Crescut cu credinţă în Dumnezeu, a trăit cu ideea că dacă un lucru e drept, aşa îl vede toată lumea. E o axiomă. Deşi profesor foarte bun, a uitat că fiecare lucru se vede altfel, în funcţie de locul din care îl priveşti, de perspectivă. A încercat multă vreme să ţină piept unei vieţi pentru care nu era pregătit. S-a zbătut să fie, s-a zbătut să i se recunoască valoarea. A modelat oameni, dar n-a fost pregătit să-şi pregătească propria viaţă. Mai credea încă în valoarea muncii. De la un timp, n-a mai mers.
A început din când în când să-şi înece amarul în băutură, încurajat de „prieteni”. Cum doar nulităţile nu au duşmani, iar valoarea omului dă calibrul duşmanilor, cei personali i-au pregătit un chef zdravăn, apoi au chemat „organele competente”. A fost înlocuit în 24 de ore, din funcţia de director.
A fost începutul sfârşitului. Încet, încet, a devenit alcoolic. „Oamenii de bine” îi dădeau mai întâi să bea, apoi îi solicitau ajutorul. Bineînţeles, gratis. Şi i-a ajutat pe toţi, ştiind din start ce intenţii au. Tot nu înţelegea de ce nu-l acceptă, de ce-l sapă, de ce-şi bat joc de el. N-a mai vrut, apoi n-a mai putut să se apere.
Beat sau treaz, de o delicateţe absolută. Familia şi câţiva prieteni de nădejde au încercat să-l ajute, dar răul era iremediabil. Nu mai deosebea prietenii de duşmani. Încet, încet, s-a închis în sine, s-a izolat de prieteni, a început să-i evite. A mai avut, ajutat fiind, câteva reveniri urmate de căderi, după care, rostogolirea în abis a fost fără putinţă de oprire. Crescut cu respect pentru muncă, pentru oameni şi pentru dreptate, a fost răzbit.
Nu mai deschidea uşa nimănui, nici chiar copiilor.
În seara ultimei zile de viaţă, abia târându-şi paşii, a fost întrebat de un vecin dacă are nevoie de ceva. A spus că nu. Pentru că nu dorea să deranjeze pe nimeni.
Probabil îşi presimţea sfârşitul, pentru că a lăsat uşa întredeschisă spre lumea care nu l-a înţeles şi pe care n-a înţeles-o. Avea pe faţă neputinţa omului de a înţelege ce i se întâmplă, de ce tocmai lui i se întâmplă asta.
Numele lui va dăinui, pentru că a sădit un pom, a construit o casă, a crescut oameni-oameni. A lăsat în urmă regretul celor care i-au fost alături, pentru că n-au putut să-l ajute, pentru că n-au ştiut cum să-l ajute şi, o societate care nu are grijă de nici o categorie socială: nici de copii, nici de maturi, nici de vârstnici.
O tranziţie, ca o maşină fără direcţie, în care din ce în ce mai mulţi suferă de foame, în care toţi bolnavii, dar mai ales alcoolicii, n-au nici o şansă. Oameni, încotro?!?
„O tranziţie, ca o maşină fără direcţie, în care din ce în ce mai mulţi suferă de foame, în care toţi bolnavii, dar mai ales alcoolicii, n-au nici o şansă. Oameni, încotro?!?”
1. Judecatile de mai sus contin contradictii.D aca este tranzitie nu este fara directie. Este adevarat ca nu este cu directie dar nu este tranzitie. Este adevarat ca este cu directie dar atunci tranzitia nu este spre ce credeti dv.in general.
2.In conditiile in care insisi capitalistii nu stiu incotro merg, de ce va incapatanati sa tineti la ideea tranzitiei pozitive, spre ceva uman. Abandonati total orice punct iluzoriu de sprijin si exact de atunci veti putea descoperi spre ce nenorocire merge lumea.
3. Unitatea de masura pentru valoarea structurii sociale trebuie sa fie viata individului uman luata ca desfasurare a potentelor de la cel mai putin dotat natural pana la cel mai dotat. Este inutil sa mai insistati asupra unui model social nelegat de conditia individului uman. Aceasta regula este valabila fie numai pentru ca viata individului este finita.
4. Pe scurt sa distrugem orice iluzie contemporana despre modelul social oferit acum.