuale de informare, realizarile cunoscutilor si necunoscutilor de origine româna din diaspora, si constat ca tineri din toate domeniile de activitate, cultural, stiintific, sportiv, etc., sunt apreciati mai mult în strainatate decât în propria lor tara.
Ceea ce m-a determinat sa scriu aceste rânduri, se datoreaza faptului ca o foarte buna prietena, TANTY UNGUREANU, ce a ales exodul în urma cu 15 ani – stabilindu-se cu sotul, violonist consacrat, în Portugalia, pe care-l cunosc de la adolescenta (sunt de atunci vreo 35 ani) – ma informase ca în ziua de 22 Februarie a.c. urma sa aiba loc la Lisabona lansarea, în traducerea sa, a volumului „Projectos de passado”/“Proiecte de trecut”, volum ce cuprinde minunate povestiri ale mereu surprinzatoarei Ana Blandiana.
Bucuria mi-a fost nespus de mare si asteptam sa întâlnesc pe virtual impresiile criticilor de literatura din Portugalia si, mai ales, reactia din presa româneasca cu privire la lansarea Anei Blandiana în limba portugheza.
Iata cum este relatat evenimentul pe diverse site-uri din tara:
Ana Blandiana si opera sa – o sarbatoare la Lisabona
Lisabona, Portugalia/Romanian Global News
23 February 2006
Biblioteca Muncipala Timor din Lisabona a gazduit marti, 21 februarie, o serata literara a carei invitata de onoare a fost scriitoarea Ana Blandiana, aflata in capitala Lisabonei pentru a participa la lansarea volumului de povestiri fantastice, Projectos de passado (Proiecte de trecut) tradus in limba portugheza si publicat de editura Cavalo de Ferro.
Acest eveniment, organizat de Ambasada Romaniei la Lisabona, impreuna cu PEN Club din Portugalia si cu Institutul Cartii si Bibliotecilor s-a bucurat de o prezenta impresionanta a unui mare numar de oameni de litere, scriitori, poeti, critici literari care i-au facut o primire entuziasta si deosebit de calduroasa Anei Blandiana, pe care de altfel, avusesera ocazia sa o cunoasca, fie in Portugalia, fie in strainatate, cu prilejul unor simpozioane, congrese sau diverse reuniuni literare internationale, se arata intr-un comunicat al ambasadei Romaniei la Lisabona.
sau
Mediafax, 14 Februarie 2006
Ana Blandiana, in portugheza
Carte. Ana Blandiana lanseaza un volum de povestiri traduse in portugheza, pe 22 februarie, la Lisabona, Volumul scriitoarei, „Proiecte de trecut”, a aparut la editura „Cavalo de Ferro”, in traducerea unui lector de limba romana de la Universitatea din Porto si va fi lansat intr-o librarie din centrul Lisabonei.
Dupa cum se poate constata, numele celei care, prin munca sa de traducere, a facut posibila publicarea în limba portugheza a povestirilor Anei Blandiana – eveniment pentru care de altfel scriitoarea se afla la Lisabona – nu este pomenit decât cel mult sub forma «un lector de limba romana de la Universitatea din Porto». Curios! Cei care au publicat aceasta stire, dispuneau de «amanuntul» ca traducatorul este lector, dar nu si de numele lui. În lumea normala, autorul unei munci (creatii, fapte, crime, etc.) este, simplu, identificat. Grija cu care ambasada româna (probabila furnizoare de stiri a agentiilor) a evitat sa pomeneasca numele traducatoarei volumului lansat la acel moment este cu atât mai suspecta cu cât nu este uitat de exemplu Corneliu Popa, traducatorul unor poeme ale Anei Blandiana, «publicate intr-o antologie realizata cu ocazia Festivalului International de la Faro, in urma cu cativa ani» (citat din prima stire, cea a agentiei Romanian Global News, 23 February 2006, in http://www.rgnpress.ro/).
Sa fie o nevinovata lacuna sau mai degraba o stratagema, în virtutea aceleiasi mentalitati, binecunoascute de noi toti, conform careia daca nu-i indicat «de sus», nu-i «de-al nostru», nu e «valabil», deci nu merita sa fie amintit?
