Cota unică sau TVA?
În ultima vreme se tot discută despre mărirea uneia dintre taxele majore, „cota unică” sau TVA. Ţinând cont de implicaţiile politice ale măririi „cotei unice”, preferinţa pare certă: majorarea TVA. Recent, chiar o asociaţie a oamenilor de afaceri, una din multele care nici ele nu ştiu ce reprezintă (în afară, desigur, de interesele preşedintelui şi a camarilei sale) propunea majorarea taxei pe valoarea adăugată.
În ultima vreme, după ce „experţi ai Comisiei Europene” au recomandat mai mult sau mai puţin voalat Guvernului să majoreze ori cota unică, ori TVA, oficialii români s-au şi pus pe treabă. S-a reaprins astfel vechea dilemă a Executivului: cum să aducem mai mulţi bani la buget, mai bine zis cum să creştem ponderea veniturilor bugetare de la 30% la 35% din PIB? Teoretic, banii în plus (câteva procente din PIB) sunt necesari pentru co-finanţarea în parteneriat cu UE a unor proiecte de investiţii. Practic însă, nici un stat din cele 10 integrate în 2004 nu a absorbit mai mult de 20% din fondurile UE.
Multă vreme am fost eu însumi partizan al majorării TVA, exact în această idee a creşterii ponderii veniturilor bugetare în vederea cofinanţării proiectelor de investiţii finanţate din banii Uniunii Europene. Privind însă cifrele aferente anului 2005, şi evoluţia economiei în ansamblu, nu mi se mai pare o idee înţeleaptă. Pragul de 35% la care tot declară că vor să ajungă oficialii Guvernului este sinonim cu împovărarea mediului economic cu taxe şi impozite ridicate şi cheltuieli mari cu protecţia socială. În Italia, Austria şi Franţa, ponderea veniturilor bugetare în PIB este de circa 45%, în Germania 40%, în Spania 35%, în timp ce în SUA şi Canada oscilează în jur de 20%. Statele vestice cu o pondere mare a veniturilor în PIB reprezintă un model învechit la nivel mondial, pe care România nu are nici un interes să-l urmeze.
În ultimii 16 ani, populaţia României a scăzut cu 1,7-1,8 milioane de locuitori (7%), ca urmare a natalităţii reduse. Mai mult, numărul locuitorilor este şi mai redus în mod real, din cauza celor aproximativ 2 milioane de români plecaţi la muncă în străinătate. În acelaşi timp, numărul funcţionarilor a crescut cu 130%, de la 80.000 la aproape 175.000. Din ce în ce mai mulţi funcţionari administrează din ce în ce mai puţin.
Iată deci o soluţie simplă. În loc să crească impozitele să se gestioneze mai corect cheltuielile. De altfel, orice manager ştie că prima soluţie atunci când veniturile nu sunt suficiente este să reducă cheltuielile. Şi slavă Domnului că este loc suficient de redus.
Eficientizarea administraţiei ar putea aduce importante economiei atât statului, cât şi companiilor private. Un exemplu pe care l-am dat zilele trecute a fost eficientizarea raportărilor către stat, care imobilizează în mod inutil resurse importante atât în cadrul companiilor, cât şi în cadrul aparatului de stat. Dacă atunci când s-ar lua o măsură ea ar fi gândită şi testată în prealabil, nu s-ar ajunge în situaţia în care s-a ajuns recent prin introducerea noilor declaraţii la bugetul de sănătate.
La introducerea „cotei unice”, ni s-a promis că unul dintre efectele sale va fi reducerea numărului de angajaţi. Ceea ce nu s-a petrecut. Alt exemplu: funcţionarilor angajaţi temporar pentru recalcularea pensiilor li s-au găsit posturi permanente după încheierea recalculării.
Statul găseşte mereu noi metode de a cheltui tot mai mulţi bani. După ce că numărul funcţionarilor din administraţia publică a ajuns anul trecut la nivelul record de 174.000 (plus 15% faţă de 2004), pare că funcţionarii tot nu ajung.
Datorită regimului special de impozitare, microîntreprinderile sunt folosite pentru plata salariilor mari, transferuri imobiliare şi chiar achiziţia de automobile.
