PROCES VERBAL SCRIS DE CONSTATARE
Subsemnatul Vartejeanu Turbinel, sef de post in exercitiul functiunii si campion multijudetean la cros in teren accidentat, declar ca in seara precedenta la ora 22 noaptea am fost chemat la locul petrecerii actiunii de catre telefon, unde mi-a vorbit o voce groasa de femeie batrana, care mi-a sesizat pe aceasta cale ca la unitatea de alimentatie publica tip restaurant „Fazanasul jucaus”, domiciliata in strada Aleea Ornitoviticulturii, se intampla un caz violent de incaierare, in care sunt implicati un mare numar de mai multi indivizi suspecti. M-am deplasat imediat, fiind multiplu campion dupa cum am sus- mentionat si am constatat starea de inconstienta a trei (3) meseni, ca si incidentul dintre alti 2 (doi) pe care i-am imobilizat cu promptitudine si ajutorul personalului de servire mese si anume vanzatoarea de bauturi Eufrosinda Bazaltoglu, care m-a ajutat mult. I-am deplasat pe cei cinci (V) contravenienti la sectie, unde au declarat alaturi de martori oculari.
DECLARATII
Declaratia suspectului Ionel Cucui
Declar de voie buna si nesilit de nimeni ca sunt Cucui Ionel, varsta 42 de primaveri, nascut la 1 aprilie cu domiciliul in strada Giumbuslucului, numarul pot sa-l descriu plastic doi de zero suprapusi, mai mult nu stiu din motive obiective care m-au impiedicat sa termin studiile, detaliez: casa grea, familie multa, taticutu’ palma lata. In seara zilei precedente am patruns prin buna intentie in localul restaurantului „Curcanasul jucator”, unde am consumat pe propria raspundere si anume 5 (zece) paharele tip halba cu tuica batrana si in consecinta habar n-am de motivul pentru care insul blond m-a intrebat de ce nu plec naibii acasa, dar i-am spus adevarul si numai adevarul, ca merg saptamanal la biserica si ma cunoaste si domnul popa, care mi-e tovaras de stacana in zilele de pomana, apoi nu stiu ce s-a mai intamplat, intrucat m-a lovit ceva dur in moalele tarelui la cap si am adormit in mod instantaneu, trezindu-ma in fata organelor la sediu.
Declaratia suspectului Samuil Sfantu
Subsemnatul Sfantu Samuil, locuitor in strada Aghezmuitorului, orasul natal, declar cu mana pe constiinta ca de mic copil am fost cuminte, fiind usa de biserica. In seara faptei pe care am comis-o pentru prima oara in viata, eram in incinta bodegii „Cocosul spiritual”, cand, deodata, la masa mea s-a asezat o persoana dubioasa, care s-a recomandat Ionel, eu necrezandu-l, caci era aparent periculos. A consumat in timp scurt un mare numar de pahare cu bauturi spirtoase, pe care le-a inhalat cu nerusinare in vazul comun al tuturor. Intre timp, au mai venit doi (1+1) clienti, care au ocupat alte scaune libere si au comandat. Dupa un numar nedeterminat de ore, a aparut si un tanar blond, care nu mai avea unde se aseza si i-a cerut meseanului Ionel sa se ridice de pe locul ocupat si sa paraseasca incinta localului, avand in vedere ca este tarziu si adresandu-i indemnuri pe care nu le pot reproduce in acest cadru legal, ele continand termeni de natura bioanatomica si destinatii cu foc si pucioasa. Meseanul Ionel a reactionat ca nu pleaca momentan ci ulterior la slujba de duminica, la care blondul l-a agresat cu pumnul in teasta. Unul dintre meseni l-a apostrofat pe autorul actului violent, dar celalalt a afirmat ca bine i-a facut plus trimitere indecenta. Fiind toti in stare de ebrietate, am intervenit civic pentru ca se incaierasera intr-o lupta inegala, cel care era singur batandu-i mar pe restul doi. In mod inexplicabil s-au coalizat si mi-au aplicat diverse procedee pana am cazut in somn adanc si m-am ridicat mult ulterior in fata sectiei, cu sprijin pentru care multumesc si pe aceasta cale.
Declaratia suspectului ospatar
Subsemntul ospatar la unitatea de servire la mese, bar si la pachet pe baza de comanda „Curcanelul vesel”, marturisesc cu speranta in actul de justitie ca nu am incercat decat sa-l indepartez pe un inrait infractor prin betii repetate din restaurantul categoria maximum de stele, unde imi desfasor cu deplina responsabilitate atributiunile de serviciu. L-am rugat politicos sa se deplaseze catre domiciliul personal, dar acest personaj dubios mi-a raspuns ca el nu se duce acasa, ci la biserica in fiecare duminica. Fiind abia joi, i-am interzis sa ramana in incinta dupa ora inchiderii, care sosise de curand. L-am imobilizat cu blandete, dar printr-o miscare brusca m-a agresat cu fruntea la nivelul falangelor mele proprii, care si acum ma dor degetele, autoaccidentandu-se. Prin surprindere, unul dintre indivizii de la masa a sarit la bataie la mine, in timp ce un altul a incercat cu etica si echitate sa ma ajute in demersurile mele perfect justificate de a ma mentine in legitima aparare. Eram pe punctul de a reusi infrangerea zdrobitoare a adversarului, cand a intervenit cu bruschete alt complice, repede scos din lupta. Interventia sa neautorizata i-a permis agresorului violent sa castige timp de a ma lovi cu o sticla goala in cap, moment de la care am pierdut contactul cu realitatea.