Deci, cine este TANTY UNGUREANU? Este absolventa a Facultatii de litere din Bucuresti si a cursului post-universitar de specializare în limba, literatura si istoria portugheza al Facultatii de litere a Universitatii din Porto (Portugalia). Din anul 1999 este lector de limba româna în cadrul aceleiasi Facultati si traducatoarea în limba portugheza a povestirilor lui Urmuz (2004) si ale Anei Blandiana, la editura Cavalo de Ferro.
Deci, o românca perfect integrata în societatea portugheza, care, la vârsta de 34 de ani, a optat pentru a lua viata de la capat, care s-a integrat într-un mediu cultural total nou, care nu si-a uitat radacinile si a vrut sa transmita frumusetea limbii românesti si ospitalierului popor din tara de adoptiune, contribuind astfel la cunoasterea literaturii noastre în peisajul cultural portughez.
Bucuria pentru reusita acestei prietene mi-a fost cu atât mai mare cu cât stiu ca a razbatut prin propriile capacitati, ba chiar s-ar putea spune ca a facut-o în ciuda intereselor anumitor reprezentanti ai diplomatiei românesti din Portugalia. Când fac aceasta afirmatie, ma refer la demersurile din anul 2000, declarate fatis, ale, pe atunci, ambasadorului la Lisabona, Mihai Zamfir, de a înlocui pe Tanty Ungureanu în postul de lector de limba româna la Universitatea din Porto cu o cunostinta personala. Demersuri reusite doar partial, dat fiind ca, dupa un an de întrerupere, gratie interventiei amintitul ambasador, Universitatea a hotarât… s-o invite din nou pe Tanty.
E greu de descris strângerea de inima pe care am avut-o la vremea respectiva, constatând ca oameni de calibrul intelectual al unui Mihai Zamfir se lasa mânati de meschine interese personale si ma întreb cât timp le va mai trebui oare reprezentantilor institutiilor românesti, care au datoria de a ne promova tara în strainatate, sa priceapa cât ar trebui sa-i pretuiasca si sa se ajute cu intelectualii români din diaspora. Ei sunt cei care, prin integrarea în si recunoasterea de catre societatea adoptiva, pot contribui cu mult mai mult succes la proiectarea valorilor noastre culturale în lume decât eventualii prieteni, sau cunostinte, sau «oamenii de acasa», pentru ca nu trebuie sa uitam ca una este sa vezi un mediu cultural de la Bucuresti si alta este sa traiesti în el.
Satisfactia traducatoarei Tanty Ungureanu a venit în schimb de la portughezi, si anume de la criticul literar Ana Marques Gastao, care a facut o prezentare pertinenta în suplimentul cultural al ziarului portughez /Diario de Noticias/ (03.03.2006), precum si de la propria scriitoare Ana Blandiana, care i-a scris traducatoarei sensibile cuvinte de multumire si apreciere pentru «traducerea exceptionala», conform opiniei pe care a avut-o de la reputata specialista în limba si literatura portugheza, Micaela Ghitescu.
Ar mai fi multe de comentat, dar ma opresc aici, lasându-i pe cititori sa traga concluziile de rigoare. Din pacate, cei care ar trebui sa aprecieze nu numai calitatile românilor din diaspora – ma refer în special la ambasadori, reprezentanti culturali, comerciali, etc. -, dar si faptul ca nu dau uitarii tara lor de origine, îi dispretuiesc sau ignora. Un lucru este cert, si anume ca strainii stiu sa aprecieze valorile – atunci când este cazul – mai mult decât PATRIA- MAMA.
Si atunci sa ne mai miram ca România a pierdut si va pierde în continuare pe cei mai buni fii ai ei cautând sa se afirme în afara granitelor, acolo unde vor fi apreciati la justa valoare? NU, nu mai este nici un fel de mirare ca dictonul latin UBI BENE, IBI PATRI, (apartinând lui Pacuvius, citat de Cicero în /Tusculanae disputationes/, întâlnit si la Aristofan), îsi va gasi din ce în ce si mai multi adepti.