Gabriel Biriş, expert în fiscalitate, de la firma de avocatură Salans, susţine că din eliminarea excepţiilor de impozitare din legislaţia actuală se pot strânge 2,2 miliarde euro. „Aceştia pot fi strânşi foarte uşor din lărgirea bazei de impunere, nu trebuie decât să se renunţe la privilegii şi nu să transfere impozitarea în spatele celor mulţi. Banii pot fi obtinuţi din patru măsuri: eliminarea abuzului de microîntreprinderi, a excepţiilor de la impozitul pe tranzacţii imobiliare, eliminarea cotei de 1% la câştigurile pe acţiuni mai vechi de 2005 şi mărirea impozitelor pentru lux”, explică Gabriel Biris. El recomandă stimularea repatrierii profiturilor din off-shore-uri, care a funcţionat în Belgia şi Italia, aplicând o taxare preferenţială pentru un interval limitat de timp. De exemplu, impozitare cu 3% pentru repatrierea profiturilor în 3 – 6 luni, 7% între 3 – 6 luni, 10% între 6 – 12 luni, şi 40% pentru peste un an. Între TVA şi cota unică, analistul susţine întâi majorarea cotei unice, abia apoi a TVA. „Să nu fim cinici, creşterea TVA duce la majorarea preţurilor şi, implicit, a costului vieţii pentru cei cu venituri mici. O astfel de decizie trece sarcina fiscală de la cei cu venituri mari la cei cu venituri mici”, încheie Gabriel Biriş.
O ilustrare a ceea ce spune Biriş este cazul Copos-Loteria Română, semnificativ pentru portiţele lăsate libere de codul fiscal. Din punct de vedere legal, Copos nu a încălcat nici o lege, ci pur şi simplu a speculat nişte portiţe existente în lege. Este imoral, poate, dar cu siguranţă nu este ilegal. Iar acesta este numai unul dintre cele mai vizibile exemple.
Anul trecut, ministrul Ionuţ Popescu intenţiona să majoreze TVA-ul cu 3 puncte procentuale, de la 19 la 22%. „Filozofia este simplă: impozite mici pe muncă, profit şi salarii şi mutarea impozitării pe consum. Se mută povara fiscala de pe cei care muncesc mai mult, pe cei care consuma mai mult, aceştia din urma fiind şi cei care câştiga mai mult”, spune Popescu, care consideră ca un eventual efect inflaţionist nu va fi resimţit pe termen lung. În plus, creşterea TVA va mai domoli rata de creştere a consumului, care pune şi acum probleme inflaţioniste. „Dacă se pleca de la 1 ianuarie 2006 cu creşterea TVA, calculasem că s-ar fi colectat un miliard şi ceva de euro”, explică fostul ministrul de Finanţe. Plus că TVA-ul se colectează mai bine, iar profiturile şi salariile se ascund cel mai usor de impozitare.
Pe de altă parte însă, creşterea „cotei unice” ar însemna un eşec politic pe care nici un partid din actuala coaliţie de guvernare, cu atât mai mult PNL nu poate să şi-l asume, mai ales că în toate ţările în care a fost introdus el a dat roade.
Modificările aduse până în prezent la Codul fiscal pot aduce venituri importante la buget şi reprezintă în mod cert un pas înainte. Impozitele pe dividende şi pe câştigurile din investiţii (acţiuni, depozite bancare şi tranzacţii imobiliare) vor aduce anul acesta în plus la buget până la 800 mil. euro (aproape 1% din PIB) faţă de 2005. Impozitele locale, pe proprietate şi redevenţele pot şi ele aduce mai mulţi bani, cam tot 1%. Iar la capitolul grad de colectare a impozitelor, toţi analiştii sunt de acord că e loc suficient de îmbunătăţire. Însă Guvernul nu putea rata ocazia de a-şi da cu stângul în dreptul majorând impozitul pe terenuri în plin exerciţiu fiscal deşi ministrul Finanţelor şi premierul au declarat că în acest an nu vor modifica această lege.
Reamintim că impozitul pe terenurile amplasate în extravilanul localităţilor va fi calculat pe baza unei noi proceduri, în care se va ţine cont de suprafaţa şi zona în care este amplasat terenul respectiv, iar sumele aferente vor fi transferate la bugetele locale, şi nu la bugetul de stat, ca în prezent. Noile prevederi sunt reglementate de o ordonanţă de urgenţă aprobată de Guvern, care modifică Legea privind Codul Fiscal şi Legea 247/2005 referitoare la reforma în domeniul proprietăţii.
Chiar dacă modificarea nu este majoră, ea este o lovitură semnificativă la adresa credibilităţii Guvernului, mai ales în condiţiile în care una dintre principalele acuze aduse de opoziţie, dar şi de mediul de afaceri, este instabilitatea fiscală.
Punând cap la cap, astuparea găurilor din Codul Fiscal şi alinierea impozitelor la cota unică ar aduce suplimentar la buget cca 3 miliarde de euro, adică în jur de 3,5% din PIB, adică destul de aproape de „targetul” guvernuluii de 35% din PIB. Dacă la acestea s-ar adăuga şi o creştere a gradului de colectare a impozitelor şi o eficientizare a administraţiei atunci Guvernul României ar avea suficienţi bani pentru a face faţă rigorilor. Este nevoie doar de voinţă politică şi de fermitate în aplicarea principiilor.