Aceasta ZI INTERNATIONALA, a fost proclamata în ziua de 8 Martie 1910, cu ocazia Congresului al II-lea al Internationalei socialiste a femeilor la Copenhaga. Initiativa a apartinut CLAREI ZETKIN (1857-1933), care a reusit sa realizeze acceptarea acestei zile cu ocazia unei Conferinte, fapt pentru care în fiecare an, ziua de 8 Martie sa fie organizata de femeile socialiste din toate tarile, în scopul de a face „propaganda în favoarea votului femeilor” pâna atunci neadmis. Dar, semnificatia si istoria acestei date ramâne cam nebuloasa.
Versiuni istorice au facut ca aceasta zi sa corespunda zilei de greva declansata de muncitoarele din domeniul textilelor LOWER EAST SIDE din New York în ziua de 8 Martie 1857 sau a primei WOMAN’s DAY, organizata în Statele Unite ale Americii, la 28 Februarie 1907.
Pentru a cunoaste mai mult despre aceasta zi de 8 Martie si asupra istoricului privind drepturile femeilor, cele care au instituit-o sau care au schimbat-o, ar fi enorm de mult de consultat. Eu am încercat sa fac ceva cercetari si am ajuns la niste concluzii, pe care le voi reda în continuare.
La începutul secolului XX, /Miscarea feminista/ a provocat tulburari violente cu partizanele Doamnei Emmeline PANKHURST-GOULDEN, care revendica dreptul de vot al femeilor. Partizana britanica, nascuta la Manchester în 1858, a decedat la Londra în 1928, ea fiind fondatoarea Uniunii feminine sociale si politice în 1903. Aceasta miscare a partizanelor pentru drepturile femeilor din Anglia de la începutul secolului XX, URMAREA OBTINEREA DREPTURILOR POLITICE PENTRU FEMEI.
Mai târziu, în anul 1928, Curtea Suprema a Canadei refuza sa considere femeile ca „indivizi” care sa poata face parte din Senat. Aceasta era stabilit prin LEGEA CONSTITUTIONALA din anul 1867 si pe „incapacitatea femeilor”,consemnate în COMMON LAW, privitor la asumarea obligatiilor publice, respingând cauza Henriettei MUIR EDWARDS si a colegelor sale canadiene. Afacerea „indivizilor” disputata între 1927-1929, ramâne o cauza celebra în Analele politice de admitere a femilor în Senatul Canadei. Prima femeie canadiana, EMILY MURPHY si colegele ei de lupta, la 17 August 1927 au trecut la actiune, facând sa parvina o petitie Guvernului, privitoare la aceasta anomalie. Ele cereau Curtii Supreme de a examina sensul cuvântului „individ”, ce aparea în Art.24 al Actului Americii de Nord Britanic, în scopul de a determina si desemna de asemenea si femeile. La Curte, chestiunea a fost în deliberare pe 14 Martie 1928 si 6 saptamâni mai târziu, respunsul a fost NEGATIV. Unul din argumentele Curtii a fost ca Actul va trebui sa fie interpretat în lumina epocii redactarii sale.
Cum femeile nu participau deloc la viata politica în anul 1867, ele nu puteau fi eligibile în Senat. Au fost cinci femei din provincia Alberta (Canada) care nu au acceptat aceasta decizie si în consecinta au facut apel la Comitetul judiciar al Consiliului privat al Marii Britanii, care era pe atunci ultima instanta de recurs a Canadei. La 18 Octombrie 1928, cinci lorzi ai Comitetului judiciar declara în unanimitate ca, citez: Denumirea de „individ”în art.24, desemna în acelasi timp atât barbatii cât si femeile.
Excluderea femeilor din functiunile publice era dupa ei o „relicva a unei epoci mai barbare decât a noastra”. Cele cinci femei celebre au fost si au ramas, Emily Murphy, Henrietta Muir Edwards, Louise McKinney, Irene Parlby si Nellie McLung. Multi indivizi si asociatii au reclamat de asemenea, numirea femeilor în Senat. Aceasta cauza a fost foarte importanta pentru cele cinci femei, întrucât pâna în anul 1970, divortul si alte cauze privitoare la drepturile individuale ale femeilor, trebuiau aprobate de Senat, ele considerând ca daca femeile vor fi si ele membre în Senat, deciziile privitoare la familie vor deveni echitabile.
Secolul XX a fost un secol al EMANCIPARII FEMEILOR, multa vreme ele fiind supuse tutelei tatilor, fratilor sau barbatilor, însa astazi, datorita luptei condusa de organizatiile FEMINISTE, începând cu anul 1970, ele au câstigat dreptul de a-si dirija viata lor si a familiei, asa cum înteleg. Realitatea este însa, ca înca exista multe tari si în secolul XXI, unde drepturile femeilor nu sunt acceptate, ele fiind constrânse în libertatea lor de actiune, în numele PRINCIPIILOR RELIGIOASE.
La începutul secolului XX, în Franta, ca de altfel în majoritatea tarilor europene, femeia era considerata drept o „minora”, o incapabila, din punct de vedere juridic, sistemul de patriarhat dominând. Franta sub regimul de la Vichy, condamna sever toata propaganda în favoarea avortului si a anticonceptionalelor, femeile care încalcau legea fiind pedepsite chiar cu închisoare.În România anilor 1955 au existat aceleasi legi drastice, iar eventualul avort spontan, trebuia constatat în prezenta politiei si a procurorului, motiv pentru care multe femei recurgeau la întreruperi de sarcini rudimentare, care de cele mai multe ori se soldau cu moartea sau cu malformatii congenitate în caz de nereusita.
