Pe cap au început să-mi crească licheni
Ca la Polul Nord
Şi pe creştet coarne de cerb.
De aceea poate, mă doare capul
Şi nu mai văd bine-mprejur.
Dar nimeni nu mă înţelege, dragii mei!
Sincer! Nimeni nu mă crede.
Ce-i drept, în oglindă nu se vede
Nimic; aşa…par un om normal.
Dar pe mine mă doare capul
Şi inima din creier îmi geme!
Doctorul Sandoval zice că simulez.
Mi-a tăiat şi doza de Luminal;
Iar toţi proştii ăştia din salon
S-au luat după el.
Doar dulceaţa de Margo,
De-am întâlnit-o miercuri la Spital,
Are ochi pentru mine:
„Da dragule, bietul de tine!
Dar parc-au început să-ţi crească muguri noi.
Craiule! Simţi şi tu primăvara că vine!”
Şi râdeam,….mai ales ea, ca o moară.
O bănuiesc şi pe Margo
Că nu e sinceră sută la sută,
Că mă flatează din interes.
Dar măcar arată, dintre toţi,
Ca o adevărată căprioară.
Dan David, Los Angeles, 05-06-2005.
„O bănuiesc şi pe Margo
Că nu e sinceră sută la sută,
Că mă flatează din interes.
Dar măcar arată, dintre toţi,
Ca o adevărată căprioară.”
dd
optica eroului
se simte ca un actor
ba il doare piciorul
ba capul
ba poezia…
sinceritateta nu se masoara in procente
nici lacrimile cu litrul sau gramul
ceva profund care nu te dezgusta e masura lucrurilor
si sticlutza de parfum
cand te parfumezi pentru ea
cerul devine un pat
bianca m