– Ciorba asta este prea sărată!
– Auzi, dacă nu–ţi place, caută altă femeie!
– Banii ăştia sunt prea puţini!
– Auzi, dacă nu-ţi ajung, caută alt bărbat!
De prea multe ori, în timpul unei relaţii de cuplu există o diferenţă dramatică între „înainte” şi „acum”.
Din păcate în mai toate cuplurile, acel „înainte”, moment al primelor întâlniri pasionale, al declaraţiilor, cuvintelor frumoase şi îmbrăţişărilor tandre, poate deveni un „acum” tensionat sau plictisit, un timp al uzurii şi al rutinei casnice.
Pe nesimţite, o relaţie romantică se schimbă într-una „reumatică”. Este suficient să ne uităm în jurul nostru şi să vedem în cât de puţine cupluri se mai păstrează după trecerea anilor acel farmec autentic al începutului, acea deschidere reciprocă ce reprezintă de fapt chiar sensul lui „a fi împreună”. Certuri, gelozii, cuvinte imposibil de pronunţat, scenarii meschine sau totala indiferenţă se manifestă în viaţa de cuplu. Această fisură se poate adânci tot mai mult în timp, devenind o prăpastie între cei doi.
Când şi de ce apare această prăpastie? Ea este inevitabilă? Cine este vinovat de înrăutăţirea relaţiei şi cum ar putea fi aceasta ameliorată?
De cele mai multe ori, se dă vina pe celălalt: „Dacă veneai la timp de la serviciu, nu-ţi mai făceam scandal că iar stai cu secretara peste program şi atunci nu te-ai fi înfuriat şi n-ai fi strigat la mine şi deci n-aş fi avut nici un motiv să-ţi trag două palme, în care caz nu mi-ai fi aruncat pisica pe fereastră iar eu n-aş fi spart televizorul tocmai când meciul era gata să înceapă!“
Alteori, cei doi conchid împăciuitori: „Nu ne mai înţelegem din cauza stresului ăsta care ne omoară: zece ore la serviciu, un şef imposibil, salariul mic, întreţinerea mare, etc.”. Uneori, în această poveste îşi fac apariţia şi soacrele, nişte figuri emblematice pentru conflictele familiale.
Rareori însă cineva recunoaşte propria responsabilitate. Orgoliul, nepăsarea, lipsa de comunicare fac ca cercul vicios să se lărgească. Încăpăţânarea de care ambii parteneri dau dovadă în aceste situaţii perpetuează aceleaşi scheme de conduită neproductive.
Mulţi refuză să recunoască că nu mai ştiu să comunice cu celălalt, că nu ştiu să rezolve diverse certuri care, prin acumulare, se pot amplifica până ajung să creeze un zid între parteneri.
Totuşi, dacă dragoste nu (mai) există, este foarte probabil ca pentru cuplul respectiv o despărţire amicală să fie cel mai bun lucru. Se evită astfel o agonie prelungită şi inutilă, o relaţie „reumatică”.