În anul 1960, situatia a basculat prin aparitia anticonceptionalelor, care au fost legalizate în Germania în anul 1962, apoi în Statele Unite ale Americii si Anglia, în anul 1974, iar în Franta în 1967. Exista înca tari unde peste 80 milioane femei sunt mutilate prin exciziune (infibulatie) imediat dupa ce s-au nascut.
Timpul însa ne-a dovedit, ca de multe ori, limitele acestei libertati atât de jinduite de femei, a depasit marja unei decente, ea fiind considerata drept „un obiect de placere”. Nu intru în amanunte, pentru ca este foarte bine cunoscut „flagelul”… Când afirm despre /drepturile femeilor, personal ma gândesc la DREPTUL LOR DE AFIRMARE în sensul exprimarii, al drepturilor civice, sociale, culturale etc. Si Slava Domnului, ca omenirea, în care se include bineînteles si România, a dat societatii femei cu adevarate trasaturi intelectuale, demne de onorat.
În continuare si drept încheiere, cu toate ca subiectul ar fi vast, ma voi rezuma la enuntarea unor femei, personalitati de origine româna, dar si straine, atât pe tarâm national, cât si international.
Încep cu Reginele României, Elisabeta, Maria, Elena, Ana, si continui cu femeile de arta si cultura: Elena Vacarescu, Martha Bibescu, Ana Brâncovan, Contesa de Noailles, Sarina Casvan,Cella Delavrancea, Regina Elisabeta – alias Carmen Sylva, Elena Sutzu, Ana Hartulari Darclé, Aca De Barbu, Lucia Stanescu, Elena Cernei, Ileana Cotrubas, Eufrosina Vlasto, Maria Cebotari, Elena Teodorini,Maria Cojocareanu, Margareta Metaxa, Evantia Costinescu, Valentina Cretoiu Tassian, Dora Massini, Maria Strejina, Elvira Popescu, Elvira Godeanu, Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Viorica Cortez Guguianu, Zenaida Pally, Teodora Lucaciu, Florica Cristoforeanu, Zoe Dumitrescu Busulenga, Ana Aslan, Agatha Bârsescu, Dina si Tanty Cocea, Ecaterina Teodoroiu, Cella Dima, Hortensia Papadat Bengescu.
Si deoarece este ZIUA INTERNATIONALA A FEMEILOR, sa nu dam uitarii nici pe cele, apartinând altor tari: Reginele Angliei, Victoria, Elisabeth I si Elisabetu II, Margareth Thacher,Gabrielle Chanel, Simone Kaminker-Signoret, Ingrid Bergman, Danielle Darieux, Brigitte Bardot, Grace de Monaco, Maria Callas, Elisabeth Taylor, Katherine Hepburn, Marie CURIE, Camille Claudel, Françoise Sagan, George Sand (alias Aurore Dupin), Marguerite Yourcenar, Marguerite Duras, Simone de Beauvoir.
Lista este fara de sfârsit, dar m-am oprit în special la cele pe care personal le-am apreciat, nume rasunatoare în urma carora au ramas într-adevar opere, scrieri si caractere de neuitat.
Cu ocazia ZILEI DE 8 MARTIE, doresc tuturor femeilor din lumea întreaga, Pace si Ocrotirea Providentei.
Stimata doamna, nu voi comenta absolut deloc afirmatiile din articol. Sunt probabil rodul cercetarilor dv. As dori sa completez ceva. Ceva de suflet.
Dupa cum deja si ziceti,„semnificatia si istoria acestei date ramâne cam nebuloasa“, eu as incerca sa-i dau zilei femeilor o alta conotatie. ca sa nu mai fie „nebuloasa“. Da, femeile au fost prea multa vreme desconsiderate. Nu voi face o prelegere profeminista acum. Dar nici nu putem admite ca fiind corect tratamentul si conditia care i se atribuiau femeilor inainte.
Deci, daca tot i se recunosc niste merite si femeii, atunci as considera mult mai corect sa fie o sarbatoare a femeilor de 1 martie – si putem admite ca femeile (adevaratele femei) pot fi aducatoare de primavara – dar ziua mamei e categoric ziua de 25 martie. E ziua in care Fecioara Maria a acceptat sa fie mama Fiului lui Dumnezeu si implicit mama intregului neam omenesc. Deci poate fi considerata pe drept motiv ca zi a mamei – ziua Buneivestiri. Pe cand cea de pe 8 martie e prea „socialista“ si prea compromisa de luptele politice duse peste timp. Desi chiar aceste lupte s-au soldat cu acceptarea ideii de sarbatorire a femeilor.
Iata un motiv cu adevarat solid de a sarbatori ziua mamei, am putea spunei ziua mamelor crestine.
Si sa stiti ca, din 1989 incoace tot mai mult se raspandeste acest mod de gandire cu privire la originea sarbatoririi. De ce sa acceptam ca motiv de sarbatoare o promovare socialista, cand putem sarbatori mamele adevarate in ziua celei mai adevarate mame?
Dumneavoastra ce ziceti, privind sarbatoarea din aceasta perspectiva?
Va doresc numai bine. Ceea ce am scris in acest „comentariu“ nu vrea sa comenteze articolul dv, ci sa-i mai propuna o abordare. Maica Domnului sa ne ocroteasca pe toti, mai ales pe noi, mamele.
Cu respect, Lidia Hamza