Mă gândesc cât de mult mă deranjează atingerea (mai mult sau mai puţin) întâmplătoare a unui străin, în aglomeraţia din piaţă. Acum, în liniştea redacţiei transform sentimentul negativ într-unul pozitiv: câtă plăcere îmi face atingerea ei, atunci când am nevoie de tandreţe sau de o încurajare, pur şi simplu.
Dacă poate stârni sentimente contrare şi atât de puternice, e inadmisibil să nu profit de forţa simţului tactil. După ce se fardează „ea” vine la mine cu obrazul fin, să îl sărut sau măcar să îl mângâi. Data viitoare când iubita mea se prezintă la raport cu tenul fin şi trupul parfumat, ia o pauză de câteva secunde şi îmi las porii degetelor să se bucure de frumuseţe. Sunt surprins să simt cât de plăcută e senzaţia.
Iubita mea are cea mai fină piele din lume. E adevărat, nu ştiu cum o fi pielea tuturor femeilor de pe planetă, aşa că îmi îngădui să vorbesc în numele experienţei mele limitate. Dar scriu despre pielea alesei mele pentru a exprima plăcerea şi bucuria pe care le-am descoperit într-un gest atât de simplu: atingerea.
Primul pas este să mă rup, pentru o secundă, de realitatea cotidiană. Prins de ritmul trepidant al vieţii, uneori, n-am idee pe lângă ce minuni trec, fără ca măcar să-mi dau seama de binecuvântarea lor. Îmi amintesc, de exemplu, ultima dată când am fost la piaţă cu „jumătatea mea”. Am luat-o de mână pentru că nu-mi place agitaţia şi înghesuiala. Poate m-am simţit mai protejat aşa. Şi am reuşit să refac traseul mintal. M-am oprit. Am încearcat să fac abstracţie de zgomotul celor care îşi vând marfa în gura mare. Nu am mai analizat mirosul de fructe sau mici care plutea în aer. Am închis ochii şi mi-am concentrat întreaga atenţie asupra mâinii ei, în care se află mâna mea. Am văzut şi simţit căldura unei atingeri care m-a luminat şi m-a copleşit. O minune pe lângă care era să trec. Simplă, puternică, ameţitoare.
De cele mai multe ori, nu reuşesc să conştientizez minunile la timp. La fel ca tine cititorule, trec pe lângă ele şi le duc dorul, deşi sunt mai aproape decât mi se pare. Atunci, aleg timpul care îmi place şi îmi aparţine cel mai mult pentru a savura textura pielii iubitei mele. Noaptea, când lumea se rătăceşte în vise, când e linişte şi întuneric. Asemenea unui orb, îi explorez fiecare por şi am revelaţia unei „conspiraţii” unice. Mi se întâmplă să mă trezesc pe la ora 3, în toiul nopţii. Mă simt speriat şi singur. Nu o trezesc, pentru că mi-e drag somnul ei lin. Şi atunci, încep gândurile… frânturi de panică, facturi de plătit, articole de scris, Dumnezeu de înţeles. Gânduri care îmi pot alunga somnul timp de ore bune. Devin tot mai lucid şi simt cum mierea somnului se topeşte şi alunecă departe. În acel moment, întind mâna spre ea. Îi simt braţele, spatele, umerii. E acolo şi lumea nu se mai învârte haotic în jurul meu. Bătăile inimii se potolesc.
Sunt în siguranţă. Adorm la loc…