Declaratia suspectului Gregorie Tulumba
Subsemnatul Gregorie T., am fost de fata la faptele abdominabile petrecute la birtul de ultima sperta „Cocosatul razaret”, loc in care niste mai multi reprezentanti ai ordinii publice au fost grav lezati fizic de insi certati cu legea si cu toti mesenii. Dupa ce am intervenit in sprijinul ospatarilor care le-au cerut sus-numitilor betivi notorii sa paraseasca spatiul, am fost atacat de infractori initial aparent inofensivi si adresand indemnuri cu caracter impaciuitor. Eu stiu din trista experienta conjugala ca pisicuta blanda zgarie rau de tot si nu am ezitat sa-i inlatur. Dupa ce i-au executat cu sticle la figura pe ospatari, i-am lovit si eu cu putere, dar nu au cazut fiind rezistenti. Ne-am ultragiat cu insistenta pana la sosirea a doi reprezentanti ai legii, care ne-au cerut intr-un glas documentele. Atunci infractorii periculosi i-au lovit puternic pe domnii reprezentanti ai autoritatii, care au ripostat asupra mea cu cu ceva tare si usturator, determinandu-ma sa renunt de bunavoie la lupta, sub influenta ametitoare a loviturilor multiple. Am putut observa cum indivizii cu care ma agresasem anterior i-au atacat miseleste pe oamenii legii, salvati in ultimul moment de niste uriesenii aparute din senin, care am aflat ulterior ca e una singura si anume fata de la bar. Drept care am venit de bunavoie se intocmesc prezenta in trei (aparent 6) exemplare cu indigo.
Declaratia suspectului Fanica Tulburel
Subsemnatul Tulburica Fanel, domiciliat stabil in strada Boxerului toate numerele ca garduri nu mai avem in urma sezonului rece, am venit cu entuziasm la bomba din cartier sa ma imbat de fericire ca am un baiat de trei ani si m-am asezat la o masa cu 3 (si tonti trei…) gagii. Pe inserat a venit unu’ spalacit sa ne dea afara si a inceput cu ala mai cherchelit, lu’ care i-a zis de parintii pe linie materna si l-a trimis la cazan unde si eu m-as duce ca e plin de ghiavolite. Respectivu’ l-a luat la misto, ca el nu pleaca decat la biserica peste trei zile duminica. Blondu’ l-a troznit pe asta mistocaru’ si in consecinta m-am sucarit, i-am dat la dantura, dupa aia au sarit toti pe mine, da’ pe spalaceala de ospatar si pe unu’ mai fraier i-am facut zdrente din prima si am ramas la mardeala cu ala mai vanos, pana a aparut politianu’ sa ceara actele, da’ eu nu le aveam la mine, asa ca l-am executat din viteza si pe asta si am luat-o iar la pumnuiala cu ala competitiv si tocmai il lucram la mare meserie, cand a aparut namila de la bar, ca de cand o stiu i-am dat bacsis, fraier cine i-o mai da ca mine, si m-a altoit pana la sectie, sa dau declaratie.
Declaratia martorei Eufrosinda Bazaltoglu
Eu nu stiu cum a inceput, ca eram la descarcat marfa butoaiele cu navete de bere, dar cand am revenit la bar sa pun fripturile la cald, adica printre sticlele de vin, se tot bateau unii, printre ei si un ospatar de-al nostru si dupa ce au cazut ca frunzele toamna au mai ramas doi (1 si inca 1). Nu mi-am pus eu mintea cu ei, ca barbata-miu e campion interjudetean la scrima cu bata ciobaneasca si tot ma priveste cu respect, am preferat sa sun la politie, care a venit in persoana, dar a luat bataie de la un scandalagiu care de trei ani se imbata zilnic ca are nevasta gravida cu un baiat si abia atunci m-am bagat intre ei si dupa ce am inchis masa, i-am dus pe toti la sectie ca nu se mai puteau tine pe picioare.
CONCLUZII
Subsemnatul Bazaltoglu Ciubucel, cu sarcini de inspectare si solutionare finala, analizand cu maxima obiectivitate faptele regretabile survenite la unitatea de alimentatie publica „Bibilica zglobioara”, am tras concluzii ca aici s-au petrecut incidente grave de bataie si ebrietate, in acest sens relevant fiind pericolul la care s-a expus personalul de ordine Turbineanu Invartejel. Dupa o profunda analiza, s-au decis urmatoarele masuri preventive sa nu se mai repete ca va ia mama naibii pe toti, betivanilor!
-atentionarea prin scrisoare de avertisment la domiciliu a numitilor Cucui I, Sfantu S si Tulumba G, sa-si bage mintile in cap
-inscrierea ospatarului la cursuri de recalificare, avand si confirmarea pedepsirii la locul de munca prin transferarea la restaurantul „Gainusa zambitoare”
-pedepsirea inraitului infractor Fanica Fanel cu trei ani interzicere acces in restaurante, motiv pentru care Tulburica T. a si intocmit declaratie verbala de angajament ferm
-intocmire dosar pentru agresarea nejustificata a cetatenilor pasnici si organelor legii lu’ cumnata-mea Eufrosoaia si sa nu se mai lege de amaratu’ de frate-miu, ca la mana mea ajunge! Na! Ca tot te-am prins cu ceva!
-avansarea lui Invartel Turbeanu si premierea in scopul incurajarii pe linie profesionala, hai sa ma cinstesti, fraiere, ca iar te-am scos!